Vol. 21, Martie-Aprilie 2014, Nr. 3 

ÎNTR-UN SOMN FĂRĂ VISE, MORŢII AŞTEAPTĂ ÎNTOARCEREA LUI CRISTOS

“Şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Ioan 14:3 .

R 5131 W. T. 15 noiembrie 1912 (pag. 355-357)

Eroarea de a presupune că oamenii sunt vii când sunt morţi, este baza aproape a fiecărei erori teologice în toată lumea. Cu toţii am greşit luând presupunerile lui Platon în locul Cuvântului lui Dumnezeu, şi ne putem elibera de dificultăţile noastre şi de încurcăturile teologice numai retrăgându-ne paşii. În ciuda a tot ceea ce am spus sau am scris, atrăgând atenţia asupra cuvintelor Scripturilor, adeseori se ridică întrebarea: Vrei să ne spui că prietenii noştri nu merg în cer imediat când mor?

Exact aceasta ne străduim să demonstrăm că este învăţătura Bibliei. Numai Biblia, dintre toate cărţile religioase, învaţă că omul mort este mort, nu ştie nimic şi singura lui speranţă este în aranjamentul divin prin Cristos, printr-o înviere a morţilor — “a celor drepţi şi a celor nedrepţi”. Fapt. 24:15.

Când ne amintim că potrivit aproape a tuturor crezurile religioase şi a teoriilor lumii, 999 dintr-o mie intră imediat când mor în cea mai groaznică suferinţă, cineva s-ar putea gândi că toţi ar fi bucuroşi să accepte prompt mărturia Bibliei, că moartea este un somn fără vise până la trezirea învierii. De ce ar prefera cineva să creadă că prietenii şi semenii lor şi milioane de păgâni suferă chin, mai degrabă decât să gândească despre ei că sunt adormiţi, este în afara înţelegerii noastre.

Faptul probabil este că egoismul are o astfel de influenţă asupra maselor, încât le pasă şi se gândesc puţin la alţii în afară de rudele şi prietenii lor; şi acelaşi egoism îi determină, cu infatuare, să creadă că ei şi rudele lor, deşi nefiind mai buni decât restul omenirii, sunt favorizaţi speciali în cer şi li se va da răsplata sfinţilor, oricât de nesfântă a fost viaţa lor. Cineva a sugerat că rugăciunea ideală pentru aceştia este:

“Dumnezeu să mă binecuvânteze pe mine şi pe                      soţia mea,

Pe fiul meu Ioan şi pe soţia sa;

Pe noi patru şi pe nimeni altul”.

În armonie cu aceasta găsim că atunci când moartea invadează cercul unei familii, acest egocentrism presupune că cel decedat este acceptabil pentru Dumnezeu ca un sfânt, şi este dus imediat în fericire cerească — indiferent cât de nesfântă i-a fost viaţa şi cât de puţin din spiritul lui Cristos a manifestat vreodată. Înşelarea este întărită de slujitorii creştini chemaţi să conducă serviciul funerar. Orice ar citi din Biblie în sensul că cei care au adormit au pierit, dacă nu există înviere, predica lui în mod sigur va sugera că decedatul nu are nevoie de înviere, pentru că n-a murit, ci numai a fost transferat de pe un plan inferior al vieţii pe unul superior.

Dovada pentru aceasta nu se dă şi nu se cere. Dovada nu se dă pentru că nu există o dovadă scripturală de dat. Nu se cere pentru că oamenii nu sunt destul de inteligenţi în privinţa subiectelor religioase pentru a cere un motiv sau o dovadă la ceea ce li se prezintă. Remediul pentru toate acestea va veni când vom deveni mai inteligenţi, mai raţionali. Nici un slujitor al lui Cristos n-ar trebui să fie jenat dacă este întrebat despre motivul credinţei lui. Sf. Petru îndeamnă ca fiecare creştin să fie atât de informat în ceea ce priveşte Mesajul divin, încât să fie în stare să dea un motiv oricui i-ar cere cu privire la credinţa lui şi la ceea ce prezintă altora.

