CINCI PÂINI ŞI DOI PEŞTI

Marcu 6:30-44

Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii.” Ioan 6:35 .

R 5087 W. T. 15 august 1912 (pag. 265-266)

Când cei doisprezece apostoli s-au întors la Isus, ei au exclamat: „Chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău”. Dar El le-a zis: Nu vă bucuraţi în special pentru aceasta, ci bucuria voastră specială să fie că numele voastre sunt scrise în ceruri. Ei i-au explicat lui Isus exemplul din călătoria lor şi ceea ce dăduseră ca învăţătură; şi El i-a chemat la o parte într-un loc pustiu ca să se odihnească un timp, din cauza mulţimii şi din cauză că nu avuseseră nici timp să-şi ia hrană. Aşa că s-au dus în astfel de loc cu o corabie. Dar s-a dus şi vestea, iar mulţimea a mers pe jos din diferite cetăţi.

Isus nu avea timp pentru Sine. Întreaga Sa viaţă a fost devotată şi dată ca sacrificiu viu în serviciul divin, în hrănirea oilor turmei lui Iehova, şi, bineînţeles, şi a oilor Sale, pentru că tot ce era al Tatălui era şi al Lui. În timp ce privea mulţimile, a simţit o compasiune fierbinte pentru ele. Le-a văzut nevoile: „Erau ca oile fără păstor”; şi a continuat să-i înveţe.

Dar, ar spune cineva, nu aveau ei sinagogi şi citire regulată a Scripturilor? Nu aveau cărturari, farisei, preoţi şi leviţi? Cum erau ei fără păstorire? O, bine, aveau suflete flămânde, pe care formalităţile, ceremoniile, ritualurile şi sarcinile puse asupra lor nu le puteau satisface. Ei doreau de fapt „Pâinea Vieţii” pe care o avea Isus — care era Isus, căci El personifica Adevărul. De ce atunci nu l-au primit? Care era apărarea lor? Ei erau legaţi de superstiţie, prejudecată, frică de om, tradiţiile bătrânilor şi împotrivirea celor mari şi învăţaţi din timpul lor.

Oare nu întrebau ei adesea: „A crezut vreunul dintre cărturari şi farisei în El?” Apoi: „Nu cumva cei mari vor fi cunoscut cu adevarat că El este Hristos?” Oamenii obişnuiţi întotdeauna se raportau la cei învăţaţi. De aceea cei învăţaţi au o responsabilitate mai mare. Isus le-a declarat: „Voi aţi luat cheia cunoştinţei”; nici voi nu vreţi să intraţi în favoarea lui Dumnezeu, nici nu vreţi să permiteţi altora care doresc să intre. Luca 11:52.

Şi nu este acest lucru adevărat în mare măsură şi astăzi? Învăţaţii din colegiile şi de la amvoanele importante le spun oamenilor că Biblia nu este Mesajul Divin pe care Isus şi apostolii l-au declarat că este. Ei spun poporului că Moise şi profeţii n-au scris cărţile atribuite lor; şi astfel spun indirect oamenilor că Isus şi apostolii au fost înşelaţi când Isus a spus, „Moise a scris despre Mine”, şi profeţii Isaia şi Ieremia au spus aşa şi aşa. Astfel oamenii devin tot mai necredincioşi în privinţa Bibliei.

Dar ce vor da învăţătorii mari şi învăţaţi de astăzi maselor ca parte satisfăcătoare pentru suflet în locul Bibliei? O, ne spun ei, „Aceasta este vestea bună, Evanghelia: Strămoşii voştri au fost maimuţe; predomină o lege a Evoluţiei. Ca rezultat, noi am ajuns unde suntem. Nu avem nevoie de nici un Mântuitor, pentru că n-am avut nici o cădere. N-avem nici un Răscumpărător, pentru că dacă am fi restauraţi la starea noastră originară aceasta ar face din noi maimuţe. Dumnezeu a permis legea Evoluţiei să opereze în voi şi în copiii voştri. Astfel voi trăiţi în copiii voştri şi curând veţi ajunge pe un plan foarte înalt de existenţă — nu înseamnă că voi veţi avea o cunoştinţă despre aceasta, căci veţi fi morţi, dar în locul vostru, copiii voştri vor avea acea bucurie”.

