ÎNTREBĂRI BEREENE LA STUDII ÎN SCRIPTURI

Volumul 6, studiul III — Chemarea Noii Creaţii

W.T. 1 decembrie 1910 (pag. 382-383)

1 ianuarie

91) Ce a simbolizat ungerea Marelui Preot? Pag. 131 par. 2.

92) Ce a reprezentat uleiul sfânt al ungerii? Pag. 132 par. 1.

93) De ce semnele sfinţirii din Noua Creaţie nu sunt admirate sau aprobate de lume? Pag. 132 par. 2.

94) În timp ce sfinţirea are două părţi, a lui Dumnezeu şi a omului, ce element adiţional este esenţial? Pag. 133 par. 1.

95) Explicaţi acţiunea Cuvântului sau a „înţelepciunii lui Dumnezeu” prin Cristos, faţă de noi ca Noi Creaturi, şi atitudinea noastră faţă de aceasta. Pag. 133 par. 2.

96) Care este rezultatul binecuvântat al deplinei consacrări simţit de aceste Noi Creaturi care îşi însuşesc făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ale lui Dumnezeu? Pag. 134 par. 1.

97) Explicaţi cum experienţele celor deplin consacraţi diferă în funcţie de temperament? Pag. 134 par. 2.

98) Dacă consacrarea nu înseamnă perfecţiune umană, cum poate Dumnezeu să accepte sacrificiile noastre? (Pag. 136 par. 1.) Cum ne atribuie Cristos meritul său? Pag. 109

8 ianuarie

99) Care este prima şi continua noastră datorie cu privire la imperfecţiunile noastre în carne? Pag. 136 par. 2.

100) Ce efect va avea adevărata sfinţire asupra vieţii noastre? Pag. 137 par. 1.

101) Care trebuie să fie stimulentul întregii noastre energii? Pag. 137 par. 1 ultima parte.

102) Domnul nostru s-a rugat, „Sfinţeşte-i prin Adevărul Tău”. Ce fel de Adevăr poate produce sfinţirea plăcută lui Dumnezeu? Pag. 137, 138.

103) Care este cel mai bun sfat în legătură cu aceasta, dat nouă de Apostolul Pavel? Pag. 139.

104) Câtă emoţie trebuie să fie aşteptată în Sfinţire? Există motiv Scriptural de a aştepta manifestări exterioare neobişnuite sau emoţii ca dovadă a acceptării noastre de către Domnul? Pag. 140.

105) Comparaţi experienţele acelor consacraţi care s-au născuţi din părinţi Creştini cu ale altora care nu sunt atât de favorizaţi. Pag. 141 par. 1, pag. 142 par. 1.

106) Care este intenţia evidentă a Domnului în lăsarea atâtor lucruri ascunse de judecata noastră umană? Pag. 142 par. 2.

15 ianuarie

107) Ce înseamnă „deschiderea ochilor înţelegerii noastre”, şi cum este aceasta simbolizată în Cortul Întâlnirii? Pag. 143 par. 1.

108) Din moment ce simţirea noastră depinde atât de mult de temperamentul nostru, cum putem avea în viaţă binecuvântarea continuă a bucuriei credinţei? Pag. 143 par. 2.

109) Care este cauza norilor „pământeşti”, care uneori vin între consacraţi şi Domnul lor? Pag. 144 par. 1, 2.

110) La ce fel de boli se referă psalmistul când zice: „Îţi vindecă toate bolile tale”? Psa. 103:2-5? Şi cum sunt ei vindecaţi? Pag. 145 par. 1.

111) Ce greşeală fac adesea multe Noi Creaturi cu privire la boala sufletească? Pag. 145 par. 2.

112) Ce cale trebuie urmată în mod potrivit în aceste cazuri? Pag. 146 par. 1, pag. 147 par. 1.

113) Care trei dificultăţi pot fi încercate de unele Creaturi Noi când merg la Tronul Harului? Pag. 147 par. 2.

114) Care sunt remediile potrivite pentru aceste dificultăţi? Pag. 148 par. 1.

115) Menţionaţi o altă clasă de consacraţi dar bolnavi spirituali, şi remediul prescris pentru această stare de lucruri. Pag. 148 par. 2, pag. 149.

116) Care trebuie să fie atitudinea celorlalte Noi Creaturi faţă de aceia care „umblă în neorânduială”? Pag. 150 par. 1.

117) Cum trebuie trataţi consacraţii Domnului care sunt într-o stare de slăbiciune şi înfometare? Pag. 150 par. 2.

22 ianuarie

118) Este consacrarea implicată în îndreptăţirea acceptabilă? Pag. 151 par. 1.

119) Este posibil în condiţiile prezente să înaintăm mult pe cărarea îndreptăţirii fără să ajungem la poarta negării de sine — deplina consacrare până la moarte? Pag. 152 par. 1, 2.

120) Care este caracterul unora dintre căile care ocolesc această poartă a deplinei consacrări? Pag. 153 par. 1.

121) Care este singurul fel în care poate fi păstrată plinătatea bucuriei şi păcii care vine odată cu acceptarea lui Cristos ca Răscumpărătorul nostru? Pag. 153 par. 2.

122) Sunt cei care refuză să se consacre imediat înlăturaţi de la favoarea Divină? Pag. 153 par. 3.

123) Doar cui îi aparţin făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ale lui Dumnezeu? Pag. 154 par. 1.

124) Cei care omit să se consacre pot în mod potrivit să continue a se bucura de privilegiile rugăciunii? Pag. 154 par. 2.

125) Ce cale trebuie să urmeze cei care doresc mai departe favoarea Domnului? Pag. 155 par. 1, 2.

126) Ce trebuie să facă cei care „caută pe Dumnezeu” şi care nu sunt încă gata pentru o completă predare către voinţa lui Dumnezeu? Pag. 155 par. 3.

127) Având în vedere faptul că „chemarea de sus” a încetat în 1881, ce diferenţă ar face aceasta cu privire la consacrare? Pag. 156 par. 1, 2.

29 ianuarie

128) Menţionaţi vederea eronată despre sfinţire susţinută de „oamenii sfinţiţi”. Pag. 157 par. 1, 2.

129) Explicaţi eroarea de a susţine că întregul obiectiv al sfinţirii este evitarea păcatului. Pag. 158 par. 1.

130) Care este ideea conţinută în cuvântul răscumpărare? Pag. 158 par. 2.

131) Cum a fost obţinută această răscumpărare şi cum se aplică ea la Noua Creaţie? Pag. 159 par. 1.

132) Explicaţi folosirea cuvântului Apolutrosis în Luca 21:28 şi Efeseni 4:30. Pag. 159 par. 2 prima parte.

133) Explicaţi Efeseni 1:7 şi armonizaţi aceste două folosiri ale cuvântului răscumpărare. Pag. 159 par. 2 ultima parte.

134) Explicaţi Rom. 3:24 şi 8:20-23. Pag. 160 par. 1.

135) Cum credinţa în Domnul Isus Cristos ne dă „viaţă veşnică”? Pag. 160 par. 2, pag. 161 par. 1.

136)În ce fel suferinţele, moartea şi învierea Domnului nostru se identifică cu răscumpărarea (eliberarea) noastră, prezentă şi viitoare? Pag. 161 par. 2, 3.