Vol. 21, Ianuarie-Februarie 2014 Nr. 2 

Caracterul retributiv al Legii Divine

„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Galateni 6:7 .

R 5139a W. T. 1 decembrie 1912 (pag. 367-370)

Apostolul Pavel, adresându-se aici Bisericii, enunţă un principiu al Legii Divine care se aplică nu numai la Biserică, ci tuturor oamenilor. Osea exprimă acelaşi adevăr, zicând că dacă semănăm vânt, vom secera furtună (Osea 8:7). Solomon spune: dacă semănăm nelegiuire, vom secera deşertăciune (Prov. 22:8). Sf. Pavel spune: dacă semănăm puţin, vom secera puţin, iar dacă semănăm mult, vom secera mult (2 Cor. 9:6). Este la fel de adevărat fie că semănăm o viaţă rea, fie o viaţă bună.

 În vederea recoltării a ceea ce a semănat lumea, suntem informaţi că „ochii Domnului sunt în orice loc, văzând răul şi binele” (Prov. 15:3); c㠓Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău” (Ecl. 12:14) şi c㠓nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut” şi că „orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice aţi şoptit la ureche, în cămăruţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor îdeschisş” (Luca 12:2, 3). Şi iarăşi citim: „Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Rom. 12:19.

Dar când va veni acest timp de socoteală? Pentru că acum, aşa cum zice profetul Maleahi (3:15), oamenii „fericesc pe cei mândri; da, cei ce practică răutatea sunt zidiţi; da, ei ispitesc pe Dumnezeu şi scapă”. Împreună cu psalmistul (Ps. 94:3, 4) întrebăm: „Până când vor birui cei răi, Doamne, … vorbesc cu îngâmfare; toţi lucrătorii nelegiuirii se laudă”. Apostolul Pavel răspunde că Domnul „a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit, prin Omul, pe care L-a rânduit” — Cristosul (Fapt. 17:31). Şi „apoi”, le spune profetul Maleahi celor care se tem de Domnul şi pe care El i-a ales ca mărgăritarele Sale, “veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel drept şi cel rău, dintre cel care slujeşte lui Dumnezeu şi cel care nu-I slujeşte”. Mal. 3:18.

Dar luaţi aminte. Acelaşi profet pune o întrebare sugestivă, asupra căreia ar fi bine să mediteze toţi. El întreabă: „Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului … Mă voi apropia de voi pentru judecată şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi adulterilor, împotriva celor care jură fals, împotriva acelor care opresc plata slujbaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.” Mal. 3:2, 5.

Aceste Scripturi se referă la marea judecată a Zilei Domnului — ziua de necaz prin care se va încheia această Dispensaţie Evanghelică — altfel descrisă ca ziua „mâniei”, „răzbunării”, „răsplătirii” şi ca „un timp de necaz, cum n-a mai fost de când sunt popoarele”.

Dar în timp ce această mare judecată va avea de-a face cu lumea în general — cu naţiunile şi corporaţiile, şi cu toate organizaţiile civile, sociale şi religioase ale oamenilor, şi în timp ce va atinge cazurile tuturor indivizilor care vor trăi în acel timp, ne întrebăm în mod natural de unde a venit sau va veni dreptatea retributivă în privinţa tratamentului tuturor generaţiilor din trecut?

Domnul nostru răspunde la întrebare când zice: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele: cei care au practicat binele pentru învierea vieţii, iar cei care au făcut răul, pentru învierea judecăţii” (Ioan 5:28, 29). Întregul Veac Milenar este astfel arătat ca „o zi” de socotire, de încercare, de judecată. În acea judecată minuţioasă va fi o socotire, chiar pentru orice cuvânt dăunător (Mat. 12:36) şi prin supunere şi învăţarea ascultării sub acele judecăţi, masele omenirii care vor voi să se supună vor fi ridicate treptat la perfecţiunea fiinţei, precum şi a cunoştinţei.

RĂSPLĂTIREA ŞI IERTAREA PĂCATELOR

Dar aici se ridică o întrebare filosofică şi importantă, în ce măsură îndreptăţirea unui păcătos, prin credinţă în sângele scump al lui Cristos şi deplină consacrare de a face voia Tatălui, poate să intervină în cursul Legii, că omul trebuie să secere ce a semănat. Cu alte cuvinte, îl va salva noua sa relaţie cu Dumnezeu de la secerişul mizer al unei semănări trecute de fapte rele?

