Vol. 20, Iulie-August 2013, Nr. 5 

CURCUBEUL, LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU

Geneza 8:1-9:17

“Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ” Gen. 9:13

R 5160 W. T. 1 ianuarie 1913 (pag. 13-14)

Adepţii criticii radicale ne indică tăbliţele de argilă recent descoperite prin săpături în Babilonia, ca fiind cele mai timpurii dovezi ale Potopului din zilele lui Noe. Aceste tăbliţe, în schiţă sumară, îl reprezintă pe Noe şi o corabie. Urmează câteva cuvinte care descriu Potopul. Ni se cere să acceptăm aceasta ca o relatare superioară celei date în Geneza, din care face parte lecţia noastră de acum! Suntem uimiţi! Şi ne amintim de profeţia din Scripturi care vorbeşte despre zilele noastre zicând: “Înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va ascunde”. Is. 29:14.

Numai reputaţia acestor oameni în privinţa învăţăturii îi salvează de ridicol; şi noi, desigur, le recunoaştem dreptul la opinie. ““Fiecare are dreptul să aleagă”, cum spunea bătrâna doamnă când şi-a sărutat vaca”. În ceea ce ne priveşte pe noi, declaraţia logică din Geneza cu privire la timpul specific al începutului Potopului, la numărul de zile în care a plouat şi la creşterea apelor, ni se pare raţională, cum ni se pare şi relatarea despre încetarea ploii şi despre lungimea timpului în care au scăzut apele şi în care suprafaţa s-a uscat şi a apărut vegetaţia. Astfel relatarea din Geneza despre Potop este stabilită ca demnă de încredere — de o sută de ori mai demnă de încredere decât relatarea sumară a babilonienilor! Nouă ni se pare evident că înţelepciunea divină a îndrumat relatarea din Geneza, dar nu şi cealaltă.

În mod natural Noe şi familia puteau să se teamă de un alt potop neînţelegând clar originea Potopului care a năpădit lumea. În mod foarte potrivit, Dumnezeu le-a atras atenţia asupra curcubeului, când i-a asigurat că niciodată nu va mai acoperi tot pământul cu apă. Noi putem vedea filosofia acesteia, în timp ce Noe şi familia sa au luat lucrurile prin credinţă, nediscernând filosofia. Putem vedea că atunci când a căzut ultimul dintre “inelele” pământului nu mai putea fi un alt potop, fiindcă nu mai era altă apă deasupra firmamentului să cadă. De la Potop, avem numai o rezervă moderată de umezeală pe firmament sub formă de nori şi nu mai este alta sub forma unui mare înveliş dincolo de firmament.

Acum putem vedea cum a fost că Noe nu văzuse înainte un curcubeu; fiindcă înainte de Potop, când soarele strălucea prin învelişul apos numai ca o mare minge de foc, razele lui nu pătrundeau direct prin înveliş şi ca atare nu era posibil să fie curcubeu. Dar deoarece învelişul apos s-a rupt, vaporii fini străbătuţi de razele soarelui produc în mod natural efectul de curcubeu. Şi, cum declară Dumnezeu, atâta vreme cât există curcubeu, nu mai poate fi un potop. Cuvintele şi căile lui Dumnezeu nu sunt mai puţin raţionale când vedem marea lor filosofie. Dimpotrivă, cu cât înţelegem mai mult metodele şi lucrările divine, cu atât le apreciem mai mult înţelepciunea.

Turnul Babel

Generaţii după aceea, când familia lui Noe s-a înmulţit, înţelesul curcubeului ca un legământ între Dumnezeu şi om — garanţie împotriva unui alt potop — a fost uitat. Înţelepţii în felul lumii din timpul acela au fost destul de nechibzuiţi ca să întreprindă construirea unui turn mare, în vârful căruia puteau merge în eventualitatea unui alt potop. Deoarece ei au neglijat mesajul Domnului şi au ignorat promisiunea Sa, El i-a lăsat să-şi arate nechibzuinţa în trudă şi sudoarea feţei, care se putea dovedi fără nici un folos.

