Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 3 

Cel mai MARE DUŞMAN AL POPORULUI LUI DUMNEZEU

“Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă.” 1 Petru 5:8, 9

R 5183 W. T. 15 februarie 1913 (pag. 54-56)

Versiunea autorizată a Noului Testament foloseşte frecvent cuvântul diavol şi lasă impresia că sunt mulţi diavoli; dar acest gând nu este confirmat de Scripturi în general. În Noul Testament sunt traduse astfel două cuvinte greceşti, daimonion şi diabolos. Dintre aceste două cuvinte, primul ar trebui redat corect „demon”, iar al doilea „diavol”. Demonii sunt spiritele necurate, spiritele obişnuite, îngerii căzuţi; pe când Diavolul este Satan. Termenul Satan semnifică adversar, împotrivitor; pentru că Diavolul este împotrivitorul dreptăţii şi al lui Iehova.

Oricine nu reuşeşte să deosebească faptul că există un diavol este cu atât mai pasibil de a veni sub influenţa acestei mari fiinţe răuvoitoare, care este descrisă în Scripturi ca cel mai mare duşman al lui Dumnezeu, al oamenilor şi al dreptăţii. Sfântul Pavel vorbeşte despre „uneltirile Diavolului” şi avertizează Biserica de faptul că lupta ei este împotriva „duhurilor răutăţii în locurile cereşti” (Efeseni 6:11, 12). De asemenea el menţionează pe „domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2:2), şi sugerează că ar fi de fapt imposibil să luptăm cu el; pentru că el este prea viclean, prea înţelept pentru noi.

În lume este exercitată în mod constant o influenţă rea care operează împotriva adevărului, dreptăţii şi purităţii, şi prin urmare operează împotriva lui Dumnezeu. Scripturile ne informează că această influenţă este exercitată de către Diavol, Satan, care a fost cândva un înger sfânt. Pentru că a permis mândriei şi ambiţiei să preia controlul asupra inimii sale, Satan a devenit un împotrivitor al lui Dumnezeu şi al dreptăţii. 1 Ioan 3:8; 1 Tim. 3:6; Isaia 14:12-14.

Chiar dacă omenirea nu-l poate vedea pe Satan, totuşi el o vede şi prin sugestii mintale poate câştiga controlul asupra lor. El are o varietate de moduri prin care îşi exercită influenţa. Cel mai puternic mod este prin agenţi umani – folosind o persoană împotriva alteia. Metoda lui favorită de lucru este să pună întunericul ca lumină. Astfel face ca binele să pară rău, adevărul ca fals, şi ce este corect să apară ca incorect.

Sfântul Petru ne spune în textul nostru că Satan dă târcoale şi răcneşte ca un leu, căutând pe cine să înghită. Leul are un mers foarte furişat. Pe labele picioarelor sunt perniţe moi care îi permit să se apropie foarte mult de pradă înainte de a-i fi recunoscută apropierea. Se spune că la acel punct, când este gata să sară asupra prăzii, fiara răcneşte atât de tare încât victima este paralizată de frică şi astfel este prinsă uşor.

Satan, adversarul Bisericii, este puternic, şi asemenea leului, vigilent şi deplin treaz. După cum declară apostolul Pavel, el foloseşte orice ocazie împotriva noastră. El stă în aşteptare, căutând să ne înghită. Chiar dacă este ager, totuşi el nu se apropie de noi cu un răcnet, ci se strecoară pe furiş asupra noastră într-un loc sau timp neaşteptat, ca să ne înghită, să ne biruie, să strivească viaţa noastră spirituală, şi în special să distrugă credinţa noastră în Dumnezeu. După cum cei ale căror urechi sunt antrenate să detecteze paşii leului îi vor auzi mişcarea, în timp ce acei care nu-i cunosc obiceiurile nu vor auzi sunetele cele mai slabe, tot aşa şi noi, cărora Domnul ne-a deschis urechile şi ne-a uns ochii cu alifia consacrării şi supunerii faţă de voia Domnului, putem fi iuţi în a recunoaşte apropierea vrăjmaşului nostru principal şi să ne împotrivim. Să stăm în picioare îmbrăcaţi cu toată armătura pe care o dă Cuvântul lui Dumnezeu şi în puterea Lui să mânuim Sabia Spiritului.

