Vol. 20, Iulie-August 2013, Nr. 5 

RELAŢIA DE LEGĂMÂNT CU DUMNEZEU ESTE ESENŢIALĂ PENTRU VIAŢA VEŞNICĂ

R 5162 W. T. 15 ianuarie 1913 (pag. 19-22)

Dumnezeu nu este în relaţie de legământ cu creaţia inferioară, căci acesteia nu i s-a făcut nici o promisiune, deşi s-a făcut o pregătire ge­nerală pentru nevoile ei. Dar înţelegem că El are un legământ sau un acord cu creaţia inteligentă, în sensul că atâta vreme cât vor face voia Sa, vor avea viaţă. Din pricina încălcării acelui aranjament, îngerii căzuţi au fost izgoniţi, “păstraţi în lanţurile întunericului până la judecata zilei celei mari” (Iuda 6), pentru a-şi primi pedeapsa finală. Când Adam şi Eva au fost neascultători, ei au încălcat acest legământ şi au intrat sub sentinţa morţii. “Ca Adam, ei au călcat legământul; acolo s-au purtat cu necredincioşie faţă de Mine.” Osea 6:7.

Din cauza încălcării lui Adam, lumea nu este în relaţie de legământ cu Dumnezeu în nici un sens al cuvântului. Dimpotrivă, este străină, înstrăinată (Efes. 2:11-13). Într-o anumită măsură, Dumnezeu l-a adus pe Avraam înapoi în relaţie de lăgământ, dar nu deplin. Naţiunii lui Israel i-a făcut anumite promisiuni sub forma Legământului Legii, în sensul că oricine va ţine acel Legământ, îşi va demonstra vrednicia să primească binecuvântarea lui Dumnezeu promisă lui Avraam — că prin el vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Gen. 12:3.

Legământul Legii a fost făcut cu poporul Israel; Moise a fost mijlocitorul, căci era imposibil să facă Legământul direct cu Israel. Deşi ei n-au fost în stare să ţină acel Legământ din cauza slăbiciunilor moştenite ale cărnii, totuşi acesta le-a adus o măsură de binecuvântare, cum remarcă sf. Pavel (Rom. 7:7). În timp ce acesta ridica pe Israel deasupra degradării în care cădeau neamurile, totuşi nu le-a adus binecuvântarea pe care ei o doreau. Nu a ridicat pedeapsa cu moartea — nu le-a dat viaţă.

În lumina clară care străluceşte acum pentru poporul lui Dumnezeu, vedem că Legământul Legii a fost numai un tip al Legământului mai bun care va fi făcut cu Israel după ce Biserica lui Cristos va fi glorificată; că Moise a fost numai un tip al Mijlocitorului mai bun; că sacrificiile Legii au fost numai tipuri ale “sacrificiilor mai bune” menţionate în Evrei 9:23, iar preoţimea lor a fost un tip al Preoţimii Împărăteşti din acest Veac Evanghelic. Evr. 7:27.

În Scripturi, cuvintele legământ şi promisiune sunt folosite sinonim. Copiii lui Israel au fost sub Legământul Avraamic cu mult înainte de a intra în Legământul Legii. Ei sunt şi acum sub acele Legăminte. Sf. Pavel spune: “Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte” (Rom. 11:2). Apoi el continuă şi spune că după ce Biserica aleasă va fi adunată dintre neamuri, favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la Israel; căci ei sunt încă iubiţi pentru părinţii lor. Părinţii lui Israel sunt patriarhii, Avraam, Isaac şi Iacov. Evreii sunt, prin urmare, sub Legământul Avraamic. Rom. 11:25-28.

