TREI ANI ŞI JUMĂTATE FĂRĂ PLOAIE
1 ÎMPĂRAŢI 17:1-16
Cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine.” Psalmul 34:10.
R4730a W. T. 15 decembrie 1910 (pag. 396-397)
Profetul Ilie a fost trimisul lui Dumnezeu pentru a-l mustra pe împăratul Ahab, pe Izabela, soţia lui, şi pe cele zece seminţii ale lui Israel care îi susţineau. După cum am văzut, răutatea şi idolatria au înflorit pentru un timp, odată cu prosperitatea naţională. Apoi a venit o schimbare, o secetă care a durat trei ani şi jumătate — o dispensaţie specială a providenţei divine — o răsplătire sau pedeapsă peste Israel. Nu vrem să dăm ideea că fiecare secetă, foamete, epidemie etc. trebuie să fie văzute ca o judecată din partea Celui Atotputernic. Întreaga lume se află sub sentinţa divină sau condamnarea la moarte, şi Dumnezeu permite cicloane, cutremure, secetă, foamete, epidemii fără a le trimite El însuşi, decât că în mod general acestea sunt legate de domnia prezentă a păcatului şi a morţii, deoarece blestemul nu este încă ridicat.
Însă în cazul lui Israel lucrurile stăteau diferit. La muntele Sinai Israel a intrat în relaţie de Legământ cu Dumnezeu şi El cu ei. Condiţiile speciale ale acelui Legământ erau că Dumnezeu va lucra cu naţiunea lor într-un mod diferit faţă de celelalte naţiuni — şi că El îi va trata ca poporul Său şi-i va proteja de relele legate de blestem, dacă ei Îl vor servi şi Îl vor asculta. Sub acel contract nu numai că urmau să primească binecuvântări dacă erau credincioşi, dar la fel primeau, desigur, şi nuiele, pedepse, dacă erau neascultători şi Îl părăseau pe Domnul şi partea lor de Legământ. Cei trei ani şi jumătate de foamete descrişi în acest studiu au fost, prin urmare, în cazul lui Israel, în mod specific o pedeapsă de la Domnul pentru păcatele lor.
Aceasta este semnificaţia afirmaţiei Domnului prin proroc: „Se întâmplă o nenorocire (un rău, în traducerea engleză — n.t.) într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?” Unii au interpretat aceasta în mod greşit, spunând că Dumnezeu Se face răspunzător El însuşi de toate relele morale ale omenirii. Chiar dimpotrivă, Domnul declară în privinţa guvernării Sale: „Căile Lui sunt drepte”. Cuvântul rău din acest text este din engleza veche, semnificând orice dezastru, tulburări sau necaz. Cât despre israeliţi, Dumnezeu a vrut să fie clar înţeles faptul că El era răspunzător atât pentru binecuvântări, cât şi pentru necazuri, toate fiind intenţionate pentru purificarea lor.
ILIE PROROCUL
Sub conducere divină, Ilie, la timpul potrivit, s-a prezentat înaintea împăratului Ahab, îmbrăcat, după obiceiul său, în haine deosebit de simple. În numele Domnului, l-a mustrat pe împărat pentru idolatriile practicate în împărăţia sa şi a anunţat ceea ce împăratul fără îndoială considera o laudă goală; şi anume, că nu va fi nici ploaie nici rouă în ţara lui Israel până când va porunci Ilie. Iar seceta a venit precum a prezis profetul Domnului.
Cum lunile s-au făcut ani şi seceta a continuat, împăratul a pus să fie căutat Ilie, intenţionând să-l înduplece sau să-l ameninţe, cu intenţia de a opri seceta. Dar Ilie, sub îndrumarea lui Dumnezeu, s-a ascuns lângă Pârâul Cherit, unde corbii i-au adus mâncare dimineaţa şi seara până când pârâul a secat, şi sub îndrumarea Domnului Ilie a plecat în altă parte.
