Vol. 19, Martie-Aprilie 2011, Nr. 3
DOVEZI ALE UNGERII SPIRITULUI SFÂNT
Hristos în voi, nădejdea slavei.” Col. 1:27 .
R 5227a W. T. 1 mai 1913 (pag. 131-133)
Scripturile vorbesc frecvent că Biserica este în Hristos”, dând ideea de apartenență în corpul Lui (Rom. 12:4, 5; 1 Cor. 12:12-27; 2 Cor. 5:17). Domnul nostru a folosit ilustrația viței și a mlădițelor pentru a da aceeași idee. El a spus despre Sine că este vița, iar biserica sunt mlădițele Viței, care își trag hrana din ea (Ioan 15:1, 2). Nu acesta este însă gândul exprimat prin cuvintele apostolului, Hristos în voi, nădejdea slavei”.
Cuvântul Cristos înseamnă uns. Toți cei care vor fi membri ai Preoțimii Împărătești vor fi unși nu separat, ci colectiv. Acest lucru a fost ilustrat în timpul Veacului Iudeu prin instalarea în funcție a împăraților și a preoților lui Israel. Potrivit Legii iudaice, fiecare împărat și fiecare mare preot trebuia uns, altfel nu putea servi. Uleiul care era folosit în această ceremonie era unul special, care nu putea fi folosit pentru alte scopuri. Ex. 30:22, 23.
Ungerea pe care Domnul nostru și membrii Corpului Său tainic au primit-o este diferită de orice altceva din lume. Este ungerea Spiritului sfânt, despre care se vorbește în diferite feluri: spiritul sfințeniei, spiritul minții sănătoase, spiritul Adevărului și Spiritul lui Dumnezeu. Nu este Adevărul, ci spiritul Adevărului; nu este Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă este în armonie cu acesta; nu este sfințenia, deși este în deplin acord cu sfințenia. Este spiritul, dispoziția care este asociată cu o minte sănătoasă, cu sfințenia, cu Adevărul și Cuvântul lui Dumnezeu.
Așa cum ungerea împăraților și a preoților din Israel era dovada divină că aceștia erau acceptați în funcție, tot așa a fost și cu Domnul nostru Isus. Sf. Petru ne spune că Dumnezeu a uns cu Duh sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret (Fapt. 10:38). Domnul nostru a fost pus deoparte pentru o funcție foarte înaltă. În armonie cu aranjamentul divin, El va fi marele Împărat și Preot după rânduiala lui Melhisedec”.
În timpul Veacului Evanghelic, Dumnezeu a pus deoparte pe aceia care vor fi membri ai Corpului lui Cristos. Aceștia sunt invitați să fie împărați și preoți pentru Dumnezeul nostru o Preoțime împărătească. Prin urmare, când unul este primit în acest Corp, în subordonarea lui Cristos, acesta vine sub ungerea Spiritului sfânt. Această ungere este de la Tatăl, prin aceea că numai El o poate acorda. Este de la Fiul prin aceea că putem veni la Tatăl numai prin El.
Aceasta este bine ilustrată prin consacrarea marelui preot iudeu. Uleiul sfânt a fost turnat pe capul lui Aaron, simbolizând ungerea Domnului nostru la consacrarea Sa. Apoi uleiul a curs până la poala hainei lui Aaron, simbolizând astfel ungerea Corpului lui Cristos, care este Biserica. Această coborâre a Spritului sfânt peste Biserică a fost manifestată la Cincizecime.
Deosebirea Între ungere Și concepere
Ungerea este ușor diferită de conceperea Spiritului sfânt. Spiritul sfânt care a venit peste Isus la Iordan a fost puterea lui Dumnezeu de concepere și de ungere. Domnul nostru a fost Unsul din momentul în care a fost conceput.
Așa a fost și cu Biserica la Cincizecime. Ei așteptau acceptarea lui Dumnezeu. Domnul nostru Se înfățișase înaintea lui Dumnezeu ca Avocatul lor, pentru ca sacrificiile lor să poată fi acceptabile. Când Tatăl a recunoscut acceptarea lor vărsând Spirit sfânt când s-au arătat limbi ca de foc despicate și s-au așezat pe fiecare dintre ei” (Fapt. 2:3) acea recunoaștere a fost atât conceperea cât și ungerea lor. Prima conceperea reprezintă chestiunea din punct de vedere individual, iar a doua ungerea din punct de vedere colectiv. Suntem concepuți individual, dar unși colectiv.