Răspundem: Da, într-un sens îl va salva. Pedeapsa dreaptă pentru tot păcatul este moartea — cea mai severă pedeapsă care poate fi dată. Şi de la această pedeapsă îndreptăţirea îl scuteşte gratuit. Nelegiuirile şi păcatele sale din trecut nu se vor mai ridica la judecată împotriva lui, cerând pedeapsa lor dreaptă — moartea; pentru că „ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite. Ferice de omul căruia Domnul nu-i ţine în seamă păcatul” (Rom. 4:7, 8). Toţi cei care prin credinţă în sacrificiul lui Cristos pentru păcate şi prin consacrarea inimii şi a vieţii în serviciul lui Dumnezeu vin sub Haina dreptăţii lui Cristos, sunt astfel binecuvântaţi. Nelegiuirea sau sentinţa legală a acestora este trecută cu totul sau iertată; şi în timp ce rezultatele păcatelor lor, secerişul nelegiuirilor semănate înainte de a ajunge la înţelegerea păcătoşeniei nespus de mari a păcatului, sau la o apreciere a îndurării lui Dumnezeu în Cristos, sunt încă dureroase pentru ei, totuşi ei sunt asiguraţi că acestea sunt acoperite; că Dumnezeu nu-i priveşte cum sunt în realitate, ci impută păcatul lor lui Cristos, care deja a plătit pedeapsa lor, şi le atribuie lor vrednicia Lui. Mai departe ei sunt asiguraţi că pregătirea lui Dumnezeu pentru ei, este ca într-o zi ei să poată fi vindecaţi sau tămăduiţi de slăbiciunile aduse prin păcat şi acum socotite ca „acoperite” de ochiul Divin.

În cazul Bisericii, aceste păcate sau defecte actuale vor fi şterse când vor veni Timpurile Restabilirii, la a Doua Venire a lui Cristos (Fapt. 3:19). Rezultatul acestei spălări sau ştergeri a păcatului va însemna corpuri noi, fiinţe noi — fără păcat, imperfecţiune şi orice consecinţă sau dovadă a păcatului. Pentru Biserică, acest proces de curăţare şi ştergere începe în viaţa prezentă, şi va fi completat devreme în Ziua Milenară (Ps. 46:5) prin participarea în Prima Înviere.

Timpul pentru curăţarea lumii va fi întreg Veacul Milenar sau „Ziua de judecată”, când toţi cei care vor accepta pe Cristos şi Noul Legământ vor putea fi treptat curăţaţi şi vindecaţi. La sfârşitul acelui Veac, dacă vor fi credincioşi ocaziilor pe care le-au avut, ei vor putea fi prezentaţi fără pată şi perfecţi înaintea lui Dumnezeu, neavând nevoie de altă vindecare sau curăţare, ci fiecare fiind, aşa cum a fost Adam, imaginea umană a Creatorului Divin — om perfect.

Scripturile, precum şi observaţiile, ne asigură că îndreptăţirea noastră înaintea lui Dumnezeu nu îndepărtează imediat şi fără cooperarea noastră toate rezultatele greşelilor anterioare. Secerarea este ca şi semănarea; dar cel pocăit şi iertat are făgăduinţa harului de ajutor în bătălia cu slăbiciunea moştenită precum şi cu cea cultivată; şi astfel citim (1 Ioan 1:9): Dumnezeu “este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate”. În acest proces de curăţare care urmează îndreptăţirii la viaţă, credinciosul consacrat trebuie din necesitate să sufere din cauza unor rezultate nocive ale cursului de păcat din trecut — să secere răsplata semănării sale anterioare. În timp ce Domnul va fi foarte îndurător în lucrarea Lui cu el, totuşi, ca un Medic înţelept, El nu va cruţa experienţele necesare pentru a stârpi înclinaţiile rele adânc înrădăcinate prin îndelungata lor cultivare din trecut.

DREPTATEA RETRIBUTIVĂ, BAZA LEGII divine

Aici este vrednic de remarcat caracterul retributiv al Legii divine. Oamenii fac adesea deosebire între legea naturii şi legea morală, numind-o pe una naturală şi pe cealaltă Divină. Dar principiile fixe ale ambelor sunt de origine Divină şi în acţiunea lor îndeplinesc voia Divină. Ambele operează în baza dreptăţii retributive. Întreaga Lege divină, fie a naturii fie cea morală, este doar operarea anumitor principii fixe ale dreptăţii, având ca scop pacea şi fericirea tuturor fiinţelor inteligente de sub jurisdicţia ei. Ascultarea de această Lege aduce răsplata ei de fericire, în timp ce orice i se opune atrage pedeapsa sigură.

