Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 3 


Cel mai MARE DUȘMAN AL POPORULUI LUI DUMNEZEU

“Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință.” 1 Petru 5:8, 9

R 5183 W. T. 15 februarie 1913 (pag. 54-56)

Versiunea autorizată a Noului Testament folosește frecvent cuvântul diavol și lasă impresia că sunt mulți diavoli; dar acest gând nu este confirmat de Scripturi în general. În Noul Testament sunt traduse astfel două cuvinte grecești, daimonion și diabolos. Dintre aceste două cuvinte, primul ar trebui redat corect „demon”, iar al doilea „diavol”. Demonii sunt spiritele necurate, spiritele obișnuite, îngerii căzuți; pe când Diavolul este Satan. Termenul Satan semnifică adversar, împotrivitor; pentru că Diavolul este împotrivitorul dreptății și al lui Iehova.

Oricine nu reușește să deosebească faptul că există un diavol este cu atât mai pasibil de a veni sub influența acestei mari ființe răuvoitoare, care este descrisă în Scripturi ca cel mai mare dușman al lui Dumnezeu, al oamenilor și al dreptății. Sfântul Pavel vorbește despre „uneltirile Diavolului” și avertizează Biserica de faptul că lupta ei este împotriva „duhurilor răutății în locurile cerești” (Efeseni 6:11, 12). De asemenea el menționează pe „domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2:2), și sugerează că ar fi de fapt imposibil să luptăm cu el; pentru că el este prea viclean, prea înțelept pentru noi.

În lume este exercitată în mod constant o influență rea care operează împotriva adevărului, dreptății și purității, și prin urmare operează împotriva lui Dumnezeu. Scripturile ne informează că această influență este exercitată de către Diavol, Satan, care a fost cândva un înger sfânt. Pentru că a permis mândriei și ambiției să preia controlul asupra inimii sale, Satan a devenit un împotrivitor al lui Dumnezeu și al dreptății. 1 Ioan 3:8; 1 Tim. 3:6; Isaia 14:12-14.

Chiar dacă omenirea nu-l poate vedea pe Satan, totuși el o vede și prin sugestii mintale poate câștiga controlul asupra lor. El are o varietate de moduri prin care își exercită influența. Cel mai puternic mod este prin agenți umani – folosind o persoană împotriva alteia. Metoda lui favorită de lucru este să pună întunericul ca lumină. Astfel face ca binele să pară rău, adevărul ca fals, și ce este corect să apară ca incorect.

Sfântul Petru ne spune în textul nostru că Satan dă târcoale și răcnește ca un leu, căutând pe cine să înghită. Leul are un mers foarte furișat. Pe labele picioarelor sunt pernițe moi care îi permit să se apropie foarte mult de pradă înainte de a-i fi recunoscută apropierea. Se spune că la acel punct, când este gata să sară asupra prăzii, fiara răcnește atât de tare încât victima este paralizată de frică și astfel este prinsă ușor.

Satan, adversarul Bisericii, este puternic, și asemenea leului, vigilent și deplin treaz. După cum declară apostolul Pavel, el folosește orice ocazie împotriva noastră. El stă în așteptare, căutând să ne înghită. Chiar dacă este ager, totuși el nu se apropie de noi cu un răcnet, ci se strecoară pe furiș asupra noastră într-un loc sau timp neașteptat, ca să ne înghită, să ne biruie, să strivească viața noastră spirituală, și în special să distrugă credința noastră în Dumnezeu. După cum cei ale căror urechi sunt antrenate să detecteze pașii leului îi vor auzi mișcarea, în timp ce acei care nu-i cunosc obiceiurile nu vor auzi sunetele cele mai slabe, tot așa și noi, cărora Domnul ne-a deschis urechile și ne-a uns ochii cu alifia consacrării și supunerii față de voia Domnului, putem fi iuți în a recunoaște apropierea vrăjmașului nostru principal și să ne împotrivim. Să stăm în picioare îmbrăcați cu toată armătura pe care o dă Cuvântul lui Dumnezeu și în puterea Lui să mânuim Sabia Spiritului.

