Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 3 

O VEDERE GENERALĂ A ÎMPĂRĂŢIEI MESIANICE

“Şi am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei.” Apoc. 21:2 .

R 5181 W. T. 15 februarie 1913 (pag. 51-54)

Prin profetul Daniel şi prin alţii, lui Israel i s-a dat făgăduinţa divină, că odată în viitor Dumnezeul cerurilor va ridica o Împărăţie pe pământ; că această Împărăţie va fi în toată lumea — “pretutindeni sub ceruri”, şi că ea va dăinui veşnic (Dan. 2:44; 7:27; Is. 2:2-4). Această Împărăţie Mesianică va fi stabilită pentru a rezolva exigenţele cazului omenirii decăzute şi a aduce omenirea înapoi în armonie cu aranjamentul divin. Această Împărăţie va interveni între guvernul divin şi omenire, fiindcă rasa căzută a lui Adam în starea ei slabă nu este în stare să satisfacă cerinţele Legii divine.

Marele Împărat al universului, Iehova, I-a dat Împărăţia Mesianică Domnului nostru Isus, care a fost primul reprezentant al Împărăţiei. Când era pe pământ, Domnul nostru a fost tratat cu violenţă şi înjosire. În tot Veacul Evanghelic ucenicii Săi au fost trataţi în mod asemănător. Totuşi, Împărăţia pe care o reprezintă ei va fi stabilită în mod sigur. Deja Tatăl L-a numit pe Domnul ca Împărat (Ps. 2:6) şi în curând Îi va preda puterea şi slava funcţiei Sale.

Obiectivul şi scopul acestei Împărăţii este clar prezentat în Scripturi. Când aceasta va fi stabilită, unii dintre supuşii ei vor fi adormiţi în moarte, iar alţii vor fi treji. La timpul acela nici unul din rasa căzută nu va fi recunoscut de Dumnezeu ca având viaţă în vreo măsură. Controlul întregii lumi va fi în mâinile Domnului nostru, El fiind acela care a cumpărat-o cu sângele Său preţios şi care este competent s-o binecuvânteze, potrivit făgăduinţei făcute cu patru mii de ani în urmă lui Avraam, că în el şi în sămânţa lui vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Gen. 12:3; 22:18; Gal. 3:8, 16, 29.

Împărăţia cerurilor, aşa cum a fost prezis de Domnul nostru, va veni pe neobservate — fără manifestare exterioară (Luca 17:20). Dar, cu toate aceste sugestii, să nu presupunem că Împărăţia va fi un guvern pământesc. Dimpotrivă, Scripturile ne informează că aceia care o vor moşteni trebuie să devină fiinţe spirituale înainte de a putea intra în ea (1 Cor. 15:50-52). Membrii în viaţă vor fi toţi schimbaţi, într-un moment, într-o clipeală din ochi, iar membrii morţi trebuie să fie înviaţi că să-şi primească schimbarea înainte de a putea fi veşnic cu Domnul.

Domnul şi biserica glorificată vor fi fiinţe spirituale, pe deplin capabili să administreze rânduielile lumii, dar vor fi nevăzuţi de către omenire. Ei se vor manifesta prin răsplăţile, pedepsele şi judecăţile din Ziua aceea. Deosebirea între Împărat şi Împărăţie este aceea că Împăratul este persoana care are autoritate; iar Împărăţia include atât domeniul lui cât şi asociaţii lui. În acest caz, cei din urmă sunt Biserica, cei care vor sta cu El pe tron.

Biserica va fi întotdeauna în stare cerească. Nimic din Scripturi nu indică faptul că ea va fi limitată la un loc mai degrabă decât la altul. Aluzia este că după ce Biserica va avea schimbarea învierii, ea va fi absentă de pe pământ pentru un timp şi va fi dusă înaintea lui Iehova, marele Împărat. Ea va fi îmbrăcată în haine glorioase ţesute cu aur — “în haine de broderie” (Ps. 45:13-15). Aceste declaraţii sunt expresii figurate care arată caracterul frumos, realizat în toţi aceia care devin membri reali ai Corpului lui Cristos.

