Vol. 19, Martie-Aprilie 2011, Nr. 3 

DOVEZI ALE UNGERII SPIRITULUI SFÂNT

“Hristos în voi, nădejdea slavei.” Col. 1:27 .

R 5227a W. T. 1 mai 1913 (pag. 131-133)

Scripturile vorbesc frecvent că Biserica este “în Hristos”, dând ideea de apartenenţă în corpul Lui (Rom. 12:4, 5; 1 Cor. 12:12-27; 2 Cor. 5:17). Domnul nostru a folosit ilustraţia viţei şi a mlădiţelor pentru a da aceeaşi idee. El a spus despre Sine că este viţa, iar biserica sunt mlădiţele Viţei, care îşi trag hrana din ea (Ioan 15:1, 2). Nu acesta este însă gândul exprimat prin cuvintele apostolului, “Hristos în voi, nădejdea slavei”.

Cuvântul Cristos înseamnă uns. Toţi cei care vor fi membri ai Preoţimii Împărăteşti vor fi unşi — nu separat, ci colectiv. Acest lucru a fost ilustrat în timpul Veacului Iudeu prin instalarea în funcţie a împăraţilor şi a preoţilor lui Israel. Potrivit Legii iudaice, fiecare împărat şi fiecare mare preot trebuia uns, altfel nu putea servi. Uleiul care era folosit în această ceremonie era unul special, care nu putea fi folosit pentru alte scopuri. Ex. 30:22, 23.

Ungerea pe care Domnul nostru şi membrii Corpului Său tainic au primit-o este diferită de orice altceva din lume. Este ungerea Spiritului sfânt, despre care se vorbeşte în diferite feluri: spiritul sfinţeniei, spiritul minţii sănătoase, spiritul Adevărului şi Spiritul lui Dumnezeu. Nu este Adevărul, ci spiritul Adevărului; nu este Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă este în armonie cu acesta; nu este sfinţenia, deşi este în deplin acord cu sfinţenia. Este spiritul, dispoziţia care este asociată cu o minte sănătoasă, cu sfinţenia, cu Adevărul şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Aşa cum ungerea împăraţilor şi a preoţilor din Israel era dovada divină că aceştia erau acceptaţi în funcţie, tot aşa a fost şi cu Domnul nostru Isus. Sf. Petru ne spune c㠓Dumnezeu a uns cu Duh sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret (Fapt. 10:38). Domnul nostru a fost pus deoparte pentru o funcţie foarte înaltă. În armonie cu aranjamentul divin, El va fi marele Împărat şi Preot — “după rânduiala lui Melhisedec”.

În timpul Veacului Evanghelic, Dumnezeu a pus deoparte pe aceia care vor fi membri ai Corpului lui Cristos. Aceştia sunt invitaţi să fie împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeul nostru — o Preoţime împărătească. Prin urmare, când unul este primit în acest Corp, în subordonarea lui Cristos, acesta vine sub ungerea Spiritului sfânt. Această ungere este de la Tatăl, prin aceea că numai El o poate acorda. Este de la Fiul prin aceea că putem veni la Tatăl numai prin El.

Aceasta este bine ilustrată prin consacrarea marelui preot iudeu. Uleiul sfânt a fost turnat pe capul lui Aaron, simbolizând ungerea Domnului nostru la consacrarea Sa. Apoi uleiul a curs până la poala hainei lui Aaron, simbolizând astfel ungerea Corpului lui Cristos, care este Biserica. Această coborâre a Spritului sfânt peste Biserică a fost manifestată la Cincizecime.

Deosebirea Între ungere Şi concepere

Ungerea este uşor diferită de conceperea Spiritului sfânt. Spiritul sfânt care a venit peste Isus la Iordan a fost puterea lui Dumnezeu de concepere şi de ungere. Domnul nostru a fost Unsul din momentul în care a fost conceput.