Sfântul Pavel ne arată că cele mai subtile atacuri ale Adversarului sunt de așteptat prin mijloace umane. Satan lucrează în inimile copiilor neascultării; și cu cât sunt mai onorabili și cu cât sunt acești copii ai neascultării mai strâns identificați cu Domnul și cu poporul Său, cu atât mai mare serviciu i-ar putea face Adversarului. Din acest motiv Satan se prezintă ca înger de lumină și nu ca mesager al întunericului; pentru că știe bine că eroarea și păcatul vor fi respinse de copiii luminii. Efeseni 2:2; 2 Cor. 4:4; 11:14, 15; Efeseni 6:11, 12.

Satan utilizează diferite metode împotriva celor pe care îi caută și îi cheamă Dumnezeu. Ca înger de lumină a făcut multă pagubă. Străduința sa constantă este de a duce pe poporul lui Dumnezeu în rătăcire de la Domnul și de la legământul lor de sacrificiu. Deși știm că Dumnezeu poate proteja pe poporul Său ca Adversarul să nu-l atingă, totuși providențele Sale ne informează că nu aceasta este calea Sa. El permite ca Satan să câștige aparent o mare biruință asupra Domnului și a poporului Său, dar în nici un caz această întrerupere aparentă nu afectează Planul Divin al veacurilor.

Nu vrem să spunem prin aceasta că Dumnezeu cooperează cu Satan și cu lucrarea lui rea. Dumnezeu încearcă pe poporul Său, permițând aceste condiții care fac calea atât de îngustă, încât numai cei credincioși vor merge cu perseverență până la sfârșit. Toți ceilalți mai devreme sau mai târziu vor cădea de pe cale.

METODA POTRIVITĂ DE ÎMPOTRIVIRE

Lupta creștinului este o luptă a credinței. Declarația sf. Iacov, „Împotriviți-vă Diavolului și el va fugi de la voi” (Iacov 4:7), nu înseamnă că trebuie să luptăm cu el pentru a-l înfrânge. Oricine gândește că poate lupta singur cu Satan trebuie cu siguranță să aibă multă încredere în sine, sau altfel trebuie să-și supraestimeze capacitatea proprie și să o subestimeze pe cea a Adversarului. În orice luptă, sigur Satan va câștiga victoria.

Apostolul ne spune că răutatea, invidia, ura și cearta sunt felul de lucruri pe care se sprijină Satan și în care se străduiește să ducă omenirea (Galateni 5:19-21; 1 Ioan 3:8). Metodele lui sunt înșelătoare. Sugestiile lui vin pe linia mândriei și a încrederii în sine. Sugestia mintală, „Poți face; ești o persoană cu capacitate mare; nu-ți fie frică; arată oamenilor cine ești”, a dus pe mulți la cădere.

Pentru a înșela pe copiii luminii, Satan se transformă într-un înger (mesager) de lumină; căci știe bine că nu i-ar înșela dacă s-ar prezenta ca reprezentant al păcatului. Încă de la căderea lui Adam, Diavolul a căutat să prindă în cursă omenirea. În special în ultimele optsprezece secole, el s-a străduit să introducă eroarea în Biserică, pentru a produce creștini falși — creștini care să fie o pagubă pentru cauza lui Cristos. Evident, el a avut de-a face cu formularea crezurilor creștinătății.

Poporul Domnului trebuie să se împotrivească Diavolului, nepermițând argumentelor lui seducătoare să aibă greutate pentru noi. Noi avem cuvântul sigur al profeției și instrucțiunile Domnului și ale apostolilor Săi; și dacă iubim Cuvântul Domnului, vom căuta să fim conduși de acesta. „Cel care a fost născut din Dumnezeu se păzește și cel rău nu se atinge de el.” 1 Ioan 5:18.

