REVOLTA DIN EFES
Completarea celei de a doua călătorii misionare a Sf. Pavel — A treia călătorie, începută — Apolo la Efes — Ajutat de Acuila și Priscila — Botezul spre pocăință nu este botezul în Cristos — Evanghelia este propovăduită în Efes — Opoziție prin agenții înșelați ai adversarului — Depresiunea afacerilor, pusă pe seama creștinismului — Slujbașul cetății, un om cu judecată rezonabil sănătoasă — Secretul real al opoziției față de adevărata Evanghelie.
„Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele”. 1 Timotei 6:10.
W.T. 1 August 1916 (pag. 232-234)
După ce a plecat din Corint, Sf. Pavel și-a completat a doua călătorie misionară și s-a întors în Antiohia. În cale s-a oprit la Ierusalim unde a salutat Biserica și fără îndoială le-a relatat despre binecuvântarea Domnului peste misiunile avute de curând în Europa. Acuila și Priscila au mers cu apostolul până la Efes. Vasul cu care au navigat rămânând în port pentru Sabat, Sf. Pavel a folosit ocazia pentru a vorbi despre Cristos în sinagoga din Efes. Discursul lui a fost de natura unei pregătiri pentru o lucrare viitoare pe care spera să o facă acolo. Fără îndoială că el a vorbit în legătură cu primele principii — referitor la glorioasele profeții mesianice, a căror împlinire ar trebui așteptată acum. Discursul lui a fost bine primit și a fost îndemnat să mai rămână, la care le-a făcut promisiunea unei întoarceri ulterioare.
Nu suntem informați cât a rămas apostolul în Antiohia, dar „După ce a stat câtva timp acolo, a plecat și a străbătut, din loc în loc, ținutul Galatiei și Frigiei, întărind pe toți ucenicii”. În timp ce era energic în stabilirea noilor grupuri ale poporului Domnului, el nu era neglijent nici în privința atenției față de binele și creșterea spirituală a acelora pe care deja îi stabilise, după cum se dovedește prin faptul că aceasta era a treia vizită la Biserici respective.
Când Sf. Pavel s-a întors la Efes a aflat că în timpul absenței sale un frate creștin numit Apolo venise acolo și propovăduise în sinagogă, folosind argumente așa de exacte, logice și convingătoare, încât câștigase doisprezece convertiți la creștinism. Apolo era evreu născut în Alexandria, unul dintre orașele cele mai importante din acel timp, în special vestit pentru școlile lui și pentru bibliotecile lui vaste. Versiunea Comună (în limba engleză — n. t.) spune că Apolo era elocvent; Versiunea Revizuită (în limbă engleză — n. t.), că era învățat. Deoarece cuvântul grecesc pare că se poate traduce la fel de potrivit în ambele moduri, după toate probabilitățile el era și învățat și elocvent. Totuși, el nu era atât de avansat în cunoștința Adevărului ca și Acuila și Priscila, care pentru un timp îl însoțiseră pe Sf. Pavel. Imediat ce l-au auzit pe Apolo în sinagogă, ei l-au recunoscut ca frate creștin și l-au invitat în casa lor, unde au avut bună posibilitate de a-i comunica „mai amănunțit calea lui Dumnezeu”.
Auzind de la Acuila și Priscila despre glorioasa lucrare pe care apostolul Pavel o realizase în Corint, Apolo a plecat acolo, luând cu sine o scrisoare de recomandare de la noii săi prieteni din Efes, care nu demult plecaseră din Corint. În legătură cu acest lucru, ni se spune că plecarea lui în Corint s-a dovedit o binecuvântare pentru Biserica de acolo. Datorită cunoașterii amănunțite a Scripturilor și a capacității lui de a le expune, Apolo a putut „convinge cu mare putere pe iudei, înaintea poporului, arătându-le din Scripturi că Isus era Hristosul” (Fapte 18:28). Că frații corinteni au fost foarte încântați de abilitatea lui de maestru ca învățător al Adevărului este dovedit prin faptul că unii din ei erau dispuși să spună că erau urmași ai lui Apolo; pe când alții, de asemenea sectari în spirit, pretindeau că sunt urmași ai Sf. Pavel, iar alții ai Sf. Petru — sectarism pe care ulterior apostolul l-a mustrat în scrisoarea sa către ei. 1 Corinteni 1:10-17; 3:3-7.