Aşa a fost şi cu Biserica la Cincizecime. Ei aşteptau acceptarea lui Dumnezeu. Domnul nostru Se înfăţişase înaintea lui Dumnezeu ca Avocatul lor, pentru ca sacrificiile lor să poată fi acceptabile. Când Tatăl a recunoscut acceptarea lor vărsând Spirit sfânt — când s-au arătat limbi ca de foc despicate şi “s-au aşezat pe fiecare dintre ei” (Fapt. 2:3) — acea recunoaştere a fost atât conceperea cât şi ungerea lor. Prima — conceperea — reprezintă chestiunea din punct de vedere individual, iar a doua — ungerea — din punct de vedere colectiv. Suntem concepuţi individual, dar unşi colectiv.

Dacă am considera ungerea şi conceperea ca doi paşi de progres diferiţi, am fi obligaţi să spunem că mai întâi are loc conceperea şi că acel conceput este uns, sau recunoscut ca moştenitor al lui Dumnezeu. Dar această acordare a priorităţii uneia faţă de cealaltă nu este necesară în acest caz. Acestea par să fie două imagini care reprezintă chestiunea din două puncte de vedere diferite. Noi nu suntem unşi individual, nici nu suntem concepuţi colectiv.

Acest Spirit pe care-l primim de la Dumnezeu rămâne în noi. Oricine pierde Spiritul, pierde lumina şi trece în starea morţii. Astfel că apostolul îndeamnă: “nu întristaţi Duhul”. Dacă încetăm să fim în Corpul lui Cristos, încetăm să fim unşi. Dacă pierdem spiritul conceperii vom muri. Conceperea reprezintă începutul experienţei noastre, iar învierea, completarea ei. Fiecare este conceput şi născut individual din Spirit.

În imaginea ungerii tot Corpul este uns. Nu este nevoie de repetarea ceremoniei. La începutul Veacului Evanghelic, unicul Corp a fost uns, şi toţi care vor fi membri ai acelui Corp vin sub acea unică ungere şi aceştia vor avea parte de învierea Lui — Întâia Înviere — Învierea Principală.

Ungerea nu este mintea lui Cristos

Nu numai Domnul nostru a fost conceput la o natură nouă, uns cu Spirit sfânt, dar şi fiecare membru al Corpului trebuie să fie conceput în mod asemănător, căci “nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu”. Dacă am primit această ungere, suntem eligibili pentru tot ceea ce a promis Dumnezeu Cristosului — în primul rând Capului, dar şi membrilor Corpului. Aşa cum Dumnezeu a cunoscut mai dinainte pe marele Păstor al oilor, Răscumpărătorul, tot aşa a cunoscut-o şi pe această clasă mai înainte.

Cu mult înainte de a veni Domnul nostru în lume, Tatăl a făcut un plan să existe şi o Companie Unsă, al cărei Cap să fie Domnul nostru, iar Corpul să fie Biserica (Efes. 1:3, 4, 22, 23). Isus trebuia să aibă primul loc în Compania Cristosului, şi asociaţi cu El să fie cei care vor avea spiritul Lui, voinţa Lui, care au făcut o deplină consacrare a vieţii lor, pentru a face voia lui Dumnezeu cu credincioşie, chiar până la moarte.

Pentru cei care au acest spirit al consacrării şi s-au prezentat ca sacrificiu, Domnul nostru stă ca Avocat al lor înaintea Tatălui, pentru a compensa pentru ei, pentru a le acoperi neajunsurile şi imperfecţiunile. Lucrarea Domnului nostru nu este aceea de ungere, ci de a face posibil să fim primiţi de Tatăl. Ungerea este de la Tatăl, dar prin Fiul. Sf. Petru spune că Isus, primind Spiritul de la Tatăl, l-a turnat. Fapt. 2:33.