Observaţi aici textul nostru. În el Învăţătorul nu spune nici un cuvânt că noi vom merge la El, ci chiar contrariu — că El va veni şi ne va primi la El. Aceasta este în deplin acord cu învăţătura apostolilor. Nu spun ei oare că la a doua venire a lui Cristos învierea Bisericii va fi primul lucru în ordine; că atunci ceea ce a fost semănat în slăbiciune va fi înviat în putere; ce a fost semănat în dezonoare va fi înviat în glorie; ce a fost semănat corp natural va fi înviat corp spiritual; şi că astfel vom fi totdeauna cu Domnul? Nu ne spun ei oare că aceasta va fi o schimbare instantanee? Nu este numită aceasta o trezire din somnul morţii?

Ascultaţi-l pe sf. Pavel: “Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (trâmbiţa a şaptea). Căci trâmbiţa va suna” “şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (1 Cor. 15:51, 52; 1 Tesal. 4:16, 17). Cât este de clar şi de simplu! Aceea va fi prima întâlnire a bisericii cu Domnul ei. Toţi membrii ei care au murit înainte de acel timp vor “dormi”, în timp ce acei care mor de atunci încoace nu va mai fi nevoie să doarmă şi să aştepte schimbarea glorioasă. Dar, va spune cineva, a doua venire a lui Cristos nu are loc atunci când sfinţii Lui mor? Nu vine El imediat să-i primească la El?

Sigur că numai o teorie foarte defectuoasă ar putea căuta să se susţină printr-o astfel de pervertire a Scripturilor. Dacă Cristos ar fi să vină de fiecare dată când unul din cei sfinţi ai Lui moare, n-ar însemna aceasta mai multe veniri în loc de numai o a doua venire? Şi chiar dacă credincioşii Lui ar fi foarte puţini într-adevăr, n-ar părea că aceasta L-ar ţine pe Răscumpărătorul ocupat venind şi plecând la fiecare câteva minute?

Numai o ignoranţă mare în privinţa Bibliei ar putea scuza o astfel de aplicare greşită a învăţăturilor ei. Nu doar o declaraţie a Scripturii are legătură cu acest subiect, ci sute de declaraţii ale Scripturii, ale lui Isus şi ale apostolilor; şi toate acestea contrazic orice gând de acest fel.

“Nimeni nu s-a suit la cer”

Să ascultăm cuvintele lui Isus: “Nimeni nu s-a suit la cer” (Ioan 3:13). Numai Fiul Omului a fost vreodată în cer. El S-a suit unde a fost înainte, cu glorie şi onoare în plus. El pregăteşte acum un loc pentru clasa Miresei Sale şi pregăteşte clasa Miresei pentru acel loc — locul de onoare la dreapta Sa. El supraveghează experienţele ei şi face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele ei, pentru ca ea, la a Doua Venire a Lui, să fie pregătită şi să fie acceptată ca Mireasă şi să i se dea o parte în gloria, onoarea şi nemurirea Lui.

În deplină armonie cu aceasta, este faptul că puţin mai târziu Marele Învăţător a declarat că toţi morţii sunt în mormânt, şi că la a doua venire El va chema întâi pe credincioşii Săi la perfecţiunea vieţii; şi mai târziu va chema restul omenirii, care până acum nu este găsită vrednică de viaţă, pentru a avea o ocazie, o încercare în ceea ce priveşte vrednicia sau nevrednicia de viaţă veşnică pe plan uman.

Să auzim iarăşi asigurarea Lui în ceea ce-i priveşte pe credincioşii Săi — că vor avea parte de învierea Sa, Învierea Principală, la glorie, onoare, nemurire, pe plan spiritual. El a spus: “Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întâia înviere! … vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani”. Apoc. 20:6.

Să observăm că în toate aceste asigurări, despre Biserică se vorbeşte ca despre o clasă, care va intra toată împreună în glorie, la a doua venire a lui Cristos, şi nu separat, fiecare când moare. Este adevărat, fiecare are o încercare şi o probare individuală, pentru a se hotărî dacă el sau ea vor fi sau nu socotiţi vrednici, sau potriviţi pentru un loc în Corpul glorios al lui Cristos, în compania glorioasă a Miresei; dar se face în mod repetat afirmaţia că vom fi glorificaţi împreună, că vom avea parte în acea înviere.