Sediul guvernului divin

Fie că Noua Creaţie va fi departe sau va fi pe pământ, ea va fi întotdeauna de natură spirituală. Locul lor anumit va fi pe planul divin. Diferitele ordine de fiinţe spirituale îşi au fiecare propria lor sferă, dar Biserica lui Cristos nu are loc printre ele. Ea este invitată să ocupe o poziţie alături de Domnul ei, care este la dreapta Maiestăţii din înălţime (Evr. 1:3) — mai presus de toate celelalte planuri de existenţă spirituală.

La prima Venire, acest loc nu fusese încă pregătit pentru Biserică, deşi Tatăl evident avea în minte aceasta. Domnul nostru S-a înălţat la cer pentru a pregăti acest loc (Ioan 14:2, 3). El a făcut aceasta atribuind meritul Său pentru Biserică, prin aceasta permiţându-le să devină participanţi cu El în suferinţele din Veacul de acum, pentru a putea deveni şi părtaşi cu el în gloriile care urmează. Astfel El a pregătit calea pentru Biserică să intre pe cel mai înalt dintre toate planurile.

Nu suntem suficient informaţi în privinţa stării spirituale, ca să ştim exact cum va fi posibil ca Domnul şi Biserica să rămână în prezenţa Tatălui şi totuşi să menţină guvernarea pământului. Deşi aceasta ar fi cu putinţă, totuşi se poate să nu fie un aranjament înţelept. Poate va fi necesar ca ei să lipsească din prezenţa imediată a Tatălui şi să se apropie de pământ.

Ne gândim că Cristosul va fi întotdeauna în foarte strânsă legătură cu pământul, întocmai cum este şi împărăţia lui Satan. Sediul guvernului lui Satan este tartarul — atmosfera. El şi asociaţii lui, îngerii căzuţi, sunt aproape de pământ, unde au fost aruncaţi, separaţi de planul lor din cauza păcatului. Ei însă sunt invizibili pentru oameni, printre care au făcut o lucrare rea. Satan are şi asociaţi umani — bărbaţi răi şi femei rele, care sunt sub controlul său, uneori prin ignoranţă şi superstiţie, alteori prin influenţe de sugestie. Scripturile ne informează însă că în curând Satan va fi legat pentru o mie de ani; şi locul pe care l-a ocupat va fi atunci liber. Apoc. 20:1-3.

Sf. Pavel ne informează că Biserica va fi luată ca să-L întâmpine pe Domnul în aer, în timpul celei de-a doua Veniri (1 Tes. 4:15-17). Aceasta însă nu înseamnă neapărat că ei vor ocupa tartarul. Ni se spune că ei vor fi pentru totdeauna cu Domnul; oriunde va fi El, va fi şi Biserica, în armonie cu voinţa divină şi cu executarea scopurilor divine. Oamenii nu vor vedea pe Domnul şi Biserica, după cum nu văd nici pe Satan şi pe îngerii căzuţi. Cristosul va fi în foarte strânsă legătură cu pământul — cum s-a sugerat mai înainte — deşi invizibil pentru ochii muritori. Pe planul spiritual vor face o lucrare bună, puternică. Ei vor fi împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu şi vor domni pe pământ. Apoc. 5:10.

Împreună cu Cristosul vor fi diferite instrumente de lucru. Fără îndoială Mulţimea cea Mare va fi asociată cu ei. Apoi vor exista agenţi umani, întocmai cum Satan îşi are ajutoarele sale. Aceşti agenţi ai Cristosului vor fi credincioşii Vrednici din Vechime, care vor face serviciu inteligent şi binevoitor în Împărăţia lui Mesia.

