Vol. 2 Septembrie-Octombrie 1995 Nr. 6

CE ESTE RĂSCUMPĂRAREA UNIVERSALĂ?

W.T. 15 Iulie 1916 (pag. 213-214)

Suntem întrebaţi dacă noi credem sau nu în răscumpărarea universală, şi care credem noi că este sfera sau sensul deplin al acestui termen. Noi răspundem:

După înţelegerea noastră, mulţi care folosesc expresia „Răscumpărare Universală” nu reuşesc să înţeleagă clar semnificaţia ei. Ei înţeleg mântuire universală şi eternă, ceea ce este cu totul altă chestiune. Noi credem că Biblia învaţă răscumpărarea universală în declaraţia că Isus Cristos, „prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea pentru toţi” şi că El „S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturie ce trebuia dată la timpul cuvenit” (Ev. 2:9; 1 Tim. 2:5, 6). De asemenea, „El este ispăşirea pentru păcatele noastre (ale Bisericii); şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2). Toate aceste texte vorbesc despre răscumpărarea omenirii; şi toate declară în mod clar şi hotărât că ea va fi universală — adică, ea se va aplica la fiecare membru al rasei noastre.

După ce astfel a fost stabilit faptul că răscumpărarea este universală, în mod cuvenit întrebarea următoare ar fi: Ce se include în cuvântul răscumpărare? Răspunsul este că în limba greacă, precum şi în engleză, cuvântul are semnificaţa de cumpărare — de luare a ceva, dând altceva în loc. Această idee este accentuată de câteva ori în Biblie. Nu numai ni se spune că am fost cumpăraţi cu un preţ, însuşi sângele scump al lui Isus, dar avem şi cuvântul lui Isus pentru aceasta, că El S-a dat pe Sine ca preţ corespunzător pentru păcătoşi (Mat. 20:28). Cuvântul folosit în limba greacă este lutron-anti, ceea ce înseamnă un preţ pentru compensare exactă. Sf. Pavel dă exact aceeaşi idee când zice: „Omul Isus Cristos S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare (anti-lutron) pentru toţi” (1 Tim. 2:5, 6). Sf. Pavel accentuează din nou aceeaşi idee când spune: „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii”. 1 Cor. 15:21, 22.

Astfel avem accentuată şi specificată problema răscumpărării şi a preţului de răscumpărare. Ea desigur este universală; ea acoperă pe fiecare membru al rasei noastre. Păcatul a intrat printr-un om şi numai el a fost condamnat la moarte de marea Curte cerească. Soţia şi copiii lui au parte cu el de pedeapsa lui — nu prin condamnare directă, ci indirectă; fiindcă măsura de viaţă pe care o avem a venit de la tatăl Adam, şi aceasta a fost numai o scânteie, dreptul ei la existenţă pierzându-se înainte de a ajunge la noi. Totuşi, marele nostru Creator S-a îngrijit de răscumpărarea universală. Prin acest decret împotriva unei singure persoane El a făcut posibil ca un om perfect să poată răscumpăra pe cel condamnat. În acest scop, Domnul nostru, marele Logos, a părăsit Curţile cereşti, S-a umilit şi S-a făcut trup, Omul Isus Cristos, care a gustat moartea pentru fiecare om. Moartea Lui este suficientă pentru satisfacerea pretenţiilor Dreptăţii împotriva primului om; şi s-au avut în vedere toate urmările acelei sentinţe pentru rasa acelui om.

DEFINIREA RĂSCUMPĂRĂRII UNIVERSALE

Pentru a vedea la ce se poate aştepta Adam şi rasa lui ca rezultat al acestei răscumpărări universale trebuie să vedem ce a fost Tatăl Adam înainte de a păcătui; pentru că răscumpărarea implică aducerea lui şi a rasei lui la starea în care a fost înainte de a păcătui. De aceea notăm:

1) Adam avea părtăşie cu Creatorul său.

2) El trăia sub binecuvântare divină care se îngrijea de orice nevoie a lui şi-l menţinea în viaţă atâta vreme cât era ascultător.

3) Cât priveşte eternitatea, drepturile lui nu fuseseră hotărâte. El era în şcoala experienţei, câştigând cunoştinţă, şi a fost asigurat de continuarea vieţii atâta vreme cât rămânea ascultător şi-şi folosea cunoştinţa în armonie cu voinţa Creatorului.

4) El era, prin urmare, în probă pentru viaţă veşnică. Înţelegerea noastră este că, dacă sub anumite probe Adam ar fi continuat ascultător, el ar fi fost recunoscut ca trecut la examen în şcoala experienţei şi, în mod potrivit, nu trebuia să mai fie supus la probe şi încercări. Dar el n-a ajuns niciodată la această poziţie. El a eşuat în timpul său de încercare şi n-a ajuns niciodată să treacă la examen.

De aceea, răscumpărarea universală înseamnă o aducere a lui Adam şi a rasei sale înapoi la starea de probă în care a fost când a păcătuit. Ceea ce s-a pierdut a fost răscumpărat şi va fi restabilit. Scripturile ne spun că Dumnezeu a pregătit timpurile „Restabilirii”; şi acele timpuri sau ani de restabilire sunt pentru aducerea lui Adam şi a rasei sale înapoi la tot ceea ce a avut la început. Scripturile indică foarte clar că experienţele omenirii ((142)) — întâi sub domnia păcatului şi morţii, şi apoi sub binecuvântările restabilirii din Împărăţia lui Mesia — vor da o aşa mare cunoştinţă de Dumnezeu şi de planul Lui, încât la încheierea domniei lui Mesia fiecare membru al rasei va fi avut încercarea în întregime — cunoştinţă deplină, posibilitate deplină.