În cele din urmă însă, când erau tare osteniţi de sarcina lor herculeană şi când au învăţat, cel puţin într-o măsură, o lecţie valoroasă, Domnul le-a încurcat limba aşa încât să nu se înţeleagă unul cu altul, nici să nu coopereze unul cu altul în astfel de întreprinderi mari. Separaţi prin limbă şi prin interes, s-au împrăştiat. Interesele lor au ajuns să se deosebească, şi treptat purtarea, obiceiurile şi culoarea pielii, în timpul secolelor, au devenit tot mai deosebite. Astfel şi-au avut începutul diferitele rase cu specificul lor de temperament şi limbă.

Sf. Pavel ne spune că toate acestea au fost un plan premeditat din partea lui Dumnezeu, fiind pentru cele mai bune interese ale omenirii şi cel mai favorabil pentru realizarea scopurilor divine. El zice: “El a făcut fiecare neam de oameni dintr-un singur sânge, ca să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat timpuri rânduite şi hotare locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi, bâjbâind, să-L găsească, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi”. Fapt. 17:26, 27.

Cum o parte din Cuvântul lui Dumnezeu varsă lumină asupra alteia! Astfel suntem ajutaţi să vedem cum Înţelepciunea divină a supravegheat interesele finale ale omenirii. Chiar dacă Dumnezeu a îngăduit omului în ignoranţa sa să devină servitorul lui Satan, totuşi El l-a protejat într-o măsură şi i-a format afacerile pentru binele lui final. Acel bine, după cum am văzut, va fi pe deplin atins de către lume în general la a Doua Venire a lui Isus şi la stabilirea atunci a Împărăţiei Sale Mesianice, care va lega pe Satan şi va risipi puterea întunericului şi a păcatului. Ea va străluci ca Soarele Dreptăţii, să vindece, să binecuvânteze şi să ridice pe cei doritori şi ascultători din omenire.

Dar chestiunea separării familiei umane în diferite naţionalităţi a fost în mod special folositoare în timpul întunecat care precede a Doua Venire a lui Mesia. Popoarele au fost mai mult sau mai puţin ocupate în a se observa unul pe altul şi a se apăra unul împotriva altuia. Barierea de limbă a servit timp de secole să ţină separate popoare care erau vecine, să împiedice alergarea încoace şi încolo care are loc mai ales în ultimii 70 de ani, de când puterea aburului a devenit eficientă pentru transporturi.

Combinarea tuturor popoarelor în ultimii şaizeci de ani dărâmă barierele naţionale într-un mod minunat. Este împlinirea cuvântului profeţiei: “Am hotărât să strâng popoarele şi să adun împărăţiile (ţef. 3:8). Omenirea este adusă în legătură strânsă, barierele limbii sunt rupte; şi ruperea acestor bariere este favorabilă cooperării umane, atât pentru bine cât şi pentru rău. Deoarece oamenii sunt păcătoşi prin natură, cooperarea lor va fi foarte probabil pe linia egoismului, şi de aceea foarte probabil va fi rea.

Astfel găsim astăzi că bogatele corporaţii construiesc împreună un mare turn Babel pentru protecţia lor împotriva oricărui fel de calamitate care ar putea veni asupra bogăţiilor lor. Clasele muncitoare fac la fel. Mecanicii construiesc un mare turn Babel de sindicalism, despre care ei cred că-i va elibera de toate împotrivirile şi în care ei speră că vor fi în siguranţă pentru totdeauna. Dacă n-ar fi fost împrăştierea şi barierele limbii, fără îndoială aceste organizaţii mondiale ale Capitalului şi Muncii s-ar fi dezvoltat cu mult înainte, şi marea catastrofă sau conflict final între aceşti uriaşi mari ar fi venit cu atât mai repede, precipitând toată spaima şi dezastrul lor teribil asupra omenirii — “un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele”. Dan. 12:1.

