SINGURA GREŞEALĂ A LUI IOSAFAT

2 Cronici 17:1-13

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Mat. 6:33

R 4730b W. T. 15 decembrie 1910 (pag. 395-396)

În timp ce Ahab era împărat în Israel, Iosafat a urmat la tron în Iuda. El a fost avantajat de faptul că părinţii săi au fost oameni evlavioşi — un mare avantaj. Aşa cum a fost sugerat în ultimul nostru studiu, nedreptatea şi idolatria lui Israel au avut o influenţă favorabilă asupra lui Iuda, la fel cum beţia şi destrăbălarea unui părinte are influenţă asupra copiilor săi, care-i observă nesăbuinţa şi învaţă din greşelile lui. Mai mult, idolatria lui Israel, care a împins spre Iuda caracterele cele mai evlavioase din toate seminţiile, a îmbogăţit această din urmă naţiune în puterea morală şi în caracter. Între aceştia erau incluşi toţi preoţii şi leviţii care îi erau încă loiali lui Dumnezeu şi închinării pe care El o stabilise.

Toate aceste lucruri au produs un sentiment sănătos pe care tânărul împărat Iosafat l-a împărtăşit şi, în calitate de conducător al naţiunii, l-a manifestat prin exemplu.

Încurajat astfel, tânărul împărat a început o cruciadă generală împotriva fiecărui loc şi obicei idolatru din împărăţia sa. La fel cum Ahab l-a întrecut pe tatăl său Omri ca răufăcător, tot aşa şi Iosafat, l-a întrecut pe tatăl său Asa ca susţinător al Legii Divine. De fapt ne amintim că Asa în ultimii săi ani a devenit mândru şi încrezut şi într-o anumită măsură, pentru un timp, s-a răzvrătit împotriva aranjamentelor divine.

PROSPERITATE ÎN FAVOARE DIVINĂ

Împărăţia lui Iosafat a prosperat. El a întărit numeroasele sale hotare, mai ales cele dinspre ţara lui Israel, cel mai apropiat vecin al lui Iuda. Naţiunile mai mici învecinate au căutat favoarea lui Iuda şi i-au plătit tribut şi daruri până când împărăţia lui Iosafat a ajuns foarte prosperă. Astfel, loialitatea faţă de Domnul a fost răsplătită cu prosperitate. Dacă din aceasta unii încearcă să scoată învăţătura că toate persoanele şi naţiunile prospere sunt onorabile, drepte şi în părtăşie divină, cu siguranţă greşesc. Greşesc şi aceia care susţin că adversitatea, sărăcia şi boala sunt dovezi sigure ale lipsei de favoare divină şi ale unei vieţi păcătoase.

Trebuie să ne amintim nu numai că împăraţii răi, Omri şi Ahab, au fost prosperi, dar ne amintim şi că multe naţiuni rele şi obiceiuri nedrepte au prosperat şi încă prosperă. Prosperitatea, deci, nu este întotdeauna un semn al favorii divine. În cazul lui Iosafat şi al împărăţiei sale însă, prosperitatea a fost un semn al favorii, deoarece Iuda reprezenta încă naţiunea aleasă a lui Dumnezeu într-un mod special. Conform Legământului lui Dumnezeu cu ei, erau binecuvântaţi în măsura în care îşi menţineau loialitatea faţă de legământ — loialitatea faţă de Dumnezeu. Dar această promisiune sau Legământ nu a fost făcut cu omenirea în general, ci numai cu acea singură naţiune a lui Israel care, pe timpul despre care vorbeşte studiul nostru, era reprezentată în mod special de Împărăţia lui Iuda. Dacă vrem să vedem că dreptatea nu aduce întotdeauna pace şi prosperitate lumească, trebuie doar să ne uităm la Învăţătorul însuşi şi la cei mai credincioşi ucenici ai Săi ca să vedem contrariul. Mai mult, aceasta este asigurarea Învăţătorului pentru urmaşii Săi: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace in Mine. În lume veţi avea necazuri”; „Nu vă miraţi … dacă vă urăşte lumea” „ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” „Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi.”