“David nu s-a suit la cer”

În deplin acord cu cele anterioare este afirmaţia sf. Petru în ziua Cincizecimii: “Căci David nu s-a suit la ceruri”; “mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi” (Fapt. 2:34, 29). Cuvintele sf. Petru implică faptul că, dacă Împăratul David s-ar fi suit la cer, el n-ar mai avea un mormânt pe pământ. La fel am putea spune despre toţi profeţii şi despre toate celelalte persoane că, dacă odată s-ar urca pe plan ceresc, nu s-ar putea spune că au un mormânt pe pământ, deoarece chiar ideea legată de cuvântul mormânt este aceea că o persoană aşteaptă învierea, aşteaptă eliberarea din starea şi condiţia morţii. Astfel Scripturile se referă întotdeauna, nu la o înviere a celor vii, ceea ce ar fi o absurditate, ci la o înviere a celor morţi.

Să observăm relaţia în care apostolul Petru foloseşte această expresie: “David nu s-a suit la ceruri”. El tocmai atrăsese atenţia asupra faptului că David a profeţit învierea lui Isus. În profeţie el L-a reprezentat pe Isus şi a spus: “Nu vei lăsa sufletul Meu în sheol (hades), şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea” (versetul 27). Sf. Petru argumentează că lucrul acesta nu era adevărat despre David, că el a văzut putrezirea, că sufletul lui a fost lăsat în sheol şi este încă acolo, şi nu va fi recuperat până când Mesia, în dimineaţa învierii, îl va chema afară.

“Vei fi cu Mine În rai”

Dar, va spune cineva, n-a mers tâlharul muribund cu Isus în Rai chiar în ziua când amândoi au murit? Şi dacă este aşa, nu dovedeşte aceasta că toţi cei care sunt în armonie cu Dumnezeu merg în cer când mor, oricare ar fi starea altora în moarte?

Nu, noi am făcut o gafă stupidă şi o interpretare greşită a cuvintelor adresate tâlharului de către Răscumpărătorul nostru pe moarte. Având în minte ideea greşită, am interpretat greşit, în armonie cu ea. Şi interpretarea noastră a făcut o daună imensă. Mii de oameni au fost încurajaţi să continue o viaţă de păcat, având încredere că odată cu ultima lor suflare înainte de moarte, ei au ocazia să spună, “Doamne, ai milă de mine!” şi apoi imediat vor fi introduşi în glorie, onoare şi nemurire, comoştenitori cu Mântuitorul, şi la o stare la fel de onorabilă ca şi cei care “au luptat pentru a câştiga premiul şi au navigat prin mările de sânge” ale încercării, persecuţiei şi negării de sine.

Ce denaturare a Dreptăţii, a presupune o astfel de aplicare a acestui principiu! De exemplu, două persoane neevlavioase se ceartă. Amândoi scot revolverele şi trag; unul moare instantaneu; celălalt, cel mai rău dintre cei doi, mai trăieşte un moment în care spune: “Doamne, ai milă de mine”. Atunci, teoretic, trece în slavă, în timp ce victima sa, neavând ocazia să ceară milă, ni se spune prin aceeaşi teorie, este condamnat la chin veşnic.

Să observăm împrejurarea (Luca 23:39-43). Isus atârnat între doi tâlhari, unul dintre ei alăturându-se mulţimii care-L batjocorea ca impostor, şi striga: “Dacă tu eşti Cristos, salvează-Te pe Tine şi pe noi de la moarte”. Celălalt, cu o inimă mai bună, a recunoscut cu onestitate vinovăţia sa şi vinovăţia tovarăşului său, dar L-a apărat pe Isus, declarând că era nevinovat. Apoi s-a adresat lui Isus. Parafrazăm cuvintele sale: “Doamne, Te-am apărat împotriva unui atac nedrept; aminteşte-ţi de acest sărman tâlhar, dacă vei avea vreodată ocazia să faci ceva bun pentru mine în schimb. Te-am auzit spunând înaintea lui Pilat că ai o Împărăţie, dar nu din această lume; ceva Împărăţie cerească, presupun. Ştiu puţin despre astfel de chestiuni, dar din ceea ce am văzut la tine, mi Te pot foarte bine imagina Împăratul unei astfel de Împărăţii. Rugămintea mea este: “Aminteşte-ţi de mine când vei veni în Împărăţia Ta”.