SUFERINŢE VIITOARE PENTRU VREDNICII

din vechime

În Isaia 11:9 se spune: “Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt”. Comparând Daniel 2:35 cu versetele 44 şi 45 ale aceluiaşi capitol, înţelegem că în profeţie un munte este un simbol al unei împărăţii. Declaraţia lui Isaia, prin urmare, pare să implice că sub Împărăţia Mesianică va fi o constrângere asupra tuturor celor care vor face rău. În acelaşi timp să ne amintim declaraţia lui Daniel că Împărăţia va creşte. Profeţia spune că piatra a devenit un munte mare şi a umplut tot pământul. Fără îndoială că mulţi ani vor trece până când profeţia va fi împlinită.

Imediat ce Împărăţia va fi stabilită în putere, Vrednicii din Vechime vor fi înviaţi din morţi ca fiinţe umane perfecte. Psalmul 45:16 se referă fără îndoială la aceşti servitori credincioşi ai lui Dumnezeu, care vor fi prinţi pe tot pământul. Probabil că ei vor avea de făcut o mare lucrare de instruire pentru restul omenirii. În timp ce vor avea de făcut serviciu, totuşi ei vor avea o mare onoare în înfăptuirea lui, fiindcă întodeauna este o onoare să serveşti pe Dumnezeu.

Serviciul care le va fi dat Vredincilor din Vechime va fi mai mult decât ar încredinţa Dumnezeu în mod obişnuit unei fiinţe umane. Parte din acest serviciu va fi să lucreze cu creaturi imperfecte, căzute, şi să le ajute să iasă din păcat şi imperfecţiune. Deşi într-un sens al cuvântului această lucrare este de dorit, totuşi nu este ceea ce ar prefera o fiinţă umană perfectă. Aceşti Vrednici din Vechime vor veni din mormânt perfecţi; dar de-a lungul întregului Mileniu ei vor fi în mijlocul unor împrejurări imperfecte. Oamenii vor fi imperfecţi atunci ca şi acum, chiar dacă aceste imperfecţiuni se vor sfârşi treptat.

Adam a fost creat perfect. După ce a păcătuit a fost scos afară din Eden să lucreze pământul imperfect şi să se lupte cu spinii şi mărăcinii până se va întoarce în ţărâna din care a fost luat. Sigur că trebuie să fi suferit din cauza mediului. Domnul nostru Isus a fost perfect. Nu numai că a părăsit slava cerească, dar treizeci şi trei de ani şi jumătate a fost în împrejurări imperfecte, în mod constant fiind martorul durerii şi necazului rasei căzute. Existenţa în astfel de împrejurări trebuie să fi cuprins o mare parte din sacrificiul Său; căci faptul că a fost perfect I-a crescut suferinţa.

În cazul Vrednicilor din Vechime, care în calitate de fiinţe umane perfecte vor fi într-un mediu imperfect timp de o mie de ani, ar părea că vor trece prin multă suferinţă. Ştiind ceea ce ştim despre Tatăl nostru ceresc, suntem înclinaţi să credem că, dacă ei vor fi credincioşi în a-L servi pe Atotputernicul, El îi va răsplăti din abundenţă mai mult decât ar fi cerut ei. Dacă cineva ar întreba: ce răsplată le va da Tatăl dacă-şi vor menţine ascultarea, noi am răspunde: în timpul Mileniului nu vor primi nici o răsplată specială pentru serviciul lor, după câte putem noi vedea; dar gândim că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, serviciul lor va fi unul meritoriu, pe care El ar fi bucuros să-l răsplătească. Aceasta pare să fie metoda Lui de lucru cu servitorii Săi credincioşi. Deşi Domnul nostru Isus a făcut din plăcere voia Tatălui, totuşi Dumnezeu L-a răsplătit. Dumnezeul nostru este îndurător!

Nu ne putem gândi la o răsplată mai mare decât să le acorde natură spirituală acelor Vrednici din Vechime credincioşi. Cu mult timp în urmă ei şi-au dovedit loialitatea, alegând mai degrabă să sufere decât să se complacă în păcat. Nu există însă nimic în Scripturi care să spună clar că ei vor fi făcuţi vreodată fiinţe spirituale. Orice am sugera noi în acest subiect este numai presupunere.

