Vol. 21, Ianuarie-Februarie 2014 Nr. 2 

SFÂRŞITUL TIMPURILOR NEAMURILOR

R 5141 W. T. 1 decembrie 1912 (pag. 377-378)

Dacă în trecut relatările istoriei ar fi fost ţinute ca în prezent, ar părea că n-ar fi nici o scuză pentru vreo discrepanţă sau neînţelegere asupra subiectului cronologiei. Dar n-au fost ţinute aşa. În timpurile trecute era obiceiul să se dateze evenimentele după perioada împăratului domnitor, astfel: în al treilea an al domniei împăratului Cirus; în al şaptelea an al domniei împăratului Solomon etc. Cum un împărat urma după altul, unii trăind câteva luni, unii câţiva ani, alţii mulţi ani, firul istoriei era întotdeauna în pericol de a se încâlci. De fapt, nu s-a văzut a fi o necesitate specială de a se ţine relatările cronologice. Chiar Biblia relatează aceste istorii doar în ordinea lor, spunând numărul anilor vieţii sau ai domniei fiecărui împărat, fără să răsucească aceste fire într-o coardă comună a istoriei.

Astfel lucrurile au continuat cu puţin efort de a aranja o cronologie exactă a istoriei umane până în secolul al şaselea d.Cr., când Dionysius, un abate roman, a prezentat metoda noastră actuală de socotire, numită calendarul creştin. Ea marchează începutul erei creştine cu naşterea lui Cristos, socotită ca 1 ianuarie. Istoria dinainte a fost socotită şi numită înainte de Cristos (î.Cr.), iar istoria care a urmat a fost numită după Cristos (d.Cr.) (Anul Domnului) — anul Domnului nostru.

Dacă Dionysius a început perioada Anul Domnului cu 1 ianuarie, Anul Domnului 1, sau dacă a început-o cu 1 ianuarie Anul Domnului 0, nu putem fi siguri; nici nu putem fi siguri dacă a început datele î.Cr. cu 31 decembrie anul 0 sau 1 î.Cr. În mod obişnuit această chestiune ar fi fără importanţă. Dar are o mare importanţă în calcularea Timpurilor Neamurilor. Chiar şi în acest anumit caz, chestiunea părea mai puţin importantă cu 30-40 de ani în urmă decât astăzi; căci acum, când ne apropiem de sfârşitul Timpurilor Neamurilor, suntem dispuşi să facem o examinare critică şi microscopică a fiecărui aspect, lucru care cu câţiva ani înainte n-am gândit a fi necesar.

Atunci ne-am mulţumit să spunem: “606 î.Cr. pare o dată bine adeverită pentru distrugerea Ierusalimului de către Nebucadnezar, iar 536 î.Cr. data când cei 70 de ani stabiliţi pentru pustiirea ţării au încetat”. Metoda adoptată de noi în Studii În Scripturi a fost simplă. Am spus: Timpurile biblice ale supremaţiei neamurilor şi ale respingerii Israelului sunt de 7 ori 360, sau 2520 de ani. Din aceştia am scăzut data 606 înainte de Cristos. Astfel am găsit anul 1914 d.Cr.

O ÎNTREBARE DESCHISĂ

Venind acum la o examinare foarte critică a datei 536 î.Cr., se pune o întrebare deschisă: Să numim data 536 ca ani compleţi până la Anul Domnului, sau 535 ani compleţi? Diferenţa în timp între 1 octombrie şi 1 ianuarie ar fi un sfert de an; prin urmare, întrebarea noastră este despre 536,ź şi 535,ź. Care e metoda potrivită de calcul, este întrebarea în discuţie. Dacă socotim primul an î.Cr. ca anul 0, atunci data 536,ź î.Cr. este cea potrivită pentru sfârşitul celor şaptezeci de săptămâni de captivitate. Dar dacă începem calculul socotind primul an înainte de era creştină ca anul 1 î.Cr., atunci evident pustiirea s-a sfârşit în 535,ź î. Cr.

În privinţa metodelor de socotire, Enciclopedia Britanică spune: “Astronomii numesc anul care a precedat primul an al erei noastre ca anul 0, iar anul care l-a precedat pe acesta ca anul 1 î.Cr. — pe cel precedent anul 2 î.Cr. şi aşa mai departe.

Pe oricare din aceste moduri îl alegem să calculăm, diferenţa între rezultate este de un an. Cei şaptezeci de ani ai captivităţii iudaice s-au sfârşit în 536 î.Cr., şi dacă au fost 536,ź ani î.Cr., atunci pentru a completa ciclul de 2520 de ani ai Timpurilor Neamurilor s-ar cere 1913,ž ani din anii după Cristos, sau octombrie 1914. Dar dacă s-ar folosi cealaltă metodă de calculare, atunci ar fi numai 535,ź ani din perioada î.Cr., iar cu restul de 2520 de ani s-ar ajunge la 1914,ž, altfel spus octombrie 1915.