Dacă ţii mâna în faţa focului se va încălzi şi astfel va sluiji confortului şi fericirii tale; dacă pui mâna în foc, se va arde şi vei suferi durere. Astfel legea naturii, care a fost intenţionată să ne aducă confort şi să ne binecuvânteze, este de asemenea pregătită să ne pedepsească dacă încălcăm folosirea ei potrivită. Şi nu numai atât, dar este pregătită şi să gradeze pedepsele proporţional cu gravitatea încălcării ei.

Dacă bagi mâna în foc pentru un timp foarte scurt se va arde puţin; dacă insişti puţin mai mult se va băşica, şi încă puţin mai mult, se va arde grav. Dacă aplici acest procedeu cum se cuvine la pregătirea hranei, focul te va răsplăti cu o masă savuroasă, dar dacă îl aplici nepotrivit, hrana poate deveni de nedorit sau nepotrivită pentru a fi folosită. Apa, de asemenea una din binecuvântările noastre cele mai mari, dacă este neglijată legea naturii, devine un agent al morţii şi distrugerii. Şi astfel în legile naturii putem găsi răsplătire.

În domeniul legii morale cazul este acelaşi. Dacă încalci principiile dreptăţii, strici chipul lui Dumnezeu din fiinţa ta. Gândurile impure înscriu în mod clar semne descifrabile pe înfăţişare, liniile întunecate ale unui caracter rău; în timp ce gândurile curate, drepte, nobile, luminează înfăţişarea şi fac un caracter pur să fie transpa­rent pentru privitori. Şi operarea legii morale este la fel de sigură şi constantă ca aceea a legii naturii.

Faptul că răsplătirea — răsplata sau pedeapsa — adesea întârzie, este în mod frecvent folosit abuziv de către cei nechibziuiţi, care în zadar gândesc că pot semăna fapte rele şi nu vor secera niciodată recolta lor. Atât indivizii cât şi naţiunile de mult s-au aventurat să acţioneze pe această ipoteză periculoasă şi deşartă; şi bine ar fi într-adevăr dacă ei măcar acum ar asculta prevenirea apostolului: “Nu vă înşelaţi; Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit; ce seamănă omul, aceea va şi secera”.

Acţiunile acestei legi se manifestă cel mai mult asupra claselor şi naţiunilor — în primul rând, deoarece proeminenţa lor le face publicitate în lumea întreagă, şi în al doilea rând, pentru că judecata lor trebuie din necesitate să aibă loc în viaţa prezentă, deoarece dincolo de mormânt ordinea prezentă a societăţii nu va mai exista. O privire în paginile istoriei descoperă faptul că toate naţiunile din trecut au secerat o recoltă amară şi şi-au dat ultima suflare în mijlocul unor scene disperate. Ele au avut perioadele lor de ridicare, de străduinţe, şi apoi ere înfloritoare; apoi „mândria şi belşugul” le-a făcut să se odihnească într-o siguranţă imaginară şi să coboare în scara moralei, până când declinul lor a fost urmat de cădere. Au secerat ce au semănat.

Chiar acum toate naţiunile lumii se apropie repede de cea mai teribilă criză a existenţei lor naţionale. Într-un mare timp de necaz fără precedent, care chiar acum este iminent, sunt pe cale să secere ce au semănat. Au semănat în vânt seminţele egoismului, şi acum sunt pe punctul de a secera furtuna groazei şi distrugerii întregii legi şi ordini şi a organizării naţionale şi sociale.

OPERAREA LEGII RĂSPLĂTIRII ÎN CAZURILE individuale

Acţiunea acestei legi în cazurile individuale, chiar dacă nu este aşa de proeminentă, cu toate acestea este sigură. Orice gând nutrit, orice dispoziţie exercitată şi cultivată, se ţese în compoziţia caracterului persoanei; şi acest caracter, care este mai mult sau mai puţin supus schimbării în anii timpurii ai vieţii, devine fixat în decursul anilor. Dacă cultivarea caracterului a fost pe linia dreptăţii şi adevărului, potrivit cu lumina posedată — doar cea a conştiinţei, sau şi a revelaţiei — fructul copt al unui caracter stabilit, care preferă dreptatea şi este binevoitor, este o recoltă binecuvântată în comparaţie cu altele, cele opuse. Dacă cultivarea a fost pe liniile depravării, mulţumirii de sine şi degradării, roadele teribile sunt o pedeapsă înfricoşătoare.

