GREŞEALA UNUI TÂNĂR
[CARE L-A COSTAT PIERDEREA UNEI ÎMPĂRĂŢII]
1 Împ. 12:6-16

„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cine se însoţeşte cu nebunii va avea necaz.” Prov. 13:20

„Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău.” Psa. 119:9

R4722a 1 decembrie 1910 (pag. 377-378)

Începutul Noului An cu toate posibilităţile pentru bine sau rău se aseamănă foarte mult cu începutul maturităţii din viaţa unui tânăr sau a unei tinere. Pentru cei prevăzători şi cu experienţă există ceva foarte trist în începutul vieţii băieţilor şi fetelor inteligenţi. Speranţele şi aşteptările lor sunt atât de mari, idealurile lor sunt atât de măreţe, ei au atâtea vise. Experienţa arată că, din păcate, marea majoritate a acestora se sfârşesc în mod dezastruos şi de obicei din cauza lipsei de înţelepciune. Cât de adesea sfaturile iubitoare ale celor vârstnici ar putea să-i ajute şi să-i salveze de eşecuri şi nenorociri! Putem să-I mulţumim lui Dumnezeu că, în providenţa Sa, greşelile tinereţii, deşi sunt serioase, nu înseamnă în mod necesar dezastru veşnic. Odată, probabil în mod eronat, am înţeles aşa de greşit scopul divin — am înţeles că toţi cei care nu devin sfinţi vor suferi veşnic. Mulţumim lui Dumnezeu pentru vederea mai bună din prezent, care ne arată că cei evlavioşi aleg într-adevăr partea mai bună şi răsplata ei mare; totuşi cei care nu sunt favorizaţi cu ureche de auzit, cu inimă pentru a înţelege şi cu chemarea divină din prezent, vor avea parte de marele privilegiu al restabilirii umane în Împărăţia lui Mesia. Astfel, greşelile a nouă sute nouăzeci şi nouă dintr-o mie, în a nu alege partea mai bună, pot aduce nu numai lecţii amare, necazuri şi lacrimi, ci, în cele din urmă, vor aduce mai mare înţelepciune şi vor duce la fericirea din Edenul restabilit.

NECHIBZUINŢA ÎMPĂRATULUI ROBOAM

Când marele împărat Solomon a murit, el a lăsat împărăţia fiului său Roboam — o împărăţie care se întindea de la pustie în sud până la Eufrat în nord, aproape tot atât de mare cât Anglia şi Ţara Galilor. Aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu; după cum citim: „Solomon a şezut pe scaunul de domnie al Domnului”. Roboam avea cam douăzeci şi unu de ani când a urcat pe tron la moartea tatălui său Solomon. Era lipsit de experienţă. Mama sa era o prinţesă dintr-o împărăţie păgână din apropiere şi care se pare că nu renunţase niciodată la religia ei păgână. În mod evident era foarte frumoasă şi favorita familiei lui Solomon. Probabil că fiul a moştenit frumuseţea personală de la ambii părinţi. Bogăţiile împărăţiei au fost adunate în principal în capitala sa, Ierusalimul, iar venitul anual al împăratului Solomon trebuia să fi fost mai mult de zece milioane de dolari. Niciun tânăr probabil nu a pornit dintrodată cu mai mari oportunităţi decât Roboam, şi puţini şi-au irosit vreodată atât de repede şansa; dar în timp ce puţini au posibiltăţi atât de mari pe care să le piardă din punct de vedere financiar şi politic, totuşi fiecare are posibilităţi de caracter şi o împărăţie a propriei voinţe, valoroase mai presus de toate calculele monetare. Să învăţăm lecţii din succesele şi eşecurile altora. Să ne punem în faţă idealuri potrivite pentru ca realizarea lor să fie o binecuvântare şi nu un blestem.

CRIZA ŞI GREŞEALA

Deşi naţiunea lui Israel a fost o monarhie, avea legate de ea elemente de democraţie. Adică, fiecare dintre seminţii, cu excepţia leviţilor, îşi menţinea o organizare politică şi o măsură de independenţă. Astfel împăratul David a domnit timp de şapte ani peste Iuda şi Beniamin înainte de a fi acceptat ca împărat de celelalte zece seminţii. Deşi naţiunea era o teocraţie, în sensul că Dumnezeu era Împăratul lor, iar monarhul pământesc doar reprezentantul Lui, se poate vedea cu uşurinţă că credinţa religioasă a naţiunii avea mult de-a face cu reglementările împăratului.

Împăratul Solomon, cel înţelept, deşi reverenţios faţă de Dumnezeu, evident era mult mai puţin zelos şi mai puţin religios decât tatăl său David. Soţiile sale păgâne, bogăţiile împărăţiei şi relaţia sa politică cu naţiunile înconjurătoare l-au făcut ceea ce am putea numi un bărbat cu minte strălucită mai degrabă decât unul religios. Aceasta s-a reflectat asupra fiului şi succesorului său, precum şi asupra poporului pe care îl conducea.