Sfântul Pavel ne arată că cele mai subtile atacuri ale Adversarului sunt de aşteptat prin mijloace umane. Satan lucrează în inimile copiilor neascultării; şi cu cât sunt mai onorabili şi cu cât sunt aceşti copii ai neascultării mai strâns identificaţi cu Domnul şi cu poporul Său, cu atât mai mare serviciu i-ar putea face Adversarului. Din acest motiv Satan se prezintă ca înger de lumină şi nu ca mesager al întunericului; pentru că ştie bine că eroarea şi păcatul vor fi respinse de copiii luminii. Efeseni 2:2; 2 Cor. 4:4; 11:14, 15; Efeseni 6:11, 12.

Satan utilizează diferite metode împotriva celor pe care îi caută şi îi cheamă Dumnezeu. Ca înger de lumină a făcut multă pagubă. Străduinţa sa constantă este de a duce pe poporul lui Dumnezeu în rătăcire de la Domnul şi de la legământul lor de sacrificiu. Deşi ştim că Dumnezeu poate proteja pe poporul Său ca Adversarul să nu-l atingă, totuşi providenţele Sale ne informează că nu aceasta este calea Sa. El permite ca Satan să câştige aparent o mare biruinţă asupra Domnului şi a poporului Său, dar în nici un caz această întrerupere aparentă nu afectează Planul Divin al veacurilor.

Nu vrem să spunem prin aceasta că Dumnezeu cooperează cu Satan şi cu lucrarea lui rea. Dumnezeu încearcă pe poporul Său, permiţând aceste condiţii care fac calea atât de îngustă, încât numai cei credincioşi vor merge cu perseverenţă până la sfârşit. Toţi ceilalţi mai devreme sau mai târziu vor cădea de pe cale.

METODA POTRIVITĂ DE ÎMPOTRIVIRE

Lupta creştinului este o luptă a credinţei. Declaraţia sf. Iacov, „Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7), nu înseamnă că trebuie să luptăm cu el pentru a-l înfrânge. Oricine gândeşte că poate lupta singur cu Satan trebuie cu siguranţă să aibă multă încredere în sine, sau altfel trebuie să-şi supraestimeze capacitatea proprie şi să o subestimeze pe cea a Adversarului. În orice luptă, sigur Satan va câştiga victoria.

Apostolul ne spune că răutatea, invidia, ura şi cearta sunt felul de lucruri pe care se sprijină Satan şi în care se străduieşte să ducă omenirea (Galateni 5:19-21; 1 Ioan 3:8). Metodele lui sunt înşelătoare. Sugestiile lui vin pe linia mândriei şi a încrederii în sine. Sugestia mintală, „Poţi face; eşti o persoană cu capacitate mare; nu-ţi fie frică; arată oamenilor cine eşti”, a dus pe mulţi la cădere.

Pentru a înşela pe copiii luminii, Satan se transformă într-un înger (mesager) de lumină; căci ştie bine că nu i-ar înşela dacă s-ar prezenta ca reprezentant al păcatului. Încă de la căderea lui Adam, Diavolul a căutat să prindă în cursă omenirea. În special în ultimele optsprezece secole, el s-a străduit să introducă eroarea în Biserică, pentru a produce creştini falşi — creştini care să fie o pagubă pentru cauza lui Cristos. Evident, el a avut de-a face cu formularea crezurilor creştinătăţii.

Poporul Domnului trebuie să se împotrivească Diavolului, nepermiţând argumentelor lui seducătoare să aibă greutate pentru noi. Noi avem cuvântul sigur al profeţiei şi instrucţiunile Domnului şi ale apostolilor Săi; şi dacă iubim Cuvântul Domnului, vom căuta să fim conduşi de acesta. „Cel care a fost născut din Dumnezeu se păzeşte şi cel rău nu se atinge de el.” 1 Ioan 5:18.