Chiar dacă unul ca acesta este cu totul iertat prin căinţă şi credinţă în Răscumpărătorul — deplin absolvit prin Cristos de condamnarea legală, care a purtat pedeapsa acesteia pronunţată divin, moartea — totuşi roadele semănării sale sunt vizibile în caracterul său. Toate înclinaţiile rele trebuie să fie dezrădăcinate şi un caracter potrivit trebuie să fie format cu preţul considerabil al unei experienţe dureroase dar valoroase; pentru că Dumnezeu este drept, nu numai să ne ierte păcatele, ci şi să ne cureţe de toată nedreptatea. Eliminarea acestor dispoziţii, înclinaţii şi apetituri rele, adânc înrădăcinate şi îndelung cultivate, va produce mare tulburare a solului în care au crescut; şi înlăturarea şi înlocuirea lor cu harurile Spiritului vor fi însoţite atât de durere cât şi de bucurie.

Domnul, ca un Medic Înţelept, va fi atât de îndurător şi tandru cu pacientul Său cât vor permite necesităţile cazului. Tuturor le va fi arătată nevoia de ajutorul Său, dar nici un pacient nu va fi tratat mai departe, decât cu propriul lui consimţământ şi cooperare. Cu Biserica acest tratament are loc în viaţa de acum şi este un tratament al voinţei mai degrabă decât al corpului; pentru că, chiar dacă corpul va fi mult ajutat prin tratament, scopul Marelui Medic nu este să vindece aceste corpuri desfigurate, ci să dea acestei clase corpuri spirituale perfecte, dimineaţa devreme în Zorile Milenare. În acestea voinţa consacrată este transformată şi reînnoită la perfectă armonie cu voinţa lui Dumnezeu, mintea lui Cristos. „Biruitorii”, Biserica adevărată, trecând acum prin dificultăţi şi curăţări şi încercări ale credinţei şi suferinţe, şi fiind aprobaţi de Domnul, nu vor veni la judecata (încercarea) din Veacul Milenar (1 Cor. 11:32); ci, cu Răscumpărătorul, Domnul lor, vor fi Regi şi Preoţi ai lui Dumnezeu, care vor judeca lumea şi o vor răsplăti cu bine sau rău, nepărtinitor, sub condiţiile Noului Legământ. 1 Cor. 6:2.

EXPERIENŢELE DE JUDECATĂ VOR CERCETA INIMA

O altă trăsătură a răsplătirii asupra lumii în timpul procesului de judecată Milenar va fi publicitatea care se va face atunci secerării şi faptelor din trecut. Domnul nostru a sugerat aceasta zicând: „Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut” etc. (Matei 10:26; Luca 12:2, 3). Şi acest lucru va avea loc în mod natural, când în acea zi toţi cei din morminte vor ieşi afară din ele. Atunci ucigaşul şi victima sa, debitorul şi creditorul său, hoţul şi cel jefuit, defăimătorul şi defăimatul vor trebui să stea faţă în faţă şi faptele, chiar motivele secrete, vor fi văzute. Condiţiile împăcării lor unul cu celălalt şi cu Judecătorul vor fi echitabile şi vor fi cunoscute tuturor.

Istoria trecută va arăta lumii caracterul multor Nero; dar pe lângă aceasta, va fi necesar să se confrunte cu victimele cruzimii lor josnice şi să le privească în faţă în lumina unui sentiment public nou şi sănătos, care va arăta crima în toată diformitatea ei groaznică. Într-adevăr, unii ca aceştia „se vor ridica la ruşine şi dispreţ durabil” (ebr. olan), chiar şi în propriii lor ochi; pentru că, pe măsură ce starea reînnoită a oamenirii va începe să se afirme, ei îşi vor da seama mai mult de adâncimea gropii degradării de unde au fost scoşi; ba chiar şi iertarea generoasă a oamenilor anterior lezaţi şi ultragiaţi va fi o mare umilire. Va fi cu adevărat, după cum sugerează Scripturile, adunare de cărbuni aprinşi pe capul lor (Prov. 25:21, 22; Rom. 12:20), aşa de mare va fi ruşinea şi confuzia lor. Ieremia 20:11.

