Marea Mulţime ca Leviţi

R 4745 W. T. 15 ianuarie 1911 (pag. 22-23)

Cineva a întrebat: „Dacă Leviţii, în afară de preoţii lor, au fost intenţionaţi să simbolizeze clasa Marii Mulţimi, şi dacă toţi din clasa Marii Mulţimi au fost chemaţi cu aceeaşi „chemare de sus” ca şi cei care sunt din „Preoţimea Împărătească”, şi toţi au fost concepuţi de Spirit sfânt, de ce lucrul acesta nu este arătat în tip? De ce Leviţii au fost lăsaţi să intre numai în Curte şi nu au intrat niciodată în Sfânta? Şi de ce nu sunt arătaţi ca fiind unşi cu uleiul ungerii?

Răspunzând la ultima întrebare mai întâi, am spune că uleiul ungerii a fost turnat pe capul Marelui Preot şi a curs pe tot corpul său. Preoţii subordonaţi nu au fost unşi separat, decât în cazul morţii Marelui Preot, când unul dintre ei trebuia să ocupe slujba aceea. De aceea, Marele Preot, conform ilustraţiei, a reprezentat pe toţi cei unşi; El i-a reprezentat pe toţi membrii Corpului Său — pe toţi preoţii subordonaţi.

Considerând cealaltă parte a întrebării, trebuie să ne amintim că starea Curţii şi starea Cortului în Ziua Ispăşirii a reprezentat starea de lucruri din Planul lui Dumnezeu în prezent, în timpul acestui Veac Evanghelic. În acest timp toţi cei care părăsesc Tabăra şi doresc să se apropie de Dumnezeu se apropie de Curte, care reprezintă starea îndreptăţită, starea de armonie cu Dumnezeu. Numai cei din Curte pot vedea lucrurile privitoare la jertfe şi intrarea în Sfânta. În măsura în care aceştia fac paşii necesari către Sfânta, în acea măsură se apropie de Dumnezeu şi au o măsură de îndreptăţire, o măsură de armonie, şi ajung să fie mai pregătiţi pentru îndreptăţirea deplină şi armonie cu El.

Spălarea la lighean este un pas important, şi pe măsură ce înaintează spre uşa Sfintei şi se prezintă pe ei înşişi, aceasta implică o deplină consacrare. Apoi ei trec dincolo de văl.

Foarte puţini fac o astfel de consacrare. Mulţi preferă să stea afară pe lângă uşă. Şi când timpul „secerişului” va veni (este aici acum), toţi aceştia vor fi aruncaţi afară. După cum se spune, o mie vor cădea, la unul care va rămâne în picioare. Aceştia, datorită lipsei de ascultare faţă de Domnul, Îl resping şi astfel îşi pierd îndreptăţirea parţială — aceasta nu ajunge niciodată să fie spre viaţă. În mod asemănător, cei care au făcut o deplină consacrare sunt supuşi unor probe severe şi, dacă se dovedesc necredincioşi, nu vor rămâne membri ai Preoţimii Împărăteşti. Dar aceasta nu dovedeşte că ei nu vor fi vrednici de ceva ocazie de a-L servi pe Domnul. Aceştia vor fi reprezentaţi în clasa Levită. Toţi Leviţii s-au consacrat lui Dumnezeu. Dar cei „mai mult decât biruitori” sunt cei aleşi, cei care rezistă la încercări şi se dovedesc credincioşi. Cei care nu rezistă la aceste încercări vor fi apoi respinşi din starea reprezentată în Sfânta, care este starea „aurului” şi reprezintă natura divină.

Numai preoţii sunt în Sfânta

Neacordându-li-se libertatea acordată Preoţilor, ei vor ieşi din această stare şi vor avea numai starea îndreptăţirii, care, dacă şi-o menţin, îi va face vrednici de viaţă veşnică. Dar acea viaţă nu va fi viaţă umană, pentru că ei au renunţat la ea pentru a deveni Preoţi. Nereuşita lor îi pune în afara stării Sfintei înapoi în starea Curţii. Numai Preoţii vor fi în Sfânta. Numai Leviţii vor fi în Curte. Dar chiar şi cei aleşi, deşi separaţi în mintea lor, vor fi amestecaţi cu ceilalţi ca persoane. De aceea, Curtea, în ultimă instanţă, îi reprezintă pe cei concepuţi de spirit ca separaţi de lume. Îndreptăţirea lor la viaţă este reprezentată prin hainele albe şi perdelele albe care îi separă de Tabără. De aceea, clasa Marii Mulţimi nu sunt reprezentaţi în Tabără, ci sunt ataşaţi de Preoţi. Perdeaua albă de in din Curte era prinsă în cârlige de „argint”. Astfel această clasă a fost reprezentată prin „argint”, spre deosebire de cei care au fost reprezentaţi prin „aur” în Sfânta şi Sfânta Sfintelor.

