Vol. 21, Ianuarie-Februarie 2014 Nr. 2 


Sfat pentru peregrini, dar bun pentru toți

R 5142a W. T. 1 decembrie 1912 (pag. 378)

CĂtre frații peregrini ai Asociației Internaționale a Studenților Bibliei

Dragi frați, preaiubiți în Domnul: Știu bine că, în calitate de Noi Creaturi, dorința voastră este să vă dați viața pentru frați. Știu bine, de asemenea, că lumea, carnea și adversarul (în special acesta din urmă) în mod evident se opun celor care caută să meargă pe urmele lui Isus, mai ales celor care sunt în locuri publice și celor care sunt activi în serviciul adevărului. Aceste atacuri vin uneori într-o formă, iar alteori în alta — uneori prin prea multă simpatie, alteori prin prea puțină.

Mă simt obligat să vă dau un sfat:

Nu scrieți multe scrisori. Experiența arată că acei peregrini care scriu mult, în general neglijează lucrarea specială în care ar trebui să fie angajați. Dacă sunt întrebări care au nevoie de răspunsuri, zece cuvinte pe o carte poștală vor îndruma prietenii spre biroul Turnului de Veghere sau spre Studiile În Scripturi. Credem că rezultatele vor fi mult mai de folos decât dacă veți încerca să scrieți comentarii lungi. În unele cazuri prietenii ar putea beneficia mai mult. Nu este oare înțelept să ne amintim îndemnul sf. Pavel, că ochiul, mâna, piciorul, se străduiesc fiecare să-și facă partea ca membre ale Corpului lui Cristos? Partea voastră, dragi frați, este una foarte onorabilă și importantă. Credem că cere tot timpul vostru, dacă vă ocupați de ea cum se cuvine.

După amiezile sau ocaziile când nu sunt adunări, sfătuim să se facă scurte vizite dragilor prieteni despre care primiți vești că sunt bolnavi, sau din alte motive n-au fost la adunări recent.

Dacă nu sunt astfel de ocazii, sugerăm să scrieți un scurt rezumat al discursului principal (dacă veți ține unul public) potrivit pentru ziare. Aceasta va fi o experiență valoroasă pentru voi și se poate dovedi acceptabilă, și astfel să dați Adevărului o mai mare răspândire. Un frate iubit a avut mare succes în acest mod. Neavând mare talent la scris și nici educație, m-a întrebat dacă ar putea să folosească unele din predicile mele. Am consimțit cu bucurie. Rescriindu-le, el a putut să le pună în mai multe ziare și astfel Adevărul a fost răspândit. Dorim să vă dăm tuturor același privilegiu.

Să nu înțelegeți prin aceasta că vrem să spunem să lăsați munca de peregrini și să intrați în cea literară, ci numai să căutați ocazii să scrieți ceva ce ar putea avea efect în răspândirea Adevărului. Timpul folosit astfel ar fi mult mai folositor în serviciul Domnului decât a scrie prietenilor.

Zilnic vă amintesc în rugăciunile mele la Tronul Harului ceresc și sper că și voi mă amintiți pe mine. Salutați pe dragii prieteni de peste tot pe unde mergeți. Ca întotdeauna, al vostru în părtășia Celui Uns, C. T. Russell