Ce există în acestea ca să satisfacă sufletul flămând? O, nimic! Nu-i de mirare că se ridică plângeri din toată creştinătatea că publicului nu-i mai pasă să meargă la biserică; aproape că sunt mituiţi să meargă, nici chiar cu atracţiile vorbirilor talentate şi a corurilor care cântă muzică de operă, şi nici chiar de spectacolele de estradă şi de fleacurile lumeşti n-ar fi atraşi. Vai! De ceea ce avem nevoie este ca tot poporul Domnului să-şi unească inimile şi glasurile în vestirea Evangheliei pe care au învăţat-o Isus şi apostolii — Evanghelia Împărăţiei — Împărăţia lui Mesia — şi lucrarea glorioasă pe care ea o va îndeplini pentru oameni, şi privilegiul glorios care va fi, să obţinem o parte în acea Împărăţie. În mod sigur frecventarea bisericii va fi mai bună şi fără vreuna din atracţiile şi zorzoanele care acum sunt considerate necesare. Haideţi, cu o inimă şi cu o minte să ne întoarcem la mesajul Evangheliei Noului Testament.

COMPĂTIMIREA LUI ISUS

Mulţimile în entuziasmul lor plecaseră de acasă într-o călătorie lungă fără a-şi face pregătiri necesare pentru hrană. Ucenicii au recomandat ca adunarea să se încheie şi oamenii să fie trimişi acasă. Isus a sugerat: „Daţi-le să mănânce”. Dar ei au declarat că nu aveau nimic cu ce să hrănească atât de mulţi, şi chiar dacă ar merge ei să cumpere ar costa mult chiar pentru o porţie satisfăcătoare.

În final au găsit cinci pâini şi doi peşti. La îndrumarea lui Isus au aşezat mulţimile în grupuri pe iarbă, şi cele cinci pâini şi cei doi peşti, sub binecuvântarea cerească, au fost împărţite şi împărţite, din nou şi din nou şi din nou, până când toţi au avut porţii şi au mâncat pe săturate; şi firimăturile au fost în cantitate de douăsprezece coşuri, în timp ce acei care au mâncat au fost în număr de 5.000.

Acest miracol minunat nu numai a dovedit compătimirea Domnului nostru, ci şi a spus poporului multe în favoarea puterii divine care era în Marele Învăţător; dar există încă o lecţie pe care aceasta ne-o dă ca învăţătură. La fel ca toate minunile pe care Isus le-a făcut, aceasta a fost numai o altă licărire sau ilustrare a gloriei Sale viitoare şi a binecuvântărilor care vin. Cel care a dat pentru hrănirea celor 5.000 va fi în curând Marele Împărat al Gloriei, a cărui Împărăţie se va întinde de la o margine a pământului la alta şi va aduce binecuvântarea şi reîmprospătarea întregii omeniri.

Acest miracol ne vorbeşte despre puterea pe care o va avea Domnul nostru atunci pentru a Se îngriji de necesităţile întregii lumi. Adevărat, noi nu aşteptăm ca în timpul domniei lui Cristos lumea să fie hrănită în mod miraculos, ci mai degrabă potrivit cu promisiunea Scripturii: „Pământul îşi va da rodul”; apoi: „Voi chema grâul şi-l voi înmulţi” etc., etc. Dar în special hrănirea mulţimii ne aminteşte despre faptul mărturisit în textul nostru că Isus este „Pâinea Vieţii” — prevederea divină pentru necesităţile întregii lumi.

„EU SUNT PÂINEA VIEŢII”

După cum Biserica se împărtăşeşte acum de meritul jertfei lui Cristos, şi devin membri ai Corpului Său, o singură Pâine, şi astfel sunt făcuţi părtaşi Vieţii veşnice prin El, tot aşa la timpul cuvenit al lui Dumnezeu Pâinea din Cer va hrăni mulţimile Pământului. În timpul miei de ani ai domniei Sale, Pâinea Vieţii va fi distribuită gratis întregii omeniri. Acea Pâine a Vieţii este Adevărul — în special Adevărul legat de marea lucrare de răscumpărare a lui Isus. El trebuie să fie Pâinea Vieţii pentru lume, pentru că El a cumpărat lumea cu sacrificiul vieţii Sale. Din Pâinea care S-a coborât din Ceruri pot toţi să se împărtăşească gratis şi să trăiască.

Biserica însă, în timpul de acum, are un alt privilegiu, de care lumea în viitor nu va avea parte, şi acela este reprezentat prin „paharul” Domnului. „Paharul” Lui pentru noi reprezintă privilegiul de a suferi cu El şi de a deveni comoştenitori în Împărăţie.