Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 3 


O VEDERE GENERALĂ A ÎMPĂRĂȚIEI MESIANICE

“Și am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru soțul ei.” Apoc. 21:2 .

R 5181 W. T. 15 februarie 1913 (pag. 51-54)

Prin profetul Daniel și prin alții, lui Israel i s-a dat făgăduința divină, că odată în viitor Dumnezeul cerurilor va ridica o Împărăție pe pământ; că această Împărăție va fi în toată lumea — “pretutindeni sub ceruri”, și că ea va dăinui veșnic (Dan. 2:44; 7:27; Is. 2:2-4). Această Împărăție Mesianică va fi stabilită pentru a rezolva exigențele cazului omenirii decăzute și a aduce omenirea înapoi în armonie cu aranjamentul divin. Această Împărăție va interveni între guvernul divin și omenire, fiindcă rasa căzută a lui Adam în starea ei slabă nu este în stare să satisfacă cerințele Legii divine.

Marele Împărat al universului, Iehova, I-a dat Împărăția Mesianică Domnului nostru Isus, care a fost primul reprezentant al Împărăției. Când era pe pământ, Domnul nostru a fost tratat cu violență și înjosire. În tot Veacul Evanghelic ucenicii Săi au fost tratați în mod asemănător. Totuși, Împărăția pe care o reprezintă ei va fi stabilită în mod sigur. Deja Tatăl L-a numit pe Domnul ca Împărat (Ps. 2:6) și în curând Îi va preda puterea și slava funcției Sale.

Obiectivul și scopul acestei Împărății este clar prezentat în Scripturi. Când aceasta va fi stabilită, unii dintre supușii ei vor fi adormiți în moarte, iar alții vor fi treji. La timpul acela nici unul din rasa căzută nu va fi recunoscut de Dumnezeu ca având viață în vreo măsură. Controlul întregii lumi va fi în mâinile Domnului nostru, El fiind acela care a cumpărat-o cu sângele Său prețios și care este competent s-o binecuvânteze, potrivit făgăduinței făcute cu patru mii de ani în urmă lui Avraam, că în el și în sămânța lui vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Gen. 12:3; 22:18; Gal. 3:8, 16, 29.

Împărăția cerurilor, așa cum a fost prezis de Domnul nostru, va veni pe neobservate — fără manifestare exterioară (Luca 17:20). Dar, cu toate aceste sugestii, să nu presupunem că Împărăția va fi un guvern pământesc. Dimpotrivă, Scripturile ne informează că aceia care o vor moșteni trebuie să devină ființe spirituale înainte de a putea intra în ea (1 Cor. 15:50-52). Membrii în viață vor fi toți schimbați, într-un moment, într-o clipeală din ochi, iar membrii morți trebuie să fie înviați că să-și primească schimbarea înainte de a putea fi veșnic cu Domnul.

Domnul și biserica glorificată vor fi ființe spirituale, pe deplin capabili să administreze rânduielile lumii, dar vor fi nevăzuți de către omenire. Ei se vor manifesta prin răsplățile, pedepsele și judecățile din Ziua aceea. Deosebirea între Împărat și Împărăție este aceea că Împăratul este persoana care are autoritate; iar Împărăția include atât domeniul lui cât și asociații lui. În acest caz, cei din urmă sunt Biserica, cei care vor sta cu El pe tron.

Biserica va fi întotdeauna în stare cerească. Nimic din Scripturi nu indică faptul că ea va fi limitată la un loc mai degrabă decât la altul. Aluzia este că după ce Biserica va avea schimbarea învierii, ea va fi absentă de pe pământ pentru un timp și va fi dusă înaintea lui Iehova, marele Împărat. Ea va fi îmbrăcată în haine glorioase țesute cu aur — “în haine de broderie” (Ps. 45:13-15). Aceste declarații sunt expresii figurate care arată caracterul frumos, realizat în toți aceia care devin membri reali ai Corpului lui Cristos.

Sediul guvernului divin

Fie că Noua Creație va fi departe sau va fi pe pământ, ea va fi întotdeauna de natură spirituală. Locul lor anumit va fi pe planul divin. Diferitele ordine de ființe spirituale își au fiecare propria lor sferă, dar Biserica lui Cristos nu are loc printre ele. Ea este invitată să ocupe o poziție alături de Domnul ei, care este la dreapta Maiestății din înălțime (Evr. 1:3) — mai presus de toate celelalte planuri de existență spirituală.