Experiența Domnului nostru în pustie oferă un bun exemplu de urmat pentru toți din poporul Domnului. El n-a căutat să continue controversa, discuția cu Adversarul; dar când I-a fost prezentat un gând râu, i S-a împotrivit prompt. Satan cunoștea bine Scripturile, din care a prezentat anumite părți pentru a-L induce în eroare pe Domnul nostru ca să ia o cale greșită. Isus nu i-a spus Diavolului, „Voi ceda la argumentul tău numai pentru că ai citat o Scriptură”. Dimpotrivă, El S-a gândit imediat la principiul implicat și i-a arătat Adversarului unde greșea. Când profețiile n-au fost citate potrivit, Domnul nostru a făcut declarații clare în sensul acela.

Pentru noi este foarte bine să urmăm această cale. Dacă unul din poporul Domnului ar fi atras de Satan într-o discuție despre un text scriptural, și dacă el și-ar aminti, sau un alt frate i-ar sugera un text care să fie un răspuns corect la punctul în discuție, el ar trebui să decidă: „Scriptura care îmi spune s㠓mă împotrivesc Diavolului”” este îndrumătorul potrivit pentru calea mea de acțiune. Nu mă voi opri să discut ceea ce nu înțeleg”. Astfel s-ar „împotrivi” și în același timp ar mustra pe Adversar.

Sfântul Pavel îndeamnă pe poporul Domnului să îmbrace toată armătura lui Dumnezeu, ca să se poată împotrivi uneltirilor Diavolului. Declarația lui pare să implice că nimeni nu se va putea împotrivi lui Satan fără ajutor divin. Apostolul remarcă faptul că acestea sunt zilele în care este necesară toată armătura lui Dumnezeu (Efeseni 6:13-18; Apoc. 3:10). Se poate ridica întrebarea dacă numai cei care sunt echipați cu toată armătura vor putea rezista. Răspunsul este că Domnul supraveghează afacerile poporului Său și El se va îngriji ca toți cei care își pun încrederea în El să abiă ocazii pentru a îmbrăca toată armătura lui Dumnezeu.

Mulți își dedică unor lucruri neimportante timpul pe care l-ar putea folosi pentru a îmbrăca armătura pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru poporul Său. Domnul aranjează chestiunea astfel încât aceștia nu se vor putea împotrivi săgeților Adversarului; pentru că El dorește ca nimeni să nu poată sta în această zi rea, în afară de cei care sunt deplin consacrați voinței Sale. Acestora le va acorda ajutor, așa încât toate lucrurile vor lucra împreună spre binele lor. Harul Lui este suficient să-i treacă prin ele pe toți cei care au ajuns la o cunoștință a Lui și s-au consacrat Lui. Acest har poate fi dat prin Scripturi, prin citire, printr-un serviciu sau printr-o cântare; dar protecția va fi pe linia Adevărului. Când pierdem Sabia Spiritului, pierdem singura noastră protecție împotriva erorii.

LECȚIA ÎNCREDERII ÎN ÎNȚELEPCIUNEA ȘI IUBIREA LUI DUMNEZEU

Metoda de atac a Adversarului este bine ilustrată prin căderea primilor noștri părinți. Mama Eva ar fi trebuit să se împotrivească sugestiei care a venit prin șarpe – că Dumnezeu a interzis ceea ce era în interesul lor cel mai mare în viață. Ea ar fi trebuit să zică: “Nu voi întreține un astfel de gând; pentru că astfel făcând, ar însemna să fiu necredincioasă față de Creatorul meu”. Când sugestia de a mânca a venit la tatăl Adam, se pare că a venit și gândul: „Și tu poți să te unești cu ea la împărtășirea din hrană. Va fi mai bine să muriți împreună, pentru că nu va fi nici o plăcere în viață fără ea”. Adam s-a oprit să judece asupra chestiunii, dar n-a avut suficientă cunoștință care să-i permită să reușească în aceasta. El ar fi putut zice: „Dumnezeu știe; El a aranjat aceasta. Ceea ce a spus este destul pentru mine. Voi fi credincios Lui și voi încredința rezultatele Înțelepciunii și Iubirii Sale”.

