CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, NU AL OMULUI

Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Rom. 14:17 .

R5096 W. T. 1 septembrie 1912 (pag. 282-283)

Studiul de astăzi ne arată că fariseii de acum optsprezece secole, în timp ce pretindeau că ţin cu grijă Legea divină, şi în timp ce chiar se lăudau cu credincioşia lor în această privinţă, se depărtaseră treptat de Cuvântul lui Dumnezeu şi deveniseră urmaşi ai tradiţiei omeneşti. Aşa este şi cu evreii de astăzi. Deşi citesc Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament, acestea sunt privite ca o Carte sigilată pe care nu o pot înţelege; în loc să se străduiască s-o înţeleagă, ei studiază şi îşi modelează cursul vieţii după Talmud. Acesta din urmă conţine, după cum se ştie, atât afirmaţii înţelepte cât şi neînţelepte, sfaturi sănătoase şi nechibzuite; dar potrivit lui îşi modelează evreii ortodocşi sentimentele lor religioase.

Şi desigur acelaşi lucru este adevărat şi despre creştini astăzi. Biblia este autoritatea şi standardul recunoscut, dar fiecare denominaţie de creştini are teoria ei proprie, texte-dovezi proprii, catehismul propriu. Când se citeşte Biblia, comentariul sau interpretarea crezului acceptat este înaintea minţii şi o ascunde. Astfel se face că, având Bibliile în mâini şi având reverenţă în inimi, creştinii sunt divizaţi în şase sute de secte diferite, cu foarte slabă perspectivă de a se uni, fiindcă fiecare insistă asupra folosirii ochelarilor crezului său în studiul Bibliei.

Dacă ar fi cu adevărat înţelepţi, n-ar arunca oare toţi creştinii la o parte şi ar distruge aceşti ochelari ai crezurilor, care de atâta vreme ne-au separat, au dat o culoare falsă diferitelor pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu şi au făcut confuzie în mintea noastră în general? N-ar însemna oare că am urma sfatul ceresc şi înţelepciunea cerească dacă s-ar lua un curs diferit şi ar începe din nou un studiu al Cuvântului lui Dumnezeu în lumina care străluceşte din fiecare pagină a lui? Desigur că toţi vom fi de acord cu aceasta teoretic; atunci nu vom pune acordul şi hotărârea noastră în practică?

MÂNCAREA CU MÂINILE NESPĂLATE

Fariseilor nu le-ar fi plăcut nimic mai mult decât să aibă o persoană atât de capabilă ca Isus să fie din numărul lor — să se conformeze obiceiurilor lor şi astfel să-i marcheze cu aprobarea Lui. Ei nu puteau să nu remarce caracterul înalt al învăţăturilor Lui pe linia Dreptăţii, Milei şi Iubirii. L-ar fi putut ierta pentru unele adevăruri pe care le rostea şi care îi făceau să dea înapoi, dacă doar ar fi întărit formalismul lor. De fapt, El nu era pe placul nimănui. Pentru cei necuraţi, era prea curat; pentru cei gălăgioşi şi ipocriţi, era prea sincer; pentru cei înţelepţi în felul lumii, era prea direct, prea cinstit.

În această lecţie fariseii au întrebat de ce urmaşii lui Isus nu erau instruiţi în privinţa Talmudului — să fie foarte atenţi să-şi spele întotdeauna mâinile înainte de mâncare, ca o datorie religioasă. Putem fi siguri că Isus n-a lăsat urmaşilor Săi nici un exemplu de murdărie sau impuritate. De fapt, ştim că în măsura în care adevărul intră în inimă, acesta are un efect de curăţare şi purificare asupra întregii vieţi, asupra întregii persoane — mintal, moral şi fizic. La ce se refereau fariseii era o spălare ceremonială, fie că mâinile erau curate, fie murdare — să facă spălarea formală o parte din religia lor. La aceasta a obiectat Isus. El nu putea să înveţe astfel pentru că ar fi fost o ipocrizie ceremonială. După cum a spus cu altă ocazie: Aceste obiceiuri ale fariseilor, ale spălării extraordinare a persoanelor lor şi a vaselor într-un mod formal şi ceremonial, luau mult din timpul lor şi erau apăsătoare asupra săracilor, care nu aveau servitori să facă aceste lucruri pentru ei, şi nefăcându-le erau consideraţi necuraţi, nesfinţi, în dezacord cu aranjametele divine, nu erau evrei adevăraţi.

Răspunzând fariseilor la aceste puncte, Isus le-a zis: Voi sunteţi oamenii sfinţi menţionaţi de Isaia profetul care zice: „Poporul acesta ... mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o poruncă a oamenilor învăţaţi”, căci părăsiţi poruncile lui Dumnezeu şi ţineţi cu tărie la tradiţiile oamenilor.

Isus le-a dat un exemplu, cum ei neglijau poruncile divine în timp ce dădeau atât de mare atenţie spălărilor ceremoniale, care erau poruncite, nu de Dumnezeu, ci de Talmud. Ilustraţia era că Legea Mozaică poruncea cinstirea părinţilor şi că acela care vorbea de rău pe unul din ei trebuia să fie ucis. Dar această poruncă fusese schimbată de Talmud, şi orice om putea fi eliberat în privinţa părinţilor săi consacrându-se pe sine şi averea sa lui Dumnezeu şi folosului religios. Făcând astfel, potrivit Talmudului, acesta era eliberat de orice obligaţie faţă de părinţii săi. Astfel ei făcuseră nulă şi neavenită porunca directă a lui Dumnezeu asupra acestui subiect, ceea ce nu aveau nici un drept să facă.