Cu alte cuvine, sistemele de recompense şi pedepse pe care dreptatea le-ar indica nu sunt aplicate în prezent. Dumnezeu aranjează acum ca familia Sa spirituală să umble prin credinţă şi nu prin vedere; şi ca să le dea încercări ale credinţei, El permite frecvent suferinţe şi dezavantaje în interesele pământeşti pentru a le proba loialitatea şi ascultarea — pentru a-i dovedi biruitori, credincioşi până la moarte, în aderenţa lor la principiile dreptăţii. Pentru aceştia este promisiunea că, dacă vor fi găsiţi vrednici, vor primi moştenirea cerească. Apoi va veni timpul încercării lumii.

Dar când va începe domnia lui Mesia, toate acestea se vor schimba şi fiecare faptă, cuvânt şi gând greşite vor primi pedepse prompte, şi fiecare efort bun va fi răsplătit şi încurajat. Astfel Scripturile declară: „Căci, când se împlinesc judecăţile (procedurile drepte) Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea”. Oportunităţile binecuvântate ale acelui timp vor aparţine întregii omeniri, cu excepţia Bisericii. Clasa din acest Veac chemată în mod special are binecuvântarea specială care constă în urechi care aud şi inimi care înţeleg, şi o chemare la răsplata divină —„Chemarea de Sus”. Astfel, dragii mei cititori, vedem că încercările şi dificultăţile noastre, apreciate şi acceptate în mod corect, sunt o binecuvântare pentru noi, deoarece lucrează pentru noi o mult mai mare şi veşnică greutate de slavă — decât cea pe care o va primi lumea. Cele mai mari recompense pentru lume vor fi de restabilire pământească — să obţină umanitatea perfectă. Astfel vedem grija lui Dumnezeu în Cristos pentru omenire în general, ca să obţină viaţă veşnică umană, iar viaţă veşnică pe plan spiritual pentru Biserica aleasă şi moarte veşnică pentru cei care, după ce vor fi avut pe deplin îndurarea divină şi ocazia, vor păcătui cu voia.

SINGURA GREŞEALĂ A LUI IOSAFAT

La fel ca alţii, acest împărat, fără îndoială, a făcut multe greşeli, gafe, dar cea mai importantă greşeală a lui a fost afilierea cu Ahab, împăratul lui Israel. Există o lecţie aici pentru toţi cei din poporul lui Dumnezeu. „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” — nici prin legături matrimoniale, nici prin parteneriate de afaceri sau prietenii strânse. „Ce părtăşie are lumina cu întunericul?” 2 Cor. 6:14-18.

Ahab a declarat război şi l-a invitat pe Iosafat să meargă cu el. Se aştepta să fie o cucerire uşoară, dar binecuvântarea Domnului nu a fost în aceasta, după cum Iosafat a aflat mai târziu, abia scăpând cu viaţă. Dar greşeala lui anterioară a fost aranjarea căsătoriei dintre fiul său şi fiica lui Ahab şi a Izabelei. Fără îndoială el a considerat aceasta o metodă înţeleaptă, de a reuni în final cele două împărăţii — dar era o înţelepciune lumească — o nesăbuinţă — contrară înţelepciunii care vine de sus. Dezaprobarea părtăşiei lui Iosafat cu Ahab a fost arătată de Domnul. Profetul a fost trimis la el, zicând: „Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din cauza aceasta mânia Domnului este peste tine”. 2 Cron. 19:2.

Poporul lui Dumnezeu poate imediat să înveţe o lecţie din toate acestea, fără alte sugestii din partea noastră.

Textul nostru de bază se referă la Împărăţia la care sunt invitaţi acum israeliţii spirituali. A o căuta înseamnă a căuta un loc cu Răscumpărătorul în gloria şi puterea Împărăţiei Sale care vine. Cei care o caută pot să piardă aparent avantajele naturale, dar prin credinţă ei recunosc că toate lucrurile, chiar şi încercările, dificultăţile şi lipsurile lucrează împreună pentru bine, în avantajul lor spiritual, pregătindu-i pentru Împărăţie.