Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 2
CA NIȘTE ÎNȘELĂTORI, MĂCAR CĂ SPUNEM ADEVĂRUL.”
R 5189 W. T. 15 februarie 1913 (pag. 62-63)
În procesul meu împotriva ziarului The Eagle pentru defăimarea reputației mele s-a decis în favoarea ziarului. Un juriu de doisprezece bărbați a decis că The Eagle a fost îndreptățit să lanseze atacul vicios împotriva mea, în pofida acuzației judecătorului, că, potrivit legii, cel puțin caricatura a fost de fapt o calomnie vicioasă, o defăimare. Avocații mă îndeamnă și prietenii îmi cer să înaintez cazul la Curtea de Apel. Sunt foarte de acord cu judecătorul Kelby care a zis: Cazul a fost prezentat corect și bine juriului”. Decizia d-lui judecător pare corectă. Apreciez foarte mult capacitatea și energia avocaților mei, d-nul Sparks și d-nul Rutherford. Nu mă plâng de nimic, nu murmur împotriva providențelor divine care au permis ceea ce eu consider a fi un verdict foarte injust. Ducând cazul nostru în tribunal am urmat exemplul Învățătorului, care a întrebat de ce a fost lovit împotriva Legii (Ioan 18:23). La fel sf. Pavel, s-a adresat legii pentru dreptatea pe care o dădea legea (Fapte 25:10). Așa am făcut și eu; și mie, ca și lor, mi s-a refuzat protecția Legii. Nu murmur. Am tovărășie bună.
Îmi amintesc, pe de altă parte, că voința divină a fost ca de-a lungul acestui Veac Evenghelic să permită servitorilor Săi credincioși să sufere ocări și pierderi. Așa a fost și în cazul Învățătorului: Când era insultat, nu răspundea cu insultă”. Când Tatăl a binevoit să-L zdrobească și să-L expună rușinii, El a spus: Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” 1 Pet. 2:23; Ioan 18:11; Luca 22:42.
Așa a fost și cu apostolii, care au scris: Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta” Ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul ca niște săraci, dar îmbogățind pe mulți” Port semnele Domnului Isus în trupul meu” dovada că sunt servitorul și urmașul Lui. Cum a spus sf. Pavel, așa vedem că s-a împlinit de-a lungul Veacului: Toți cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați”. Învățătorul a spus: Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei”. 1 Ioan 4:17; 2 Cor. 6:8-10; Gal. 6:17; 2 Tim. 3:12; Ioan 15:18-19.
O expunere pe scurt a cazului
Mă interesează tot ce este progresist și este încă o dovadă că intrăm în marea Mie de Ani de binecuvântare a pământului sub Mesia. În coloanele Turnului de Veghere am făcut observații în legătură cu venirea binecuvântărilor divine ca împlinire a prezicerii că pustietatea va înflori ca trandafirul”, pământul își va da rodul” etc. În urmă cu cinci ani, am citat în coloanele Turnului de Veghere rapoarte în privința Grâului Miraculos”. Am dat numele și adresa fermierului (d-nul Stoner) care a descoperit acest grâu nou și rapoartele lui despre calitățile remarcabile ale acestuia. Am publicat și raportul d-nului Miller, expertul guvernamental, care l-a investigat atent și s-a pronunțat asupra calităților lui superioare.
Unii dintre cititorii noștri au cumpărat sămânță de la d-nul Stoner la prețul de 1,25 dolari pentru o livră (aprox. 450 gr.) și l-au aprobat. În 1910, unul dintre prietenii Societății noastre, care cultivase din acest grâu, l-a vândut cu 1 dolar pentru o livră pentru semănat, și a donat suma câștigată Societății noastre. În 1911, același prieten, cultivând mai mult grâu, a cerut Turnului de Veghere să le ofere cititorilor beneficiul, la prețul de 1 dolar pentru o livră cu prețul de transport inclus, și să păstreze suma rezultată pentru continuarea lucrării Societății. Un alt prieten, care avea și el ceva din aceeași sămânță, a donat-o în mod asemănător, în cantitate totală de douăzeci de bușeli (un bușel=35,23 l).
Pentru comoditatea cititorilor noștri, am permis ca acest grâu să fie pus în pachete cântărite și expediat de la biroul Turnului de Veghere, întocmai cum procedează guvernul Statelor Unite cu astfel de semințe la Washington. Am făcut aceasta la cererea altora și în interesul lor, și am pus în contul lor în registrele noastre rezultatele, punând deoparte proporțional din acțiunile pentru vot în Societatea noastră. Noi n-am pretins că ceea ce am spus despre grâu este din propria noastră cunoștință. Am dat numai raportul expertului guvernamental, al celui care a inițiat acțiunea și al prietenilor care au încercat grâul. Am procedat numai ca intermediari.