La prima Venire, acest loc nu fusese încă pregătit pentru Biserică, deși Tatăl evident avea în minte aceasta. Domnul nostru S-a înălțat la cer pentru a pregăti acest loc (Ioan 14:2, 3). El a făcut aceasta atribuind meritul Său pentru Biserică, prin aceasta permițându-le să devină participanți cu El în suferințele din Veacul de acum, pentru a putea deveni și părtași cu el în gloriile care urmează. Astfel El a pregătit calea pentru Biserică să intre pe cel mai înalt dintre toate planurile.

Nu suntem suficient informați în privința stării spirituale, ca să știm exact cum va fi posibil ca Domnul și Biserica să rămână în prezența Tatălui și totuși să mențină guvernarea pământului. Deși aceasta ar fi cu putință, totuși se poate să nu fie un aranjament înțelept. Poate va fi necesar ca ei să lipsească din prezența imediată a Tatălui și să se apropie de pământ.

Ne gândim că Cristosul va fi întotdeauna în foarte strânsă legătură cu pământul, întocmai cum este și împărăția lui Satan. Sediul guvernului lui Satan este tartarul — atmosfera. El și asociații lui, îngerii căzuți, sunt aproape de pământ, unde au fost aruncați, separați de planul lor din cauza păcatului. Ei însă sunt invizibili pentru oameni, printre care au făcut o lucrare rea. Satan are și asociați umani — bărbați răi și femei rele, care sunt sub controlul său, uneori prin ignoranță și superstiție, alteori prin influențe de sugestie. Scripturile ne informează însă că în curând Satan va fi legat pentru o mie de ani; și locul pe care l-a ocupat va fi atunci liber. Apoc. 20:1-3.

Sf. Pavel ne informează că Biserica va fi luată ca să-L întâmpine pe Domnul în aer, în timpul celei de-a doua Veniri (1 Tes. 4:15-17). Aceasta însă nu înseamnă neapărat că ei vor ocupa tartarul. Ni se spune că ei vor fi pentru totdeauna cu Domnul; oriunde va fi El, va fi și Biserica, în armonie cu voința divină și cu executarea scopurilor divine. Oamenii nu vor vedea pe Domnul și Biserica, după cum nu văd nici pe Satan și pe îngerii căzuți. Cristosul va fi în foarte strânsă legătură cu pământul — cum s-a sugerat mai înainte — deși invizibil pentru ochii muritori. Pe planul spiritual vor face o lucrare bună, puternică. Ei vor fi împărați și preoți pentru Dumnezeu și vor domni pe pământ. Apoc. 5:10.

Împreună cu Cristosul vor fi diferite instrumente de lucru. Fără îndoială Mulțimea cea Mare va fi asociată cu ei. Apoi vor exista agenți umani, întocmai cum Satan își are ajutoarele sale. Acești agenți ai Cristosului vor fi credincioșii Vrednici din Vechime, care vor face serviciu inteligent și binevoitor în Împărăția lui Mesia.

SUFERINȚE VIITOARE PENTRU VREDNICII

din vechime

În Isaia 11:9 se spune: “Nu se va face nici un rău și nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt”. Comparând Daniel 2:35 cu versetele 44 și 45 ale aceluiași capitol, înțelegem că în profeție un munte este un simbol al unei împărății. Declarația lui Isaia, prin urmare, pare să implice că sub Împărăția Mesianică va fi o constrângere asupra tuturor celor care vor face rău. În același timp să ne amintim declarația lui Daniel că Împărăția va crește. Profeția spune că piatra a devenit un munte mare și a umplut tot pământul. Fără îndoială că mulți ani vor trece până când profeția va fi împlinită.

Imediat ce Împărăția va fi stabilită în putere, Vrednicii din Vechime vor fi înviați din morți ca ființe umane perfecte. Psalmul 45:16 se referă fără îndoială la acești servitori credincioși ai lui Dumnezeu, care vor fi prinți pe tot pământul. Probabil că ei vor avea de făcut o mare lucrare de instruire pentru restul omenirii. În timp ce vor avea de făcut serviciu, totuși ei vor avea o mare onoare în înfăptuirea lui, fiindcă întodeauna este o onoare să servești pe Dumnezeu.

Serviciul care le va fi dat Vredincilor din Vechime va fi mai mult decât ar încredința Dumnezeu în mod obișnuit unei ființe umane. Parte din acest serviciu va fi să lucreze cu creaturi imperfecte, căzute, și să le ajute să iasă din păcat și imperfecțiune. Deși într-un sens al cuvântului această lucrare este de dorit, totuși nu este ceea ce ar prefera o ființă umană perfectă. Acești Vrednici din Vechime vor veni din mormânt perfecți; dar de-a lungul întregului Mileniu ei vor fi în mijlocul unor împrejurări imperfecte. Oamenii vor fi imperfecți atunci ca și acum, chiar dacă aceste imperfecțiuni se vor sfârși treptat.

