Vol. 20, Iulie-August 2013, Nr. 5
Deosebirea Între ținerea Și Împlinirea legii
R 5164 W. T. 15 ianuarie 1913 (pag. 22-23)
Întrebarea dacă ținerea Legământului Legii a cerut moartea lui Cristos, este o întrebare deosebită și foarte adâncă. Pe de-o parte s-ar putea disputa că moartea lui Cristos a fost de sacrificiu, că nici o lege care ar cere moartea unei persoane nevinovate n-ar putea fi dreaptă; că, deoarece Legea lui Dumnezeu este dreaptă, n-a cerut moartea unui om nevinovat și că, prin urmare, n-a fost necesar să moară Isus pentru a împlini Legea. Dar aceasta este numai o latură a chestiunii.
Cealaltă latură a argumentului este că Domnul nostru Isus, care a iubit pe Dumnezeul Său cu toată inima, sufletul, mintea și puterea Sa, și care-Și consacrase viața să facă voia Tatălui, trebuia să facă acea voie și să evite orice era contrar ei, pentru a trăi în armonie cu acea consacrare. Prin urmare, aflând că voia lui Dumnezeu era ca o viață umană perfectă să fie plătită ca Preț de Răscumpărare pentru Adam și pentru neamul omenesc, El trebuia să Se prezinte în consacrare și să ducă la îndeplinire cu credincioșie tot ce implica acea consacrare, fiindcă iubea pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, mintea și puterea.
Ar fi de asemenea rațional să așteptăm ca, dacă Domnul știa că sutele de milioane cărora le-a devenit aproapele”, prin aceea că a devenit om, erau în mare dificultate, și puteau fi eliberate numai printr-un sacrificiu din partea Sa, El să vrea, dacă iubea pe aproapele Său ca pe Sine Însuși, să facă ceva pentru ușurarea lor. Această dorință Îl va conduce spre a face sacrificiu.
Dacă la aceasta mai punem gândul că Dumnezeu nu avea să-I permită Domnului nostru să piară, ci avea să-L restabilească la viață și glorie, și că Isus avea în minte făgăduința că nu va fi lăsat să rămână în moarte, ne dăm imediat seama că va fi dispus să moară pentru aproapele nedrept, fiindcă iubea pe aproapele Său ca pe Sine însuși.
Aceste două vederi, atât de opuse, coincid totuși în aceea că a fost lăsat pentru Domnul la libera Sa voință în privința a ceea ce să facă. Tatăl I-a dat o ocazie și a pus în fața Lui o mare răsplată; Tatăl nu L-a prins în cursa unui angajament din care să nu Se poată retrage. Când ajungem să vedem subiectul din acest punct de vedere, ne dăm seama de caracterul rațional al întregului aranjament.
În consacrarea Sa la botez Domnul nostru a spus: Iată-Mă vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evr. 10:7). Nu Mă voi reține de la nimic din ceea ce Îmi ceri. Astfel de ascultare era tot ceea ce cerea Legea de la cineva. Pe de altă parte, Dreptatea nu cerea un sacrificiu, căci dreptatea nu-l putea cere. Dispoziția de a face orice cerea Dreptatea a constituit împlinirea Legii. Acest punct este atât de fin încât este aproape imposibil să fie explicat în cuvinte. Putem ști însă că Tatăl a pus înaintea lui Isus marea răsplată și că pentru bucuria care I-a fost pusă înainte a suferit crucea și a disprețuit rușinea. Evr. 12:1, 2.
VOIA LUI DUMNEZEU EXPRIMATĂ ÎN TIPURI
Există o deosebire între împlinirea și ținerea Legii. Evreii n-au făcut-o pe nici una. Ei au ținut în parte Legea și s-au străduit să facă încă mai mult decât erau în stare. Dar n-au putut să împlinească Legea, fiindcă este atât de mare încât este în afara puterii omului să-i împlinească toate cerințele.
Legea este compusă din două părți diferite. Una este o reglementare a principiilor morale datoria tuturor față de Dumnezeu și față de semeni. În acest sens al cuvântului, Legea reprezintă dreptatea ceea ce este drept. Evreii s-au străduit să facă ceea ce este drept și astfel să țină Legea, dar n-au fost în stare din cauza slăbiciunilor ereditare.
Domnul nostru Isus însă a ținut Legea în acest sens. Făcând astfel, El a câștigat dreptul la viață veșnică pe plan uman. Lumea va face aceasta în veacul viitor. Oamenii vor fi făcuți în stare să țină Legea și vor primi viață veșnică, răsplata ascultării de Lege. Dar Isus a făcut mai mult decât să țină Legea Dreptății. El a și împlinit acea parte a Legii care se aplica la El, și încă împlinește Legea.
Cealaltă parte a Legii este compusă din aspectele ceremoniale, care constituie tipurile și umbrele menționate de sf. Pavel (Evr. 10:1). Aceste aspecte profetice ale Legii reprezintă voința divină în privința mijloacelor prin care omenirea va fi restaurată de pe planul degradării, păcatului și morții, la favoare divină. Această împlinire profetică a Legii a constat în împlinirea în antitip a unui aspect important instituirea Paștelui. Junghierea mielului, stropirea sângelui și mâncarea cărnii au fost profetice tipice.
Isus a împlinit partea Sa din tip când a fost dat la moarte. Numai în virtutea sacrificării în întregime a voinței Sale față de voința divină a putut El să împlinească profețiile, căci acestea n-au fost porunci pentru omenire în general. În acestea era o sugestie la lucrurile care n-au fost poruncite, dar pe care Dumnezeu dorea să le împlinească odată, prin cineva, și prin care se va efectua Răscumpărarea rasei umane și Restabilirea tuturor lucrurilor pierdute prin Adam.