RĂSPLATA VIITOARE PENTRU PRINŢII CREDINCIOŞI

O parte din dovada care duce la deducţia că Vrednicii din Vechime vor fi făcuţi părtaşi naturii spirituale şi vor deveni membri ai clasei Mulţimii Mari se bazează pe faptul că ei par să fie reprezentaţi prin seminţia lui Levi. Faptul că această seminţie n-a avut moştenire în ţară pare să implice că Vrednicii din Vechime nu vor avea moştenire pământească. Ne-am putea gândi că înălţarea lor ca să fie prinţi pe tot pământul (Ps. 45:16) ar fi o răsplată abundentă; dar întrucât Dumnezeu va da natură spirituală Mulţimii Mari, care n-a trecut prin experienţe mai aspre decât Vrednicii din Vechime, şi întrucât cea mai joasă formă de viaţă de pe planul spiritual este mai înaltă decât cea mai înaltă de pe planul uman, înseamnă că Mulţimea Mare va primi de la Domnul o binecuvântare mai mare decât Vrednicii din Vechime.

Deoarece Tatăl ceresc a binevoit să pregătească pentru Mulţimea Mare un loc pe planul spiritual, şi deoarece El lucrează potrivit unor principii generale de dreptate, suntem înclinaţi să gândim că El poate avea ceva mai mult pentru Vredincii din Vechime decât va avea pentru restul omenirii. După câte putem noi înţelege, Mulţimea Mare n-a demonstrat mai mare  loialitate decât credincioşii Vrednici din Vechime. Când lui Avraam i s-a spus să-şi aducă fiul, pe Isaac, de jertfă, el a arătat un grad de loialitate mai mare decât i se cere Mulţimii Mari să arate.

Mai mult, în Genesa 17:8, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: “Ţie şi seminţei tale după tine voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, toată ţara Canaanului, în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor”. După două mii de ani, sf. Ştefan a spus că Dumnezeu nu i-a dat lui Avraam din ţara promisă nici cât să-şi pună talpa piciorului (Fapt. 7:5); dar implicaţia era că el va primi totuşi acea ţară şi apoi o va lăsa urmaşilor săi. Dacă ţara va fi dată lui Avraam şi ajutoarelor lui, iar apoi va fi lăsată seminţei lui şi omenirii în gene­ral, pare a fi implicată ideea că Vrednicii din Vechime vor trece în natură spiritula.

Aceeaşi idee pare să fie înfăţişată în Apocalipsa. La sfârşitul miei de ani Satan va fi dezlegat, pentru a ieşi să încerce pe oamenii care vor fi pe pământ, ca să arate în ce măsură inima lor este loială lui Dumnezeu şi principiilor dreptăţii. Rezultatul acestei probe va fi că unii vor cădea. Apoc. 20:7-10.

Citim: “Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar din cer s-a coborât un foc şi i-a mistuit” (Apoc. 20:9). “Cetatea cea iubită” este Noul Ierusalim, Biserica în glorie, nu Biserica în carne. Răzvrătirea aţâţată de Satan va fi nu numai împotriva prinţilor pământeşti, ci şi împotriva Cristosului.

Atunci oamenii, fiind ajunşi la perfecţiunea organismului şi a puterilor, se vor afirma astfel mergând să înconjure tabăra sfinţilor. Că nu se poate referi la Biserică este evident din faptul că fiinţele umane nu pot ataca forţa nevăzută a fiinţelor spirituale, cum va fi atunci Biserica. Întocmai cum în Marea Britanie poporul a mers la parlament să protesteze, la fel partea răzvrătită din omenire va protesta împotriva prinţilor ei credincioşi. Ne imaginăm că îi auzim zicând: “Este timpul ca această guvernare să ne fie predată nouă. Protestăm împotriva rămânerii voastre la putere”. În răzvrătirea lor împotriva fazei pământeşti a Împărăţiei lui Mesia însă, ei se vor răzvrăti împotriva Domnului. Ca urmare îi va ajunge judecata divină — “foc din cer”.

