Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 3 

O CĂSĂTORIE NEOBIŞNUITĂ

Gen. 24:58-67

“Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3:6.

Când Avraam avea 140 de ani şi soţia lui, Sara, era moartă de 3 ani, fiul său, Isaac, avea 40 de ani. Acest moştenitor al celei mai frumoase dintre făgăduinţele divine n-a mers să-şi caute singur soţie, probabil fiindcă era prea timid. Atunci Avraam l-a chemat pe Eliezer, administratorul case sale, şi i-a spus să ia zece cămile şi să meargă la o distanţă cam de 800 km în apropiere de unde s-a născut Avraam şi unde trăia fratele său Nahor cu familia sa. Eliezer a mers cu îndrumarea generală să găsească o soţie potrivită pentru Isaac şi să o aducă la el.

Toată această istorie este povestită cu o frumoasă simplitate, foarte convingătoare pentru cei fără prejudecăţi. Personajele descrise de istoric n-au fost nişte sălbatici, cu atât mai puţin verişori ai maimuţelor, cum ar vrea evoluţioniştii să gândim. Iar istoria în sine este destul de neobişnuită în cadrul ei ca să ne asigure de adevărul ei. Unul care ar fabrica astfel de povestire nu l-ar descrie pe eroul său găsindu-şi o soţie în împrejurările prezentate aici, şi nu acesta a fost obiceiul acelui timp sau al oricărui alt timp, nici al vreunui popor, după cât cunoaştem noi. Procedura a fost unică în toate modurile.

Numai recent au aflat studenţii Bibliei de ce a fost aranjată astfel chestiunea. A fost evident pentru a ilustra un mare plan spiritual, care este în proces de realizare de mai bine de optsprezece secole. Tipul se potriveşte cu antitipul într-un mod care nu poate fi înţeles greşit.

Avraam L-a simbolizat pe Tatăl ceresc, Isaac L-a simbolizat pe Domnul Isus (cei 40 de ani ai lui au simbolizat timpul cuvenit), iar Eliezer a simbolizat Spiritul sfânt. La timpul cuvenit Tatăl a trimis Spiritul Său sfânt să adune Compania Aleasă care vor constitui Mireasa, soţia Mielului. După cum în tip Avraam nu i-a luat soţie fiului său dintre păgâni, tot aşa şi în antitip, Dumnezeu nu alege Mireasa lui Cristos dintre păgâni. Aşa cum Eliezer a mers la cei care erau înrudiţi cu Avraam şi care credeau în Dumnezeu, la fel Spiritul sfânt a fost trimis numai la cei care cred, ca să aleagă dintre ei clasa Miresei.

CLASA MIRESEI INIŢIAL EVREIASCĂ

Evreii au fost în părtăşie cu Dumnezeu sub Legământul Legii şi numai la ei a ajuns întâi Spiritul sfânt. Mai târziu, în providenţa lui Dumnezeu, a fost deschisă uşa pentru neamuri. Aceasta n-a fost în sensul de a accepta pe toţi dintre neamuri în clasa Miresei, ci numai de a le permite să audă Evanghelia, pentru ca aceia care aud şi răspund să poată, ca credincioşi, să se apropie de Dumnezeu şi să li se permită să intre în clasa Miresei când se consacră lui Dumnezeu pe deplin — antitipica Rebeca, acea care îndură încercările şi pericolele călătoriei către Isaac cel antitipic. Din acest punct de vedere, studiul de astăzi este nu numai frumos şi interesant, dar şi foarte instructiv.