Nici preoţii nici leviţii nu au avut nicio moştenire în ţară

Pentru a avea o ilustraţie completă a ceea ce a fost simbolizat prin seminţia lui Levi, trebuie să ne amintim cum au ajuns ei în poziţia lor, fie de preoţi fie de servitori ai preoţilor. Toţi au făcut parte din Israel, dar Dumnezeu i-a separat ca să fie ai Lui; nu le-a dat moştenire în ţară. Toate drepturile au fost reţinute de la ei şi au fost făcuţi dependenţi de celelalte seminţii. De ce a fost aşa? Răspunsul este că ei au fost luaţi de Domnul ca înlocuitori ai „întâilor-născuţi” din toate seminţiile lui Israel. Astfel seminţia lui Levi a devenit tipul „Bisericii întâilor-născuţi”. Apoi, din această „Biserică a întâilor-născuţi” tipică, Domnul a selectat o familie preoţească, Aaron şi fiii săi, care au simbolizat Preoţimea Împărătească, Cristos şi Biserica Sa. Toată seminţia lui Levi a reprezentat Biserica Întâilor-născuţi, iar familia lui Aaron a reprezentat pe chiar „cei aleşi”. În timp ce preoţii subordonaţi n-au fost unşi personal, ei au fost reprezentaţi prin corpul Marelui Preot. Ungerea pe care o au preoţii subordonaţi, ca membri ai Corpului lui Cristos, se pierde dacă nu reuşesc să-şi întărească chemarea şi alegerea.

Relaţia cu Domnul nu este în mod necesar dependentă de cunoaşterea fiecărui detaliu

Dorim să sugerăm aici că nimeni nu trebuie să se necăjească dacă nu poate să înţeleagă toate detaliile cronologiei sau ale Umbrelor Cortului Întâlnirii, sau alte aspecte minore. Relaţia noastră cu Domnul nu este în mod necesar dependentă de cunoaşterea fiecărui detaliu. Trebuie să ne amintim că mulţi dintre noi am fost poporul lui Dumnezeu înainte de a înţelege ceva din aceste lucruri, înainte de a înţelege filosofia Planului Divin. De aceea trebuie să ne încredem în Domnul şi să aşteptăm restul, deoarece El poate să ni-l descopere. Şi trebuie să ne amintim că proba supremă este loialitatea faţă de Domnul. Aceasta a fost proba Domnului nostru Isus: va fi El loial Tatălui? Şi aceasta este proba noastră. Vom fi noi loiali Domnului? Oricine este loial este un „biruitor”. Acesta se va strădui să fie credincios în orice împrejurare şi se va încrede în El chiar şi atunci când nu poate să vadă providenţele Domnului.

Dificultatea în înţelegerea acestor lucruri pare să fie în neputinţa de a armoniza ceea ce este scris despre acest punct. Înţelegând faptul că toţi consacraţii au fost concepuţi de Spirit sfânt, şi de aceea, pentru a fi făcuţi desăvârşiţi, trebuie să se nască din Spirit sfânt pe plan spiritual, vedem că clasa Marii Mulţimi trebuie să fie fiinţe spirituale când vor fi făcuţi desăvârşiţi. Ei nu vor avea dreptul la poziţia la care au fost chemaţi, adică la natură divină, reprezentată în Sfânta şi Sfânta Sfintelor, pentru că nu-şi „întăresc chemarea şi alegerea” pentru acea poziţie glorioasă. Dar dacă se ţin de Domnul ei îşi menţin îndreptăţirea. Aceasta a fost obţinută, nu atunci când au început să se apropie de Dumnezeu, ci când au trecut prin Curte şi s-au consacrat, şi când Marele Preot, ca Avocat al lor, a atribuit jertfei lor suficient din meritul Său pentru a le compensa imperfecţiunile. Atunci au fost acceptaţi. În acel moment au fost îndreptăţiţi la viaţă. Ei au renunţat la orice pretenţie de viaţă umană şi au primit conceperea de spirit, care este temelia speranţei lor viitoare. Ei încetează să mai fie din Unsul în sensul că încetează să fie din Mireasă, din Corpul lui Cristos. Că toţi aceşti Leviţi au o moştenire cerească este indicat prin faptul că au fost tăiaţi de la moştenirea pământească pentru a avea ocazia să fie dintre „întâii-născuţi” cu Cristos Isus, Capul Bisericii.

Ilustraţia Cortului a fost una temporară, care în cele din urmă a dat loc templului, şi acel templu a reprezentat Biserica în starea ei glorificată. Totuşi, lucrurile din templu au reprezentat stări care aparţin timpului prezent. Accesul nostru în Sfânta Sfintelor a fost evident reprezentat prin vălul care s-a rupt de sus până jos. Vălul a reprezentat trupul de carne al lui Cristos. Prin acel văl rupt putem privi lucrurile de dincolo şi să fim gata să intrăm în Sfânta Sfintelor.