Chiar dacă istorisirea despre corbii care l-au hrănit pe Ilie pare ceva mitic, ea îşi are paralela ei. Corbul este o pasăre înţeleaptă. O istorisire ne spune despre un tânăr bolnav în închisoare, căruia un corb îi aducea de mâncare. Cartea Istoria Păsărilor, scrisă de Episcopul Stanely, ne spune despre altă întâmplare astfel: „Venind în curtea hanului, caleaşca mea a trecut peste un câine TerraNova preferat şi i-a rănit laba, şi pe când examinam rana, corbul Ralph privea şi el. În noaptea aceea câinele a fost legat sub iesle alături de cal, şi corbul nu numai că l-a vizitat, dar şi i-a adus oase şi l-a îngrijit cu semne speciale de bunătate.”
„Nu este un caz ieşit din comun,
Minunea se va-nnoi;
Şi mulţi pot să zică, spre lauda Lui,
El le trimite hrana prin corbi.
Astfel de creaturi, corbi numai fiind,
Chiar dacă mintea le e lacomă şi doar
pentru ei,
Când Domnul are un servitor a hrăni,
Corbii pot fi nevoiţi a fi grijulii.”
VĂDUVA DIN SAREPTA
Providenţa divină l-a îndrumat pe Ilie la casa unei văduve sărace, pentru care seceta şi sărăcia continuă s-au dovedit a fi o mare încercare. Ea avea puţină făină rămasă, care era singurul lucru care o despărţea pe ea şi pe fiul ei de moartea prin înfometare, după câte putea ea să înţeleagă. Prorocul, întâlnind-o, i-a cerut apă să bea şi o turtă mică de pâine. Aceasta era o probă severă pentru credinţa şi generozitatea femeii. Ea i-a explicat situaţia sa, indicând dorinţa sa de a satisface dorinţele prorocului, dar nevrând să renunţe la tot ce avea. Ilie a răspuns: Nu te teme. Coace pentru tine şi pentru fiul tău, dar prima turtă pregăteşte-o pentru mine şi adu-mi-o. Apoi i-a explicat mesajul Domnului: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu va lipsi până în ziua când Domnul va da ploaie pe faţa pământului”. Cuvântul Domnului s-a împlinit. În mod miraculos, proviziile au crescut puţin câte puţin, atât cât era nevoie pentru a fi folosite.
În aceasta este o lecţie pentru poporul Domnului — o lecţie care ne spune că, chiar în situaţia noastră extremă, noi să arătăm compasiune faţă de alţii în condiţii asemănătoare sau mai rele. Domnul îl iubeşte pe dătătorul voios. Cei care nu dau şi cei care dau bombănind pierd astfel mult din binecuvântarea Domnului. Nu trebuie să fim nechibzuiţi în dăruire; cu toate acestea, când avem dovezi că e nevoie, şi mai ales dacă cel în nevoie este un copil al lui Dumnezeu, putem foarte bine să împărţim cu acesta chiar şi propriile necesităţi. Răsplata noastră va fi înţelegerea aprobării divine şi o creştere a gândului Domnului în noi înşine. Promisiunea Domnului pentru aceştia este grija Sa peste măsură. Ei sunt asiguraţi că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele lor, deoarece Îl iubesc pe Dumnezeu şi urmează în calea la care au fost „chemaţi după planul Său”.
Scripturile declară: „Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; şi altul care reţine mai mult decât trebuie, nu face decât să sărăcească” (Proverbe 11:24). Această văduvă a dat cu mână largă sau a împărţit puţinele ei provizii şi astfel le-a înmulţit pentru multe zile, în armonie cu acest text. Textul nostru de bază de asemenea să nu fie uitat: „Cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine”— nu le va lipsi nimic din ceea ce este bun pentru ei. Domnul, în înţelepciunea Sa, poate alege să nu le dea bogăţii sau proeminenţă. Ei trebuie să se încreadă în înţelepciunea Sa, în judecata Sa, în legătură cu lucrurile care vor fi pentru binele lor cel mai mare, cel mai înalt.