RELAŢIA DE LEGĂMÂNT A LUI ISRAEL ESTE REALĂ

O relaţie reală de legământ este una care este stabilită deplin — nu numai sugerată sau propusă, ci realizată. Când Israel s-a apropiat de Muntele Sinai, Dumnezeu le-a propus să facă un legământ cu ei. Când totul era pregătit, Legământul a fost făcut prin Moise ca mijlocitor. Lucrarea de mediere a fost îndoită; prima parte a fost stropirea Legii, reprezentând mulţumirea Dreptăţii; a doua parte a fost stropirea poporului, reprezentând aducerea poporului în relaţie de legământ cu Dumnezeu. Atunci a fost făcut deplin acel Legământ şi de atunci a rămas în funcţiune. Ex. 24:3-8.

Dumnezeu a făcut un legământ cu israeliţii, care trebuia să dureze secole. Era bun însă numai pentru un an. În primul an poporul era în armonie cu Dumnezeu, dar la sfârşitul acelui an, anularea păcatelor înceta; căci sângele taurilor şi al ţapilor nu poate îndepărta păcatul. Tot aranjamentul a fost numai un tip. La sfârşitul acelui an era inaugurată Ziua Ispăşirii şi se făceau sacrificii pentru încă un an. Faptul că sacrificiile Zilei Ispăşirii erau repetate an de an arată că acestea erau eficiente numai pentru un an şi ele niciodată n-au ridicat păcatul cu adevărat. Evr. 10:1-4.

După Ziua Ispăşirii poporul făcea diferite feluri de jertfe. Unele dintre acestea par să simbolizeze prezentarea închinătorului lui Dumnezeu, ca un indiciu că dorea să facă voia lui Iehova. Altele erau pentru jertfa pentru păcat, indicând faptul că închinătorul îşi dădea seama că exista o măsură de voinţă în conduita sa. Atât de rigide sunt cerinţele Legământului Legii, încât numai un singur evreu, Domnul Isus Cristos, a fost în stare să le ţină. El a putut face aceasta fiindcă a fost perfect, şi Legea este măsura deplină a capacităţii unui om perfect.

Faptul că israeliţii erau în relaţie de legământ cu Dumnezeu prin Moise, mijlocitorul Legământului lor, este demonstrat prin aceea că Moise a zis: “El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l împliniţi, cele zece porunci” (Deut. 4:13). De aceea, evreul este legat de Lege atâta vreme cât trăieşte (Rom. 7:1). Chiar dacă Legământul Legii n-a fost intenţionat să fie un aranjament veşnic cu evreii, totuşi singurii care au putut să iasă de sub el sunt aceia care au venit în Cristos; restul nu pot scăpa de el. Dar se apropie zilele când Domnul Dumnezeu va face un Nou Legământ cu ei printr-un nou mijlocitor, Cristosul, care-i va ajuta să ţină Legea în mod satisfăcător şi astfel să fie eliberaţi de aspectele rele ale legământului lor.

La sfârşitul captivităţii babiloniene, profetul Daniel I-a cerut Domnului o explicaţie a profeţiilor legate de poporul său. Răspunsul la rugăciunea sa este dat în detaliu. “Şaptezeci de săptămîni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pentru a înceta fărădelegea, pentru a pune capăt păcatelor, pentru a face ispăşirea nelegiuirii, pentru a introduce dreptatea veacurilor, pentru a pecetlui viziunea şi profeţia, şi pentru a unge pe Sfântul Sfinţilor.” Dan. 9:24-27.

Pentru clarificarea acestei profeţii, trimitem pe cititor la Studii În Scripturi Vol. II, Studiul 3. Toate aceste lucruri trebuiau făcute în cele şaptezeci de săptămâni. Din această perioadă de timp, găsim că a şaptezecea săptămână a fost cea mai critică, fiindcă a fost săptămâna în care Mesia trebuia să încheie Legământul. În Studiul 3 am arătat că această săptămână a început în octombrie anul 29 d. Cr. şi s-a sfârşit în octombrie anul 36 d. Cr. — de la începutul slujirii Domnului nostru până la convertirea lui Corneliu, primul dintre neamuri care a primit Spirit sfânt.