MISIUNEA SF. PAVEL ÎN EFES
În timp ce Apolo era în Corint, apostolul Pavel a venit la Efes și a început o misiune care a durat doi ani. Sf. Pavel a găsit repede pe cele douăsprezece persoane la care se ajunsese prin misiunea lui Apolo. Versiunea noastră Comună pare să dea de înțeles că apostolul a fost surprins că acești credincioși din Efes încă nu primiseră darurile Spiritului Sfânt. Dar nu este așa. El a vrut doar să le aducă în atenție faptul că asemenea daruri erau posibile pentru ei; pentru că numai un apostol putea transmite darurile Spiritului Sfânt (Fapte 8:14-17). Propovăduirea lui Apolo fusese numai în privința primelor principii ale doctrinei lui Cristos, reprezentate prin botezul lui Ioan pentru evrei; deoarece acești credincioși erau evident dintre neamuri.
Apolo le explicase acestor efeseni Evanghelia numai până la punctul căinței de păcat și credinței în Cristos ca Răscumpărător. El nu avea cunoștință despre sensul mai adânc al botezului, așa cum este explicat de Sf. Pavel (Romani 6:3-5) — un botez al consacrării, de a suferi cu Cristos — de a fi mort cu El, de a participa în învierea Lui la natura cea nouă și în cele din urmă de a fi părtași cu El în Împărăția cerească. Apostolul le-a explicat acest „mister” al părtășiei cu Mesia — participarea acum la suferințele Lui, iar în curând la gloria Lui (Coloseni 1:26, 27; Filipeni 3:8-11). Când convertiții efeseni au auzit acest lucru, ei s-au botezat în numele Domnului Isus — să se împărtășească de suferințele Lui chiar până la moarte, ca membri ai Corpului Său.
Există astăzi mulți credincioși care, asemenea efesenilor, sunt membri ai casei credinței, dar care nu sunt membri ai corpului lui Cristos — care au mers până la botezul pocăinței, reformării și credinței în Răscumpărătorul, ((121)) dar care n-au fost instruiți în privința marilor privilegii care aparțin vârstei Evanghelice. Ei nu știu că putem deveni „moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și slăviți împreună cu El”. Romani 8:17; 2 Timotei 2:11, 12.
Oriunde mergem, să căutăm prin harul lui Dumnezeu să explicăm mai bine calea Domnului acestora deja parțial instruiți. Atâta vreme cât se află unii ca aceștia cu care se poate lucra, ar fi neînțelept, da, contrar cu însărcinarea noastră, să ne devotăm lumii viața și energia. Deși trebuie să facem bine tuturor oamenilor cât avem ocazie, aceasta trebuie să fie „mai ales celor din casa credinței” (Galateni 6:10). Peste tot în jurul nostru, în bisericile diferitelor denominații, se află mii de persoane în starea celor menționați mai sus, cunoscând numai botezul pocăinței, dar nu și botezul în Cristos — botezul deplinei consacrări, botezul în moartea Lui. Să fim harnici în departamentul acesta, care este cel mai înalt al lucrării de slujire: hrănirea, instruirea turmei Domnului.
REFORMAREA COSTĂ SACRIFICIU
Sf. Pavel a continuat să prezinte Adevărul în sinagogă până când opoziția față de el a devenit foarte marcată, și unii dintre evreii aderenți au început să vorbească rău și despre învățături și despre credincioși. Atunci apostolul și cei care au crezut s-au retras din sinagogă și au început o adunare separată, după cât se pare într-o sală închiriată numită „Școala lui Tiranus”. Probabil că înainte de masă Sf. Pavel lucra în meseria sa, iar după masă propovăduia mesajul Evangheliei celor care aveau urechi de auzit, nu numai în sala publică, ci și vizitând pe aceia la care avea motiv să se aștepte că vor fi influențați de Adevăr. Se pare că acesta era modul lui de viață obișnuit. 1 Tesaloniceni 2:9.