Deoarece această răzvrătire va avea loc la încheierea Veacului Milenar şi deoarece omenirea va fi ajuns atunci la perfecţiune, prin urmare, această separare a Vrednicilor din Vechime de restul omenirii pare să implice că Dumnezeu are ceva scop special în privinţa lor. Chiar termenul tabără sugerează că starea sau aranjamentul lor va fi numai temporar şi că Dumnezeu are ceva mai bun în păstrare pentru ei.

Dacă presupunerea noastră că Vrednicii din Vechime vor ajunge într-o zi la natură spirituală este adevărată, putem uşor vedea că nu va fi necesar ca ei să moară pentru a ajunge pe acel plan de existenţă. Dacă membrii Corpului lui Cristos care trăiesc în timpul Prezenţei a Doua pot fi schimbaţi “într-o clipă, într-o clipeală de ochi”, tot aşa ar putea să fie schimbaţi şi Vrednicii din Vechime. Dacă ar fi astfel schimbaţi de pe planul uman pe planul spiritual, ei ar schimba o natură umană perfectă cu o natură spirituală perfectă ca răsplată pentru credincioşie în serviciul Domnului.

SLAVA DOMNULUI, AMBIŢIA LĂUDABILĂ

ÎN ÎMPĂRĂŢIE

Sub conducerea benefică a Împărăţiei, putem fi foarte siguri că aranjamentul Domnului va fi unul echitabil — o şansă corectă pentru fiecare din rasa umană. Este raţional să prespunem că linia generală aşezată în Scripturi va fi urmată în privinţa pământului. Este scris: “Pământul l-a dat fiilor oamenilor” (Ps. 115:16). Rasa în ansamblu va avea în posesie pământul. Dumnezeu n-a făcut nici o împărţire. Fiecare om va avea o parte în bunăstarea comună.

Schimbările vor veni treptat. Vor fi inegalităţi în privinţa intelectului şi a fizicului; dar Împărăţia va egaliza aceste deosebiri. Va fi întotdeauna ceva stimulent spre energie. Fie va fi un stimulent de vreun fel, fie va fi o pedeapsă de vreun fel ca să-i ajute pe oameni să înainteze. Domnul va oferi anumite stimulente celor care vor fi dispuşi să coopereze pe linia avansării, şi va impune nuiele, pedepse, pentru a-i ajuta pe cei care nu vor fi convinşi altfel. Atât răsplăţile cât şi pedepsele vor fi în acţiune în timpul Mileniului.

Privind în urmă la istoria lumii, vedem că egoismul a fost un mare rău; totuşi în acelaşi timp a făcut minuni. Dacă nu era ambiţia şi spiritul de acaparare, omul n-ar fi cu mult deasupra animalelor. De aceea, trebuie să considerăm aceste caracteristici ca mari binecuvântări când sunt corect exercitate. Sub conducerea Împărăţiei, toate binecuvântările posibile ale minţii şi ale corpului vor fi oferite celor ascultători, aşa că tendinţa egoismului va fi contracarată printr-o ambiţie mai lăudabilă decât în prezent; şi pe măsură ce mintea şi corpul se vor dezvolta, standardele omenirii se vor ridica mai sus, iar egoismul va fi văzut tot mai mult ca fiind de dispreţuit. Când se va atinge perfecţiunea, totul se va face pentru gloria Domnului, mai degrabă decât pentru nume şi faimă pământească.