În realizarea sacrificiilor Zilei Ispășirii, sângele era dus în Sfânta Sfintelor și se făcea în mod tipic ispășirea pentru păcat. Isus a împlinit o parte a acestei lucrări. De atunci El S-a înălțat și a făcut ispășire pentru noi, clasa Bisericii, prin care putem merge în urmele Sale prin consacrare (Evr. 9:24). De-a lungul Veacului Evanghelic El a acceptat această clasă și în cele din urmă va împlini sacrificiul lor. Aceasta a fost simbolizat prin junghierea țapului Domnului.
Vedem că Isus împlinea Legea în timpul acestor o mie opt sute de ani, precum și în timpul misiunii Sale. Această lucrare nu va fi terminată până la sfârșitul acestui veac. Isus a spus că El a venit nu să strice, ci să împlinească lucrurile din Lege (Mat. 5:17); și va continua să împlinească tipurile Legii în timpul miei de ani, până când la încheierea Veacului Milenar totul va fi împlinit. Unele dintre aceste lucruri sunt viitoare, cum ar fi stropirea sângelui țapului antitipic al Domnului, izgonirea țapului antitipic și arătarea Marelui Preot să binecuvânteze poporul. Va trebui toată mia de ani a domniei lui Cristos pentru a primi înapoi ceea ce s-a pierdut prin neascultarea lui Adam și care va fi restituit omenirii prin meritul lui Cristos.
Acel aspect al legii a fost Împlinit prin
moartea lui Cristos
Legea morală Cele zece porunci și Legământul din care aceasta făcea parte, promitea viață celor care îi vor respecta cerințele. Isus ar fi putut avea acea viață veșnică făcând tot ceea ce se cerea în Lege, căci Legea nu cere mai mult decât dreptate. El ar fi putut asculta de orice poruncă a Legii fără să-Și sacrfice vreunul din drepturile Sale. Dar aspectele profetice ale Legii nu puteau fi împlinite decât dacă cineva își sacrifica viața, și cel care făcea aceasta trebuia să fie echivalentul celui care păcătuise. Deoarece cel care păcătuise a fost perfect, în chipul lui Dumnezeu, cel care va fi un preț corespunzător, ca să împlinească Legea și să aducă toate binecuvântările profețite de Lege pentru lume, trebuia să fie unul care să țină pe deplin Legea. Numai o astfel de persoană putea fi competentă să facă sacrificiul și astfel să împlinească aspectele profetice ale Legii.
Această cerință a fost pe deplin împlinită de Isus, care a fost sfânt, nevinovat, nepătat și despărțit de păcătoși” tot ceea ce putea să aștepte Dreptatea. El a ținut Legea cu bucurie și a făcut chiar mai mult. A spus că va face tot ce este scris în Carte; pentru că El spusese: Iată-Mă, vin să fac voia Ta, o Dumnezeule” (Ps. 40:8) tot ce fusese scris. Consacrarea Sa a mers mai departe de Legea morală și a cuprins tot ceea ce Dumnezeu scrisese profetic. A împlinit toate acestea. Ca rezultat, El este Mântuitorul, care poate să mântuiască în chip desăvârșit” pe toți aceia care se apropie de Tatăl prin El. Evr. 7:25.
Nu ne putem gândi că Dumnezeu ar fi ofensat de vreunul care ar ajunge la cerințele Legii, dar care n-ar trece de acestea. Deoarece Dumnezeu a spus: Dacă cineva ține toată Legea, Eu Îmi voi face partea și-i voi da viață veșnică”. Dreptatea nu putea cere mai mult. Dacă unul ca acesta n-ar merge mai departe spre sacrificiu, Dreptatea n-ar putea fi ofensată, căci n-ar putea cere să facă aceasta.
De fapt, Tatăl nu le cere celor drepți din acest Veac să sacrifice, nici nu va cere de la lume să facă astfel când va ajunge pe planul perfecțiunii umane. Dar dacă Dumnezeu va pune înaintea vreunora din familia umană o ocazie de a-și jertfi viața pentru a face voia divină, ei să considere aceasta ca un privilegiu. Tatăl n-ar sorti însă pe nimeni la moarte dacă n-ar face aceasta. Dar fiecare ființă care iubește pe Domnul ar trebui să gândească: Iată ocazia mea de a-mi arăta încrederea, loialitatea față de Dumnezeu”. În această privință exemplul lui Isus va rămâne toată eternitatea pentru îngeri și pentru oameni, așa încât, dacă Dumnezeu ar face vreodată chiar și cea mai mică aluzie în privința voinței Sale, ei s-ar grăbi să facă acea voință și n-ar ezita sub nici un motiv.
În această chestiune se află și o lecție de iubire. Noi să nu ne mulțumim zicând: N-am mințit, n-am furat, am făcut aproapelui cum am vrut să-mi facă el mie”. Nu trebuie să ne oprim la aceasta, ca fiind mulțumitor; nimeni nu va obține viață pe nici un plan dacă nu face mai mult de atât. Privilegiul nostru este să anticipăm voia lui Dumnezeu, veghind la tipurile Legii și la cuvintele Domnului și Capului nostru. Trebuie să socotim toate lucrurile ca pierdere și gunoi în comparație cu această ocazie pe care o avem. Nimic altceva nu trebuie să fie socotit un privilegiu atât de mare ca acela de a urma în urmele lui Isus.