O REFORMĂ NAŢIONALĂ DIN TRECUT

2 Cronici 15:1-15

„Voi, dar, întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.”

R 4724 W. T. 1 decembrie 1910 (pag. 379-380)

Acest studiu ne prezintă un tânăr rege ale cărui împrejurări în tinereţe au fost nefavorabile, în sensul că tatăl său a fost departe de a fi un om bun, iar primii săi ani au fost sub influenţa unei bunici idolatre. În mijlocul acestor circumstanţe nefavorabile, Asa a dezvoltat repede loialitate faţă de Dumnezeu şi putere de judecată benefice pentru împărăţia sa. Toţi am avut experienţe cu persoane de acest fel. Am văzut ocazional copii cu părinţi răi, copii care păreau să vadă răul din viaţa părinţilor şi de care să le fie silă, şi văzând aceasta să fie conduşi în căi drepte. Uneori părea ca şi cum Providenţa Divină se interpunea influenţelor prenatale, ceea ce îl făcea pe copil foarte diferit de oricare dintre părinţi în înclinarea minţii sale. Sf. Pavel pare să indice ceva în acest sens în cazul său, când declară că providenţa divină l-a favorizat din pântecele mamei sale (Gal. 1:15). Totuşi, nimic din aceasta nu intervine în voinţa individului — în voinţa sa liberă.

Asa a făcut mult pentru desfiinţarea idolatriei din împărăţia sa şi pentru influenţarea minţii poporului spre respect şi ascultare de Atotputernicul Dumnezeu. În consecinţă, a avut pace timp de zece ani, timp în care şi-a încurajat poporul şi s-a impulsionat spre activitatea de pregătire a unei armate şi de terminare a cetăţilor întărite de la hotarele împărăţiei sale, pentru protecţie împotriva atacurilor duşmanilor.

După zece ani de pace a venit Zera, un prinţ etiopian, cu o armată de un milion şi cu trei sute de care de război, pentru a ataca împărăţia lui Iuda. După obiceiul vremurilor, ei au jefuit ţara prin care au trecut, însuşindu-şi, devastând etc. — „luând pradă”. Aceasta a fost chiar ocazia pentru care se pregătise Asa în decursul celor zece ani de pace. A ieşit cu armata sa pentru a bate pe invadator. Cu toate acestea, credinţa sa a privit spre Dumnezeu pentru victorie, dându-şi seama că la El era puterea de a da sau de a reţine victoria. În bătălia care a urmat, Asa şi armata sa au avut succes; duşmanii lor au fost loviţi, derutaţi, împrăştiaţi, iar prăzile au mers împreună cu victoria.

CONSACRARE LUI DUMNEZU REÎNNOITĂ

Întorcându-se din luptă cu inimile pline de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, au întâlnit pe drum un profet — Azaria — care, în numele Domnului, l-a sfătuit pe împărat şi pe poporul lui că, deoarece făcuseră bine totul şi cu credincioşie, şi că, de aceea, binecuvântarea lui Dumnezeu a fost cu ei, continuarea binecuvântării divine va depinde de credincioşia lor faţă de Dumnezeu şi de cerinţele Legii Sale. Ceasul victoriei este mai periculos decât ceasul primejdiei; inima este mai predispusă să fie mândră şi încrezută în sine şi să-şi simtă importanţa. Avertizarea divină a ajutat pe împărat şi pe poporul său să aprecieze situaţia şi să ia o atitudine şi mai fermă pentru dreptate. Încă o reformă şi mai amănunţită a fost astfel inaugurată — niciun fel de idolatrie n-a fost în continuare permisă în împărăţie, sub pedeapsa cu moartea, şi binecuvântarea Domnului a continuat cu împărăţia lui Iuda.