Deoarece această chestiune agită mintea unui număr considerabil de prieteni, o prezentăm aici în detaliu. Le amintim însă cititorilor că nimic din Scripturi nu spune că necazul asupra Neamurilor va fi împlinit înainte de sfârşitul Timpurilor Neamurilor, fie că este octombrie 1914 sau octombrie 1915. Fără îndoială necazul va fi considerabil înainte de acea cădere finală, chiar dacă acea cădere va veni brusc, precum aruncarea unei mari pietre de moară în mare (Apoc. 18:21). Paralela între secerişul iudeu şi cel actual va confirma ideea că necazul până la punctul maxim va fi împlinit până în octombrie 1915.

CONSACRAREA NOASTRĂ ESTE PÂNĂ la moarte

Mulţi dintre cititori îşi vor aminti referirea noastră la acest subiect într-o predică ţinută în Allegheny, Penn., la 11 ianuarie 1904, şi publicată în Pittsburgh Gazette. Dăm un extras din acea predică după cum urmează:

“Găsim deci, că cele Şapte Timpuri ale pedepsei lui Israel şi cele Şapte Timpuri ale stăpânirii neamurilor sunt aceleaşi; şi că ele au început odată cu captivitatea lui Zedechia, şi, după cum se va vedea din diagramă, ele se termină cu anul 1915. Potrivit celor mai bune dovezi care se pot obţine asupra acestui subiect, sincronizate cu mărturia scripturală, captivitatea lui Zedechia a avut loc în octombrie, cu 605,ź ani înainte de anul 1 d.Cr. Dacă adunăm la aceştia 1914,ž ani, vom obţine octombrie 1915, ca data pentru sfârşitul supremaţiei neamurilor în lume — sfârşitul concesionării celor 2520 de ani, care nu va fi reînnoită. În loc de aceasta, Cel care are dreptul la domnie o va lua în stăpânire. Aceasta, prin urmare, marchează timpul când Domnul va prelua controlul afacerilor lumii, ca să sfârşească domnia păcatului şi a morţii şi să introducă Lumina Adevărată”.

Există desigur loc pentru uşoare deosebiri de opinie asupra acestui subiect şi se cuvine să ne acordăm unii altora cea mai mare îngăduinţă. Concesiunea puterii date neamurilor poate se termină în octombrie 1914 sau în octombrie 1915. Iar perioada de luptă intensă şi anarhie “cum n-a mai fost de când sunt popoarele” poate fi sfârşitul complet al Timpurilor Neamurilor sau începutul domniei lui Mesia.

Dar le amintim tuturor cititorilor că noi n-am profeţit nimic despre faptul că Timpurile Neamurilor se termină într-un timp de necaz, nici despre epoca glorioasă care va urma la scurt timp după acea catastrofă. Am arătat numai ce spun Scripturile, dând părerea noastră în privinţa semnificaţiei lor şi cerându-le cititorilor să judece, fiecare pentru sine, în privinţa semnificaţiei. Aceste profeţii nouă ne spun încă aceleaşi lucruri. Dacă am vedea motive să schimbăm ceea ce credem, fiţi siguri că vom fi prompţi în a vă înştiinţa în această privinţă şi a vă da motivul pentru schimbare. Oricât ar face unii declaraţii hotărâte despre ceea ce cunosc şi despre ceea ce nu cunosc, noi nu ne complacem în aceasta, ci declarăm numai că credem aşa şi aşa, pentru astfel şi astfel de motive.

Mulţi, dispuşi să găsească nod în papură la fiecare declaraţie de credinţă în privinţa timpului, a sfârşitului acestui Veac şi a răsăritului Veacului celui nou, sunt foarte hotărâţi în susţinerile lor. Unii dintre ei declară că desigur sfârşitul acestui Veac nu poate veni mai devreme de cincizeci de mii de ani de acum încolo. Alţii, cu aceeaşi hotărâre, declară că se poate întâmpla în orice moment. Nici unul din ei nu dă nici o dovadă scripturală. Atunci de ce ambii ne-ar critica numai fiindcă prezentăm mărturiile scripturale şi opiniile noastre în privinţa semnificaţiei lor, cu cererea ca şi alţii să investigheze şi să-şi formeze fiecare propria opinie?

În final, să ne amintim că noi nu ne-am consacrat nici până în octombrie 1914, nici până în octombrie 1915 sau până la oricare altă dată, ci “până la moarte”. Dacă pentru vreun motiv Domnul ne-a permis să calculăm greşit profeţiile, semnele timpului ne asigură că greşelile de calcul nu pot fi foarte mari. Şi dacă harul şi pacea Domnului vor fi cu noi în viitor ca şi în trecut, potrivit făgăduinţei, la fel ne vom bucura să plecăm sau să rămânem oricând, şi să fim în serviciul Lui, fie de partea aceasta, fie de partea cealaltă de văl, cum I-ar plăcea cel mai mult Stăpânului nostru.