Omenirea va veni treptat la părtăşie cu Împărăţia şi asociată indirect cu Împărăţia. După cum orice om bun ajută guvernul, tot aşa toată omenirea va fi binecuvântată în măsura în care va aproba şi va susţine aranjamentele divine. Astfel, timp de o mie de ani Împărăţia se va extinde, nu numai de la o persoană la alta, ci şi treptat înapoi la prefecţiune deplină. Citim c㠓El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie...” (Is. 9:7). Ea va cuceri totul înaintea ei; nimic n-o va opri. După ce orice lucru rău va fi fost nimicit, fiecare creatură din cer şi de pe pământ va fi auzită lăudând pe Dumnezeu (Apoc. 5:13). Orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi (Filip. 2:10, 11) şi Împărăţia Lui va fi fără nici un împotrivitor, “de la Fluviu până la marginile pământului”. Ps. 72:8.

Viitoarea lucrare a Cristosului

După ce mia de ani se va sfârşi, Împărăţia va înceta în sensul că Cristos va preda Tatălui autoritatea (1 Cor. 15:24). Aceasta nu va însemna însă că legea şi ordinea vor fi nesocotite aşa cum au fost în timpul domniei păcatului şi a morţii. Până atunci Împărăţia Mesianică va fi ajutat omenirea să iasă din starea ei decăzută; şi de aceea scopul divin este ca Mesia să predea această Împărăţie subordonată, pentru ca ea să se poată contopi cu Imperiul Marelui Iehova, din care va face întotdeauna parte după aceea.

Atunci va opera dreptatea. Nu se va mai cere milă; iar Tatăl ceresc nu va mai fi ilustrat ca un Împărat milos faţă de creaturile Sale. Atunci ele vor fi perfecte şi nu vor mai avea nevoie de milă; şi vor fi bucuroase să satisfacă toate cerinţele Guvernului divin, şi astfel făcând vor fi binecuvântate.

După ce va fi terminat această lucrare de restabilire a omenirii pe planul perfecţiunii umane, Domnul nostru şi Biserica nu vor fi lăsaţi fără nici o ocupaţie. Domnul nostru va continua, potrivit Scripturilor, să fie la dreapta Maiestăţii în înălţime — alături de Tatăl. După ce va fi predat supravegherea rânduielilor pământului, El Îşi va asuma încă odată poziţia de Administrator Asociat al universului — în legătură cu Tatăl ceresc.

Nu trebuie însă să presupunem că Tatăl şi Domnul vor fi ocupaţi audiind şi judecând cazuri şi administrând dreptatea. Nu va fi necesar nimic de felul acesta. Echilibrul va fi în aşa fel încât nu va fi necesar să se judece cazuri. Guvernarea universului va continua aşa de nestingherit, încât ar putea să nu aibă un cap, şi totuşi va avea Cap — însuşi Iehova. Următorul în autoritate după Tatăl va fi Fiul, iar următoarea după Fiul va fi Biserica. Ce lucrare va progresa de atunci încolo nu ne este descoperit, decât într-un mod foarte nedefinit.

Cu ajutorul telescopului, înţelegem că stelele fixe sunt sori, fiecare din ele având sistemul său planetar. Nu este decât raţional să prespunem că, dacă Dumnezeu a făcut acest pământ o planetă care să fie locuită, toate celelalte planete vor fi şi ele locuite cândva; şi ele vor fi supuse Tatălui ceresc ca parte din minunatul Său univers. După câte putem noi înţelege, puterea lui Iehova este fără limite. Când ne gândim la sutele de milioane de sori şi de planete care depăşesc puterea de înţelegere a minţii umane, atunci este raţional să prespunem că lucrarea Cristosului va fi fără limite; şi că ei vor avea în toată eternitatea binecuvântatul privilegiu al unei astfel de lucrări pentru creaturi încă nenăscute. Suntem uimiţi de magnitudinea bunătăţii lui Dumnezeu faţă de noi, care ne-a ridicat din starea noastră joasă şi care va înălţa la glorii viitoare interminabile pe acei credincioşi care-şi vor asigura chemarea şi alegerea la slavă, cinste şi nemurire.