Dacă am considera ungerea și conceperea ca doi pași de progres diferiți, am fi obligați să spunem că mai întâi are loc conceperea și că acel conceput este uns, sau recunoscut ca moștenitor al lui Dumnezeu. Dar această acordare a priorității uneia față de cealaltă nu este necesară în acest caz. Acestea par să fie două imagini care reprezintă chestiunea din două puncte de vedere diferite. Noi nu suntem unși individual, nici nu suntem concepuți colectiv.
Acest Spirit pe care-l primim de la Dumnezeu rămâne în noi. Oricine pierde Spiritul, pierde lumina și trece în starea morții. Astfel că apostolul îndeamnă: nu întristați Duhul”. Dacă încetăm să fim în Corpul lui Cristos, încetăm să fim unși. Dacă pierdem spiritul conceperii vom muri. Conceperea reprezintă începutul experienței noastre, iar învierea, completarea ei. Fiecare este conceput și născut individual din Spirit.
În imaginea ungerii tot Corpul este uns. Nu este nevoie de repetarea ceremoniei. La începutul Veacului Evanghelic, unicul Corp a fost uns, și toți care vor fi membri ai acelui Corp vin sub acea unică ungere și aceștia vor avea parte de învierea Lui Întâia Înviere Învierea Principală.
Ungerea nu este mintea lui Cristos
Nu numai Domnul nostru a fost conceput la o natură nouă, uns cu Spirit sfânt, dar și fiecare membru al Corpului trebuie să fie conceput în mod asemănător, căci nu pot carnea și sângele să moștenească împărăția lui Dumnezeu”. Dacă am primit această ungere, suntem eligibili pentru tot ceea ce a promis Dumnezeu Cristosului în primul rând Capului, dar și membrilor Corpului. Așa cum Dumnezeu a cunoscut mai dinainte pe marele Păstor al oilor, Răscumpărătorul, tot așa a cunoscut-o și pe această clasă mai înainte.
Cu mult înainte de a veni Domnul nostru în lume, Tatăl a făcut un plan să existe și o Companie Unsă, al cărei Cap să fie Domnul nostru, iar Corpul să fie Biserica (Efes. 1:3, 4, 22, 23). Isus trebuia să aibă primul loc în Compania Cristosului, și asociați cu El să fie cei care vor avea spiritul Lui, voința Lui, care au făcut o deplină consacrare a vieții lor, pentru a face voia lui Dumnezeu cu credincioșie, chiar până la moarte.
Pentru cei care au acest spirit al consacrării și s-au prezentat ca sacrificiu, Domnul nostru stă ca Avocat al lor înaintea Tatălui, pentru a compensa pentru ei, pentru a le acoperi neajunsurile și imperfecțiunile. Lucrarea Domnului nostru nu este aceea de ungere, ci de a face posibil să fim primiți de Tatăl. Ungerea este de la Tatăl, dar prin Fiul. Sf. Petru spune că Isus, primind Spiritul de la Tatăl, l-a turnat. Fapt. 2:33.
Atâta vreme cât avem acest Spirit al lui Dumnezeu, este o dovadă că suntem copii ai lui Dumnezeu. Atâta vreme cât îl posedăm, ne menținem relația ca fii (Rom. 8:9, 14). Gândul care urmează este că, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci suntem moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos”, la o moștenire nestricăcioasă și nepătată și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în timpul de la urmă”. Rom. 8:17; 1 Pet. 1:4, 5.
Cuvintele textului nostru sugerează gândul că oricine are Spiritul lui Dumnezeu are dovada că este moștenitor al gloriei și va primi răsplata, dacă va fi găsit credincios. Într-o împrejurare apostolul Ioan a spus: Ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie să vă învețe cineva” (1 Ioan 2:27). Cei care au această ungere nu au nevoie să-i învețe cineva acest lucru, fiindcă ei au dovada, dovada în inima și experiențele lor. Aceste dovezi sunt mai vizibile pentru ei înșiși decât pentru alții.
Dovezile că cineva a fost uns pot să nu fie înțelese decât din instrucțiunile Cuvântului lui Dumnezeu. Scripturile ne dau o schiță a mărturiei posesiei Spiritului sfânt, așa încât să nu se lase loc de îndoială. Ele ne spun că Spiritul sfânt, puterea de concepere din noi, ne conduce tot mai mult înspre a avea mintea lui Cristos. Noi n-am fost unși cu mintea lui Cristos, ci cu Spirit sfânt, și oricine are Spirit sfânt va constata că va dezvolta mintea lui Cristos.
CARACTERISTICILE MINȚII LUI CRISTOS
Mintea lui Cristos este voința de a face voia Tatălui. Domnul nostru, când era copil, i-a spus într-o împrejurare mamei sale: De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2:49). Noi recunoaștem că avem un Tată ceresc, al cărui serviciu este cel mai înalt serviciu posibil. Cei care sunt ai Lui trebuie să aibă acest spirit. Lucrarea Noii Creaturi trebuie să fie o lucrare cerească, altfel persoana nu va avea nici o dovadă că a ieșit de sub condamnarea care este asupra rasei umane și a devenit o Creatură Nouă.