Să se ţină minte, de asemenea, că singurul standard de judecată în sentimentul public va fi caracterul. Nici unul din standardele false — de bogăţie, de naştere nobilă, sau aristocraţia puterii, după care adesea sunt măsuraţi oamenii în prezent şi sub ale căror mantii se adăpostesc adesea cei răi — nu vor fi de nici un folos atunci; pentru că, sub Noua Dispensaţie, oamenii vor veni lipsiţi de posesiunile lor de dinainte. Nu vor avea nici bogăţie nici putere; şi în lumina acelui Veac, ereditatea nu va fi pricină de laudă.

Aceleaşi condiţii care vor expune astfel relele din viaţa trecută, şi astfel sub acţiunea legii morale vor aduce o măsură de răsplată făcătorilor de rele, vor arăta şi faptele bune ale celor drepţi, astfel încât chiar şi cele mai mici favoruri făcute altora, fapte care în acel timp au binecuvântat caracterul celor care le-au făcut, vor fi atunci recunoscute şi apreciate.

ACŢIUNEA LEGII RĂSPLĂTIRII ESTE NATURALĂ

Privind astfel chestiunea, putem vedea cum, într-un mod perfect natural, omul trebuie să secere roadele semănării faptelor rele, chiar dacă a fost iertat gratuit, absolvit de vină şi de pedeapsa acesteia, moartea, şi legal îndreptăţit prin credinţa în Cristos. El va recolta, atât în dificultăţile pe care le-a adunat asupra sa prin împietrirea caracterului, făcând paşii spre perfecţiune mai dureroşi şi mai înceţi şi cerând disciplină mai severă, cât şi prin dezaprobarea sau indignarea sentimentului public drept în acea Zi Milenară de Judecată.

Astfel vor fi rezultatele inevitabile ale facerii răului în prezent. Totuşi, o consolare va fi faptul că de această umilire, într-o măsură cel puţin, vor avea parte toţi; pentru c㠓nu este nici un om drept înici perfectş, nici unul măcar” (Romani 3:10); şi toţi trebuie să se roage, „Iartă-ne greşelile, cum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. Va fi într-adevăr un timp pentru topirea şi îmblânzirea tuturor inimilor. Astfel Domnul va lua inima de piatră şi va da o inimă de carne tuturor celor care sub Noul Legământ vor deveni poporul Său (reprezentat prin Israel), potrivit făgăduinţei Sale. Ezec. 36:22-28.

În unele cazuri, o parte din recoltare se face în viaţa de acum; iar în altele în viaţa viitoare, după cum ne spune apostolul în 1 Timotei 5:24, 25. Tot aşa şi faptele bune, uneori sunt arătate acum şi sunt corect apreciate şi răsplătite. Dar fie acum fie în viitor, asigurarea Domnului nostru este că până şi dăruirea unui pahar de apă rece unuia dintre ucenicii Săi, pentru că este ucenicul Său, va fi răsplătită (Mat. 10:40-42); atât de amănunţită va fi cunoaşterea de către Domnul a caracterului şi a faptelor, şi prin urmare a răsplăţilor Sale; şi vor fi totuşi răsplăţile Sale fiindcă se vor împlini prin operarea naturală a legilor răsplătirii.

Un ucigaş poate fi unul care are puţină sau nu are nici o cunoştinţă despre Dumnezeu, ale cărui dezavantaje ereditare pot fi mari şi al cărui mediu poate fi foarte nefavorabil. El poate primi o răsplată dreaptă pentru crima sa din partea semenilor săi, şi totuşi la timpul potrivit să iasă afară din mormânt la (privilegiile şi ocaziile) învierii (ridicării — până sus) prin judecată (încercare, disciplinare). Dacă va fi ascultător, el poate ajunge la înălţimea perfecţiunii şi vieţii veşnice, chiar dacă păcatele vieţii din trecut au făcut munţi de dificultăţi în caracterul său, pe care să-i urce şi să-i treacă în timpul acelui Veac de Judecată.

