Răscumpărarea şi Biserica

„Omul Hristos Isus care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi.” 1 Tim. 2:6

R4747 W. T. 15 ianuarie 1911 (pag. 24-25)

Cuvântul Răscumpărare este folosit în Scripturi în două sensuri diferite. Unul este prezentat în textul de mai sus. Celălalt spune: „Îi voi răscumpăra din puterea Şeolului” (Osea 13:14). În ultimul text cuvântul răscumpăra înseamnă a recupera din mormânt, a elibera din mormânt. Cât priveşte cuvântul Răscumpărare din primul text, înţelegem că se referă la un Preţ de Răscumpărare, Preţul de Răscumpărare al unui om, oferit de „Omul Isus Cristos”. Domnul nostru a depus acel Preţ de Răscumpărare în timpul celor trei ani şi jumătate dintre consacrarea Sa la Iordan şi moartea Sa la Calvar; dar nu l-a aplicat atunci (ci mai târziu, când „S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi”, clasa Bisericii), nici nu l-a aplicat încă pentru lumea întreagă. Îl va aplica însă pentru lume „la timpul potrivit”. Acum El atribuie din meritul Său unei mici clase, pentru ca ei să poată fi acceptabili pentru Tatăl şi să aibă privilegiul de a participa la suferinţele Sale — „împlinind ce lipseşte necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui” — pentru ca ei să poată avea părtăşie cu El şi în marea Sa slavă, în marea Sa Funcţie de Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni.

Astfel Biserica va avea parte cu Domnul ei în suferinţele din prezent, ca să poată fi parte din Jertfa pentru Păcat. Aceasta nu implică faptul că ei vor avea o parte în Preţul de Răscumpărare, pentru că un singur om este Preţul de Răscumpărare şi nu mulţi oameni. De aceea, partea Bisericii ca parte din Jertfa pentru Păcat nu trebuie confundată cu lucrarea Domnului nostru ca Preţ de Răscumpărare. Chiar şi în Jertfa pentru Păcat, nu Biserica oferă Jertfa pentru Păcat. Marele Preot a oferit viţelul şi Marele Preot a oferit şi ţapul. Nu este că Marele Preot a oferit viţelul, iar preoţii subordonaţi au oferit ţapul — ca şi cum noi ne oferim sau ne jertfim pe noi înşine. Cel mai mult ce putem noi face este să ne consacrăm pentru a fi jertfe de bună voie. Apoi rămâne ca Marele Preot să vină şi să atribuie din meritul Său pentru a face o jertfă acceptabilă din această clasă reprezentată prin „ţap”. Astfel se vede că noi nu participăm în Jertfa pentru Păcat în sensul în care o face Domnul nostru. Ofranda Marelui Preot cuprindea două părţi, „viţelul” şi „ţapul” — viţelul reprezentând propria Lui persoană, iar ţapul pe urmaşii Săi.

Partea noastră în Jertfa pentru Păcat este o favoare

Cineva ar putea întreba: Atunci unde apare Biserica? Noi răspundem că Biserica nu apare în „ţap”; ci fiinţa umană consacrată este reprezentată prin „ţapul” care a fost prezentat. Când se face jertfirea (ofranda Marelui Preot fiind acceptată), noi devenim membri ai Marelui Preot, preoţi subordonaţi Lui. De atunci încolo, ca membri ai Săi, participăm cu El în orice este bine, jertfitor sau altfel. Dar noi nu avem identitate personală în Sfânta. Noua Creatură este reprezentată în Sfânta, dar nu separată şi aparte de Marele Preot, ci intrând sub haina Sa, sub meritul Său, ca un membru al Corpului Său, în conformitate cu aranjamentul divin.

Urmând acest gând: Nicăieri nu este reprezentat că noi, Biserica, Îl urmăm pe Domnul nostru în Sfânta Sfintelor ca preoţi subordonaţi şi acolo stropim sângele nostru după cum Domnul a stropit sângele Său. Din contră, Marele Preot a fost cel care a stropit sângele viţelului şi care, mai târziu, a stropit sângele ţapului ca pe acela al propriului Său Corp. Deci noi, ca indivizi, nu avem nimic de-a face cu aceasta. Individualitatea noastră se pierde când devenim membri ai Corpului lui Cristos şi luăm numele Său. De aceea, vom participa la slava şi lucrarea Sa.

„Vom fi ca El”

Totuşi, nu vrem să spunem că nu vom avea nicio individualitate dincolo de văl, pentru că Scripturile ne asigură că vom fi ca El. Gândul este că nu vom avea individualitate în ceea ce priveşte Funcţia glorioasă. Nu există decât un singur Preot Melchisedec. Toţi ceilalţi sunt pierduţi din vedere. Va exista Funcţia de Preot şi Împărat şi vom participa în aceasta, în relaţia noastră cu El, care este „Cap peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui”. De aceea, ca indivizi nu avem nimic de-a face cu sacrificarea. Orice asociere pe care o avem în lucrarea Jertfei pentru Păcat, din punct de vedere divin este toată recunoscută şi inclusă în lucrarea lui Cristos — este lucrarea Lui.

Participarea Bisericii în Jertfa pentru Păcat pentru lume nu este datorită vreunei necesităţi care a apărut, ci datorită numai aranjamentului divin, care ne permite să intrăm cu Cristos şi să participăm la natura şi lucrarea Sa glorioasă mai înaltă. Chestiunea suferinţei este pur şi simplu o chestiune de favoare pentru Biserică şi nu este deloc necesară. Moartea lui Isus singură este tot ce-i necesar pentru eliberarea lumii din sentinţa Divină a morţii.

După cum vedem, este foarte important să avem clar în minte deosebirea dintre lucrarea noastră de prezentare a propriilor corpuri ca jertfe vii şi lucrarea Domnului nostru ca Mare Preot, în faptul că ne prezintă ca jertfe. Cele două lucruri sunt în mod clar separate, aşa cum se arată în tip. Ţapul a fost adus la uşa Cortului şi a fost legat, ilustrând Legământul de Jertfă pe care îl facem noi. Dar ţapul încă nu fusese prezentat şi nimeni nu era calificat să facă sacrificarea în afară de Marele Preot. Lucrarea Marelui Preot în sacrificarea ţapului era singura sacrificare, în adevăratul sens al cuvântului.

Chiar şi după ce ne prezentăm şi Tatăl ne acceptă, şi după ce devenim Creaţii Noi şi suntem membri ai Corpului Său, şi de aceea membri ai Preoţiei Împărăteşti, există o lucrare continuă — să ne prezentăm zilnic. Astfel Domnul Isus a continuat prezentarea de-a lungul acestui Veac Evanghelic. El va completa în cele din urmă această lucrare la sfârşitul Veacului Evanghelic, când prezentarea va fi terminată ca un singur sacrificiu şi Noile Creaturi vor fi toate admise ca membri ai Corpului glorificat.