În timpul misiunii apostolului Domnul a făcut prin el multe vindecări minunate a celor bolnavi și alte miracole, printre care a fost și scoaterea de demoni. Putem gândi că manifestarea puterii divine era necesară aici pentru stabilirea Bisericii și pentru influența generală a Evangheliei în această regiune — ca o combatere a influențelor orbitoare a agenților și puterii lui Satan. Din zorile cele mai timpurii ale istoriei, șiretlicurile lui Satan, întrebuințate în toate părțile lumii, au fost de natura miracolelor, magiei, magiei negre, vrăjitoriei etc. Scripturile atrag atenția în special asupra magicienilor din Egipt, ghicitorilor din Babilon, iar în Cartea Faptelor ni se arată că aceleași șiretlicuri viclene ale adversarului erau răspândite pretutindeni în Imperiul Roman, și în special în bogata cetate Efes.
Dându-și seama că puterea apostolului era mai mare decât a lor, unii magicieni au încercat să folosească numele lui Isus ca pe un cuvânt magic, întocmai cum obișnuiau să folosească și alte cuvinte magice în descântecele lor. Eforturile unora dintre aceștia, fii ai unuia dintre preoții principali, au avut rezultate dezastruoase pentru ei, dar binefăcătoare pentru mulți alții. Această chestiune devenind larg cunoscută, mulți, care de multă vreme avuseseră încredere în astfel de făcători de minuni, s-au convins că învățăturile apostolului erau corecte — că magia neagră era de la Satan, în timp ce miracolele Sf. Pavel erau prin puterea divină.
Sinceritatea unora dintre acești convertiți s-a manifestat prin arderea publică a cărților în care erau înregistrate diferite cuvinte magice și rețete pentru descântece, de influențare și contracarare a diferitelor necazuri din viață. Pe vremea aceea toate cărțile erau prețioase, fiindcă erau făcute din piele în loc de hârtie și erau scrise cu penița în loc să fie tipărite. Aceste cărți de magie erau în special scumpe, fiindcă orice posesor al unui exemplar era interesat să nu difuzeze informațiile și deci nu era dispus să permită nimănui să facă o copie după cartea sa. Privit din acest punct de vedere, numărul cărților nu trebuia să fie în mod necesar foarte mare pentru a se ridica la suma de cinci zeci de mii de arginți — cam 8.500 dolari, un argint reprezentând cam 17 cenți în banii noștri. Dar când ne gândim că fiecare argint reprezenta plata pe o zi, ar putea fi considerat echivalentul a cel puțin un dolar în zilele noastre. Astfel, valoarea totală a cărților arse ar fi de cel puțin 50.000 dolari.
Totul în Scripturi arată că Domnul iubește și apreciază în mod special pe cei categorici, nu numai în zelul lor pentru dreptate și adevăr, dar și în opoziția lor la nedreptate și eroare. Noi credem că același principiu se aplică și la vânzarea de cărți care insuflă minciunile lui Satan, și recomandarea este că dacă unii din poporul Domnului au cărți de acest fel, negre de doctrine false, care denaturează caracterul și Planul Divin, ar face mult mai bine să le ardă decât să le vândă, și să dea banii pentru lucrarea Domnului.
OPOZIȚIA, BAZATĂ PE EGOISM
După ce Sf. Pavel a petrecut aproape trei ani în Efes, el a intenționat să meargă iarăși la Ierusalim, dar să viziteze întâi Bisericile din Macedonia și Ahaia — Filipi, Bereea, Tesalonic și Corint. Se pare că la această vizită în Corint s-a referit el în scrisoarea sa către ei (1 Corinteni 4:17-19). El a propus să ia de la ei o contribuție pentru săracii din Ierusalim — nu fiindcă umbla după daruri, ci ca o dovadă a iubirii lor pentru Domnul, manifestată prin dorința lor de a ajuta pe frații din Ierusalim, care în principal erau săraci și mult dezavantajați prin loialitatea lor față de Adevăr.
