Vol. 19, Mai-Iunie 2011, Nr. 4 

COMPĂTIMIREA LUI DUMNEZEU FAŢĂ DE POPORUL SĂU

“Căci aşa zice Cel Prea Înalt a cărui locuinţă este veşnicia şi al cărui Nume este sfânt: “Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să reînsufleţesc inimile zdrobite.”” Isaia 57:15 .

R 5217 W. T. W. T. 15 aprilie 1913 (pag. 115-116)

IEHOVA este Cel Înalt şi Înălţat care locuieşte în eternitate. Înainte de a fi făcuţi munţii sau dealurile, înainte de a fi creat Întâiul-născut, El este Dumnezeu. Către Moise la rugul aprins, El a spus: “EU SUNT CEL CE SUNT” (Exod 3:14). Dumnezeul nostru este foarte mare, foarte înţelept, foarte înălţat. Totuşi, Scripturile ne arată că este şi foarte compătimitor. Este un Dumnezeu al Milei şi al Iubirii.

Pasajul din care este luat textul ne spune că dacă Dumnezeu ar fi să se lupte cu omenirea, rezultatul ar fi că neamul omenesc ar fi şters din existenţă. Dar El Îşi aduce aminte că suntem ţărână şi are compasiune faţă de noi. În această privinţă El este diferit de dumnezeii păgânilor care sunt dominatori, aparent puşi pe răzbunare asupra celor aflaţi sub puterea lor.

Pe lângă că este foarte măreţ şi înălţat, Dumnezeul nostru este compătimitor în special faţă de cei cu inima zdrobită şi mâhnită, al căror duh este umilit, care îşi dau seama că sunt imperfecţi, care doresc să fie în armonie cu El şi să locuiască în sfinţenie. De aceştia este mereu aproape — să învioreze duhul celor mâhniţi, să le dea putere. El nu îi va călca în picioare, cum fac mulţi puternici ai pământului cu supuşii lor, ci îi va ajuta în calea cea dreaptă şi va înviora inima celor mâhniţi. Aceştia trebuie să ştie că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al compătimirii, al milei şi al dragostei, care Îşi găseşte plăcerea în a le înviora inimile şi în a-i aduce din nou în armonie cu El, dacă sunt dornici să se lase conduşi.

Descurajarea O Condiţie Favorabilă

Există deosebire între o inimă zdrobită şi o inimă mâhnită. O inimă este zdrobită când este apăsată de jale şi întristare; o inimă este mâhnită când are în mod continuu o întristare ascunsă, adâncă pentru fapte care nu sunt în conformitate cu dreptatea. O voinţă zdrobită nu este neapărat acelaşi lucru; căci sunt din aceia care au o voinţă zdrobită, dar care nu sunt supuşi voinţei Divine.

A fi pocăit înseamnă a fi cu totul supus Voinţei Divine şi implică o schimbare a atitudinii mintale faţă de păcat. Această condiţie umilă şi descurajată devine foarte favorabilă dacă persoana caută ajutor divin, dacă devine supusă Domnului şi gata să-I împlinească voia. Aceştia cu siguranţă vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu; căci Domnul este foarte aproape de toţi cei cu inima zdrobită. Pentru o astfel de persoană, drumul către o deplină consacrare este foarte scurt.

Dacă cei cu inima mâhnită se vor supune Domnului, El îi va scăpa de greutăţile lor şi îi va aduce într-un loc larg, cum spune profetul David (Ps. 18:19). Aceasta nu înseamnă neapărat că îi va scăpa din necazuri financiare, dar că le va da pace şi odihnă, care sunt mai bune decât banii. Dacă au probleme familiale, vor găsi în El un Prieten mai bun, care poate şi vrea să le ofere consolare şi înviorare mai bune.

Veniţi nemângâiaţilor, oriunde-aţi fi,

Veniţi la tronul milei, cu înfocare îngenuncheaţi;

Aduceţi-vă inima rănită, aduceţi-vă suferinţa;

Pământul nu are necaz pe care cerul să nu-l

poată vindeca.

Bucuria celor disperaţi, lumina celor rătăciţi,

Speranţa celor pocăiţi, eternă şi pură!