În afară de aceasta, marile iniţiative ale lui Solomon, palatele măreţe etc., au adus venit şi glorie capitalei sale, Ierusalimul, şi el nu le-a distribuit în mod egal în întreaga naţiune. De fapt, urmând obiceiul altor împăraţi, bogăţia era adunată în cea mai mare parte din munca forţată a supuşilor săi, care erau nevoiţi să muncească la capitala sa pentru binele public fără plată. Erau recrutaţi şi plasaţi sub supraveghetori. În zilele lui Solomon ei au suportat acest lucru, deşi uneori cu resentimente, dar când a venit la tron fiul său, seminţiile din nord au hotărât că nu-l vor recunoaşte ca împărat dacă nu le va da ceea ce am putea numi un proiect de lege a drepturilor — o Magna Carta (document emis în Anglia în 1215 care prevedea drepturile şi libertăţile poporului — n.t.).

Ei au trimis în Egipt după unul dintre conducătorii lor, pe care Solomon îl exilase pentru criticile sale deschise. Prin el, cele zece seminţii au avut o adunare generală a conducătorilor seminţiilor şi l-au informat pe Roboam că nu erau mulţumiţi de felul în care fuseseră trataţi de împăratul Solomon. Ei l-au întrebat ce le promitea în privinţa unei reforme a guvernării. Roboam, care fusese deja recunoscut ca împărat de către seminţiile lui Iuda şi Beniamin, a fost la adunare şi, destul de potrivit, a cerut trei zile ca să analizeze întrebarea. El şi toţi ceilalţi şi-au dat seama că venise o criză în afacerile împărăţiei. Problema era prea serioasă pentru a o soluţiona în grabă. El i-a chemat pe secretarii împărăţiei, consilierii tatălui său, pe bătrâni, ca să le ceară sfatul. Recomandările lor au fost bune. Ei i-au recomandat să fie un servitor al poporului; ca, în loc să acumuleze avere în capitală şi să fie el personal mare, să servească întreaga naţiune, preocupându-se de toate interesele ei şi promovându-le — exact ceea ce-şi doreau cele zece seminţii.

Apoi Roboam i-a chemat pe tineri, prietenii şi cunoştinţele lui, colegii lui, pe care era tot mai dispus să-i aducă la putere împreună cu el. Sfatul lor a fost că singura cale pentru ca un monarh să aibă succes era să-şi intimideze supuşii şi să-i ţină în stăpânire cu mână de fier. Tânărul împărat nu fusese învăţat corect în privinţa principiilor dreptăţii în afacerile umane. Înţelept cum a fost tatăl său, el neglijase să-şi pregătească fiul pentru o decizie corectă în criza din viaţa lui. Mândria şi lipsa de experienţă au spus: Păstrează-ţi puterea. Dacă cedezi un centimetru, ei te vor considera slab şi ineficient şi-ţi vor cere tot mai mult până când vei deveni împărat numai cu numele. Mândria şi ambiţia sunt sfetnici periculoşi.

DECIZIe DEPLORABILĂ

Împăratul a urmat sfatul tinerilor şi, în limbaj figurativ, a spus: „Voi susţineţi că tatăl meu v-a făcut sarcina grea şi-mi cereţi să o uşurez. Eu în schimb, voi adăuga la sarcina voastră, tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni — un bici cu ghimpi de metal la capătul corzilor”. Decizia neînţeleaptă a împăratului a dus la pierderea celei mai mari părţi a împărăţiei. Cele zece seminţii s-au răzvrătit, şi împărăţia învecinată, care fusese de asemenea sub suveranitatea lui Solomon, s-a despărţit şi a lăsat împăratului doar o mică parte din imperiului său, totuşi aceasta era cea mai bogată şi cea mai influentă parte. Cele zece seminţii au răspuns: „Ce parte avem noi cu David şi familia sa? El aparţine doar seminţiei lui Iuda”. Astfel s-au separat.

SUBIECTUL ACESTUI STUDIU

În acest studiu este o lecţie pentru toţi, şi anume, importanţa înţelepciunii în deciziile noastre, mai ales la începutul vieţii şi când ajungem la diferite răscruci în călătoria vieţii. Este o lecţie vrednică de învăţat pentru toţi în ce priveşte mândria şi ambiţia, ameninţările şi încercările de constrângere şi nechibzuinţa unui astfel de curs, precum şi nedreptatea acestora. Bogăţia, puterea, influenţa, dobândite prin opresiune şi nedreptate, sunt nevrednice de minţile nobile, şi acest principiu poate fi aplicat atât pe scară mai restrânsă, cât şi pe scară mai largă. În cămin principiul funcţionează între părinţi şi copii, între soţi şi soţii. Vai! prea adesea controlul casei este menţinut mai degrabă prin forţă decât prin dragoste şi respect şi aprecierea dreptăţii şi bunăstării generale. O astfel de stăpânire sau conducere în familie este una nedemnă şi trebuie remodelată imediat.

O altă lecţie este că în toate iniţiativele vieţii ar trebui să căutăm sfat. În acest context să ne amintim cuvintele apostolului, ca să căutăm înţelepciunea care vine de sus, care este „întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune ”. Iac. 3:17.

Aceasta ar trebui să fie decizia fiecăruia dintre noi în ceea ce priveşte Noul An, 1911 — Dumnezeu întâi!

„Noi înşine modelăm bucurie sau teamă

Din care se ţese a vieţii tramă,

Şi umplem atmosfera noastră viitoare

Cu umbră sau soare.

Ţesătura vieţii care vine

O ţesem în ale noastre culori,

Şi-n al destinului câmp lucrat

Culegem ceea ce am semănat.”