Cam în acest timp a survenit revolta descrisă în studiul de astăzi, care probabil l-a determinat pe apostol să plece din Efes, dacă nu intenționase deja s-o facă. Domnul a permis persecuții ca să-l scoată pe Sf. Pavel din fiecare loc — indicând astfel, după cât se pare, timpul cuvenit pentru terminarea misiunii sale în fiecare punct. Relatarea spune: „În timpul acela s-a făcut o mare tulburare cu privire la calea Domnului” (Fapte 19:23). Foarte evident, calea poporului Domnului era categoric diferită de căile altora, nu numai în privința speranțelor viitoare, dar și în privința cursului lor în viața prezentă. Și calea este aceeași până în ziua de astăzi, pentru cei care umblă cu credință aproape de Domnul și de învățăturile Cuvântului Său. La mulți care pretind că sunt creștini dificultatea ((122)) este că au ieșit de pe cale. Ca rezultat, căile bisericii nominale sunt, vai! prea asemănătoare cu ale lumii, cu speranțe, aspirații și străduințe foarte asemănătoare.
Efesul era unul din marile orașe de pe timpul acela. Chiar în fruntea portului stătea una din „cele șapte minuni ale lumii”, un imens templu al „Dianei din Efes” — zeitatea Asiei Mici. La altarul ei veneau mii de oameni, crezând că primese de la ea o binecuvântare specială, care le influența favorabil prosperitatea căminelor. Se presupunea că binecuvântarea ei le creștea mult turmele și cirezile, și nașterea de copii. Spre deosebire de Diana grecilor, aceasta era reprezentată ca fiind mama a tot ce trăiește.
Desigur că faima acestui mare idol atrăgea atenția generală; și aceia care nu puteau merge la Efes să se închine la templul acestui chip erau bucuroși să cumpere de la negustori anumite obiecte magice sau amulete, care constau în mici modele ale templului ei lucrate în argint. În zilele apostolului afacerea producerii acestor modele era imensă, folosind mii de oameni.
Reprezentantul breslei sau sindicatului argintarilor era un om numit Dimitrie. Fiind ațâțat de propaganda Bisericii timpurii din Efes, el a stârnit pe colegii meșteșugari printr-o vorbire mișcătoare în care a zugrăvit o imagine întunecată de depresiune a afacerilor care ar urma, dacă acestui om, Pavel, îi era permis să mai propovăduiască în cetatea lor. El a atras atenția asupra faptului că această religie nouă se întindea nu numai în Efes, ci peste tot în Asia Mică, și că ea se opunea venerării Dianei. Raționamentul lui era că, dacă oamenii din regiunea aceea pierdeau respectul pentru Diana și pentru templul ei, aceștia nu mai cumpărau modele templului ei, și scăderea cererii însemna pierdere pentru toți cei angajați în producerea acestor modele. Cu o uimitoare șiretenie, el a combinat ideea datoriei de a sprijini religia cetății lor cu aceea a grijii pentru portmoneul lor. Nu ne miră faptul că a avut succes în stârnirea prejudecății și în provocarea unei revolte.
CONDUCEREA PROVIDENȚEI DIVINE
Curând cetatea era în tumult, adânc atinsă în cele mai sensibile puncte ale omului — religia și prosperitatea lumească. Fără îndoială că adversarul a ajutat în această chestiune, cu rezultatul că în scurt timp oamenii erau într-o stare de disperare violentă, ca și cum anticipata cădere a religiei și afacerilor era deja asupra lor. Casa Sf. Pavel era cunoscută; și într-acolo s-a repezit gloata, căutând factorul principal al tulburării care amenința. În providența Domnului, Sf. Pavel era absent. Acuila și Priscila, care țineau casa, erau acolo și chiar dacă, evident, i-au fost loiali apostolului în cel mai înalt grad, ei n-au fost arestați (Romani 16:3, 4). Ca muncitori și îngrijitori ai casei ei n-au fost molestați; dar doi dintre ajutoarele apostolului au fost luați de mulțime și duși în grabă la teatru, a cărui capacitate, ni se spune, era de 56.000 de oameni, indicând astfel că Efesul era o cetate imensă.
Aflând despre agitație, Sf. Pavel ar fi intrat curajos în grosul tulburării în apărarea prietenilor săi, și mai presus de toate a Învățătorului și a Mesajului Său. Dar sfaturi mai înțelepte au triumfat și el a rămas deoparte. Frații nu i-au îngăduit, căci ei au ajuns la concluzia că prezența lui între oameni care erau într-o așa stare nerezonabilă de spirit n-ar fi realizat nimic.