Acesta era conflictul între învăţăturile lui Isus şi învăţăturile fariseilor. Ambele pretindeau sfinţenie şi respectarea strictă a Legii divine, dar Isus ţinea la Cuvântul lui Dumnezeu şi respingea Talmudul, tradiţiile Bătrânilor, iar fariseii neglijau Cuvântul lui Dumnezeu şi ţineau la tradiţii. Ce facem noi în calitate de creştini astăzi? „Să ne ţinem de Cuvântul adevărat”, „Sfintele Scripturi, care pot ne să dea înţelepciune.” Să cercetăm Scripturile zilnic şi critic, şi să renunţăm la orice vine în conflict cu ele.

CE ESTE ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU?

Textul nostru este adesea greşit înţeles, cum că ar însemna că Împărăţia lui Dumnezeu constă în dreptate, pace şi bucurie în Duhul sfânt. Contextul arată că aceasta este în întregime o idee greşită. Să urmărim contextul şi să vedem.

Să ţinem minte ceea ce am văzut deja cu privire la Împărăţia menţionată în Biblie — că este domnia glorioasă a lui Mesia timp de o mie de ani, pentru ridicarea familiei umane, şi că în timpul acelei domnii Biserica va fi asociată cu Isus în gloria, puterea şi onoarea Împărăţiei Sale. Chemarea acestui Veac Evanghelic este pentru a alege această clasă a Miresei şi pentru a o dezvolta şi a o face „vrednică să aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină”.

Am văzut că în prezent cei chemaţi — chemaţi să fie „mireasa, soţia Mielului” — sunt Împărăţia în embrion sau într-un stadiu nedezvoltat. Aceşti membri de probă ai Împărăţiei, ne spun Scripturile, nu sunt sub Legea lui Moise, exprimată în Cele Zece Porunci; ei nu speră la viaţă veşnică prin ele, ci sunt sub Har — sub un aranjament îndurător pe care Dumnezeu l-a făcut pentru ei prin meritul morţii lui Cristos. Sf. Pavel arată că deşi aceştia sunt liberi de diferitele porunci ale Legii iudaice, ei nu sunt fără Lege, ci sunt sub marea Lege divină, ca membri ai Corpului lui Cristos. El spune că astfel noi, ca Noi Creaturi, împlinim sensul real al Legii divine când „umblăm nu după trup, ci după spirit”, chiar dacă nu suntem în stare să umblăm pe deplin după spiritul Legii, din cauza slăbiciunilor trupului nostru. Noua Creatură, dorinţa, este judecată, şi nu trupul.

Prin urmare, neamurilor, care au intrat ca membri în Corpul lui Cristos, nu li s-a cerut să se conformeze cerinţelor Legii iudaice. De exemplu, un evreu, conform Legii, nu putea să mănânce peşte care nu avea solzi, scrumbii etc., nici nu putea să mănânce carne de iepure, nici de porc etc., şi în diferite moduri era restrâns şi limitat în ceea ce mânca şi bea. Dar nici una din aceste restrângeri nu se aplicau la creştinii care veneau dintre Neamuri şi care nu fuseseră niciodată sub Legământul Legii.

În textul nostru sf. Pavel îndemna ca aceste libertăţi cu privire la ce ar putea mănânca şi bea nu trebuiau să fie socotite ca adevăratele binecuvântări ale acestei clase a Împărăţiei în embrion în viaţa prezentă. Departe de aceasta; adevăratele binecuvântări ale acestei clase constau în bucuria lor în dreptatea, pacea şi bucuria în Spiritul sfânt. Transformaţi prin înnoirea minţii lor, ei au ajuns să aprecieze şi să iubească dreptatea şi adevărul; lucrurile bune mai degrabă decât lucrurile rele; lucrurile curate mai degrabă decât cele necurate; lucrurile spirituale mai degrabă decât lucrurile pământeşti; cetăţenia lor era acum în cer în loc de a mai fi una pământească. Ei au ajuns să aprecieze „pacea lui Dumnezeu care întrece orice înţelegere”, şi regula în inima lor era una a marilor binecuvântări de care s-au bucurat ca membri ai clasei Împărăţiei în embrion.

„Nu este pace, zice Dumnezeul meu, pentru cei răi.” „Cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti.” Pacea noastră cerească şi încrederea în Dumnezeu sunt rezultatul unirii noastre cu Cristos ca membri ai clasei Împărăţiei Lui. Aceasta apreciem noi, şi nu în mod special privilegiul de a mânca porc sau vreun alt lucru interzis evreilor. Bucuria în Spiritul sfânt — părtăşia cu Tatăl, cu Fiul şi cu toţi cei care posedă spiritul dreptăţii — este privilegiul binecuvântat al fiecărui membru al clasei Împărăţiei în embrion, al fiecărui membru al „bisericii care este corpul lui Cristos”.

Astfel apostolul voia ca ascultătorii lui să preţuiască în mod cuvenit diferitele favoruri pe care ei le-au primit, aşa încât, dacă interesele cauzei Domnului sau interesele fraţilor în Cristos le-ar cere vreodată să se abţină de la libertăţile lor cu privire la mâncare şi băutură, ei să socotească astfel de lepădări de sine pentru Cristos şi pentru fraţi ca nimic — ca sacrificii pe care ei ar putea să le facă bucuroşi, deoarece ele n-ar interveni sau n-ar deranja nici în cel mai mic grad valoarea reală a binecuvântărilor şi privilegiilor care sunt ale noastre în Cristos.