Atâta vreme cât avem acest Spirit al lui Dumnezeu, este o dovadă că suntem copii ai lui Dumnezeu. Atâta vreme cât îl posedăm, ne menţinem relaţia ca fii (Rom. 8:9, 14). Gândul care urmează este că, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci suntem “moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos”, “la o moştenire nestricăcioasă şi nepătată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în timpul de la urmă”. Rom. 8:17; 1 Pet. 1:4, 5.

Cuvintele textului nostru sugerează gândul că oricine are Spiritul lui Dumnezeu are dovada că este moştenitor al gloriei şi va primi răsplata, dacă va fi găsit credincios. Într-o împrejurare apostolul Ioan a spus: “Ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi nu aveţi nevoie să vă înveţe cineva” (1 Ioan 2:27). Cei care au această ungere nu au nevoie să-i înveţe cineva acest lucru, fiindcă ei au dovada, dovada în inima şi experienţele lor. Aceste dovezi sunt mai vizibile pentru ei înşişi decât pentru alţii.

Dovezile că cineva a fost uns pot să nu fie înţelese decât din instrucţiunile Cuvântului lui Dumnezeu. Scripturile ne dau o schiţă a mărturiei posesiei Spiritului sfânt, aşa încât să nu se lase loc de îndoială. Ele ne spun că Spiritul sfânt, puterea de concepere din noi, ne conduce tot mai mult înspre a avea mintea lui Cristos. Noi n-am fost unşi cu mintea lui Cristos, ci cu Spirit sfânt, şi oricine are Spirit sfânt va constata că va dezvolta mintea lui Cristos.

CARACTERISTICILE MINŢII LUI CRISTOS

Mintea lui Cristos este voinţa de a face voia Tatălui. Domnul nostru, când era copil, i-a spus într-o împrejurare mamei sale: “De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2:49). Noi recunoaştem că avem un Tată ceresc, al cărui serviciu este cel mai înalt serviciu posibil. Cei care sunt ai Lui trebuie să aibă acest spirit. Lucrarea Noii Creaturi trebuie să fie o lucrare cerească, altfel persoana nu va avea nici o dovadă că a ieşit de sub condamnarea care este asupra rasei umane şi a devenit o Creatură Nouă.

Dacă avem spiritul loialităţii faţă de Dumnezeu, faţă de Adevăr şi faţă de fraţi, avem mintea, dispoziţia lui Cristos. Avem într-adevăr şi slăbiciuni ale cărnii, dar avem privilegiul de a lupta împotriva acestora şi de a ne transforma tot mai mult, în spiritul minţii noastre, de a ne concentra mai mult mintea asupra Adevărului şi a serviciului fraţilor.

Dacă există o scădere a zelului în această direcţie, atunci ştim că este pericol de a merge înapoi în loc de a merge înainte. Auzim despre cazuri în care unii din poporul Domnului au pierdut iubirea dintâi şi au devenit mai mult sau mai puţin reci. Din punctul nostru de vedere, putem şti când cineva şi-a pierdut iubirea dintâi. Este atunci când a îngăduit minţii să fie abătută spre lucrurile pământeşti — iubirea familiei, a casei, a posesiunilor pământeşti etc., toate acestea războindu-se împotriva lucrurilor cereşti. Noi să ne căutăm plăcerile, nu din surse pământeşti, ci din sursa cerească. Foarte frecvent găsim creştini care ne spun că au avut o experienţă binecuvântată la început când L-au cunoscut pe Domnul, dar că acum nu se simt atât de aproape de El ca înainte. Dacă cercetăm chestiunea, aproape întotdeauna aflăm că aceştia au intrat în afaceri ori s-au căsătorit, ori au făcut ceva ce se războia cu Spiritul sfânt. Nu vorbim împotriva acestor lucruri, ci, “dacă ştiţi acestei lucruri, fericiţi sunteti dacă le faceţi” — lucrurile care duc la pace.