Cu toate acestea, tot ceea ce s-a spus în privința grâului a fost pe deplin dovedit la acest proces de către martori experți, interesați și dezinteresați, și mărturia lor n-a fost răsturnată. S-a arătat de asemenea că fermierul Stoner și partenerul lui de afaceri, d-nul Kinght, n-au vândut nimic din acest grâu sub 1,25/livră, până în septembrie 1911; și că ei aveau un contract scris să nu se vândă nimic din acest grâu la nici un preț până în anul următor, 1912. Deodată, în septembrie 1911, ei și-au schimbat planurile, considerând că aveau destul grâu adunat, au scăzut prețul la 5 dolari/bușel, cam pe timpul când grâul de la Turnul de Veghere s-a vândut la 1 dolar pe livră. Avocatul lui The Eagle a pretins că aceasta era o dovadă a fraudei din partea Turnului de Veghere motiv suficient pentru atacurile defăimătoare ale ziarului The Eagle asupra mea.
Avocatul meu a căutat în zadar să arate juriului răutatea lui The Eagle că de fapt mă ataca pe motive religioase; că se erijase într-un fel de susținător al anumitor vrăjmași clericali de-ai mei și căuta să-mi distrugă influența și, dacă era posibil, să mă scoată afară de la Brooklyn. În sala de judecată erau cam douăzeci și cinci de prieteni de-ai mei, care veniseră de la mare distanță pe cheltuiala lor, ca să aibă ocazia de a spune o vorbă pentru mine. Prin unele complicații ale Legii în privința dovezilor, aceștia n-au putut fi ascultați în favoarea mea.
În schimb, Legea a dat avocatului lui The Eagle privilegiul de a spune tot felul de rele împotriva mea pe nedrept pentru Învățăturile lui Cristos, pe care eu le susțin și le învăț. I s-a permis să mă înfățișeze, cum făcuse The Eagle în caricaturile sale, ca hoț și tâlhar, deghizat în haina unui slujitor al lui Cristos. I s-a permis să ia în derâdere Grâul Miraculos”, deși eu n-am avut nimic de-a face cu el, nici cu denumirea lui, și în ciuda faptului că-i fusese dovedită superioritatea.
I s-a permis să protesteze vehement, ca fiind mare nedreptate, ca eu să dețin funcția de președinte al Societății de Biblii și Tratate Turnul de Veghere, și să pretindă că dețineam funcția într-un mod corupt și ilegal, și că eu folosesc greșit venitul Societății într-un mod care nu se poate explica, spre propriul meu avantaj. Între timp, zeci care erau prezenți în sala tribunalului și mii de peste tot din țară, ar fi fost bucuroși să depună mărturie că au trimis donații la Societate fiindcă aveau cea mai mare încredere în integritatea mea și în adminstrarea afacerilor în calitate de Reprezentant Executiv al ei, și dacă altcineva ar fi fost președinte, donațiile lor ar fi fost mai mici sau n-ar fi fost deloc.
Probabil fiindcă erau șapte catolici în juriu, avocatul lui The Eagle s-a simțit îndemnat să se refere la Surorile de Caritate și la nobila lor lucrare ca surori în spitale, fără să se refere la faptul că acele surori sunt bine plătite, și că spitalele sunt în mare măsură susținute din impozitele percepute de stat.
Societatea de Biblie și Tratate Turnul de Veghere a fost expusă disprețului fiindcă nu are activitate în spitale și nu scoate venit din impozite, și că femeile din Societate nu vizitează uzine din țară săptămânal sau lunar în zilele de plată și să ceară donații pentru lucrarea ei. Societatea noastră de asemenea a fost expusă disprețului fiindcă noi nu trimitem un mijloc de transport prin oraș și să adunăm alimente și provizii pentru susținerea lucrării; fiindcă nu facem colecte nici chiar duminica; fiindcă n-am cerut niciodată un ban sau un dolar de la nimeni; și fiindcă n-am avut niciodată târguri, jocuri, loterii”, tombole”. Societatea noastră a fost expusă disprețului fiindcă oferă săracilor literatură gratuită, în timp ce alte Societăți asemănătoare taxează atât pe bogați cât și pe săraci pentru literatura lor. The Eagle a fost descris de avocatul lui ca un porumbel, o pasăre a Paradisului. Pentru apărarea lui, protestanții din juriu au fost făcuți să spere că vor scăpa de la chinul veșnic prin porțile de mărgăritare ale cerului”, întâmpinați cu aceste cuvine: Bine rob bun!”, pentru că au fost în favoarea lui The Eagle. Nici eu nici avocații mei n-am putut oferi astfel de stimulent cu bună știință.
