Un împărat care s-a vândut

1 Împăraţi 21

„Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani — care este idolatrie.” Luca 12:15; Col. 3:5.

R4741b W. T. 1 ianuarie 1911 (pag. 14)

Ilie i-a spus Împăratului Ahab: „Te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului” (vs.20). Efectele secetei au dispărut treptat, dar lecţia ei folositoare a rămas pentru împărat şi pentru popor în mare măsură. Adevăratul Dumnezeu a fost întrucâtva recunoscut. Influenţa lui Baal a fost considerabil zdrobită. Împărăteasa Izabela s-a potolit în privinţa ameninţării împotriva lui Ilie. El s-a întors şi a înfiinţat diferite şcoli de profeţi în Israel, el însuşi fiind spiritul conducător printre acestea.

Lecţia noastră prezentă arată josnicia lăcomiei şi puterea îngrozitoare a unei femei rele. Ahab avea două palate frumoase; unul din ele, în Izreel, era un palat de „fildeş” (22:39), dar nici chiar posesia lui nu l-a făcut fericit pe împărat. El voia să adauge la acesta o vie frumoasă care era a lui Nabot. I-a trimis vorbă lui Nabot despre dorinţele lui, oferindu-i să o cumpere cu bani sau să-i dea altă vie în schimb. Nabot, susţinându-şi drepturile, a refuzat s-o vândă oricare ar fi suma.

Ca rezultat împăratul a fost dezamăgit, cu inima grea, iritat, îmbufnat. El a permis lăcomiei să crească în inima sa. El voia acea vie. Era împărat, aşa că era nerespectuos din partea lui Nabot să refuze să ia un preţ bun, generos, pentru vie. Nabot a obiectat că legile Domnului îi interziceau să vândă moştenirea familiei sale. Părea a fi un caz fără speranţă şi Ahab, serios şi posac, s-a culcat refuzând să mănânce.

Apoi a intrat Izabela, împărăteasa, întrebându-l de cauza tristeţii sale. Auzind-o, ea a răspuns: Eu îţi voi da via. Îndată a scris scrisori către bătrânii cetăţii, semnând scrisorile cu pecetea soţului ei. Cu o sinceritate brutală scrisorile spuneau aleşilor cetăţii ce se dorea de la ei.

(1) Să se prefacă religioşi prin ţinerea unui post.

(2) Să se poarte cu ipocrizie faţă de vecinul lor, Nabot, dându-i cel mai însemnat loc de onoare la acel post.

(3) Să aducă doi oameni de nimic (probabil prin mită) care, la momentul potrivit în timpul postului să se aşeze lângă Nabot şi apoi, cu pretins zel religios, să protesteze împotriva lui şi să-l denunţe ca hulitor al lui Dumnezeu şi al împăratului, întărindu-se unul pe altul cu mărturie prin jurământ că au auzit hula cu urechile lor.

(4) Pedeapsa pentru hulă era ştiută a fi aceea a omorârii cu pietre, iar hotărârea trebuia îndeplinită şi astfel să scape de Nabot.

Dacă suntem înclinaţi să simţim sau să vorbim cu tărie despre calea rea a Izabelei, aşa cum ar trebui, să nu uităm că practici cumva asemănătoare predomină şi în zilele noastre. Adevărat, nimeni n-ar putea fi omorât azi cu pietre la sugestia unei împărătese din ţările civilizate. Totuşi, unii oameni şi-au exprimat dorinţa să fi trăit în timpurile vechi, aşa încât să aibă ocazia să omoare cu pietre pe cei de care nu le plăcea. Dar să luăm un caz concret: Să zicem că un om are o afacere de succes. Să zicem că vecinii lui lacomi înfiinţează o afacere concurenţială, având tot dreptul să facă acest lucru. Dar să presupunem apoi că unul ori celălalt, lăcomindu-se la toată afacerea, ar încerca nişte vicleşuguri în afaceri, vânzând bunurile sub preţul de cost, afectând creditul celuilalt la bancă, sau calomniindu-l. N-ar fi aceasta lăcomie în acţiune — lăcomie de acelaşi fel cum a avut Ahab? Şi nu ar fi aceasta respingătoare în ochii lui Dumnezeu? Şi ar îndrăzni cineva care respectă pe Domnul să neglijeze în asemenea măsură Regula de Aur a Cuvântului Său?

Altă ilustraţie: Unui proprietar de magazin care avea o afacere bună i s-a oferit o anume marfă la un preţ mai mic decât plătea el la un contract pe trei ani. Acesta a acceptat. Cel care-i vânduse marfă în trecut s-a mâniat, fiind invidios. El a deschis o afacere nouă concurenţială şi a vândut mărfuri în pierdere, permiţându-şi aceasta pentru că era bogat, până când primul proprietar de magazin a falimentat din lipsă de cumpărători. Apoi noul magazin a fost închis deoarece şi-a făcut treaba ca ucigaş de magazin. L-a omorât pe Nabot. Chiar aşa, lăcomia şi metodele Izabelei, adaptate la condiţiile din zilele noastre, predomină mult mai mult decât crede majoritatea oamenilor, şi în special printre cei foarte bogaţi care au destul şi de rezervă, dar care se lăcomesc la acţiunile şi obligaţiunile aproapelui, la aurul şi la argintul lui etc. Dacă Dumnezeu l-a denunţat pe Ahab că s-a vândut nelegiuirii, care ar fi verdictul Domnului cu privire la unele obiceiuri din zilele noastre, când există cu mult mai mare grad de lumină şi cunoştinţă decât a posedat Ahab.

„Femeia aceea Izabela”

Conform instrucţiunilor, a fost trimisă imediat vestea, care a ajuns în mâinile Izabelei, cum că Nabot era mort, după dorinţa împăratului. Atunci împărăteasa a zis către domnul ei supărat: Scoală-te şi ia în stăpânire via lui Nabot; căci a murit.

Împăratul pare să nu fi avut nicio mustrare de conştiinţă, ci pare să fi fost la fel de rău în unele privinţe ca şi împărăteasa, dar cu mai puţin curaj. În orice caz, el a luat în posesie via — ca şi cum nu recunoaştea că există un Dumnezeu al Dreptăţii căruia trebuia în cele din urmă să-I dea socoteală.

Apoi Ilie, sub îndrumare divină, a plecat să-l întâlnească pe împărat şi la porunca Domnului a spus: „Nu ai omorât tu şi nu ai luat în stăpânire? … Chiar în locul unde câinii au lins sângele lui Nabot, câinii vor linge şi sângele tău” (vs.19). Şi această profeţie s-a împlinit în literă la scurt timp după aceea. Remarcaţi, totuşi, atitudinea împăratului şi cât de înclinat a fost, ca şi înainte, să-L ignore pe Domnul şi să se gândească doar la proroc.

Ahab l-a acostat pe Ilie, zicând: „M-ai găsit, vrăjmaşule?” Şi a primit răspunsul: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului”.

Lăcomia este unul din cele mai flagrante rele din zilele noastre. Ea este cauza mai multor chinuri şi tulburări de orice fel, poate, decât oricare alt păcat.