Scripturile ne arată că unii, când li se vor acorda toate aceste binecuvântări, se vor împotrivi şi, păcătuind cu voia, vor fi socotiţi nevrednici de orice altă favoare din partea Celui Atotputernic şi vor fi nimiciţi în moartea a doua. Ele ne arată clar că la sfârşitul vârstei Milenare, unii, chiar dintre aceia care vor ajunge la perfecţiune umană deplină, nu vor fi socotiţi vrednici de viaţă veşnică, ci dimpotrivă, vor fi nimiciţi în moartea a doua, pentru că, după ce s-au bucurat de partea lor în răscumpărarea universală, ei nu şi-au folosit posibilităţile pentru o astfel de dezvoltare a caracterului care să satisfacă cerinţele divine. Despre nimicirea lor vorbeşte Apocalipsa 20:7-10. Este de asemenea ilustrată prin nimicirea clasei caprelor din pilda cu oile şi caprele. Mat. 25:31-46.

EXPLICAREA MÂNTUIRII UNIVERSALE

Cineva însă ar întreba: Totuşi, răscumpărarea pe care Dumnezeu a pregătit-o nu-şi va continua efectele şi nu-i va recupera din moartea a doua? Răspundem: Nu! În timpul Mileniului, Cristos va da tuturor orice ajutor necesar şi cuvenit. „Va judeca lumea după dreptate” (Fapte 17:31). Pe lângă aceasta, a se presupune că mai trebuie făcut ceva pentru aceştia, după ce au mers în moartea a doua prin propria lor cale voită, ar implica o altă jertfă pentru păcate. Păcatul care i-a adus Tatălui Adam moartea a fost păcat cu voia. Pe acesta îl va plăti pe deplin moartea lui Isus; dar păcatul care va aduce moartea a doua va fi păcat individual, voit, din partea fiecăruia care va muri în moartea a doua; iar preţul răscumpărării fiecăruia dintre aceşti păcătoşi ar fi moartea unuia fără păcat ca jertfă pentru fiecare.

Cazul lui Adam este cu totul diferit de ceea ce va fi atunci cu rasa; pentru că fiecare din păcătoşii aceia va fi la fel de vinovat ca şi Adam; şi fiecare va fi condamnat personal la moartea a doua. Dacă fiecare ar fi răscumpărat din nou, fiecare ar avea nevoie de un Mântuitor personal. Biblia dă de înţeles că va fi un număr considerabil de capre la sfârşitul vârstei Milenare, care vor veni sub pedeapsa morţii a doua; şi aceasta ar cere un număr egal de jertfe perfecte pentru răscumpărarea lor de sub acea sentinţă. La ce le-ar folosi, dacă ei n-au profitat de toate experienţele vieţii prezente şi de toate experienţele timpului Milenar de restabilire? Nu ne-am putea imagina că ei ar profita de alte experienţe.

Prin urmare, planul divin este, evident, singurul plan înţelept; şi nici o răscumpărare nu se va da pentru recuperarea unora ca aceştia din moartea a doua, şi nici nu există nici un fel de speranţă pentru ei. Cine ar muri pentru ei? Cine i-ar răscumpăra? Cristos nu; fiindcă apostolul arată în mod distinct: „Cristos nu mai moare” (Rom. 6:9). Ar muri oare voluntar o companie de sfinţi îngeri pentru ei, sub toate aceste împrejurări şi condiţii, văzând că ei au păcătuit împotriva unei asemenea lumini, cunoştinţe şi pregătiri iubitoare? Şi ar muri oare pentru ei cineva din Biserică, din Mireasa lui Cristos? Noi credem că nu. Şi-ar da oare vreo fiinţă înţeleaptă sau inteligentă viaţa ca preţ corespunzător pentru unul care a fost incorigibil sub asemenea condiţii favorabile? Noi credem că este iraţional să presupunem astfel.

UN CUVÂNT DE AVERTIZARE

Ne surprinde că unii, care au gustat odată din Cuvântul cel bun şi au fost făcuţi părtaşi ai Spiritului sfânt, pot fi pasibili în vreun grad de a fi prinşi în cursă de asemenea sofisme ale adversarului. Totuşi să nu uităm că în prezent adversarul este foarte activ în a găsi capcane pentru poporul Domnului. Sugestia inspirată a Sf. Iacov ne îndrumează să scriem aceste cuvinte: „Fraţii mei, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr şi-l întoarce un altul, să ştie că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii (cursului) lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate” (Iacov 5:19, 20). Aceasta nu înseamnă că poporul lui Dumnezeu n-ar putea fi mai mult sau mai puţin prins în capcana erorilor, ci aceasta înseamnă că tendinţa sau cursul este de a conduce tot mai departe de Adevăr, de pe calea Vieţii pe calea Morţii.

Noi ne aflăm în ziua Domnului, menţionată de apostol; şi în loc de a lepăda armătura sau de a încerca să aducem îmbunătăţiri la declaraţiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, ori de a ne permite să luăm filosofiile noastre, sau ale altor oameni, în locul Cuvântului lui Dumnezeu, noi trebuie să ne punem platoşa, să ne fixăm coiful, să ne încingem coapsele minţii, să prindem strâns scutul credinţei şi să ţinem ferm sabia spiritului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a putea sta în această zi rea; şi nu numai atât, dar şi să putem ajuta pe alţii să se împotrivească uneltirilor marelui adversar. Ef. 6:12-18.