Alte dovezi ale ungerii

Pe lângă posesia minţii lui Cristos, avem şi alte dovezi că am fost unşi. Constatăm că avem nevoie de hrană spirituală, şi pentru a ne satisface foamea, Tatăl nostru ceresc ne-a dat cunoştinţa planului divin, cunoştinţa Domnului nostru. Fiecare vedere nouă ne dă o nouă inspiraţie. Atunci dacă vedem pe unii fraţi înfometaţi spiritual, cum ne putem reţine de a le da împrospătarea spirituală pe care o avem? Dacă unul are bunuri pământeşti şi le împarte, Dumnezeu îi poate da privilegiul de a deschide ochii orbiţi. Dacă este o binecuvântare să deschizi ochii orbiţi fizic, cu cât mai mare binecuvântare este să deschizi ochii orbiţi spiritual! Noi avem privilegiul binecuvântat de a ajuta la deschiderea ochilor unora ca să vadă lucruri spirituale, şi de asemenea de a ajuta altora care văd deja, să înţeleagă mai clar.

Dacă iubim Adevărul, vom servi Adevărul. Acest serviciu în mod sigur va aduce asupra noastră dezaprobarea lumii, nu ne va aduce un paşaport pământesc. Lumea va spune că o facem pentru bani sau pentru vreun obiectiv egoist, căci sigur vor greşi, sigur nu vor vedea scopul real al poporului cu adevărat consacrat lui Dumnezeu. Dacă îndurăm aceste lucruri, prin aceasta ne dovedim că suntem buni ostaşi ai lui Isus Cristos.

Dacă devotamentul faţă de voinţa Tatălui a adus asupra Domnului nostru ruşine, înjosire, nu trebuie să ne mirăm că şi noi suntem trataţi în acelaşi fel. Dacă lumea L-a numit pe Stăpânul casei fiilor Beelzebub, sigur vor numi şi pe urmaşii Lui cu un nume rău. Dispoziţia de a primi toate acestea ca parte din serviciul nostru înţelept este încă o dovadă că am fost unşi.

Poate că cei din poporul Domnului găsesc că pot foarte uşor să iubească pe unii dintre fraţi, dar pe alţii nu este atât de uşor să-i iubească, fiindcă nu par a fi amabili. Totuşi, să reflectăm că dacă Domnul îi poate primi şi-i poate iubi pe aceşti fraţi, noi trebuie să facem la fel, şi că iubirea noastră trebuie să-i ajute să-şi scoată caracteristicile rele din dispoziţia lor. Astfel vom dezvolta iubire pentru toţi fraţii — bogaţi şi săraci, educaţi şi needucaţi — şi vom dori să le dăm ajutor atunci când se iveşte ocazia.

Dovezile că unul este uns cu Spirit sfânt sunt: creşterea dorinţei după lucruri spirituale, dorinţa de a-i ajuta pe alţii să vadă şi să crească în cunoştinţa şi harul ceresc, persecuţia din partea celor cu o minte lumească şi dezvoltarea minţii lui Cristos — a dispoziţiei iubitoare, generoase, iertătoare faţă de alţii, reverenţioasă faţă de Dumnezeu şi ascultătoare de voinţa Sa. Oricine găseşte, la o examinare de sine, că are aceste dovezi în inima sa, el are mărturia Spiritului că este copil al lui Dumnezeu.

SPERANŢA SLAVEI

Cuvântul “slavă” dă ideea de onoare, demnitate, uneori şi aceea de strălucire. Scripturile vorbesc despre Tatăl din cer că are o slavă mai presus de orice, o slavă de care nimeni nu se poate apropia. Despre Domnul nostru se spune că a fost primit în slavă — onoare şi distincţie. Despre Adam se spune că a fost “încununat cu slavă şi cu cinste”, a fost pus peste fiarele câmpului, peste păsările cerului şi peste peştii mării (Ps. 8:5-8; Gen. 1:28). În acest context cuvântul “slavă” pare să indice că Adam a fost făcut în chipul Creatorului său.

