Vol. 21, Septembrie-Octombrie 2014, Nr. 6 

ÎNTREBĂRI INTERESANTE

R 5105 W. T. 15 septembrie 1912 (pag. 297-298)

VA AVEA PARTE MAREA MULŢIME DE

ÎNTÂIA ÎNVIERE?

Întrebare: Va avea parte Marea Mulţime de Întâia Înviere?

Răspuns: Cei din Întâia Înviere vor trăi şi vor domni cu Cristos o mie de ani (Apoc. 20:4, 6). De aceea, cei din Marea Mulţime nu vor avea parte deloc de Întâia Înviere. Apostolul Pavel vorbeşte despre Învierea lui Cristos: „Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, fiind făcut asemenea cu moartea Lui” (Filip. 3:10). Aceasta este Întâia Înviere.

Există totuşi alte două scripturi care includ Marea Mulţime: Evrei 12:23, unde apostolul vorbeşte despre Biserica Întâilor născuţi ale căror nume sunt scrise în ceruri, şi Apocalipsa 21:27, unde sunt menţionaţi cei ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului. Toţi vor obţine viaţa pe plan spiritual, ale căror nume sunt scrise în Cartea Mielului, şi Domnul a spus că nu va şterge numele niciunui învingător. Apoc. 3:5.

Învinge Mulţimea cea Mare? Da. Dumnezeu nu are binecuvântări de dat celor care nu sunt învingători. Care este deosebirea dintre Mulţimea Mare şi Turma Mică? Deosebirea este că Turma Mică sunt cei care sunt mai mult decât loiali lui Dumnezeu. Mulţimea Mare va fi loială lui Dumnezeu, în aceea că nu-şi vor reţine viaţa când va veni proba. Mai degrabă vor pieri decât să se lepede de Domnul; şi astfel vor trece prin distrugerea cărnii. Dar ei nu vor înainta cu suficient zel pentru a-şi îndeplini consacrarea. Ei au fost loiali lui Dumnezeu, dar n-au făcut mai mult decât doar să-şi menţină loialitatea.

Apoi avem afirmaţia Domnului nostru consemnată în Ioan 5:28, 29: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele: cei care au practicat binele, pentru învierea vieţii”. Aceasta va include atât Turma Mică cât şi Mulţimea Mare; ambele clase vor primi viaţă veşnică. Dacă această afirmaţie îi include pe Vrednicii din Vechime, atunci aceasta înseamnă trei clase: Turma Mică, Mulţimea Mare şi Vrednicii din Vechime, deşi vor fi diferite planuri de perfecţiune — perfecţiunea umană, apoi perfecţiunea care va fi asemenea îngerilor, şi în fine perfecţiunea celor care vor fi asemenea lui Cristos, şi anume, cea a naturii divine.

„ÎNŢELEPCIUNE — DREPTATE — SFINŢIRE —RĂSCUMPĂRARE”

Întrebare: În ce mod a fost făcut Domnul nostru pentru noi înţelepciune, dreptate (îndreptăţire), sfinţire şi răscumpărare? 1 Cor. 1:30.

Răspuns: Într-o mare varietate de moduri Domnul nostru a fost făcut pentru noi înţelepciune. El este Capul Bisericii, care este Trupul Său. Şi aşa cum capul este centrul cunoştinţei, tot aşa Domnul este capul Bisericii. Dar ideea specială din text pare să fie cea de ordine progresivă. Privind deci, să vedem cum Isus a fost înţelepciunea noastră înainte de a deveni Îndreptăţitorul şi Sfinţitorul nostru, înţelegem că declaraţia scripturală este că „nimeni nu vine la Tatăl decât prin” Domnul nostru.

Înainte de îndreptăţire, Tatăl ne atrage, căci nimeni nu poate veni la Cristos decât prin Tatăl. După ce Tatăl ne-a atras, înţelepciunea vine prin Cristos, care ne instruieşte cum să venim la Tatăl. Întocmai cum ucenicii au fost instruiţi de Domnul nostru, tot aşa este pe tot parcursul Veacului. Nu există altă cale prin care oamenii pot fi mântuiţi — „Nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.

Păcătoşii n-ar putea fi acceptabili pentru Tatăl decât prin îndreptăţirea aşa cum a prevăzut-o Tatăl. Această îndreptăţire înseamnă binecuvântarea lor. „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (Mat. 11:28). Noi avem nevoie să fim instruiţi. Înainte de Isus Cristos n-a fost lumină; căci citim că El este Lumina. El Însuşi face această declaraţie: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Ioan 1:9; 8:12.

Această înţelepciune a fost prima dată vestită de Domnul nostru. Astfel, aceeaşi înţelepciune care i-a instruit pe ucenici îi îndrumă pe oameni înapoi la Tatăl, îi instruieşte în ceea ce înseamnă ucenicia, îi face înţelepţi pentru a putea face paşii prin care acea ucenicie să poată fi câştigată. Cei care vreau să fie ucenicii Lui trebuie să-şi ia crucea şi să-L urmeze. Indiferent în ce mod cineva poate primi înţelepciune, aceasta vine de la Domnul nostru Isus Cristos; şi fără această înţelepciune n-am putea şti cum să venim la Dumnezeu. Nimeni nu poate veni vreodată la Dumnezeu fără această înţelepciune. Şi astfel înţelepciunea Lui informează care va fi răsplata uceniciei.