Aici vorbeşte Mângâietorul, tandru spunând,

Pământul nu are necaz pentru care cerul să nu

aibă leac.

Metoda Domnului de eliberare

Scripturile ne asigură c㠓Nu este nici unul drept, nici unul măcar”. Există însă o dreptate relativă pe care Dumnezeu o poate aproba. Cei ce caută să fie în armonie cu El după toate puterile lor, care umblă pe căile dreptăţii şi în acelaşi timp se încred în sângele preţios al Răscumpărătorului nostru — despre aceştia se spune că sunt drepţi. Despre aceştia se spune: “Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi săturaţi.” Matei 5:6.

Această clasă va avea totuşi necazuri. Scripturile ne spun că toţi cei care vor duce o viaţă evlavioasă vor suferi (Fapt. 14:22; 2 Timotei 3:12; Romani 5:3-5). Motivul pentru care se întâmplă aceasta este că lumea merge în direcţie opusă dreptăţii — pe calea egoismului şi a mulţumirii cărnii. Citim: “Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15). Aceasta este adevărat în special în acest Veac Evanghelic, când unii umblă în urmele Învăţătorului. A fost de asemenea adevărat şi în Veacul Iudeu, când unii au căutat să umble în căile neprihănirii. Domnul i-a eliberat din necazurile lor, nu în sensul că i-a ferit de încercări, ci nu a permis să fie copleşiţi de dificultăţi.

Vrednicii din vechime au apreciat pe deplin favoarea Divină exercitată pentru ei şi au acceptat cu bucurie răpirea averilor lor, ca să primească şi mai departe aceeaşi favoare şi mai mari binecuvântări în curând. Dumnezeu i-a eliberat din încercările şi dificultăţile lor, nepermiţând ca acestea să-i copleşească. Aceasta a fost adevărat şi cu privire la Domnul nostru şi este adevărat şi cu privire la Biserică. Dumnezeu ne scapă şi pe noi din încercări şi dificultăţi, ca să nu fim apăsaţi mental de ele, cum sunt alţii. El ne va susţine şi ne va sprijini în experienţele noastre şi în final ne va scăpa de ele dându-ne o parte în Întâia Înviere.

Fiii adoptivi ai lui Dumnezeu din acest Veac Evanghelic, în special sunt asaltaţi de probe şi dificultăţi. Dacă ar cădea totuşi, faptul că s-au poticnit nu-i va face să se simtă ca şi cum ar merge înapoi în păcat, dacă inima lor este de felul potrivit. Chiar din contră, vor simţi ca apostolul Petru, care, când alţii se poticneau, a spus: “Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6:68). Poporul adevărat al lui Dumnezeu nu are dorinţa de a merge la altcineva decât la El. Dacă se poticnesc, îşi revin, se folosesc de aranjamentele Sale pentru iertare şi merg mai departe. Prin aceste poticniri ei află despre slăbiciunile lor şi se întăresc ca să fie tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Efeseni 6:10.

Un om drept nu va cădea în păcat. Cel mai mult ce i s-ar putea întâmpla ar fi să se poticnească. Sunt mai multe cauze de poticnire. Dar dacă inima este potrivită, se va ridica din nou; căci Domnul îi va arăta că a greşit şi îi va arăta calea ca să-şi revină. Dacă iubeşte dreptatea, va dori să continue să meargă către ceea ce este drept, corect, aprobat de Domnul, chiar dacă s-ar poticni de multe ori. Ps. 37:23, 24; Prov. 24:16.

Dovada favorii lui Dumnezeu

În ceea ce priveşte omenirea, suntem ruinaţi din cauza căderii. Se cuvine deci să fim foarte umili, să ne vedem micimea şi condiţia noastră căzută. Se cuvine să avem remuşcări, să fim foarte mult împotriva păcatului, să simţim că păcatul este marea boală a întregii rase umane şi că Dumnezeu nu va fi în armonie cu nimic decât cu ceea ce este drept şi sfânt.