REBECA LA FÂNTÂNĂ

Servitorul lui Avraam, loial însărcinării sale, credincios tatălui şi fiului, a căutat cu seriozitate persoana potrivită dorinţei lui Avraam, s-a asigurat ca Isaac, moştenitorul unor astfel de făgăduinţe preţioase, să aibă un ajutor şi tovarăş potrivit. Când a ajuns la locul stabilit, în cetatea lui Nahor, fratele lui Avraam, el a fost atent. A găsit-o pe Rebeca, fiica lui Betuel, nepoata lui Nahor, la fântână ocupându-se de oi. Aceasta semnifică faptul că aceia la care apelează Spiritul sfânt cu sugestia de a deveni comoştenitori cu Cristos, de obicei se găsesc într-un fel sau altul în legătură cu servirea oilor lui Dumnezeu – poporul lui Dumnezeu – dându-le apă din fântână, care simbolic ar însemna a da împrospătare din Biblie şi din cuvintele vieţii – „apa vieţii”.

Prima încercare la care a fost pusă fata a fost în privinţa dispoziţiei ei de a da apă. Eliezer i-a cerut de băut. Rebeca a răspuns: „Bea, şi voi da şi cămilelor tale de băut”. Aici s-a manifestat spiritul generozităţii – al serviciului – întocmai cum indică Spiritul sfânt, că acei care constituie Mireasa lui Cristos trebuie să aibă blândeţe şi umilinţă ca prime calităţi pentru a fi acceptaţi de Domnul la chemarea de sus.

Imediat Eliezer s-a grăbit să-i dea Rebecăi nişte podoabe, simboluri ale binecuvântărilor spirituale care vin peste cei care ascultă întâi de Spiritul Domnului şi îşi arată dispoziţia şi umilinţa. Eliezer a fost primit în casă. Prietenii Rebecăi au primit binecuvântările spiritului pe care le-a primit ea; şi toţi, reprezentând Casa credinţei, se bucură cu ea.

Eliezer a anunţat imediat pentru ce era acolo. Era acolo într-o misiune specială şi a spus care era. A explicat că Avraam era foarte bogat şi că l-a făcut pe Isaac moştenitor a tot ce avea, şi l-a trimis pe el, servitorul lui, să caute o mireasă potrivită pentru Isaac. Sub conducerea providenţei divine, a întâlnit-o pe Rebeca şi a crezut că ea este alegerea Domnului pentru fiul stăpânului său. Acum întrebarea era, va accepta ea oferta, sau o va respinge şi el va trebui să caute alta? Întrebarea i-a fost pusă chiar Rebecăi: Va vrea ea să meargă într-o ţară îndepărtată sub conducerea lui Eliezer, ca să devină soţia lui Isaac? Răspunsul ei prompt a fost: „Da, vreau”.

Toate acestea reprezintă potrivit întrebarea care este pusă în faţa celor care sunt chemaţi să fie Mireasa lui Cristos. Ei aud că El este „Unicul Fiu din partea Tatălui, plin de har şi de adevăr”. Ei aud că El este Domnul tuturor, Moştenitorul „făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe”. Ei află că unirea cu El va însemna plăcerile părtăşiei cu El pentru totdeauna şi participarea cu El în viitorul Lui măreţ şi minunat. Astfel de persoane care sunt bine deprinse răspund: „Da, vreau”, cum a spus Rebeca, şi cu mare promptitudine.

Pentru Rebeca a însemnat ceva să lase casa tatălui său, poporul său, ţara care îi era familiară; tot aşa înseamnă considerabil de mult şi pentru cei care acceptă chemarea Tatălui prin Spiritul sfânt şi devin membri a Miresei lui Cristos. Profetul se adresează acestora zicând: „Uită pe poporul tău şi casa tatălui tău! Şi atunci împăratul îţi va dori frumuseţea. Şi, fiindcă este Domnul tău, adoră-l”.

Numai o iubire din toată inima pentru Domnul şi o credinţă bine întemeiată în „făgăduinţele nespus de mari şi scumpe” ne vor duce până la sfârşitul călătoriei, bucuroşi în anticiparea acceptării în cele din urmă în glorie cu Preaiubitul nostru, Împăratul Gloriei. Trebuie să reţinem că în timpul acestui Veac Evanghelic milioane au auzit Mesajul Spiritului sfânt invitând la poziţia de membri în clasa Miresei; dar nu toţi au răspuns prompt, „Da, voi merge”. Rebeca reprezintă numai pe acei care au reuşit, care în cele din urmă îşi vor asigura chemarea şi alegerea, şi vor deveni membrii Miresei, Soţia Mielului.