LEGĂMÂNTUL ÎNCHEIAT TIMP DE O SĂPTĂMÂNĂ

În acea perioadă de şapte ani, Dumnezeu le-a acordat evreilor favoare specială. La începutul acelei săptămâni de ani, Domnul nostru, care avea vârsta de 30 de ani, S-a prezentat ca jertfă lui Dumnezeu. Această prezentare a fost primul aspect al lucrării Zilei Ispăşirii antitipice şi a corespuns în tip sacrificării viţelului. Domnul nostru a început sacrificiile antitipice; cum spune sf. Pavel: “Apoi zice: “Iată-Mă, vin să fac voia Ta”. El îndepărtează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua” (Evr. 10:9). Domnul nostru a început atunci să îndepărteze tipul şi să stabilească antitipul. A fost necesar nu numai să înceapă lucrarea cu viţelul antitipic, ci şi să o completeze şi să-Şi ia locul ca Moise cel antitipic, să zicem aşa. Acest lucru nu l-a îndeplinit până după ce a murit pe cruce.

Multe alte aspecte ale lucrării acelei Zile de Ispăşire antitipice nu sunt încă completate. Făceau parte din Ispăşire, jertfirea de către marele preot a ţapului Domnului, ducerea sângelui în Sfânta Sfintelor şi stropirea lui. De asemenea făceau parte din lucrarea Zilei Ispăşirii, ieşirea lui afară şi mărturisirea păcatelor poporului pe ţapul de trimis, şi încă o parte, binecuvântarea poporului. În timpul slujirii Domnului nostru, El a îndeplinit diferitele aspecte ale tipurilor. La Calvar a sfârşit lucrarea de sacrificare a Sa proprie, şi acceptarea divină a acelui sacrificiu s-a manifestat.

Declaraţia profetului că la mijlocul săptămânii Mesia va face ca jertfa şi darul să înceteze, sugerează că Domnul nostru va termina atunci eficacitatea lucrării tipice pentru Israel ca popor şi că ei vor fi respinşi din favoarea divină când Îl vor răstigni pe El. Cu câteva zile înainte de moartea Sa, Domnul nostru a zis: “Iată, vi se lasă casa pustie” (Mat. 23:38). Respingerea pare să fi fost simbolizată când vălul din templu s-a rupt în două de sus până jos, indicând o distrugere, mai degrabă decât o deschidere.

Această respingere a naţiunii Israel nu indică sfârşitul Legământului Legii lor. Pentru Biserica lui Cristos, căreia i s-a dat privilegiul înţelegerii lucrurilor adânci ale Spiritului lui Dumnezeu, pare că eficacitatea jertfelor tipice, care erau oferite an de an continuu, a încetat la moartea Domnului nostru; şi că de atunci ei ca naţiune n-au mai avut favoare divină; şi că de atunci, singurii care au avut favoare au fost cei care au venit de la Moise la Cristos. Sacrificiile tipice au continuat până la moartea lui Cristos, pentru motivul că Isus însuşi a fost sub Lege, o parte a căreia a împlinit-o, şi nici un aspect al ei nu putea trece până când totul se împlinea. Mat. 5:17, 18.

După înălţarea Domnului nostru a fost posibil să se facă o lucrare mai mare decât oricând înainte. Sub binecuvântarea Domnului, mii de evrei au fost adunaţi în grânarul evanghelic, în relativ puţine zile. Lucrarea Domnului nostru a fost oprită din punct de vedere naţional, dar a crescut ocazia evreilor din punct de vedere individual. Numai cinci sute de evrei au crezut în Isus până după moartea Lui, când mii au fost adăugaţi la numărul lor (1 Cor. 15:6; Fapt. 2:41). În cei trei ani şi jumătate după moartea Domnului nostru, Dumnezeu n-a recunoscut neamurile, fiindcă spusese că le va da evreilor şaptezeci de săptămâni, şi de aceea n-a îngăduit nici o favoare să meargă la neamuri până când a expirat acea perioadă.