Prin urmare, toţi cei care vor să fie în armonie cu Dumnezeu trebuie să se pocăiască în privinţa neajunsurilor lor şi să aprecieze standardele Lui înalte — standardele Lui sfinte. În schimb, El îi informează pe aceştia că vor avea parte de compătimirea Sa şi vor avea sprijinul Său. El apreciază atitudinea mentală în care se află; şi, prin urmare, după cum spune textul nostru, este gata să învioreze duhul celor smeriţi şi zdrobiţi. Acestora le va arăta mântuirea Sa; altora nu.

Numai cei cu mintea smerită îşi pot evalua starea. Dumnezeu nu numai că le va înviora duhul, dar este gata să-i ridice şi să-i facă din nou fii ai Săi, cu toate binecuvântările pe care aceasta le implică. În prezent El are această atitudine faţă de cei smeriţi şi zdrobiţi din prezent şi întotdeauna a avut acest spirit faţă de cei smeriţi şi zdrobiţi. În timpul domniei lui Cristos, această clasă smerită va avea favoarea şi binecuvântarea Sa. Doar cei smeriţi şi zdrobiţi au ocazia să devină împreună-moştenitori cu Domnul nostru.

Dumnezeu Se împotriveşte celor mândri. Celor smeriţi le dă har şi le deschide ochii înţelegerii. Ei devin copiii Săi pentru că sunt în atitudinea de a-I primi binecuvântările şi de a fi îndrumaţi de instrucţiunile Sale. Textul nu se aplică doar la timpul prezent, ci şi la veacul viitor. “Treceţi, treceţi pe porţi! Pregătiţi calea poporului! Croiţi, croiţi drum, daţi pietrele la o parte! Ridicaţi un steag peste popoare!” (Isaia 62:10). Aceste cuvinte sunt intenţionate să indice pregătirile pentru Veacul care vine. Nu este nici o prevedere pentru cei mândri, nici una pentru cei trufaşi, nici una pentru cei conştienţi de sine — ci numai pentru cei smeriţi.

Dacă Dumnezeu are aceste binecuvântări în păstrare numai pentru cei smeriţi, şi dacă cei smeriţi sunt într-un număr mic în prezent, ce se întâmplă cu restul omenirii? Dumnezeu permite acum o influenţă de umilire să lucreze cu oamenii, care să-i înveţe umilinţa şi să-i facă zdrobiţi în inimă. Însă aceasta va fi în mai mare măsură în Veacul viitor. “Când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea” (Isaia 26:9). Toate binecuvântările vor fi peste cei zdrobiţi şi smeriţi. Şi aceasta va fi atât de evident în faţa oamenilor, încât toţi vor şti că s-a produs o schimbare.

Acum cei smeriţi şi zdrobiţi sunt călcaţi în picioare în stradă. Cei mândri sunt fericiţi. “Acum fericim pe cei mândri; da, cei ce practică răutatea sunt zidiţi; da, ei ispitesc pe Dumnezeu şi scapă” (Maleahi 3:15). Dar în noua Împărăţie, oricine se va înălţa va fi smerit, şi cine se va smeri va fi înălţat (Luca 14:11). Dumnezeu a prevăzut o mie de ani pentru educarea tuturor. O mie de ani poate să pară puţin pentru o asemenea lucrare, când ştim că de şase mii de ani lucrurile merg prost. Dar trebuie să ţinem cont că în aceşti şase mii de ani mulţi au trăit foarte puţin — mulţi au murit în pruncie.

În noua ordine a lucrurilor aceasta se va schimba şi fiecare va trăi mai mult. “Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puţine zile, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos” (Isaia 65:20). “Voi face din judecată îjustiţieş o linie şi din dreptate un fir cu plumb; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului şi apele vor îneca adăpostul ascuns.” Isaia 28:17.

Atunci nu va mai fi nevoie ca unul să zică altuia, ““Cunoaşte pe Domnul. Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul”” (Ieremia 31:34). Standardul înalt pe care Îl are Dumnezeu pentru poporul Său va fi recunoscut. Atunci toţi cei care au smerenie şi o stare potrivită a inimii vor veni în armonie cu Dumnezeu. Toţi cei care vor refuza să vină în armonie cu Dumnezeu vor primi plata păcatului — Moartea a Doua.