Mai multe podoabe pentru Rebeca

O altă parte a relatării ne spune că atunci când Rebeca s-a hotărât să accepte propunerea de căsătorie cu Isaac, Eliezer a deschis comorile şi i-a dat mai multe podoabe. Ce ilustraţie frumoasă! Clasa Miresei primeşte o binecuvântare timpurie a Spiritului sfânt, şi una mai târzie. Cea mai târzie vine la acei care au luat o decizie completă să fie ai Domnului, cu orice preţ – „să urmeze pe Miel oriunde merge”. Primesc tot mai mult din harurile Spiritului sfânt. După cum sugerează apostolul, unim la credinţa noastră tăria, cunoştinţa, răbdarea, experienţa, speranţa, bucuria, iubirea. Şi fiecare din aceste podoabe ale caracterului, pe măsură ce le îmbrăcăm, sporesc frumuseţea caracterului nostru.

Prin munţi şi prin văi, prin soare şi umbră, în cele din urmă cămilele au dus-o pe Rebeca până la sfârşitul călătoriei ei. Aşa este şi cu Rebeca antitipică. Ei încep calea ascultării şi lepădării de sine, părăsind casa tatălui lor Adam. După ce acceptă sugestiile Spiritului sfânt şi decid să meargă la Cristos, ei încep imediat să-şi ia crucea şi să-L urmeze. Prin soare şi umbr㠖 încercări şi dificultăţi ale călătoriei – ei călătoresc prin secolele acestui Veac al Evangheliei.

După cum Eliezer a dus-o pe Rebeca şi pe însoţitoarele ei în siguranţă până la sfârşitul călătoriei în prezenţa lui Isaac la Lahai-roi, tot aşa Spiritul sfânt va conduce Biserica până la sfârşitul călătoriei, în prezenţa, parousia, lui Cristos. Cămilele care au dus bogăţiile şi bijuteriile la casa Rebecăi, şi care mai apoi au dus-o pe ea, pe însoţitoarele ei şi pe Eliezer înapoi la casa lui Isaac, ar părea să reprezinte bine Sfintele Scripturi, prin care credincioşii sunt susţinuţi pe parcurs — mijloacele trimise de Tatăl şi de Fiul pentru a mângâia şi ajuta pe viitoarea Mireasă în călătoria ei.

După cum Eliezer a întâlnit-o pe Rebecca la fântână scoţând apă, simbolul Adevărului, tot aşa, la întoarcere Rebeca l-a întâlnit pe Isaac la fântâna „Lahai-roi”.

Urmând obiceiul timpului, ea şi-a pus vălul şi s-a dat jos de pe cămilă ca să-l întâlnească pe Isaac. Scripturile ne spun astfel că Biserica trebuie să treacă dincolo de Văl înainte de fi complet primită de către antitipicul Isaac în toate relaţiile sfinte prezise.

Însoţitoarele Rebecăi fără îndoială reprezintă binecuvântările clasei de consacraţi care însoţesc clasa Miresei acum, dar care nu trăiesc la nivelul deplin al privilegiilor şi ocaziilor. Binecuvântarea pronunţată asupra Rebecăi, „Să ajungi mamă a mii de zeci de mii”, reprezintă viitorul Bisericii; căci, după cum Răscumpărătorul va deveni, în timpul Împărăţiei Mesianice, Tatăl sau Dătătorul de viaţă al miilor de milioane din rasa lui Adam, cumpărată cu sângele Său preţios, tot aşa Biserica, Mireasa Lui, va deveni mamă pentru acele mii de milioane din omenire, în sensul că va fi îngrijitoare şi supraveghetoare, pentru a-i ajuta să înainteze până la perfecţiune deplină.