Adam a fost creat perfect. După ce a păcătuit a fost scos afară din Eden să lucreze pământul imperfect și să se lupte cu spinii și mărăcinii până se va întoarce în țărâna din care a fost luat. Sigur că trebuie să fi suferit din cauza mediului. Domnul nostru Isus a fost perfect. Nu numai că a părăsit slava cerească, dar treizeci și trei de ani și jumătate a fost în împrejurări imperfecte, în mod constant fiind martorul durerii și necazului rasei căzute. Existența în astfel de împrejurări trebuie să fi cuprins o mare parte din sacrificiul Său; căci faptul că a fost perfect I-a crescut suferința.

În cazul Vrednicilor din Vechime, care în calitate de ființe umane perfecte vor fi într-un mediu imperfect timp de o mie de ani, ar părea că vor trece prin multă suferință. Știind ceea ce știm despre Tatăl nostru ceresc, suntem înclinați să credem că, dacă ei vor fi credincioși în a-L servi pe Atotputernicul, El îi va răsplăti din abundență mai mult decât ar fi cerut ei. Dacă cineva ar întreba: ce răsplată le va da Tatăl dacă-și vor menține ascultarea, noi am răspunde: în timpul Mileniului nu vor primi nici o răsplată specială pentru serviciul lor, după câte putem noi vedea; dar gândim că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, serviciul lor va fi unul meritoriu, pe care El ar fi bucuros să-l răsplătească. Aceasta pare să fie metoda Lui de lucru cu servitorii Săi credincioși. Deși Domnul nostru Isus a făcut din plăcere voia Tatălui, totuși Dumnezeu L-a răsplătit. Dumnezeul nostru este îndurător!

Nu ne putem gândi la o răsplată mai mare decât să le acorde natură spirituală acelor Vrednici din Vechime credincioși. Cu mult timp în urmă ei și-au dovedit loialitatea, alegând mai degrabă să sufere decât să se complacă în păcat. Nu există însă nimic în Scripturi care să spună clar că ei vor fi făcuți vreodată ființe spirituale. Orice am sugera noi în acest subiect este numai presupunere.

RĂSPLATA VIITOARE PENTRU PRINȚII CREDINCIOȘI

O parte din dovada care duce la deducția că Vrednicii din Vechime vor fi făcuți părtași naturii spirituale și vor deveni membri ai clasei Mulțimii Mari se bazează pe faptul că ei par să fie reprezentați prin seminția lui Levi. Faptul că această seminție n-a avut moștenire în țară pare să implice că Vrednicii din Vechime nu vor avea moștenire pământească. Ne-am putea gândi că înălțarea lor ca să fie prinți pe tot pământul (Ps. 45:16) ar fi o răsplată abundentă; dar întrucât Dumnezeu va da natură spirituală Mulțimii Mari, care n-a trecut prin experiențe mai aspre decât Vrednicii din Vechime, și întrucât cea mai joasă formă de viață de pe planul spiritual este mai înaltă decât cea mai înaltă de pe planul uman, înseamnă că Mulțimea Mare va primi de la Domnul o binecuvântare mai mare decât Vrednicii din Vechime.

Deoarece Tatăl ceresc a binevoit să pregătească pentru Mulțimea Mare un loc pe planul spiritual, și deoarece El lucrează potrivit unor principii generale de dreptate, suntem înclinați să gândim că El poate avea ceva mai mult pentru Vredincii din Vechime decât va avea pentru restul omenirii. După câte putem noi înțelege, Mulțimea Mare n-a demonstrat mai mare  loialitate decât credincioșii Vrednici din Vechime. Când lui Avraam i s-a spus să-și aducă fiul, pe Isaac, de jertfă, el a arătat un grad de loialitate mai mare decât i se cere Mulțimii Mari să arate.

Mai mult, în Genesa 17:8, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: “Ție și seminței tale după tine voi da țara în care locuiești acum ca străin, toată țara Canaanului, în stăpânire veșnică; și Eu voi fi Dumnezeul lor”. După două mii de ani, sf. Ștefan a spus că Dumnezeu nu i-a dat lui Avraam din țara promisă nici cât să-și pună talpa piciorului (Fapt. 7:5); dar implicația era că el va primi totuși acea țară și apoi o va lăsa urmașilor săi. Dacă țara va fi dată lui Avraam și ajutoarelor lui, iar apoi va fi lăsată seminței lui și omenirii în gene­ral, pare a fi implicată ideea că Vrednicii din Vechime vor trece în natură spiritula.