Totuși, Domnul n-a neglijat pe cei doi frați arestați — Gaius și Aristarh. Slujbașul cetății a venit în ajutorul lor și cu vorbe de înțelepciune a împrăștiat gloata. Pe această persoană oficială nu o interesa Evanghelia lui Cristos și slujirea ei. Dar el era interesat în a-și face datoria ca funcționar al cetății. El a arătat mulțimii că ei se agitaseră în mod nejustificat, că oricine cunoștea importanța zeiței Diana, și că nici un evreu și nici mai mulți evrei nu puteau aduce daune faimei ei. Apoi a declarat că dacă tulburarea nu era numai o ceartă între argintari și propagatorii creștinismului — dacă adunarea avea vreo altă acuzație împotriva Sf. Pavel și a asociaților săi — chestiunea trebuia să fie adusă înaintea curții de judecată într-o manieră legală. El a arătat că adunarea nu era nimic mai mult decât o răscoală; și dacă ar fi să se raporteze guvernului imperial din Roma, aceasta ar avea ca efect compromiterea Efesului. Cu acestea a dat drumul adunării.
PRINCIPIUL ȘI LIPSA DE PRINCIPIU
Remarcăm contrastul între cele două grupuri ale căror acțiuni sunt înregistrate în acest capitol. În primul caz, mulți oameni, dându-și seama că lucrau în unire cu puterile răului — demonii — și-au ars cărțile de magie etc., ca rezultat al influenței mesajului Evangheliei asupra inimii lor. După ce au ajuns să cunoască situația, ei au fost dispuși și bucuroși să sufere pierdere financiară, și vecinii să gândească depre ei că sunt nechibzuiți, mai degrabă decât să aducă daună altora, vânzându-le cărți de vrăjitorie, magie neagră etc.
Dimpotrivă, actorii principali ai celui de al doilea grup au fost mișcați până la frenezie și conduită turbulentă, de iubirea lor de bani — teama de pierdere financiară. Evident că nu respectul pentru religie, ci iubirea de câștig murdar le-a provocat acțiunile. Mai mult, venerarea Dianei strica moravurile. Prin urmare, vedem puternicul contrast între cei care au stârnit o revoltă pentru a perpetua idolatria și a aduce bani în propriile pungi, și cei care, dimpotrivă, decât să aducă daune au fost gata să-și sacrifice mai degrabă interesele pământești și cu atât mai mult să facă bine. Cu adevărat există o minunată putere în religia lui Isus Cristos, Răscumpărătorul nostru.
Să se noteze de asemenea că apostolul și asociații săi nu erau vinovați de acuzația adusă împotriva lor — blasfemierea zeiței Efesului. Aici avem un punct important și o lecție valoroasă. Însărcinarea Sf. Pavel a fost să propovăduiască Evanghelia, nu să se certe cu falșii dumnezei sau cu venerarea lor. Persecuția a fost, prin urmare, pentru că a făcut bine. Tot așa este și cu noi. Nu trebuie să facem sau să spunem ceva neplăcut prietenilor noștri din Babilon. Nici nu trebuie să revărsăm un șuvoi de cuvinte împotriva sistemelor sau doctrinelor lor. Avem mult de făcut în prezentarea mesajului Evangheliei.
((123))
Desigur că apostolul n-a ezitat să atragă atenția asupra faptului că Diana era lucrarea mâinilor omului, și nu a divinității, așa cum se pretindea. Astfel, noi putem pe bună dreptate să prezentăm prietenilor noștri faptul că nu există decât o Biserică, organizată de Domnul nostru și stabilită la Rusalii; și că toate celelalte biserici sunt, prin urmare, numai sisteme omenești. Dar noi nu suntem însărcinați să ținem tirade împotriva acestor biserici. Porunca „Să nu vorbiți rău de nimeni” poate fi aplicată și la sistemele religioase, în special la cei care recunosc meritul răscumpărător al morții lui Cristos ca temelie a creștinismului și care învață morala. Fără îndoială că Domnul a permis sectarismul pentru un scop înțelept, întocmai cum a permis guvernămintelor neamurilor să dețină controlul până la sfârșitul „Timpurilor Neamurilor”. Să nu ne împotrivim împlinirii scopurilor divine. Să fim mulțumiți a ne împlini misiunea de ajutorare a fraților, edificându-i în cea mai sfântă credință, și de vestire a Veștilor Bune oricui are urechi de auzit.