URMĂTOAREA CALAMITATE, FOCUL

Sf. Petru împarte istoria omenirii în trei mari Epoci, numite “lumi” în versiunea noastră comună a Bibliei, dar mai potrivit numite trei Epoci mari. Prima epocă a experienţei pământului s-a sfârşit cu Potopul şi atunci a început epoca actuală, numită de sf. Pavel, “acest veac rău”, sau Epocă rea, pentru că în acest timp răul deţine preponderenţa puterii printre oameni, chiar dacă ei fac cât pot de bine.

Prima Epocă sau ordine a lucrurilor a fost acoperită şi terminată printr-un potop de apă; şi sf. Petru ne spune c㠓lumea” sau ordinea de lucruri de acum va fi terminată printr-un potop de “foc”. Dar după foc va fi o “lume” sau Epocă sau ordine de lucruri nouă, cu mult mai bună decât orice experienţă a avut omenirea până acum. “Lumea viitoare despre care vorbim” va fi o epocă a dreptăţii fiindcă va fi sub conducerea şi supravegherea directă a Împărăţiei lui Mesia. 2 Pet. 3:10-13.

La început mulţi studenţi ai Bibliei au fost înclinaţi să înţeleagă din cuvintele sf. Petru că focul care va termina ordinea actuală de lucruri şi va introduce Veacul Nou va fi un foc literal, care va nimici pământul şi cerurile fizice. Totuşi, un studiu mai atent descoperă că focul este simbolic, care va nimici numai instituţiile actuale — tot ce este în prezent contrar voinţei divine — tot ce este nedrept, inechitabil.

“Elementele” care “se vor topi de căldura mare” vor fi elementele capitaliste şi ale muncii, şi lupta dintre acestea, fricţiunea, este deja mare. Încă puţin şi va izbucni într-o flacără, cum a profeţit sf. Petru. “Cerurile” care vor fi implicate nu vor fi cerurile locuinţei lui Dumnezeu, ci cerurile eclesiastice — instituţiile bisericeşti. Acestea se vor amesteca în lupta dintre Capital şi Muncă, şi ele vor pieri de asemenea în timpul acela tulbure. Dar, mulţumim lui Dumnezeu! în mijlocul necazului va interveni Noua Dispensaţie; şi se va dovedi a fi aşa cum a fost profeţit: “Dorinţa tuturor popoarelor”. Hagai 2:7.

Noe şi familia sa au fost singurii care au fost cruţaţi de naufragiul fizic al vechii ordini de lucruri de dinainte de Potop, astfel că sf. Petru sugerează că Isus Cristos este Corabia de Siguranţă acum pentru toţi cei care vor fi salvaţi din ordinea actuală a lucrurilor. Urmaşii credincioşi ai lui Cristos din toate denominaţiile şi popoarele vor deveni, cu El, Preoţimea Împărătească a viitorului — “cerurile noi” — puterea de conducere spirituală a Noii Dispensaţii, sau Împărăţia lui Mesia. Sub supravegherea lor va fi inaugurat grabnic un “nou pământ” — o nouă ordine socială — din care va fi eliminat egoismul şi în care va predomina dreptatea. Despre acestă ordine nouă a lucrurilor citim: “Aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea”. 2 Pet. 3:13.

Deşi fără îndoială multe vieţi umane se vor pierde în cea mai mare strâmtorare pe care a cunoscut-o lumea vreodată, cu care se va sfârşi acest Veac, totuşi marea masă a omenirii va rămâne. Dar toate aranjamentele lor ingenioase din prezent, sociale, financiare şi eclesiastice, vor pieri şi totul va fi pus pe o bază nouă de către marele Mesia.

În profeţia lui ţefania Domnul descrie timpul de necaz care vine ca un foc ce consumă; şi apoi ne spune că după botezul de foc al strâmtorării, El va trimite omenirii “buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând” (ţef. 3:9). Aceasta dă învăţătura că omenirea nu va fi cu totul distrusă de necazul de foc din Ziua aceea, ci că încurcătura de doctrine date în numele Domnului se va termina cu Veacul actual. Mesajul harului şi Adevărului divin care va fi promulgat în viitor va fi curat, iar binecuvântarea pentru toţi care-l vor primi va fi mare.