Vol. 21, Mai-Iunie 2014, Nr. 4 

TOATE LUCRURILE SUNT CU PUTINŢĂ

Marcu 9:14-29

“Şi Isus i-a zis: “Dacă poţi ... Toate sunt cu putinţă celui care crede.” Marcu 9:23

R 5128a W. T. 1 noiembrie 1912 (pag. 344-345)

Când Isus şi cei trei apostoli favoriţi au coborât de pe Muntele Schimbării la Faţă, unde ei se bucuraseră de viziunea slavei viitoare, i-au găsit pe ceilalţi nouă apostoli la poalele muntelui înconjuraţi de o mulţime. Ei făcuseră câteva încercări ineficiente de a scoate un demon dintr-un băiat al cărui tată îl adusese pentru acest scop.

Aşa este şi cu unii din poporul Domnului; uneori prin credinţă ei urcă pe munte în Împărăţie; prin credinţă văd slava Domnului revelată şi aud din nou că ei trebuie să sufere cu Domnul dacă vor să intre în slava Sa. Apoi, coborând de pe marile înălţimi ale contemplării lucrurilor glorioase, ei sunt puşi în faţa realităţilor timpului prezent — Adversarul este încă în stăpânirea lumii; mulţi sunt sclavii şi înşelaţii lui; nici o putere pământească nu pare suficientă să-l scoată afară; ei sunt iarăşi cu restul Bisericii. Dar dacă Învăţătorul este cu ei, în cele din urmă vor câştiga victoria.

Acest caz a fost unul de posesie ocazională de către un spirit rău, în timp ce multe altele erau continue. Spiritul rău intra în acest băiat câteodată, făcându-l să aibă o criză, să facă spume la gură, să se tăvălească în noroi, uneori căutând să se arunce în foc sau în apă, sau să se distrugă. Părinţii îl aduseseră pe copil la Isus să-l vindece; în absenţa Lui i-au căutat pe cei nouă apostoli rămaşi, dar străduinţele lor au fost fără rezultat; ei n-au putut alunga acest spirit.

Ucenicii nereuşind, erau încurcaţi; niciodată înainte nu s-a întâmplat ca numele Învăţătorului să nu fie respectat de către demoni. Cărturarii îi hărţuiau şi ei cu întrebări, când Isus şi cei trei au apărut coborând de pe munte. Mulţimea L-a salutat pe Isus şi s-a strâns în jurul Lui, dar El a venit imediat în ajutorul apostolilor întrebându-i de natura necazului lor. Tatăl a intervenit şi a explicat: “L-am adus pe fiul meu, care este posedat de un spirit mut; şi ori de câte ori pune stăpânire pe el, îl aruncă la pământ, face spune la gură, scrâşneşte din dinţi şi cade sfârşit la pământ; şi am vorbit cu ucenicii Tăi să-l scoată şi n-au putut”.

 Ş Isus a răspuns: “O, generaţie necredinciosă! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi îngădui? Aduceţi-l la Mine”. Şi l-au adus la El şi imediat spiritul l-a făcut să cadă la pământ, să se tăvălească şi să facă spume. Isus a întrebat de cât timp era aşa. Tatăl a răspuns: “Din copilărie”, şi că adesea spiritul a încercat să-l arunce pe băiat în foc sau în apă pentru a-l distruge; “Dar dacă poţi face ceva, fie-ţi milă de noi şi ajută-ne!”.

“Celui care crede”

Isus a răspuns: “Dacă poţi; toate sunt cu putinţă celui care crede”. Ce mare accent pune Domnul pretutindeni pe exercitarea credinţei în Puterea divină! “Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu.” Cei care nu pot exercita credinţă nu pot avea binecuvântarea pe care alţii, care exercită credinţă, o pot avea; şi binecuvântările noastre cresc în măsura în care ne vom exercita credinţa. Astfel Domnul pune un premiu pe acest element al caracterului şi îl face esenţial pentru favoarea Sa.

Aceasta nu implică faptul că oamenii care nu pot exercita acum credinţă nu vor primi niciodată nici o binecuvântare. Dimpotrivă, în timp ce Domnul a dat anumite promisiuni nespus de mari şi scumpe celor care pot crede şi care cred, şi care îşi urmează credinţa cu supunere în măsura capacităţii lor, El a promis şi că în curând, în timpul Împărăţiei lui Mesia, calea credinţei şi ascultării va fi făcută atât de clară, atât de simplă, încât toţi vor fi în stare s-o urmeze şi să câştige o răsplată — dar o răsplată mai mică decât cea care este oferită acum celor care pot şi exercită credinţă şi ascultare.

