Vol. 20, Mai-Iunie 2013, Nr. 4 

SPERANŢĂ PENTRU SODOMIŢI

“Ieşiţi din mijlocul lor şi depărtaţi-vă de ei”, zice Domnul; “nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.” 2 Cor. 6:17 .

R 5178 W. T. 1 februarie 1913 (pag. 44-45)

Când Avraam avea nouzăci şi nouă de ani — cam prin anul 2021 î.Cr. — tabăra lui era aşezată la Hebron. Acolo Domnul şi doi îngeri i s-au arătat ca oameni. El nu i-a cunoscut dar i-a primit şi ei au mâncat şi au vorbit cu Avraam. Remarcând aceasta, sf. Pavel îndeamnă pe poporul Domnului să fie ospitalieri cu străinii şi ne aminteşte cum Avraam a fost ospitalier cu îngerii fără să ştie. Evr. 13:2.

Cel care era numit Domnul în acest caz era fără îndoială Logosul, Mesagerul principal al lui Iehova, care mai târziu a fost făcut trup ca să poată fi Răscumpărătorul şi Restauratorul omului. Cu această ocazie Domnul i-a spus lui Avraam că nu Ismael va fi moştenitorul Făgăduinţei, dar că nu va trece mult şi Sara va avea un fiu în ciuda vârstei ei înaintate. Isaac s-a născut în anul următor.

În timp ce Avraam a mers puţin cu vizitatorii săi îngereşti, a aflat cine erau de fapt şi că nimicirea Sodomei era iminentă. Nobil şi generos, moştenitorul făgăduinţei I-a cerut lui Dumnezeu Îndurare faţă de sodomiţi, să-i cruţe de nimicire dacă erau cincizeci, patruzeci, douăzeci sau chiar zece printre ei care trăiau cum ştiau mai bine. Domnul i-a dat asigurarea că dacă erau zece din cetate drepţi, aceasta va fi cruţată.

RĂUTATEA SODOMEI ERA MARE

Metoda lui Dumnezeu a fost să permită omenirii în timpul acestei domnii a păcatului şi morţii să încerce să se autoguverneze etc. El a intervenit ca să înlăture prin nimicire numai pe aceia a căror nelegiuire a devenit foarte pronunţată şi a căror plăcere pentru privilegiile vieţii le-ar fi dăunătoare lor şi altora. Astfel din sodomiţi şi din cei dinainte de potop Dumnezeu a făcut ilustraţii ale marii lecţii c㠓Toţi cei răi vor fi nimiciţi”.

Să ne amintim însă că acestea nu sunt ilustraţii ale chinului veşnic, ci ilustraţii ale nimicirii. Să ne amintim de asemenea că aceştia numai au fost nimiciţi cu câţiva ani mai devreme decât ar fi fost nimiciţi altfel. Mai departe, să ne amintim că sentinţa morţii a fost asupra întregii rase a lui Adam de când el a fost izgonit din Eden.

Să ne amintim şi aceea că Isus Cristos, prin harul lui Dumnezeu, a gustat moartea pentru toţi şi că în El toate familiile pământului vor fi binecuvântate. Aceasta înseamnă că toţi copiii lui Adam, sub domnia păcatului, a morţii şi a slăbiciunilor ereditare, vor veni în cele din urmă afară din mormânt prin meritul sacrificiului lui Cristos. Şi acel sacrificiu i-a inclus şi pe sodomiţi, la fel cum ne include pe fiecare dintre noi, după cum va arăta această lecţie.

“ŞI A SCĂPAT PE NEPRIHĂNITUL LOT”

Apostolul Petru ne informează că Lot n-a fost de acord cu relele din Sodoma, în mijlocul cărora trăia (2 Pet. 2:7, 8). În familia lui se pare că erau numai fete. Acestea, cu excepţia a două dintre ele, se căsătoriseră cu sodomiţi. Probabil ideea de a-şi căsători fetele cu bărbaţi prosperi, sub îndrumarea mamei, a determinat familia să se aşeze în Sodoma. Câţi alţii, asemenea lui Lot şi a soţiei sale, au făcut greşeala serioasă de a cere mai mult pentru interesele fizice şi vremelnice ale familiilor lor decât pentru binele lor intelectual şi moral! Istoria fugii lui Lot, a soţiei sale şi a celor două fiice nemăritate este relatată simplu în lecţia noastră.

Geologii declară că regiunea Mării Moarte, locul unde a fost Sodoma şi Gomora, era un zăcământ de gaz, petrol şi bitum, cu fisuri adânci care mergeau adânc până la focurile subterane; şi că legătura stabilită între acestea printr-un cutremur sau printr-un fulger ar fi dus la rezultatul descris în experienţa Sodomei. Gazul, aruncând în aer petrol fierbinte şi bitum, ar fi produs o ploaie de foc şi pucioasă — o moarte îngrozitoare. Dar dacă n-ar fi fost un aşa rezervor de inflamabile, Domnul ar fi putut foarte bine să producă acelaşi rezultat prin alte mijloace, sau să le nimicească în alt mod.

Sugestia din verestul 29 este că Îndurarea lui Dumnezeu faţă de Lot a fost datorită înrudirii lui cu Avraam. Această idee este în armonie cu toate declaraţiile biblice. Toată rasa lui Adam a fost condamnată la moarte din cauza neascultării. Prin urmare, Dreptatea divină nu datora nimic nici unuia dintre ei. Îndurarea divină a intrat într-un Legământ special de favoare cu Avraam, după ce el şi-a demonstrat credinţa, loialitatea şi ascultarea, dar Legământul nu s-a extins la alţii decât la sămânţa lui. De aceea n-a existat nici un motiv pentru care Lot să fie luat în considerare mai mult decât alţii, cu excepţia celui declarat — că Dumnezeu îi va arăta favoare datorită înrudirii sale cu Avraam.

