Vol. 21, Martie-Aprilie 2014, Nr. 3 

Un fiu ni s-a dat”

Isaia 9:1-7

„Un copil ni s-a născut; un Fiu ni s-a dat” (versetul 6).

R 5135 W. T. 15 noiembrie 1912 (pag. 360-361)

Studiul de astăzi este în legătură cu un subiect care a emoţionat lumea civilizată timp de secole — un subiect care nu se va învechi niciodată — un subiect care, dimpotrivă, va fi tema îngerilor şi a oamenilor pentru eternitate. Naşterea lui Isus, pentru a fi corect înţeleasă şi apreciată, trebuie sa fie considerată din punctul de vedere al Darului Iubirii Divine. Orice altă vedere asupra acestei chestiuni ar însemna să se vadă numai caseta, fără bijuterie. Scripturile ne dau cheia pentru această idee: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Ioan 3:16.

Lumea era sub sentinţa morţii; omenirea murea de peste patru mii de ani. Dumnezeu a compătimit omenirea de la început. Da, înainte de a intra păcatul, Înţelepciunea divină a văzut sfârşitul, şi n-ar fi creat pe om, sau n-ar fi permis starea care a dus la păcat şi la sentinţa morţii, dacă Înţelepciunea divină n-ar fi prevăzut şi aranjat dinainte Răscumpărarea omului.

Dumnezeu a aranjat intenţionat chestiunea, aşa încât să se ceară moartea unui om perfect pentru a răscumpăra pe Adam şi rasa care şi-a pierdut viaţa în el şi prin el. Dumnezeu a ştiut de la început că un astfel de om perfect nu putea fi găsit, pentru că toţi oamenii erau descendenţi ai lui Adam şi erau părtaşi slăbiciunii, imperfecţiunii şi condamnării adamice. De la început, Dumnezeu în Planul Divin a avut de gând ca Singurului Conceput de Tatăl, Logosului, Agentul activ al Divinităţii în lucrarea de Creare, să-I fie oferit marele privilegiu de a fi Răscumpărătorul omului, şi prin aceasta asigurându-I o mare răsplată — „slavă, cinste şi nemurire”, natura divină, prin învierea din morţi.

PRIMUL PAS AL RĂSCUMPĂRĂRII

Primul pas pentru recuperarea omului a fost, în mod necesar, ca Logosul să fie făcut trup, să locuiască printre noi şi să guste moartea, prin harul lui Dumnezeu, pentru fiecare om (Ioan 1:14, Evr. 2:9). Acest prim pas îl celebrăm noi în acest sezon al anului — naşterea lui Isus. Cel care a fost bogat, a devenit sărac pentru noi, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să putem fi recuperaţi.

Studiul de astăzi arată că misiunea lui Isus avea să fie în Galileea; pentru ca aceia dintre evrei care atunci se presupune că erau în cel mai mare întuneric să vadă marea Lumină a Adevărului Divin, reprezentată prin Isus şi misiunea Sa. Aceasta a avut o primă împlinire în Galileea, unde s-a făcut partea cea mai mare a lucrărilor minunate ale lui Isus. Dar împlinirea reală este în viitor, când marea lumină a Împărăţiei Milenare, Soarele Dreptăţii, va răsări “şi vindecarea va fi sub aripile Lui”. În faţa acelui Soare glorios, necazul şi suspinul vor fugi; ignoranţa şi superstiţia vor dispărea; păcatul şi întunericul nu vor mai fi; orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi. Isus este marele Centru al acelui Soare al Dreptăţii, dar, după cum indică El, clasa Miresei, în proces de selectare de-a lungul acestui Veac, va fi cu El dimineaţa, reflectându-I gloria. Ei vor sta cu El pe Tronul Lui. După ce „Grâul” acestui Veac este adunat în „grânar” prin puterea Primei Învieri, Mireasa lui Cristos va străluci cu Mirele, pentru a vindeca necazurile pământului şi pentru a risipi noaptea pământului (Mat. 13:43). Toate acestea ne vor veni pentru că „un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat”; pentru că „Domnia va fi pe umărul Lui”; pentru c㠓Îl vor numi: Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al Păcii”.

CĂDEREA BABILONULUI

Trebuie să înţelegem că versetele 3-5 se referă nu la Israelul Natural, ci la Israelul Spiritual — nominal. Naţiunea sfântă a crescut fenomenal fără a creşte bucuria. În familia nominală a lui Dumnezeu sunt mulţi copii falşi; este multă „neghină” în câmpul cu grâu. Dar la timpul Secerişului acestui Veac va fi o bucurie; credincioşii se vor veseli “la împărţirea prăzii”. Jugul apăsător al superstiţiilor crezurilor va fi zdrobit, şi toiagul apăsătorului, Satan, va fi sfărâmat ca în ziua lui Madian, când Ghedeon cu mica sa ceată au pus pe fugă oastea madianiţilor şi au eliberat poporul. Versetul 5 sugerează că Babilonul cade şi jugul şi toiagul se sfărâmă în marele „timp de necaz”. “Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.”