Motivul pentru aceasta este limpede. Dumnezeu caută acum o clasă specială de copii în mod special credincioşi şi ascultători, ca să fie moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Isus în Împărăţia Sa glorioasă Mesianică. El alege acum clasa pe care în curând o va folosi ca să acorde binecuvântarea Sa peste întreaga lume; şi El doreşte ca în această clasă să fie numai aceia care pot exercita credinţă absolută în El. Prin urmare, acum regula lui Dumnezeu de lucru cu Biserica este: “Facă-vi-se după credinţa voastră”.

Şi în acest miracol şi în altele Domnul a cerut credinţă, se pare ca o condiţie a vindecării. El astfel Şi-a arătat slava viitoare şi puterea Împărăţiei Sale. În timpul domniei Împărăţiei vor fi astfel de manifestări ale Puterii divine, şi astfel de ajutor va fi dat celor doritori să exercite credinţă, încât toţi să poată profita de ele şi să fie vindecaţi în trupul lor şi să fie scoasă afară orice putere a lui Satan şi a păcatului.

 Bietul tată şi-a dat seama din cuvintele lui Isus că dificultatea stătea asupra lui, că trebuia să exercite credinţă, altfel fiul său nu putea fi recuperat. Cu lacrimi în ochi el a strigat: “Cred Doamne, ajută necredinţei mele!” Credinţa lui şi-a primit răsplata. Isus i-a poruncit spiritului rău să iasă din băiat şi să nu mai intre în el. Acesta din urmă a fost punctul special al vindecării. Spiritul rău îl părăsise frecvent pe băiat, dar numai pentru a se întoarce. Porunca Domnului a fost să plece şi să nu se mai întoarcă.

Ne-am putea întreba de ce Învăţătorul a permis spiritului rău să-l scuture pe băiat şi să-i cauzeze durere etc., când l-a părăsit. Dacă a avut putere să-l scoată afară, fără îndoială că a avut putere şi să controleze modul ieşirii lui. Putem numai presupune că Isus, cu această ocazie şi cu alte ocazii, i-a permis acelui spirit rău o măsură de libertate în metoda de a părăsi victima, şi că aceasta a fost tocmai cu scopul de a demonstra cât de dăunător şi de rău era spiritul care-l stăpânise; şi astfel miracolul a fost cu atât mai clar văzut, şi astfel cu atât mai mult să fie lăudat Domnul de către cei interesaţi.

“Mulţi ziceau: “A murit””

Băiatul a fost lăsat într-o aparentă stare de moarte, dar Isus l-a luat de mână şi l-a ridicat. Lecţia pentru noi în acest exemplu este nu numai că Adversarul şi puterea lui trebuie scoase din omenire şi din stăpânire, de care biata omenire are nevoie, dar ea are nevoie şi de ajutor divin, de mâna Puterii divine, pentru ridicarea ei din mocirla păcatului şi a morţii. Conform Scripturilor, noi suntem aproape de timpul când Satan va fi legat, când toate influenţele răului printre omenire vor fi restrânse. Conform Scripturilor, de asemenea, această legare a lui Satan va fi îndeplinită într-un mare “timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele”, şi omenirea va fi lăsată într-o stare aproape moartă. Mândria, speranţele, ambiţiile oamenilor vor pieri în acel timp de necaz îngrozitor, dar Învăţătorul va fi prezent cu puterea Împărăţiei pentru a-i ridica.

Împărăţia lui Mesia nu numai că va lega pe Adversar şi îi va interzice să reintre în omenire şi să se amestece în rânduielile ei, ci puterea Împărăţiei timp de o mie de ani va face o lucrare de ridicare printre membrii căzuţi şi degradaţi ai rasei noastre, ridicându-i tot mai sus până când vor ajunge pe deplin la standardul divin, aşa cum a fost reprezentat prin Tatăl Adam — stare de la care a căzut la început prin neascultare, şi întoarcerea la acea stare a fost asigurată pentru toţi prin meritul sacrificiului lui Isus îndeplinit la Calvar.

Ucenicii L-au întrebat pe Isus de ce n-au putut scoate ei acest demon. Şi tot aşa poporul lui Dumnezeu de multe ori s-a întrebat: De ce nu putem noi face mai mult decât facem în privinţa împotrivirii lui Satan şi Păcatului şi domniei lor a răului? Răspunsul lui Isus se aplică la fel aici ca şi dincolo: “Acest fel de demoni nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post”. Fără îndoială poporul lui Dumnezeu ar putea îndeplini mult mai mult în conflictele lor cu Păcatul şi cu Satan şi în a-i ajuta pe alţii să se elibereze de puterea Păcatului, dacă am exercita întotdeauna deplină credinţă în Domnul şi dacă am trăi continuu mai mult în spirit şi mai puţin după carne. Aceasta ar însemna post sau negare de sine şi rugăciune sau părtăşie cu Dumnezeu. Celui care crede îi aparţine fiecare binecuvântare pe care Dumnezeu a promis-o celor credincioşi, dar noi avem condiţii exprimate în altă parte de către Isus: “Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da”.