Dacă avem spiritul loialității față de Dumnezeu, față de Adevăr și față de frați, avem mintea, dispoziția lui Cristos. Avem într-adevăr și slăbiciuni ale cărnii, dar avem privilegiul de a lupta împotriva acestora și de a ne transforma tot mai mult, în spiritul minții noastre, de a ne concentra mai mult mintea asupra Adevărului și a serviciului fraților.
Dacă există o scădere a zelului în această direcție, atunci știm că este pericol de a merge înapoi în loc de a merge înainte. Auzim despre cazuri în care unii din poporul Domnului au pierdut iubirea dintâi și au devenit mai mult sau mai puțin reci. Din punctul nostru de vedere, putem ști când cineva și-a pierdut iubirea dintâi. Este atunci când a îngăduit minții să fie abătută spre lucrurile pământești iubirea familiei, a casei, a posesiunilor pământești etc., toate acestea războindu-se împotriva lucrurilor cerești. Noi să ne căutăm plăcerile, nu din surse pământești, ci din sursa cerească. Foarte frecvent găsim creștini care ne spun că au avut o experiență binecuvântată la început când L-au cunoscut pe Domnul, dar că acum nu se simt atât de aproape de El ca înainte. Dacă cercetăm chestiunea, aproape întotdeauna aflăm că aceștia au intrat în afaceri ori s-au căsătorit, ori au făcut ceva ce se războia cu Spiritul sfânt. Nu vorbim împotriva acestor lucruri, ci, dacă știți acestei lucruri, fericiți sunteti dacă le faceți” lucrurile care duc la pace.
Alte dovezi ale ungerii
Pe lângă posesia minții lui Cristos, avem și alte dovezi că am fost unși. Constatăm că avem nevoie de hrană spirituală, și pentru a ne satisface foamea, Tatăl nostru ceresc ne-a dat cunoștința planului divin, cunoștința Domnului nostru. Fiecare vedere nouă ne dă o nouă inspirație. Atunci dacă vedem pe unii frați înfometați spiritual, cum ne putem reține de a le da împrospătarea spirituală pe care o avem? Dacă unul are bunuri pământești și le împarte, Dumnezeu îi poate da privilegiul de a deschide ochii orbiți. Dacă este o binecuvântare să deschizi ochii orbiți fizic, cu cât mai mare binecuvântare este să deschizi ochii orbiți spiritual! Noi avem privilegiul binecuvântat de a ajuta la deschiderea ochilor unora ca să vadă lucruri spirituale, și de asemenea de a ajuta altora care văd deja, să înțeleagă mai clar.
Dacă iubim Adevărul, vom servi Adevărul. Acest serviciu în mod sigur va aduce asupra noastră dezaprobarea lumii, nu ne va aduce un pașaport pământesc. Lumea va spune că o facem pentru bani sau pentru vreun obiectiv egoist, căci sigur vor greși, sigur nu vor vedea scopul real al poporului cu adevărat consacrat lui Dumnezeu. Dacă îndurăm aceste lucruri, prin aceasta ne dovedim că suntem buni ostași ai lui Isus Cristos.
Dacă devotamentul față de voința Tatălui a adus asupra Domnului nostru rușine, înjosire, nu trebuie să ne mirăm că și noi suntem tratați în același fel. Dacă lumea L-a numit pe Stăpânul casei fiilor Beelzebub, sigur vor numi și pe urmașii Lui cu un nume rău. Dispoziția de a primi toate acestea ca parte din serviciul nostru înțelept este încă o dovadă că am fost unși.
Poate că cei din poporul Domnului găsesc că pot foarte ușor să iubească pe unii dintre frați, dar pe alții nu este atât de ușor să-i iubească, fiindcă nu par a fi amabili. Totuși, să reflectăm că dacă Domnul îi poate primi și-i poate iubi pe acești frați, noi trebuie să facem la fel, și că iubirea noastră trebuie să-i ajute să-și scoată caracteristicile rele din dispoziția lor. Astfel vom dezvolta iubire pentru toți frații bogați și săraci, educați și needucați și vom dori să le dăm ajutor atunci când se ivește ocazia.
Dovezile că unul este uns cu Spirit sfânt sunt: creșterea dorinței după lucruri spirituale, dorința de a-i ajuta pe alții să vadă și să crească în cunoștința și harul ceresc, persecuția din partea celor cu o minte lumească și dezvoltarea minții lui Cristos a dispoziției iubitoare, generoase, iertătoare față de alții, reverențioasă față de Dumnezeu și ascultătoare de voința Sa. Oricine găsește, la o examinare de sine, că are aceste dovezi în inima sa, el are mărturia Spiritului că este copil al lui Dumnezeu.