La aceasta Isus a răspuns: “Adevărat, adevărat (aşa va fi, aşa va fi, după cum mi-ai cerut) — adevărat îţi spun ţie astăzi (în această zi întunecată, în care ar părea că nu am nici un prieten în cer sau pe pământ — în această zi întunecată în care sunt răstignit ca un răufăcător, un falsificator şi un hulitor — îţi spun în această zi): Vei fi cu Mine în rai”.

În ziua morţii lor, toţi trei s-au dus în hades, în şeol, în mormânt, în starea morţii. Cei doi tâlhari încă rămân acolo şi sunt printre cei menţionaţi de profetul Daniel, când se referă la cei “care dorm în ţărâna pământului”, care vor veni afară în dimineaţa învierii (Dan. 12:2). Dar Isus S-a ridicat din sheol, din hades, din mormânt, din starea morţii, a treia zi. El n-a fost în Paradis, căci Paradisul nu este încă în existenţă, El n-a fost în cer, căci a fost mort. Să ascultăm cuvintele Sale adresate Mariei în dimineaţa învierii Sale: “Încă nu M-am suit … la Tatăl Meu … şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17). Ar putea fi ceva mai clar, mai simplu, mai armonios?

“SĂ MĂ MUT ŞI SĂ FIU ÎMPREUNĂ CU Hristos”

O, ar spune cineva, am mare credinţă în sf. Pavel şi îmi amintesc cuvintele lui: “Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filip. 1:23). Dacă sf. Pavel a aşteptat să se mute şi să fie cu Cristos, de ce nu este rezonabil să presupunem că s-a mutat, şi că toţi ceilalţi, cel puţin cei sfinţi, la moarte se mută astfel şi trec imediat în prezenţa şi părtăşia lui Isus?

Totuşi, această neînţelegere a cuvintelor şi gândului sf. Pavel sunt scuzabile având în vedere tendinţa generală a gândirii creştine asupra acestui subiect timp de secole, şi având în vedere greşeala făcută în acest caz de către traducători. Noi nu-i învinuim pe traducători, pentru că ei au avut gândul greşit imprimat ferm în minte şi probabil au încercat să-l facă pe apostol să spună ceea ce ei în mod conştiincios s-au gândit că trebuia să spună.

Dar ceea ce pe noi ne interesează să ştim este, ce a spus el asupra acestui subiect?

Să citim cuvintele apostolului în mod critic. El era strâns între două lucruri — dacă ar prefera să trăiască şi să sufere mai departe de dragul Adevărului şi să-i ajute pe fraţi, sau dacă ar prefera să moară şi să se odihnească de ostenelile sale. Între aceste două poziţii el nu avea nici o alegere. Dar era un al treilea lucru — şi dacă acesta era posibil, n-ar fi avut nici o dificultate în a decide — avea o dorinţă reală, hotărâtă în privinţa lui; nici unul dintre lucrurile care erau posibile nu putea să se compare cu acela, atât de dorit era acel al treilea lucru.

Ei bine, care era acel al treilea lucru? Nu era să trăiască, să sufere şi să-i ajute pe fraţi, nici să moară şi să se odihnească de ostenelile sale. Al treilea lucru, conform unei traduceri literale, este exprimat astfel: “Aş dori întoarcerea lui Cristos şi să fiu împreună cu El, căci ar fi cu mult mai bine” — mult mai bine decât, fie să trăiască în condiţiile prezente grele, fie să moară, să doarmă, să se odihnească şi să aştepte Împărăţia.

Dar, va spune cineva, cu ce autoritate redaţi cuvântul a se muta printr-un cuvânt cu o însemnătate foarte opusă, şi anume a se întoarce. Răspundem că dăm această redare cu autoritatea textului grecesc. Cuvântul grecesc este analusai; acesta se mai găseşte încă într-un loc în Biblie, şi acolo este redat a se întoarce. În cazul acela nu poate fi nici o îndoială în privinţa traducerii potrivite. Vezi Luca 12:36.

Să ne întoarcem deci, dragi creştini, de la absurdităţile Veacurilor Întunecate şi să luăm cuvintele inspirate ale lui Isus, ale apostolilor şi ale profeţilor, şi să avem într-adevăr “frumuseţe în locul cenuşii, un untdelemn de bucurie … în locul unui duh mâhnit”, în privinţa înţelegerii programului Tatălui ceresc. Astfel vom găsi că se împlineşte tot mai mult în noi rugăciunea Învăţătorului: “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul”.