Aceeași idee pare să fie înfățișată în Apocalipsa. La sfârșitul miei de ani Satan va fi dezlegat, pentru a ieși să încerce pe oamenii care vor fi pe pământ, ca să arate în ce măsură inima lor este loială lui Dumnezeu și principiilor dreptății. Rezultatul acestei probe va fi că unii vor cădea. Apoc. 20:7-10.

Citim: “Și ei s-au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea cea iubită. Dar din cer s-a coborât un foc și i-a mistuit” (Apoc. 20:9). “Cetatea cea iubită” este Noul Ierusalim, Biserica în glorie, nu Biserica în carne. Răzvrătirea ațâțată de Satan va fi nu numai împotriva prinților pământești, ci și împotriva Cristosului.

Atunci oamenii, fiind ajunși la perfecțiunea organismului și a puterilor, se vor afirma astfel mergând să înconjure tabăra sfinților. Că nu se poate referi la Biserică este evident din faptul că ființele umane nu pot ataca forța nevăzută a ființelor spirituale, cum va fi atunci Biserica. Întocmai cum în Marea Britanie poporul a mers la parlament să protesteze, la fel partea răzvrătită din omenire va protesta împotriva prinților ei credincioși. Ne imaginăm că îi auzim zicând: “Este timpul ca această guvernare să ne fie predată nouă. Protestăm împotriva rămânerii voastre la putere”. În răzvrătirea lor împotriva fazei pământești a Împărăției lui Mesia însă, ei se vor răzvrăti împotriva Domnului. Ca urmare îi va ajunge judecata divină — “foc din cer”.

Deoarece această răzvrătire va avea loc la încheierea Veacului Milenar și deoarece omenirea va fi ajuns atunci la perfecțiune, prin urmare, această separare a Vrednicilor din Vechime de restul omenirii pare să implice că Dumnezeu are ceva scop special în privința lor. Chiar termenul tabără sugerează că starea sau aranjamentul lor va fi numai temporar și că Dumnezeu are ceva mai bun în păstrare pentru ei.

Dacă presupunerea noastră că Vrednicii din Vechime vor ajunge într-o zi la natură spirituală este adevărată, putem ușor vedea că nu va fi necesar ca ei să moară pentru a ajunge pe acel plan de existență. Dacă membrii Corpului lui Cristos care trăiesc în timpul Prezenței a Doua pot fi schimbați “într-o clipă, într-o clipeală de ochi”, tot așa ar putea să fie schimbați și Vrednicii din Vechime. Dacă ar fi astfel schimbați de pe planul uman pe planul spiritual, ei ar schimba o natură umană perfectă cu o natură spirituală perfectă ca răsplată pentru credincioșie în serviciul Domnului.

SLAVA DOMNULUI, AMBIȚIA LĂUDABILĂ

ÎN ÎMPĂRĂȚIE

Sub conducerea benefică a Împărăției, putem fi foarte siguri că aranjamentul Domnului va fi unul echitabil — o șansă corectă pentru fiecare din rasa umană. Este rațional să prespunem că linia generală așezată în Scripturi va fi urmată în privința pământului. Este scris: “Pământul l-a dat fiilor oamenilor” (Ps. 115:16). Rasa în ansamblu va avea în posesie pământul. Dumnezeu n-a făcut nici o împărțire. Fiecare om va avea o parte în bunăstarea comună.

Schimbările vor veni treptat. Vor fi inegalități în privința intelectului și a fizicului; dar Împărăția va egaliza aceste deosebiri. Va fi întotdeauna ceva stimulent spre energie. Fie va fi un stimulent de vreun fel, fie va fi o pedeapsă de vreun fel ca să-i ajute pe oameni să înainteze. Domnul va oferi anumite stimulente celor care vor fi dispuși să coopereze pe linia avansării, și va impune nuiele, pedepse, pentru a-i ajuta pe cei care nu vor fi convinși altfel. Atât răsplățile cât și pedepsele vor fi în acțiune în timpul Mileniului.

