Referitor la cuvântul frică

„Frica pe care o are de Mine nu este decât o poruncă a oamenilor învăţaţi.” Isa. 29:13

R4746b W. T. 15 ianuarie 1911 (pag. 23-24)

Cuvântul frică, noi înţelegem că are acelaşi sens fie că este folosit într-un fel sau în altul. Sunt diferite feluri de frică, tot aşa cum sunt şi diferite feluri de fructe, diferite feluri de vagoane, diferite feluri de animale. Frica este frică, oricare ar fi motivul sau cauza. Există un fel potrivit de frică şi un fel potrivit de groază. Iar frica potrivită poartă această groază cu ea. De exemplu, dacă ai cunoaşte un rege sau un împărat, ai zice: Mi-e groază să fac ceva ce l-ar răni sau ofensa. Aşa este şi cu noi. Să ne fie groază să facem ceva ce nu I-ar plăcea Domnului.

Domnul nostru Isus a spus: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă”. Aceasta este o frică foarte importantă pe care trebuie s-o avem faţă de Dumnezeu. Ar trebui să avem o mare apreciere a măreţiei Sale şi a propriei noastre micimi. Nu trebuie să mergem în prezenţa Lui în rugăciune oricum, ci în modul potrivit — reverenţios. Să avem în minte că El este marele Împărat. Aşa că în toate procedurile noastre cu Domnul înţelegem că trebuie să ne fie frică să facem ceva ce ar micşora această mare reverenţă — luând seama să nu facem nimic ce ar vătăma aceasta sau ar întrista Spiritul sfânt cu care suntem pecetluiţi.

Întorcându-ne la textul în discuţie — „Frica pe care o are de Mine nu este decât o poruncă a oamenilor învăţaţi”. Înţelegem că Domnul arată aici prin profet că există un fel de frică fals. După cum am auzit pe unii catolici zicând: Dacă vreau să fiu aprobat de Dumnezeu trebuie să mă rog mai întâi la unii dintre sfinţi şi apoi să le cer să mijlocească la Maria, şi apoi să-i cer Mariei să mijlocească la Fiul. Ei au o frică pe care Tatăl n-a dat-o ca învăţătură. Vine din învăţăturile oamenilor. Ei au îndepărtat unele lucruri preţioase ale lui Dumnezeu şi le-au înlocuit cu unele „învăţături ale demonilor”, după cum arată anumite Scripturi.

Domnul este la cârmă

În textul — „Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul acesta uneltire şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi” (Isa. 8:12) — frica de aici, noi înţelegem că este ceva frică ce ar face pe oameni, în special pe conducători, să strige după o Federaţie a Bisericilor — că, dacă nu se face aceasta, va fi un mare pericol. Poporul Domnului ştie că El este la cârmă şi că El ştie cum să conducă asemenea chestiuni şi ei să nu participe la astfel de Federaţie. Cuvântul Federaţie de aici poate fi înţeles că ar fi mai mult decât doar o Federaţie a Bisericilor, probabil. Noi nu trebuie să ne „temem de ce se tem” ei; adică, nu vă temeţi aşa cum se tem ei. Poporul Domnului trebuie să înţeleagă că siguranţa lor nu este dependentă de puterea umană, dar că, dacă şi-au dat inimile Domnului, să caute să-I fie plăcuţi Lui în toate căile lor şi să-şi aducă aminte că El este în stare să facă toate lucrurile să lucreze spre binele lor.

Fiindu-le groază de ce nu cunosc, Federaţia Muncii este condusă de frica faţă de Federaţia Trusturilor. În aceasta ei sunt influenţaţi de pericolele de care se tem. Dar poporul Domnului nu trebuie să se teamă în acest fel. Ei trebuie să-şi încredinţeze Lui căile şi interesele şi să umble prin credinţă, şi să recunoască faptul că El va face toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele lor, dându-le îndrumarea şi instruirea şi încurajarea necesare până la sfârşit.

Cât despre atitudinea care trebuie s-o avem faţă de aceste Federaţii: compătimitor, putem vedea că Federaţia este necesară pentru menţinerea acestor instituţii pământeşti şi astfel există o măsură de scuză faţă de cei care vor lua această poziţie, în direcţia afacerilor sau a societăţii sau a socialismului. În acelaşi timp simpatiile noastre trebuie să fie reglementate de Cuvântul Divin.

Este potrivit ca toţi cei care văd sfârşitul să stea atât cât pot de liberi de toate aceste încurcături, şi să le fie de ajutor tuturor celor care s-ar putea să primească sfatul lor. Simpatia lor i-ar putea conduce să spună sindicatelor muncitoreşti, de exemplu: „Vedem dificultatea voastră. Vedem că v-aţi menţinut poziţia cu ajutorul organizaţiilor voastre. Noi simpatizăm cu voi în poziţia voastră, într-o anumită măsură; totuşi, în loc să evite dezastrul, în cele din urmă organizaţia voastră vă va ajuta să intraţi în necazuri, fără îndoială, şi va ajuta să-i implice şi pe alţii în necazuri”.

Poporul Domnului cunoaşte Adevărul, care-i face liberi. Ei trebuie să caute să ia poziţie pentru Adevăr cu privire la Dumnezeu, la caracterul Său, la fraţii Domnului, făcând bine la toţi oamenii după cum au ocazie.