Domnul nostru S-a prezentat înaintea lui Dumnezeu pentru noi — în folosul nostru. Astfel, conform planului şi aranjamentului Tatălui, El a devenit Îndreptăţitorul celor care vin la Tatăl prin El, şi nimeni nu poate primi îndreptăţirea decât prin consacrarea vieţii. Atunci El devine sfinţirea lor, ajutându-i în orice este necesar pentru sfinţirea lor. Ei au voinţa de a face, şi deoarece au această voinţă, acum El lucrează în ei un caracter sfinţit în viaţă.

Această cale fiind urmată, cel care are înţelepciunea căii înguste obţine mai întâi îndreptăţire prin sângele Domnului nostru, şi apoi sfinţire urmând în urmele lui Isus. În final vine eliberarea (răscumpărarea) prin Întâia Înviere. Cel care ne-a condus tot drumul este Cel care ne conduce încă şi care în final ne va conduce în Noul Ierusalim, condiţia glorioasă dincolo de văl.

IERTAREA TUTUROR PĂCATELOR

Întrebare: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate” (1 Ioan 1:9). Cât de cuprinzător este cuvântul „orice” folosit aici?

Răspuns: Cu excepţia păcatului împotriva Spiritului sfânt (Mat. 12:31, 32), orice fel de păcat printre fiii oamenilor va fi iertat, fie în acest Veac, fie în Veacul care vine. Spiritul sfânt denotă aici o lumină, o inteligenţă, cu privire la scopul lui Dumnezeu. Oricine în mod voit şi inteligent ar păcătui împotriva lui Isus, ar fi vinovat de hulă împotriva Spiritului sfânt. Dar dacă el huleşte numele lui Isus, fiind înşelat într-un fel, atunci păcatul nu este hulă împotriva Spiritului sfânt şi poate fi iertat. În cazul Bisericii, aceste păcate care pot fi iertate vor fi iertate prin Avocatul care S-a prezentat pentru noi în Curtea Cerească şi ne poate restabili în favoarea Tatălui, dacă nu păcătuim împotriva luminii şi cunoştinţei depline. A face aceasta ar însemna să ieşim noi înşine din mâinile Lui.

Dar ar putea fi un păcat parţial voit — un păcat în care atât superstiţia cât şi slăbiciunea şi o anumită măsură de voinţă au avut o parte. Cum ar putea fi posibil aceasta, răspundem că este o deosebire între iertarea abaterii morale şi păcat. De exemplu, un copil a comis o oarecare greşeală şi părintele zice: „Te voi pedepsi pentru ceea ce ai făcut”. Pedeapsa ar putea fi din două părţi, o pedeapsă corporală, cealaltă ar fi neplăcerea părintelui.

Pentru unii copii ultima parte a pedepsei, norul dintre copil şi părinte, ar fi insuportabilă. Apoi părintele ar putea spune: „Deoarece îmi spui că îţi pare rău şi că nu vei mai face, te iert. Dar ţi-am spus că neascultarea va aduce o pedeapsă. Voi face pedeapsa cât de uşoară mi se va părea că trebuie, dar trebuie să suporţi pedeapsa”. Şi ceea ce ar fi potrivit pentru un părinte pământesc, putem considera că ar putea face şi Tatăl Ceresc.

În cazul profetului David: el a comis două păcate foarte serioase, grave — unul cu privire la Urie şi la soţia lui Urie, iar celălalt cu privire la moartea lui Urie. Dar ne amintim cu câtă perseverenţă David a stăruit la Domnul; şi deşi Domnul i-a arătat iertare, totuşi trebuia să fie o pedeapsă. Copilul lui David a murit. 2 Sam. 12:15-22.

Iarăşi, Satan l-a provocat pe David să numere Israelul, contrar poruncii Domnului; lui Dumnezeu nu I-a plăcut şi a lovit pe Israel. Din nou David s-a căit şi s-a rugat serios pentru iertare. Domnul i-a oferit trei lucruri, unul din ele fiind ca el să aleagă pedeapsa pentru păcatul său. „Aşa vorbeşte Domnul: Alege: sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii distrus înaintea potrivnicilor tăi ... sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel” (1 Cron. 21:10-14). Dându-şi seama de slăbiciunea sa, David în umilinţă n-a făcut nici o alegere. A fost trimisă trei zile ciumă peste Israel şi au căzut şaptezeci de mii de oameni; dar între timp, înainte ca pedeapsa să ajungă la David, el a primit iertarea Domnului pentru păcatul său.

Aşa este şi cu păcatele poporului Domnului. Dacă există mai multă sau mai puţină ignoranţă, atunci pedeapsa este proporţională cu măsura de voinţă. Ispite vin peste noi şi peste toată omenirea. Cristos a murit pentru păcatul omului, de care El iartă fără plată întreaga familie umană — Biserica acum şi lumea în ziua încercării ei.