“Mila Domnului e mare”

Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este nemilos faţă de rasa noastră, ci numai că, dând o cale, un canal prin care să-Şi exercite Mila, numai rareori o va exercita în afara căii preorânduite.

Calea întregii Îndurări a lui Dumnezeu este Cristos Isus, care a spus: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Şi sf. Petru a spus despre El: “În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapt. 4:12). Deoarece nimeni nu poate fi mântuit decât prin Isus, înseamnă că nimeni n-a fost mântuit înainte de a veni Isus. Unora li s-ar părea uimitor aceasta, până când vor înţelege că este învăţătura clară a Bibliei şi cheia care deschide minunile harului lui Dumnezeu.

Ca dovadă la aceasta, să observăm cuvintele sf. Pavel în privinţa mântuirii pe care Dumnezeu a trimis-o omenirii prin Isus. El spune: “...o mântuire aşa de mare, care, începând să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o” (Evr. 2:3). Iarăşi citim că Isus “a adus la lumină viaţa şi neputrezirea prin Evanghelie”. 2 Tim. 1:10.

Lui Avraam şi tuturor evreilor li s-a făcut o aluzie cu privire la binecuvântarea viitoare prin promisiunile făcute lui Avraam; dar o aluzie este un lucru, iar binecuvântarea propriu-zisă este altul. Promisiunea zicea că binecuvântarea oamenilor va veni prin Sămânţa lui Avraam (Gal. 3:16, 29). Prin urmare, nu putea veni înainte. Trebuie să ne scoatem din minte gândul că Avraam, Moise, David şi alţii dintre vrednicii trecutului au mers în cer, iar restul omenirii în chin veşnic. Biblia declară foarte clar că cei din vechime, buni şi răi, au fost adăugaţi la părinţii lor şi au adormit cu părinţii lor. Ei încă dorm, aşteptând timpul când Sămânţa lui Avraam va fi completă şi va stabili Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, va răsturna toate puterile păcatului şi ale morţii şi va elibera pe captivi din închisoarea mormântului.

ÎNTÂIA SAU PRINCIPALA ÎNVIERE

Întâia înviere a început cu Domnul nostru Isus şi încă nu este completă, fiindcă toată Mireasa credincioasă, aleasă, este chemată să aibă parte de moartea Sa de sacrificiu şi de asemenea să aibă parte de Învierea Sa glorioasă la natură divină. Toţi cei care au parte de Întâia Înviere, după cum spune Biblia, vor domni cu Cristos o mie de ani, şi ca Sămânţă a lui Avraam, deplin împuternicită, vor binecuvânta pe toţi cei răscumpăraţi cu sângele preţios de la Calvar. Apoc. 20:4.

Sf. Pavel accentuează acest punct în Evrei 11:38-40, declarând că, deşi Avraam, Isaac, Iacov şi toţi cei sfinţi din trecut au primit indicii ale favorii lui Dumnezeu, totuşi acea favoare poate veni numai prin Cristos. Prin urmare, ei nu pot ajunge la viaţă veşnică şi perfecţiune în trup până când Corpul lui Cristos, Sămânţa spirituală a lui Avraam va fi completă — “să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi”. Isus de asemenea a confirmat că Vrednicii din Vechime n-au mers în cer, zicând: “Nimeni nu s-a suit în cer” (Ioan 3:13). Sf. Petru specifică în cazul profetului David şi declară: “David nu s-a suit în ceruri”. Fapt. 2:34.

SPERANŢĂ PENTRU SODOMIŢI

Pentru sodomiţi este exact aceeaşi speranţă ca şi pentru tot restul rasei lui Adam, cu excepţia unora, care în acest Veac al Evengheliei au intrat în relaţie cu Cristos ca membri ai Seminţei spirituale. Speranţa întregii lumi este Împărăţia Mesianică şi eliberarea din puterea păcatului şi a morţii pe care aceasta o va efectua. Lucrarea de mântuire va începe odată cu stabilirea acelei Împărăţii, în ceea ce priveşte lumea, căci mântuirea Bisericii pentru o stare cerească este o mântuire separată de aceea pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru lume în general. Jertfa de la Calvar însă este o jertfă pentru toţi — baza tuturor speranţelor noastre. Toţi am fost condamnaţi la moarte prin Adam; şi îndreptăţirea la viaţă nu poate veni pentru nimeni decât prin Răscumpărătorul.

Isus ne spune că va fi mai uşor pentru oamenii din Sodoma şi Gomora în Ziua Judecăţii (mia de ani a domniei Sale mesianice) decât pentru oamenii din zilele Sale, care au auzit Mesajul şi l-au respins — poporul din Capernaum, Betsaida, Horazin (Mat. 11:20-24). Nu va fi de nesuportat pentru poporul care L-a respins pe Isus; dar va fi mai uşor pentru sodomiţi, a spus Învăţătorul, pentru că, explică El, “dacă s-ar fi făcut în Sodoma şi în Gomora lucrările minunate, ele s-ar fi pocăit” şi n-ar fi fost distruse.

Aceasta ne arată clar că soarta veşnică a sodomiţilor nu este pecetluită. Când mergem la Cuvântul Domnului prin prorocul Ezechiel, 16:46-63, avem mărturie abundentă că sodomiţii nu numai că vor fi treziţi din somnul morţii, dar când vor fi treziţi vor fi aduşi la o cunoştinţă de Dumnezeu şi la ocazie de a obţine viaţă veşnică, prin Mesia, prin ascultare benevolă.