Casa noastră, Betelul”, unde locuiesc unii dintre lucrătorii Societății noastre, a fost expusă disprețului, asemănată cu un harem etc. Desigur, aceasta mi-a străpuns adânc inima. Eu sunt foarte dispus să sufăr, dacă este necesar, pentru credincioșia mea față de Domnul și de Cuvântul Său; dar mi-a provocat mare durere că săgețile intenționate pentru mine nu s-au concentrat toate asupra mea că mai mult de o sută de bărbați evlavioși, serioși, femei și copii, lucrători împreună cu mine în lucrarea Domnului, trebuie să fie făcuți să sufere astfel pe nedrept. Nu pot decât să-i îndemn să-și aplice cuvintele apostolului: Să nu părăsiți încrederea voastră, care are o mare răsplătire. Căci aveți nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui Dumnezeu, să puteți primi făgăduința”; Ați dus o mare luptă de suferințe: pe de o parte, erați puși ca priveliște în mijlocul insultelor și necazurilor, și pe de alta, v-ați făcut una cu aceia care treceau prin aceleași suferințe”. Evr. 10:35, 36, 32, 33.
NICI O PLÂNGERE ÎMPOTRIVA LEGII
Nu am de făcut nici o plângere împotriva legilor țării noastre, nici împotriva sistemului juraților, nici împotriva celor doisprezece anume, care, în judecarea mea, au dat un verdict nedrept. Apreciez legile noastre cât se poate de drepte. Adesea m-am minunat că oamenii căzuți, imperfecți, au reușit să ridice astfel de bariere excelente împotriva păcatului și nedreptății. Nu pot vedea că o metodă mai corectă decât sistemul nostru cu juri pentru judecarea unui caz ar putea fi aranjată de către oameni imperfecți. Nu cred nici că un juriu mediu dorește să strice justiția. Funcționarea rea a justiției o atribui imperfecțiunilor cunoștinței umane. Suspiciunea și presupunerea de rău sunt buruieni care par să crească prolific în fiecare minte. Ele răsar spontan în inima degradată. Există o astfel de dispoziție de a judeca pe alții după tine și o astfel de realizare a impulsurilor păcătoase, încât omul mediu, destul de natural, atribuie răul în fiecare ocazie în care i se sugerează.
Sf. Pavel a enunțat acest principiu zicând: Omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu și nici nu le poate cunoaște îînțelegeș pentru că ele se înțeleg duhovnicește” (1 Cor. 2:14). Societatea noastră și lucrarea ei, lucrarea Domnului nostru și lucrarea apostolilor și a celor regenerați de atunci încoace, depășesc atât de mult concepțiile celor neregenerați, încât pentru ei este nebunie” ipocrizie, fraudă, impostură. Dacă Isus și apostolii și sfinții credincioși din cele optsprezece secole trecute au aparținut cu toții acestei clase, voi fi curajos și nu mă voi rușina să aparțin și eu.
Mă simt mai încurajat fiindcă îmi dau seama că marea Zi de Binecuvântare, marea Zi de o Mie de Ani a Împărăției lui Mesia, este aproape răsare acum. Curând Satan, prințul întunericului”, va fi legat pentru o mie de ani, ca să nu mai înșele neamurile (Apoc. 20:2, 3, 6). Întunericul nu va mai fi permis să se deghizeze ca Lumină, iar Lumina să fie defăimată ca întuneric. Toți ochii orbi vor fi deschiși; toate urechile surde vor fi desfundate. Perioada aceea glorioasă, cum a declarat profetul, va fi dorința tuturor poporelor” (Hagai 2:7). Atunci nu numai Biserica va vedea la fel și va înțelege providențele lui Dumnezeu din prezent, ci întreaga lume va vedea în lumina acelui timp fericit pentru care ne rugăm: Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”.
Sincer și nedescurajat, rămân servitor al lui Dumnezeu. Ch. T. Russell
Brooklyn, 29 ianuarie 1913