Experienţa Domnului nostru în pustie oferă un bun exemplu de urmat pentru toţi din poporul Domnului. El n-a căutat să continue controversa, discuţia cu Adversarul; dar când I-a fost prezentat un gând râu, i S-a împotrivit prompt. Satan cunoştea bine Scripturile, din care a prezentat anumite părţi pentru a-L induce în eroare pe Domnul nostru ca să ia o cale greşită. Isus nu i-a spus Diavolului, „Voi ceda la argumentul tău numai pentru că ai citat o Scriptură”. Dimpotrivă, El S-a gândit imediat la principiul implicat şi i-a arătat Adversarului unde greşea. Când profeţiile n-au fost citate potrivit, Domnul nostru a făcut declaraţii clare în sensul acela.

Pentru noi este foarte bine să urmăm această cale. Dacă unul din poporul Domnului ar fi atras de Satan într-o discuţie despre un text scriptural, şi dacă el şi-ar aminti, sau un alt frate i-ar sugera un text care să fie un răspuns corect la punctul în discuţie, el ar trebui să decidă: „Scriptura care îmi spune s㠓mă împotrivesc Diavolului”” este îndrumătorul potrivit pentru calea mea de acţiune. Nu mă voi opri să discut ceea ce nu înţeleg”. Astfel s-ar „împotrivi” şi în acelaşi timp ar mustra pe Adversar.

Sfântul Pavel îndeamnă pe poporul Domnului să îmbrace toată armătura lui Dumnezeu, ca să se poată împotrivi uneltirilor Diavolului. Declaraţia lui pare să implice că nimeni nu se va putea împotrivi lui Satan fără ajutor divin. Apostolul remarcă faptul că acestea sunt zilele în care este necesară toată armătura lui Dumnezeu (Efeseni 6:13-18; Apoc. 3:10). Se poate ridica întrebarea dacă numai cei care sunt echipaţi cu toată armătura vor putea rezista. Răspunsul este că Domnul supraveghează afacerile poporului Său şi El se va îngriji ca toţi cei care îşi pun încrederea în El să abiă ocazii pentru a îmbrăca toată armătura lui Dumnezeu.

Mulţi îşi dedică unor lucruri neimportante timpul pe care l-ar putea folosi pentru a îmbrăca armătura pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru poporul Său. Domnul aranjează chestiunea astfel încât aceştia nu se vor putea împotrivi săgeţilor Adversarului; pentru că El doreşte ca nimeni să nu poată sta în această zi rea, în afară de cei care sunt deplin consacraţi voinţei Sale. Acestora le va acorda ajutor, aşa încât toate lucrurile vor lucra împreună spre binele lor. Harul Lui este suficient să-i treacă prin ele pe toţi cei care au ajuns la o cunoştinţă a Lui şi s-au consacrat Lui. Acest har poate fi dat prin Scripturi, prin citire, printr-un serviciu sau printr-o cântare; dar protecţia va fi pe linia Adevărului. Când pierdem Sabia Spiritului, pierdem singura noastră protecţie împotriva erorii.

LECŢIA ÎNCREDERII ÎN ÎNŢELEPCIUNEA ŞI IUBIREA LUI DUMNEZEU

Metoda de atac a Adversarului este bine ilustrată prin căderea primilor noştri părinţi. Mama Eva ar fi trebuit să se împotrivească sugestiei care a venit prin şarpe – că Dumnezeu a interzis ceea ce era în interesul lor cel mai mare în viaţă. Ea ar fi trebuit să zică: “Nu voi întreţine un astfel de gând; pentru că astfel făcând, ar însemna să fiu necredincioasă faţă de Creatorul meu”. Când sugestia de a mânca a venit la tatăl Adam, se pare că a venit şi gândul: „Şi tu poţi să te uneşti cu ea la împărtăşirea din hrană. Va fi mai bine să muriţi împreună, pentru că nu va fi nici o plăcere în viaţă fără ea”. Adam s-a oprit să judece asupra chestiunii, dar n-a avut suficientă cunoştinţă care să-i permită să reuşească în aceasta. El ar fi putut zice: „Dumnezeu ştie; El a aranjat aceasta. Ceea ce a spus este destul pentru mine. Voi fi credincios Lui şi voi încredinţa rezultatele Înţelepciunii şi Iubirii Sale”.