După expirarea celor şaptezeci de săptămâni de ani puşi deoparte pentru Israel, Evanghelia a început să meargă la neamuri ca să aleagă dintre ele “un popor pentru Numele Său” (Fapt. 15:13-18). În acest Veac Evanghelic, lucrarea antitpică a Ispăşirii a progresat. Domnul nostru jertfise deja viţelul antitipic, prin sacrificarea persoanei Sale. Începând de la Cincizecime, El jertfeşte ţapul antitipic — clasa bisericii. Această lucrare este în desfăşurare de mai bine de o mie opt sute de ani. De îndată ce aceasta va fi terminată, sângele va fi dus în Sfânta Sfintelor, pentru a stropi Scaunul Îndurării şi a “face ispăşire pentru popor”, ca în tip.

LEGĂMÂNTUL DE SACRIFCIU

Legământul Avraamic, aşa cum i-a fost dat lui Avraam, este un legământ complet, ale cărui prevederi cuprind toată omenirea; căci spune: “Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta” (Gen. 12:3; 28:14). Făgăduinţa lui este pentru SĂmÂnţĂ: 1) Isus, 2) Cristosul, Cap şi Corp, 3) sămânţa pământească prin ei. Prevederile lui se extind la toţi cei care au credinţa lui Avraam. Făgăduinţa lui Dumnezeu a fost că la toate familiile pământului va veni o binecuvântare. Această făgăduinţă a fost confirmată printr-un jurământ din partea lui Dumnezeu, aşa încât prin două lucruri care nu se pot schimba — jurământul şi făgăduinţa lui Dumnezeu — moştenitorii făgăduinţei pot fi siguri de împlinirea ei. Evr. 6:13-18.

Sămânţa lui Avraam, care va binecuvânta toate familiile pământului, a fost intenţionată să fie o Sămânţă spirituală. Deoarece Avraam şi urmaşii lui au fost oameni naturali, singurul mod prin care ei ar putea deveni Sămânţă spirituală ar fi sacrificarea naturii pământeşti şi ajungerea la natura spirituală. Ocazia pentru a face acest sacrificiu I-a fost dată întâi Domnului nostru Isus. Prin împlinirea legământului Său de sacrificiu, El a devenit Capul Seminţei care va aduce binecuvântarea. Ps. 50:5; 40:7-10.

În timpul Veacului Evanghelic, Iehova alege pe membrii acestei Seminţe spirituale, pentru ca ei să-şi dea viaţa umană şi interesele pământeşti, pentru a ajunge la natura spirituală. Alegerea acestei Seminţe a fost lucrarea Veacului Evanghelic. Curând toată Sămânţa va fi adunată; apoi va începe lucrarea binecuvântării seminţei naturale, şi prin ei se vor răspândi apoi binecuvântările la toate popoarele, pe măsură ce vor accepta favoarea divină.

Biserica va fi întotdeauna în relaţie de legământ cu Tatăl. Faptul că îi numeşte fii, înseamnă că ei sunt legaţi de El (Ioan 1:12). Fiecare tată este în relaţie de legământ cu copiii săi şi ei cu el. Fiecare copil are răspundere faţă de tatăl său, iar tatăl faţă de copil. Faptul că Dumnezeu a primit pe Domnul Isus şi Biserica drept fii (Evr. 3:6) înseamnă că ei sunt în relaţie de legământ cu El. Sf. Pavel spune: “Suntem copii ai lui Dumnezeu; şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori” (Rom. 8:16, 17). Declaraţia lui nu numai implică acea relaţie, ci şi o dovedeşte; căci fiii au dreptul la lucrurile de care s-a îngrijit tatăl pentru copiii lui.