Multele titluri ale lui Mesia

Marele nostru Răscumpărator, mult înălţat, în cele din urmă va purta multe titluri, în amintirea multor Funcţii minunate pe care le va ocupa şi servicii pe care le va îndeplini. Dar acestea sunt în viitor. Marea Sa lucrare în trecut, lucrarea Răscumpărării, a fost temelia întregii Sale lucrări viitoare. Datorită credincioşiei Sale, El va avea dreptul să-Şi asume aceste diferite Funcţii şi să-Şi folosească aceste diferite puteri; şi pe măsură ce va veni timpul să fie exercitate, fiecare va fi folosită de Isus. Dreptul de a guverna lumea este al Lui de când a murit pentru noi, dar El aşteaptă timpul Tatălui pentru a-Şi lua puterea glorioasă ca să domnească; şi trebuie să I se dea Guvernarea înainte de a începe să exercite aceste diferite titluri.

Mai întâi, descoperirea Sa pentru lume va fi ca Minunat, personificarea, Expresia Dreptăţii Divine, Iubirii Divine, Înţelepciunii şi Puterii Divine. Pentru că acum lumea încă nu-L cunoaşte. El Se va descoperi omenirii „într-o flacără de foc” în timpul de necaz, şi mai apoi în lucrarea salvatoare a Împărăţiei Sale Milenare.

El va fi Sfătuitorul lumii, pentru a le acorda ajutor, conducere, îndrumare, prin care să se poată întoarce, prin Restabilire, la armonie cu Iehova şi la bucuria binecuvântărilor pregătite prin Răscumpărare. În calitate de Cap al Bisericii, El a fost Sfătuitorul ei, dar textul nostru se referă la El ca la Marele Împărat sau Guvernator al lumii, şi ca Instructor al lumii, Marele Profet, sau Învăţător, pe care Dumnezeu L-a promis prin Moise.

Titlul Său, Dumnezeu Puternic, sau Puternic, Cel puternic, va fi atunci recunoscut pe pământ precum şi în ceruri — pe acest Isus, “Dumnezeu L-a înalţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor” şi „pentru toţi cei care sunt departe”. Fapt. 5:31; 2:39.

Titlul Părintele Veşniciei va fi aplicat ca Dătătorul de Viaţă al lumii, de-a lungul domniei Sale de o mie de ani. În tot acel timp, El va da omenirii „viaţă îmbelşugată” — viaţă veşnică tuturor celor care vor asculta de El — de aceea titlul Său va fi Părinte al Veşniciei, sau Tatăl care va da viaţă veşnică omenirii. Toată omenirea, regenerată pe plan uman, va obţine dreptul la viaţă eternă ca fiinţe umane într-un Paradis pământesc, de la Răscum­părătorul lor, care atunci va fi Împăratul lor. Nu aşa este cu Biserica, pentru că Isus nu este Părintele Veşniciei pentru Biserică. Dim­potrivă, Sf. Petru declară: „Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, ne-a conceput la o nădejde vie”.

Titlul Său de Prinţ al Păcii, nu I se va aplica la începutul domniei, când va sfărâma în bucăţi ca vasele unui olar orice sistem uman care nu este în armonie cu standardele Divine (Apoc. 2:27; Ps. 2:9), dar pacea adevărată va fi rapid stabilită şi El va fi cunoscut ca Prinţul Păcii şi Unul a cărui domnie va fi necontestată şi nevătămată. „El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit...”; nu va fi rebeliune; Împărăţia Lui nu va trece. Când domnia Lui se va sfârşi în cele din urmă, la sfârşitul miei de ani, va fi pentru că „va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl”, pentru ca El să fie Marele Totul în toţi.

„Scaunul de Domnie al lui David”

Împărăţia lui Mesia este numită „Scaunul de Domnie al lui David” din două motive: mai întâi, numele David semnifică Preaiubit, iar Mesia, ca Preaiubitul lui Dumnezeu, al Tatălui, este Antitipul lui David, întocmai cum Împărăţia lui Mesia va fi un Antitip al împărăţiei lui David. David numai „a stat pe scaunul de domnie al Împărăţiei lui Dumnezeu”; n-a fost al lui. Astfel, Cel mai mare decât David va sta pe Scaunul de domnie al Împărăţiei lui Iehova, pentru a o pune în ordine şi a o stabili până va fi completă, în timpul miei de ani ai domniei Sale. Apoi o va preda. „Iată ce va face râvna îiubireaş Domnului oştirilor”, operând prin Mesia.