Privind în urmă la istoria lumii, vedem că egoismul a fost un mare rău; totuși în același timp a făcut minuni. Dacă nu era ambiția și spiritul de acaparare, omul n-ar fi cu mult deasupra animalelor. De aceea, trebuie să considerăm aceste caracteristici ca mari binecuvântări când sunt corect exercitate. Sub conducerea Împărăției, toate binecuvântările posibile ale minții și ale corpului vor fi oferite celor ascultători, așa că tendința egoismului va fi contracarată printr-o ambiție mai lăudabilă decât în prezent; și pe măsură ce mintea și corpul se vor dezvolta, standardele omenirii se vor ridica mai sus, iar egoismul va fi văzut tot mai mult ca fiind de disprețuit. Când se va atinge perfecțiunea, totul se va face pentru gloria Domnului, mai degrabă decât pentru nume și faimă pământească.

Omenirea va veni treptat la părtășie cu Împărăția și asociată indirect cu Împărăția. După cum orice om bun ajută guvernul, tot așa toată omenirea va fi binecuvântată în măsura în care va aproba și va susține aranjamentele divine. Astfel, timp de o mie de ani Împărăția se va extinde, nu numai de la o persoană la alta, ci și treptat înapoi la prefecțiune deplină. Citim c㠓El va face ca domnia Lui să crească și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie...” (Is. 9:7). Ea va cuceri totul înaintea ei; nimic n-o va opri. După ce orice lucru rău va fi fost nimicit, fiecare creatură din cer și de pe pământ va fi auzită lăudând pe Dumnezeu (Apoc. 5:13). Orice genunchi se va pleca și orice limbă va mărturisi (Filip. 2:10, 11) și Împărăția Lui va fi fără nici un împotrivitor, “de la Fluviu până la marginile pământului”. Ps. 72:8.

Viitoarea lucrare a Cristosului

După ce mia de ani se va sfârși, Împărăția va înceta în sensul că Cristos va preda Tatălui autoritatea (1 Cor. 15:24). Aceasta nu va însemna însă că legea și ordinea vor fi nesocotite așa cum au fost în timpul domniei păcatului și a morții. Până atunci Împărăția Mesianică va fi ajutat omenirea să iasă din starea ei decăzută; și de aceea scopul divin este ca Mesia să predea această Împărăție subordonată, pentru ca ea să se poată contopi cu Imperiul Marelui Iehova, din care va face întotdeauna parte după aceea.

Atunci va opera dreptatea. Nu se va mai cere milă; iar Tatăl ceresc nu va mai fi ilustrat ca un Împărat milos față de creaturile Sale. Atunci ele vor fi perfecte și nu vor mai avea nevoie de milă; și vor fi bucuroase să satisfacă toate cerințele Guvernului divin, și astfel făcând vor fi binecuvântate.

După ce va fi terminat această lucrare de restabilire a omenirii pe planul perfecțiunii umane, Domnul nostru și Biserica nu vor fi lăsați fără nici o ocupație. Domnul nostru va continua, potrivit Scripturilor, să fie la dreapta Maiestății în înălțime — alături de Tatăl. După ce va fi predat supravegherea rânduielilor pământului, El Își va asuma încă odată poziția de Administrator Asociat al universului — în legătură cu Tatăl ceresc.

Nu trebuie însă să presupunem că Tatăl și Domnul vor fi ocupați audiind și judecând cazuri și administrând dreptatea. Nu va fi necesar nimic de felul acesta. Echilibrul va fi în așa fel încât nu va fi necesar să se judece cazuri. Guvernarea universului va continua așa de nestingherit, încât ar putea să nu aibă un cap, și totuși va avea Cap — însuși Iehova. Următorul în autoritate după Tatăl va fi Fiul, iar următoarea după Fiul va fi Biserica. Ce lucrare va progresa de atunci încolo nu ne este descoperit, decât într-un mod foarte nedefinit.

Cu ajutorul telescopului, înțelegem că stelele fixe sunt sori, fiecare din ele având sistemul său planetar. Nu este decât rațional să prespunem că, dacă Dumnezeu a făcut acest pământ o planetă care să fie locuită, toate celelalte planete vor fi și ele locuite cândva; și ele vor fi supuse Tatălui ceresc ca parte din minunatul Său univers. După câte putem noi înțelege, puterea lui Iehova este fără limite. Când ne gândim la sutele de milioane de sori și de planete care depășesc puterea de înțelegere a minții umane, atunci este rațional să prespunem că lucrarea Cristosului va fi fără limite; și că ei vor avea în toată eternitatea binecuvântatul privilegiu al unei astfel de lucrări pentru creaturi încă nenăscute. Suntem uimiți de magnitudinea bunătății lui Dumnezeu față de noi, care ne-a ridicat din starea noastră joasă și care va înălța la glorii viitoare interminabile pe acei credincioși care-și vor asigura chemarea și alegerea la slavă, cinste și nemurire.