Toţi cei care flămânzesc şi însetează după dreptate (Mat. 5:6), toţi al căror suflet îl doreşte pe Dumnezeu, “Cum doreşte cerbul izvoarele de apă” (Ps. 42:1), şi care, găsindu-L, s-au consacrat Lui, aceştia au primit ungerea Spiritului sfânt, care mărturiseşte împreună cu spiritul lor că sunt fii ai lui Dumnezeu (Rom. 8:14-16). Ca fii unşi, aceştia pot descoperi în ei înşişi trăsăturile vrednice ale fiilor adevăraţi — loialitate, zel, energie, discreţie, credincioşie, supunere.

Există însă condiţii ataşate de acest legământ de sacrificiu; există anumite cerinţe care trebuie să fie împlinite. Toţi trebuie să devină părtaşi suferinţelor lui Cristos, dacă vreau să participe cu El în gloriile care urmează. Dar aranjamentele pentru respectarea contractului sunt complete în Cristos. Prin urmare, dacă ne punem sub grija Sa, acest legământ cu noi va fi veşnic, “ca să întăresc îndurările Mele faţă de David”. Is. 55:3.

RELAŢIA DE LEGĂMÂNT CU OMENIREA

se va restabili

În Ieremia 31:31-33 citim: “Voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou … după zilele acelea”. Expresia “zilele acelea” înţelegem că se referă la cele “şapte timpuri” de pedeapsă a lui Israel, promisă de Domnul pentru încălcarea Legământului Legii lor. Acest Legământ Nou va fi făcut numai cu Israelul; căci Dumnezeu n-a intenţionat niciodată să facă un legământ cu neamurile. Legământul cel Nou va fi numit pe bună dreptate aşa, fiindcă va lua locul Vechiului Legământ al Legii, pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel şi care a fost rupt de către ei. După ce Israelul va fi fost complet stabilit sub Noul lor Legământ, toate celelalte popoare vor fi privilegiate să vină în această relaţie după modul prezentat în Lege. În cele din urmă toată lumea va fi binecuvântată prin el.

Noul Legământ deci, va fi făcut cu aceia dintre urmaşii lui Avraam care sunt în stare să-l primească. Deoarece oamenii nu vor fi vrednici să intre în mod direct în relaţie cu Dumnezeu, acel Legământ va trebui să aibă un Mijlocitor. Mijlocitorul este Domnul Isus Cristos şi Biserica, Trupul Său. Scripturile arată că Mijlocitorul este aproape complet.

Cuvântul lui Dumnezeu face distincţie între un legământ şi mijlocitorul lui. Un legământ nu intră în funcţiune până când a fost pe deplin mijlocit. Când Moise a mijlocit Legământul Legii, el a adus mai întâi jertfe; apoi a luat sângele animalelor şi, împărţindu-l în două, a stropit Cartea Legii şi poporul (Ex. 24:4-8; Evr. 9:19-24). După ce a făcut aceasta, Legământul Legii a fost în acţiune; şi va continua până când va fi înlocuit de antitipul lui, Noul Legământ.

Mijlocitorul Noului Legământ va fi Cristosul. De peste o mie opt sute de ani Domnul nostru oferă marile jertfe antitipice, a Sa însăşi şi a Bisericii Sale. Imediat ce El va termina aplicarea sângelui, va fi dat satisfacţia pentru păcatele lumii. Acest act va corespunde stropirii Cărţii de către Moise. După ce dreptatea divină va accepta acest aranjament, Mijlocitorul va stropi antitipic poporul; adică le va arăta cum să vină înapoi în deplin acord cu Dumnezeu.

Noul Legământ va începe să înlăture vechiul Legământ al Legii imediat ce Împărăţia va fi stabilită. Scripturile arată că primii care îl vor primi vor fi Vrednicii din Vechime. Înviaţi din morţi la perfecţiune umană, ei vor forma nucleul acelui aranjament pe pământ. Apoi vor urma aceia care au fost cunoscuţi ca creştini dar care n-au fost consacraţi spre moarte, şi evreii care au fost consacraţi Legii, dar care au fost orbiţi. Treptat lumina va veni la toţi cei care iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea. Stropiţi de orice simpatie faţă de rău, ei îşi vor face declaraţia de loialitate deplină faţă de Dumnezeu. La timpul cuvenit, această lumină se va răspândi la toate neamurile, limbile şi popoarele.