Dacă aplicăm aceste gânduri la noi, găsim că noi nu avem încă nici o slavă. Binecuvântarea pe care am primit-o este posesia Spiritului sfânt, dovada adoptării în familia lui Dumnezeu. Aceasta este însă numai începutul slavei pe care Dumnezeu a promis-o celor care sunt credincioşi — numai garanţia Spiritului. A avea Spirit sfânt în noi înseamnă a avea ungerea în noi. Dacă permitem Spiritului sfânt să lucreze în noi şi cooperăm cu credincioşie cu el, sfârşitul va fi glorios.

Astfel ungerea pe care am primit-o — Spiritul lui Cristos în noi — este speranţa sau baza slavei pe care o aşteptăm — o slavă care va fi ca aceea a Răscumpărătorului nostru — o slavă care este mai presus de a îngerilor, a stăpânirilor şi a puterilor — o slavă care este după cea a Domnului. Această ungere, acest Spirit al lui Cristos în noi, este garanţia, sau speranţa sau baza a tot ceea ce este în viitor. Ca atare, să dăm atenţie îndemnului apostolului, de a nu stinge ungerea, acest Spirit sfânt al lui Cristos. Dimpotrivă, trebuie să-l cultivăm, să-l dezvoltăm, să-i dăm atenţie. Dacă am îngădui să moară, din pricina neglijării ajutorului pe care Dumnezeu ni l-a dat, dacă l-am stinge prin complacere în păcat, prin aceasta am demonstra că suntem nevrednici de binecuvântare şi am fi potriviţi numai pentru Moartea a Doua.

ÎNTREBARE INTERESANTĂ

R5227 W. T. 15 aprilie 1913 (pag. 127)

Întrebare — Există vreo cale pentru a determina starea noastră înaintea lui Dumnezeu?

Răspuns — Apostolul Ioan spune c㠓dacă nu ne condamnă inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu” (1 Ioan 3:21). Pentru a putea începe să ne măsurăm pe noi înşine precum şi progresul nostru, pentru a şti dacă Îi suntem plăcuţi lui Dumnezeu sau nu în afacerile vieţii, trebuie mai întâi de toate să ştim dacă am făcut paşii pentru a veni în familia Sa. Am făcut noi o deplină consacrare a noastră voinţei divine? Dacă ştim că am făcut o deplină consacrare, următoarea întrebare trebuie să fie: În ce măsură cunosc eu voia lui Dumnezeu şi în ce măsură caut să fac această voie? Îmi folosesc timpul, puterea, influenţa şi tot ce am, jertfitor, după cea mai bună capacitate a mea, fără a-mi socoti dragă viaţa? Dacă găsim că în general aceasta este calea care o urmăm, atunci avem toate motivele să avem mare satisfacţie.

Apoi aflăm că lucrul la care trebuie să ne aşteptăm este c㠓toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus, vor fi persecutaţi” (2 Tim. 3:12). Dacă aflăm că nu avem mărturia Spiritului, dacă nu avem persecuţii, atunci n-am lăsat ca lumina noastră să strălucească. Aceasta nu trebuie să ne ducă la nimic nechibzuit, ci trebuie să ne examinăm pe noi înşine pentru a vedea dacă ne punem vieţile în serviciul Său. Dacă nu avem suferinţă în timpul prezent, trebuie să fie o cauză de nedumerire pentru noi.

Dacă avem persecuţii, atunci trebuie să ne asigurăm că persecuţiile noastre nu sunt din pricina unui rău pe care l-am făcut, nici din faptul că ne-am amestecat în treburile altora, ci că suferim pentru Adevăr, pentru fraţi. Dacă avem aceste dovezi că am venit în familia lui Dumnezeu, dacă studiem pentru a şti şi a face voia Lui, dacă avem încercări şi dificultăţi pe cărare şi suntem bine pregătiţi de ele, ne putem socoti ca poporul Său credincios.