Vol. 21, Ianuarie-Februarie 2014 Nr. 2
SFÂRȘITUL TIMPURILOR NEAMURILOR
R 5141 W. T. 1 decembrie 1912 (pag. 377-378)
Dacă în trecut relatările istoriei ar fi fost ținute ca în prezent, ar părea că n-ar fi nici o scuză pentru vreo discrepanță sau neînțelegere asupra subiectului cronologiei. Dar n-au fost ținute așa. În timpurile trecute era obiceiul să se dateze evenimentele după perioada împăratului domnitor, astfel: în al treilea an al domniei împăratului Cirus; în al șaptelea an al domniei împăratului Solomon etc. Cum un împărat urma după altul, unii trăind câteva luni, unii câțiva ani, alții mulți ani, firul istoriei era întotdeauna în pericol de a se încâlci. De fapt, nu s-a văzut a fi o necesitate specială de a se ține relatările cronologice. Chiar Biblia relatează aceste istorii doar în ordinea lor, spunând numărul anilor vieții sau ai domniei fiecărui împărat, fără să răsucească aceste fire într-o coardă comună a istoriei.
Astfel lucrurile au continuat cu puțin efort de a aranja o cronologie exactă a istoriei umane până în secolul al șaselea d.Cr., când Dionysius, un abate roman, a prezentat metoda noastră actuală de socotire, numită calendarul creștin. Ea marchează începutul erei creștine cu nașterea lui Cristos, socotită ca 1 ianuarie. Istoria dinainte a fost socotită și numită înainte de Cristos (î.Cr.), iar istoria care a urmat a fost numită după Cristos (d.Cr.) (Anul Domnului) anul Domnului nostru.
Dacă Dionysius a început perioada Anul Domnului cu 1 ianuarie, Anul Domnului 1, sau dacă a început-o cu 1 ianuarie Anul Domnului 0, nu putem fi siguri; nici nu putem fi siguri dacă a început datele î.Cr. cu 31 decembrie anul 0 sau 1 î.Cr. În mod obișnuit această chestiune ar fi fără importanță. Dar are o mare importanță în calcularea Timpurilor Neamurilor. Chiar și în acest anumit caz, chestiunea părea mai puțin importantă cu 30-40 de ani în urmă decât astăzi; căci acum, când ne apropiem de sfârșitul Timpurilor Neamurilor, suntem dispuși să facem o examinare critică și microscopică a fiecărui aspect, lucru care cu câțiva ani înainte n-am gândit a fi necesar.
Atunci ne-am mulțumit să spunem: 606 î.Cr. pare o dată bine adeverită pentru distrugerea Ierusalimului de către Nebucadnezar, iar 536 î.Cr. data când cei 70 de ani stabiliți pentru pustiirea țării au încetat”. Metoda adoptată de noi în Studii În Scripturi a fost simplă. Am spus: Timpurile biblice ale supremației neamurilor și ale respingerii Israelului sunt de 7 ori 360, sau 2520 de ani. Din aceștia am scăzut data 606 înainte de Cristos. Astfel am găsit anul 1914 d.Cr.
O ÎNTREBARE DESCHISĂ
Venind acum la o examinare foarte critică a datei 536 î.Cr., se pune o întrebare deschisă: Să numim data 536 ca ani compleți până la Anul Domnului, sau 535 ani compleți? Diferența în timp între 1 octombrie și 1 ianuarie ar fi un sfert de an; prin urmare, întrebarea noastră este despre 536,Œ și 535,Œ. Care e metoda potrivită de calcul, este întrebarea în discuție. Dacă socotim primul an î.Cr. ca anul 0, atunci data 536,Œ î.Cr. este cea potrivită pentru sfârșitul celor șaptezeci de săptămâni de captivitate. Dar dacă începem calculul socotind primul an înainte de era creștină ca anul 1 î.Cr., atunci evident pustiirea s-a sfârșit în 535,Œ î. Cr.
În privința metodelor de socotire, Enciclopedia Britanică spune: Astronomii numesc anul care a precedat primul an al erei noastre ca anul 0, iar anul care l-a precedat pe acesta ca anul 1 î.Cr. pe cel precedent anul 2 î.Cr. și așa mai departe.
Pe oricare din aceste moduri îl alegem să calculăm, diferența între rezultate este de un an. Cei șaptezeci de ani ai captivității iudaice s-au sfârșit în 536 î.Cr., și dacă au fost 536,Œ ani î.Cr., atunci pentru a completa ciclul de 2520 de ani ai Timpurilor Neamurilor s-ar cere 1913,Ÿ ani din anii după Cristos, sau octombrie 1914. Dar dacă s-ar folosi cealaltă metodă de calculare, atunci ar fi numai 535,Œ ani din perioada î.Cr., iar cu restul de 2520 de ani s-ar ajunge la 1914,Ÿ, altfel spus octombrie 1915.