Pe de altă parte, unul poate fi un om moral, care a „gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile Veacului Viitor” şi care a fost făcut părtaş spiritului sfinţeniei prin credinţă în Cristos; totuşi el poate permite ca invidia şi cearta să stăpânească în inima sa, şi poate urî pe fratele său, chiar dacă în exterior nu încalcă nici o lege şi este apreciat între oameni. Totuşi, unul ca acesta este ucigaş în inimă (1 Ioan 3:15), chiar dacă se reţine de la violenţă exterioară din respect faţă de opiniile altora sau din frica de consecinţe. Cine va nega că unul ca acesta, datorită luminii de care s-a bucurat, poate avea mai mari dificultăţi de biruit în reformarea caracterului său, decât ucigaşul mai rău, dar ignorant? Cui i se dă mult în ceea ce priveşte cunoştinţa, ocazia etc., aceluia i se cere mult (Luca 12:48). Judecata va fi potrivit cunoştinţei şi capacităţii de a face corect — o recompensă de răsplătire dreaptă.

Ordinea aranjamentului divin În PRIVINŢA RĂSPLĂTIRII

Numai întârziatul şi alienatul mintal sunt în întuneric total. Toţi ceilalţi au avut cel puţin o conştiinţă şi puţini au fost fără speranţă de răsplată urmând ce le dicta aceasta, deşi, cum zice sf. Pavel, ei erau fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Ei erau fără singura nădejde reală — Evanghelia (Efes. 2:12). Înainte de anunţarea speranţei Evangheliei vieţii veşnice, şi de preumbrirea acesteia în Israel, speranţa lumii în general era numai pentru răsplăţile prezente ale dreptăţii. Şi nici o altă speranţă n-a fost oferită în mod clar, nici chiar lui Israel, cu toate că pentru ei au fost aluzii şi preumbriri ale Speranţei Evangheliei, cum a fost şi în făgăduinţa dată în Eden — că Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Aceste aluzii de speranţă au fost fără îndoială preţuite şi analizate de către minţile cugetătoare; dar masele de oameni au discernut numai lecţia simplă că onestitatea, dreptatea era cea mai bună politică actuală.

Dar când a venit Cristos, El „a adus la lumină viaţa îveşnicăş şi neputrezirea îîn mod clarş prin Evanghelie” (2 Tim. 1:10). De atunci, în măsura în care oamenii au venit direct sau indirect în contact cu acea Evanghelie, responsabilitatea lor a crescut, fie că au acceptat-o sau au respins-o, i s-au opus sau au ignorat-o. După cum este scris: „Şi aceasta este judecata că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”. Ioan 3:19.

Aranjamentul Divin în privinţa răsplătirii pare să aibă în general o ordine, astfel că potrivit acestuia răsplăţile şi pedepsele urmează în mod natural, ca rezultate al ascultării sau neascultării de lege. Totuşi, în cazul atât al răsplăţilor cât şi al pedepselor, câteodată Dumnezeu trece peste această ordine, ca de exemplu, când înalţă Biserica cu Cristos, Capul lor, la natură divină, Împărăţie şi slavă; şi când aduce asupra lui Satan şi a urmaşilor săi distrugere rapidă la sfârşitul Veacului Milenar.

Metodele Sale extraordinare au fost manifestate ocazional în trecut; şi anume, în distrugerea lumii prin potop, în distrugerea Sodomei şi a Gomorei, în încurcarea limbilor la Babel şi în alte exemple minore. Dar acestea sunt manifestări speciale şi excepţionale atât ale mâniei cât şi ale harului Său.

O estimare dreaptă a lucrării Domnului în judecata viitoare a lumii care se va pocăi poate fi aproximată printr-o observare atentă a lucrării Sale cu copiii Săi îndreptăţiţi şi consacraţi din prezent. Deşi îndreptăţiţi, noi nu suntem eliberaţi de toate consecinţele ignoranţei sau îndărătniciei noastre din trecut. Dacă în ignoranţa şi îndărătnicia tinereţii am contractat obiceiuri rele care au afectat sănătatea şi au slăbit puterile morale şi fizice, avem toate dificultăţile împotriva cărora să luptăm acum, chiar dacă ne dăm seama de iertarea şi ajutorul Divin.

Aceasta este ziua noastră de judecată; şi judecata lumii va urma pe aceleaşi principii generale. Mai întâi oamenii vor fi aduşi la cunoştinţa Adevărului, şi apoi vor fi judecaţi în funcţie de folosirea bună sau rea a acelei cunoştinţe, după ce o vor primi, ca vrednici sau nevrednici de viaţă. Faptele bune şi rele din prima lor viaţă, înaintea cunoaşterii Adevărului, vor intra la judecată numai în ordinea naturală a caracterului retributiv al Legii morale.