Ascultarea este lecţia pe care să o învăţăm din experienţa lui Adam şi a Evei. Noi nu avem suficientă cunoştinţă pentru a judeca în anumite subiecte, chiar dacă facultăţile noastre de gândire ar fi pe deplin dezvoltate. În consecinţă, când se face o sugestie rea de vreun fel, singurul nostru curs potrivit este să spunem: “Nu! Domnul Dumnezeul nostru a spus că nu trebuie să ne atingem, ca să nu murim”. Mama Eva a permis argumentelor să intre şi astfel a fost convinsă. Noi trebuie să avem folos din greşeala ei. O încredere potrivită în Dumnezeu şi o recunoaştere a propriei noastre lipse de înţelepciune ar trebui să ne facă să decidem imediat. Nu trebuie să existe nici o controversă. Vom spune: Nu!

Evident, Dumnezeu caută pe cei care au această atitudine a minţii. Cristos şi Biserica au fost chemaţi chiar pentru această lucrare de a aduce omenirea înapoi la perfecţiunea caracterului. De multe ori ni s-ar părea că Planul Divin nu este cea mai înţeleaptă cale; şi dacă nu vom învăţa lecţia absolutei încrederi în Înţelepciunea, Dreptatea, Iubirea şi Puterea Divină, nu vom putea avea încredere în Dumnezeu în toate lucrurile. Tatăl caută pe acei care I se vor închina în duh şi în adevăr, şi care au încredere perfectă în El ca fiind Acela care este atotînţelept şi atotiubitor ca să le călăuzească şi să le conducă afacerile. Cei care nu învaţă această lecţie a încrederii, nu vor fi potriviţi pentru responsabilităţile care vor fi puse asupra Bisericii glorificate. Să învăţăm această lecţie şi să fim hotărâţi în străduinţele noastre de a fi în armonie cu Dumnezeu.

Credincioşia în încercare va dezvolta pe învingători. Domnul nu vrea să aibă în Turma mică pe vreunul care să nu fie loial în vreun sens al cuvântului. Ei ar putea fi slabi în multe din caracteristicile de bază al caracterului, dar toţi sunt loiali lui Dumnezeu. Domnul caută pe aceia care vor rămâne loiali în încercări şi dificultăţi, şi astfel vor dezvolta caractere plăcute Lui. Aceştia nu se alarmează la atacurile lui Satan, care sunt văzute ca ocazii pentru creşterea credinţei; pentru că mai mare este Cel care este de partea noastră decât toţi cei care sunt împotriva noastră!

În Călătoria Peregrinului este foarte frumos ilustrată această incapacitate a Celui Rău de a atinge pe poporul credincios al lui Dumnezeu. Mergând pe calea îngustă, Creştinul a văzut doi lei şi pentru un moment a fost paralizat de frică. Creştinul a studiat situaţia şi a hotărât să meargă înainte. Când s-a apropiat de lei, a constatat că erau legaţi. Aşa este şi cu adversarii noştri. Ei nu pot face rău copiilor lui Dumnezeu. Chiar dacă răcnesc, nu pot răni Noua Creatură.

Noua Creatură se poate dezvolta chiar când omul din afară piere. Satan a reuşit să facă pe marii preoţi şi pe Farisei să dea la moarte pe Domnul nostru; dar acesta a fost chiar mijlocul prin care El a intrat în glorie. În procedurile Sale cu Domnul nostru, Tatăl ne dă o ilustraţie a procedurilor Sale cu noi. Astfel putem şti, chiar dacă ar părea că Satan câştigă biruinţa asupra noastră, că aceste „întristări uşoare”, după cum ni se spune, „lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă”. 2 Cor. 4:17.

Ştim că noi nu avem nici o putere cu care să ne împotrivim lui Satan. În afară de Domnul nici unul nu este capabil de acest lucru. Dar El este mai mare decât Satan şi toţi îngerii lui. Privim înainte cu ochii credinţei lucrurile care sunt nevăzute. Astfel este de datoria noastră să fim statornici, nemişcaţi, plini de credinţă, şi de aceea în stare să întâmpinăm orice permite Tatăl să vină peste noi.