Ascultarea este lecția pe care să o învățăm din experiența lui Adam și a Evei. Noi nu avem suficientă cunoștință pentru a judeca în anumite subiecte, chiar dacă facultățile noastre de gândire ar fi pe deplin dezvoltate. În consecință, când se face o sugestie rea de vreun fel, singurul nostru curs potrivit este să spunem: “Nu! Domnul Dumnezeul nostru a spus că nu trebuie să ne atingem, ca să nu murim”. Mama Eva a permis argumentelor să intre și astfel a fost convinsă. Noi trebuie să avem folos din greșeala ei. O încredere potrivită în Dumnezeu și o recunoaștere a propriei noastre lipse de înțelepciune ar trebui să ne facă să decidem imediat. Nu trebuie să existe nici o controversă. Vom spune: Nu!

Evident, Dumnezeu caută pe cei care au această atitudine a minții. Cristos și Biserica au fost chemați chiar pentru această lucrare de a aduce omenirea înapoi la perfecțiunea caracterului. De multe ori ni s-ar părea că Planul Divin nu este cea mai înțeleaptă cale; și dacă nu vom învăța lecția absolutei încrederi în Înțelepciunea, Dreptatea, Iubirea și Puterea Divină, nu vom putea avea încredere în Dumnezeu în toate lucrurile. Tatăl caută pe acei care I se vor închina în duh și în adevăr, și care au încredere perfectă în El ca fiind Acela care este atotînțelept și atotiubitor ca să le călăuzească și să le conducă afacerile. Cei care nu învață această lecție a încrederii, nu vor fi potriviți pentru responsabilitățile care vor fi puse asupra Bisericii glorificate. Să învățăm această lecție și să fim hotărâți în străduințele noastre de a fi în armonie cu Dumnezeu.

Credincioșia în încercare va dezvolta pe învingători. Domnul nu vrea să aibă în Turma mică pe vreunul care să nu fie loial în vreun sens al cuvântului. Ei ar putea fi slabi în multe din caracteristicile de bază al caracterului, dar toți sunt loiali lui Dumnezeu. Domnul caută pe aceia care vor rămâne loiali în încercări și dificultăți, și astfel vor dezvolta caractere plăcute Lui. Aceștia nu se alarmează la atacurile lui Satan, care sunt văzute ca ocazii pentru creșterea credinței; pentru că mai mare este Cel care este de partea noastră decât toți cei care sunt împotriva noastră!

În Călătoria Peregrinului este foarte frumos ilustrată această incapacitate a Celui Rău de a atinge pe poporul credincios al lui Dumnezeu. Mergând pe calea îngustă, Creștinul a văzut doi lei și pentru un moment a fost paralizat de frică. Creștinul a studiat situația și a hotărât să meargă înainte. Când s-a apropiat de lei, a constatat că erau legați. Așa este și cu adversarii noștri. Ei nu pot face rău copiilor lui Dumnezeu. Chiar dacă răcnesc, nu pot răni Noua Creatură.

Noua Creatură se poate dezvolta chiar când omul din afară piere. Satan a reușit să facă pe marii preoți și pe Farisei să dea la moarte pe Domnul nostru; dar acesta a fost chiar mijlocul prin care El a intrat în glorie. În procedurile Sale cu Domnul nostru, Tatăl ne dă o ilustrație a procedurilor Sale cu noi. Astfel putem ști, chiar dacă ar părea că Satan câștigă biruința asupra noastră, că aceste „întristări ușoare”, după cum ni se spune, „lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veșnică de slavă”. 2 Cor. 4:17.

Știm că noi nu avem nici o putere cu care să ne împotrivim lui Satan. În afară de Domnul nici unul nu este capabil de acest lucru. Dar El este mai mare decât Satan și toți îngerii lui. Privim înainte cu ochii credinței lucrurile care sunt nevăzute. Astfel este de datoria noastră să fim statornici, nemișcați, plini de credință, și de aceea în stare să întâmpinăm orice permite Tatăl să vină peste noi.