Deoarece această chestiune agită mintea unui număr considerabil de prieteni, o prezentăm aici în detaliu. Le amintim însă cititorilor că nimic din Scripturi nu spune că necazul asupra Neamurilor va fi împlinit înainte de sfârșitul Timpurilor Neamurilor, fie că este octombrie 1914 sau octombrie 1915. Fără îndoială necazul va fi considerabil înainte de acea cădere finală, chiar dacă acea cădere va veni brusc, precum aruncarea unei mari pietre de moară în mare (Apoc. 18:21). Paralela între secerișul iudeu și cel actual va confirma ideea că necazul până la punctul maxim va fi împlinit până în octombrie 1915.
CONSACRAREA NOASTRĂ ESTE PÂNĂ la moarte
Mulți dintre cititori își vor aminti referirea noastră la acest subiect într-o predică ținută în Allegheny, Penn., la 11 ianuarie 1904, și publicată în Pittsburgh Gazette. Dăm un extras din acea predică după cum urmează:
Găsim deci, că cele Șapte Timpuri ale pedepsei lui Israel și cele Șapte Timpuri ale stăpânirii neamurilor sunt aceleași; și că ele au început odată cu captivitatea lui Zedechia, și, după cum se va vedea din diagramă, ele se termină cu anul 1915. Potrivit celor mai bune dovezi care se pot obține asupra acestui subiect, sincronizate cu mărturia scripturală, captivitatea lui Zedechia a avut loc în octombrie, cu 605,Œ ani înainte de anul 1 d.Cr. Dacă adunăm la aceștia 1914,Ÿ ani, vom obține octombrie 1915, ca data pentru sfârșitul supremației neamurilor în lume sfârșitul concesionării celor 2520 de ani, care nu va fi reînnoită. În loc de aceasta, Cel care are dreptul la domnie o va lua în stăpânire. Aceasta, prin urmare, marchează timpul când Domnul va prelua controlul afacerilor lumii, ca să sfârșească domnia păcatului și a morții și să introducă Lumina Adevărată”.
Există desigur loc pentru ușoare deosebiri de opinie asupra acestui subiect și se cuvine să ne acordăm unii altora cea mai mare îngăduință. Concesiunea puterii date neamurilor poate se termină în octombrie 1914 sau în octombrie 1915. Iar perioada de luptă intensă și anarhie cum n-a mai fost de când sunt popoarele” poate fi sfârșitul complet al Timpurilor Neamurilor sau începutul domniei lui Mesia.
Dar le amintim tuturor cititorilor că noi n-am profețit nimic despre faptul că Timpurile Neamurilor se termină într-un timp de necaz, nici despre epoca glorioasă care va urma la scurt timp după acea catastrofă. Am arătat numai ce spun Scripturile, dând părerea noastră în privința semnificației lor și cerându-le cititorilor să judece, fiecare pentru sine, în privința semnificației. Aceste profeții nouă ne spun încă aceleași lucruri. Dacă am vedea motive să schimbăm ceea ce credem, fiți siguri că vom fi prompți în a vă înștiința în această privință și a vă da motivul pentru schimbare. Oricât ar face unii declarații hotărâte despre ceea ce cunosc și despre ceea ce nu cunosc, noi nu ne complacem în aceasta, ci declarăm numai că credem așa și așa, pentru astfel și astfel de motive.
Mulți, dispuși să găsească nod în papură la fiecare declarație de credință în privința timpului, a sfârșitului acestui Veac și a răsăritului Veacului celui nou, sunt foarte hotărâți în susținerile lor. Unii dintre ei declară că desigur sfârșitul acestui Veac nu poate veni mai devreme de cincizeci de mii de ani de acum încolo. Alții, cu aceeași hotărâre, declară că se poate întâmpla în orice moment. Nici unul din ei nu dă nici o dovadă scripturală. Atunci de ce ambii ne-ar critica numai fiindcă prezentăm mărturiile scripturale și opiniile noastre în privința semnificației lor, cu cererea ca și alții să investigheze și să-și formeze fiecare propria opinie?
În final, să ne amintim că noi nu ne-am consacrat nici până în octombrie 1914, nici până în octombrie 1915 sau până la oricare altă dată, ci până la moarte”. Dacă pentru vreun motiv Domnul ne-a permis să calculăm greșit profețiile, semnele timpului ne asigură că greșelile de calcul nu pot fi foarte mari. Și dacă harul și pacea Domnului vor fi cu noi în viitor ca și în trecut, potrivit făgăduinței, la fel ne vom bucura să plecăm sau să rămânem oricând, și să fim în serviciul Lui, fie de partea aceasta, fie de partea cealaltă de văl, cum I-ar plăcea cel mai mult Stăpânului nostru.