SPERANȚA SLAVEI
Cuvântul slavă” dă ideea de onoare, demnitate, uneori și aceea de strălucire. Scripturile vorbesc despre Tatăl din cer că are o slavă mai presus de orice, o slavă de care nimeni nu se poate apropia. Despre Domnul nostru se spune că a fost primit în slavă onoare și distincție. Despre Adam se spune că a fost încununat cu slavă și cu cinste”, a fost pus peste fiarele câmpului, peste păsările cerului și peste peștii mării (Ps. 8:5-8; Gen. 1:28). În acest context cuvântul slavă” pare să indice că Adam a fost făcut în chipul Creatorului său.
Dacă aplicăm aceste gânduri la noi, găsim că noi nu avem încă nici o slavă. Binecuvântarea pe care am primit-o este posesia Spiritului sfânt, dovada adoptării în familia lui Dumnezeu. Aceasta este însă numai începutul slavei pe care Dumnezeu a promis-o celor care sunt credincioși numai garanția Spiritului. A avea Spirit sfânt în noi înseamnă a avea ungerea în noi. Dacă permitem Spiritului sfânt să lucreze în noi și cooperăm cu credincioșie cu el, sfârșitul va fi glorios.
Astfel ungerea pe care am primit-o Spiritul lui Cristos în noi este speranța sau baza slavei pe care o așteptăm o slavă care va fi ca aceea a Răscumpărătorului nostru o slavă care este mai presus de a îngerilor, a stăpânirilor și a puterilor o slavă care este după cea a Domnului. Această ungere, acest Spirit al lui Cristos în noi, este garanția, sau speranța sau baza a tot ceea ce este în viitor. Ca atare, să dăm atenție îndemnului apostolului, de a nu stinge ungerea, acest Spirit sfânt al lui Cristos. Dimpotrivă, trebuie să-l cultivăm, să-l dezvoltăm, să-i dăm atenție. Dacă am îngădui să moară, din pricina neglijării ajutorului pe care Dumnezeu ni l-a dat, dacă l-am stinge prin complacere în păcat, prin aceasta am demonstra că suntem nevrednici de binecuvântare și am fi potriviți numai pentru Moartea a Doua.
ÎNTREBARE INTERESANTĂ
R5227 W. T. 15 aprilie 1913 (pag. 127)
Întrebare Există vreo cale pentru a determina starea noastră înaintea lui Dumnezeu?
Răspuns Apostolul Ioan spune că dacă nu ne condamnă inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu” (1 Ioan 3:21). Pentru a putea începe să ne măsurăm pe noi înșine precum și progresul nostru, pentru a ști dacă Îi suntem plăcuți lui Dumnezeu sau nu în afacerile vieții, trebuie mai întâi de toate să știm dacă am făcut pașii pentru a veni în familia Sa. Am făcut noi o deplină consacrare a noastră voinței divine? Dacă știm că am făcut o deplină consacrare, următoarea întrebare trebuie să fie: În ce măsură cunosc eu voia lui Dumnezeu și în ce măsură caut să fac această voie? Îmi folosesc timpul, puterea, influența și tot ce am, jertfitor, după cea mai bună capacitate a mea, fără a-mi socoti dragă viața? Dacă găsim că în general aceasta este calea care o urmăm, atunci avem toate motivele să avem mare satisfacție.
Apoi aflăm că lucrul la care trebuie să ne așteptăm este că toți cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus, vor fi persecutați” (2 Tim. 3:12). Dacă aflăm că nu avem mărturia Spiritului, dacă nu avem persecuții, atunci n-am lăsat ca lumina noastră să strălucească. Aceasta nu trebuie să ne ducă la nimic nechibzuit, ci trebuie să ne examinăm pe noi înșine pentru a vedea dacă ne punem viețile în serviciul Său. Dacă nu avem suferință în timpul prezent, trebuie să fie o cauză de nedumerire pentru noi.
Dacă avem persecuții, atunci trebuie să ne asigurăm că persecuțiile noastre nu sunt din pricina unui rău pe care l-am făcut, nici din faptul că ne-am amestecat în treburile altora, ci că suferim pentru Adevăr, pentru frați. Dacă avem aceste dovezi că am venit în familia lui Dumnezeu, dacă studiem pentru a ști și a face voia Lui, dacă avem încercări și dificultăți pe cărare și suntem bine pregătiți de ele, ne putem socoti ca poporul Său credincios.