Schimbarea inimii În mileniu

Profetul Ieremia, vorbind despre Noul Legământ (31:34), spune: ““Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, “căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor””. Păcatele şi nelegiuirile lui Israel nu vor mai fi amintite împotriva lor. Cristos Se va arăta pentru ei şi va face satisfacţie pentru păcatele lor. Atunci ei vor fi liberi de păcatul originar cum este acum Biserica evanghelică. Ispăşirea făcută de Domnul Isus Cristos este îndestularea pentru toţi. 1 Ioan 2:2.

Profetul Ezechiel ne spune că în veacul următor inimile oamenilor vor fi schimbate. El spune: “Aşa vorbeşte Stăpânul Domnul: … “Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne” (Ezech. 36:22-27). Această schimbare a inimii este cu totul aparte de facerea Legământului Nou. Va fi nevoie de o mie de ani pentru a îndepărta împietrirea inimilor omenirii şi a-i face să stea fără Mijlocitor. Cei care vor primi viaţă veşnică trebuie să ajungă la această stare; căci toate creaturile lui Dumnezeu care vreau să trăiască veşnic trebuie să ţină perfect Legea Lui.

În timpul mileniului, Dumnezeu nu-i va recunoaşte pe oameni, din cauza imperfecţiunilor lor, a slăbiciunilor lor, ci tot ce vor face ei va fi prin Mijlocitor, până când vor fi aduşi la perfecţiune. La sfârşitul miei de ani vor fi predaţi Tatălui, fără pată înaintea Lui (1 Cor. 15:24). Atunci Dumnezeu îi va primi ca fii, moştenitori ai binecuvântărilor pământeşti pe care El le-a pregătit pentru omenire — lucrurile date lui Adam. Momentul în care meritul lui Cristos va fi aplicat pentru lume, va fi momentul în care vor fi predaţi Mijlocitorului. Apoi vor fi în relaţie de legământ cu Dumnezeu, dar numai prin Mijlocitor, până când vor ajunge la perfecţiune umană şi vor intra în relaţie directă cu Tatăl.

Noul Legământ va continua veşnic; şi după cum este potrivit să spunem că Moise a mijlocit Legământul Legii, tot aşa putem spune că Cristos va mijloci Noul Legământ. Dar n-ar fi potrivit să spunem că Moise este acum mijlocitorul Legământului Legii; căci un legământ nu are nevoie de un mijlocitor după ce a fost mijlocit. Tot aşa şi Noul Legământ, nu va avea nevoie de Mijlocitor după mia de ani. Dar titlul “Mijlocitor” poate aparţine lui Cristos toată eternitatea, întocmai ca unul care a fost judecător, întotdeauna primeşte titlul de “Judecător” după aceea.

La sfârşitul miei de ani, când Mesia Îşi va fi împlinit lucrarea de Restabilire, El va înceta să funcţioneze ca Mijlocitor. Dar legământul va continua; căci dacă acea relaţie cu Dumnezeu ar fi îndepărtată de la oameni, ei n-ar avea nici o binecuvântare de viaţă veşnică. Acea binecuvântare depinde de relaţia de legământ cu Dumnezeu. Sub condiţiile favorabile ale Noului Legământ, toţi aceia care vor vrea vor avea ocazia să devină copii ai Cristosului, Sămânţa lui Avraam.

La încheierea miei de ani, toţi ce doritori şi ascultători vor primi aprobarea: “Bine”, şi vor fi acceptaţi ca potriviţi pentru condiţia de viaţă veşnică pe plan uman. Cei care se vor dovedi nevrednici de viaţă vor fi distruşi în Moartea a Doua.