DUMNEZEUL BĂTĂLIEI

Oamenii binevoitori interesaţi în congrese de pace etc., ne întreabă uneori cum ar trebui să înţelegem faptul că Dumnezeul Scripturilor din Vechiul Testament a fost un Dumnezeu al Bătăliei — uneori poruncind un război şi distrugerea completă a multor oameni. Răspunsul la această întrebare poate fi apreciat numai atunci când privim situaţia din punctul de vedere potrivit, şi anume:

Întreaga lume a fost pierdută în păcat şi a fost condamnată la moarte ca nedemnă de viaţă, nevrednică de favoarea divină. În consecinţă nu a contat, fie că Dumnezeu le-a permis să moară de foame, de epidemii, sau de ceea ce uneori numim noi moarte naturală — pedeapsa cu moartea trebuia să fie executată mai devreme sau mai târziu în oricare caz —- toţi trebuie să meargă în mormânt. Totuşi, mulţumim lui Dumnezeu că planul Său îndurător a pregătit o răscumpărare din mormânt şi din moarte pentru Adam şi pentru toată rasa lui, şi în cele din urmă, prin înviere, o ocazie deplină să vină la o cunoştinţă adevărată a lui Dumnezeu şi a dreptăţii, şi, dacă vor fi ascultători, în final să se întoarcă la favoare divină şi la mai mult decât a fost pierdut în Eden — toată această restabilire fiind realizată prin Calvar.

Naţiunea lui Israel nu fost o excepţie de la această domnie a păcatului şi a morţii, dar Dumnezeu i-a ales ca naţiune, ca să facă din ei tipuri, umbre, care să ilustreze scopurile Sale îndurătoare. În acest scop El a intrat într-un Legământ tipic cu ei, printr-un Mijlocitor tipic, sub o Ispăşire tipică pentru păcatul lor, efectuată prin sacrificii tipice pentru păcate. Ei au devenit poporul său tipic, iar El împăratul lor, pe care ei s-au angajat să-L asculte cu credincioşie.

Astfel, într-un mod figurativ, Israel a fost reprezentant al lui Dumnezeu şi al dreptăţii Lui în mijlocul unei lumi idolatre şi, mai târziu, când cele zece seminţii s-au separat, a rămas împărăţia care în mod special reprezenta împărăţia lui Dumnezeu, la care au recurs din punct de vedere religios toţi cei cu inima loială din toate seminţiile. Din acest punct de vedere, promisiunea lui Dumnezeu pentru această naţiune a fost binecuvântarea Sa divină, oferindu-le pace şi prosperitate pământească în măsura în care ei Îi vor fi loiali, şi război, foamete, epidemii, revoltă, tulburări, în măsura în care ei vor neglija Legământul cu El şi nu vor asculta de El ca Monarhul lor, ca Dumnezeul lor. Toate procedurile lui Dumnezeu cu această naţiune au simbolizat binecuvântări mai mari pentru viitor. Noi nu trebuie să înţelegem că în vremea aceea, sau de atunci încoace, vreo altă naţiune a avut aceeaşi relaţie cu Dumnezeu, nici că El răsplăteşte şi pedepseşte în mod asemănător fidelitatea sau infidelitatea fiecărei naţiuni în particular.

Sf. Petru ne spune că Israelul spiritual este o „preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi virtuţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Acest Israel Conceput de Spirit nu este o naţiune pământească, nu are războaie pământeşti cu arme carnale. Această Naţiune Sfântă nu are nicio promisiune de pace şi prosperitate pământească drept răsplată pentru ascultare de Dumnezeu, ci, dimpotrivă, este asigurată că în lume va avea necazuri, ură, împotrivire, suferinţă, şi că răsplata ei va fi spirituală. Ea va avea acum pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, şi în curând, prin „Întâia Înviere”, i „se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”.

LECŢII CARE LE PUTEM ÎNVĂŢA

Aproape fiecare pagină din istorie poate da lecţii celor care doresc să le înveţe. Experienţa împăratului Asa poate, de exemplu, să ne dea lecţia că în anii tinereţii noastre trebuie să îndepărtăm cum se cuvine orice idolatrie a banilor, a faimei, a cinstei primite de la oameni, şi să căutăm să cunoaştem şi să facem voia Domnul din inimă. În anii timpurii ai vieţii ar trebui să ridicăm fortăreţele caracterului care ne vor servi ca apărare împotriva atacurilor lumii, ale cărnii şi ale Diavolului în anii noştri de mai târziu, iar când vine bătălia, astfel pregătiţi, trebuie încă să privim la Domnul pentru victorie, dându-ne seama de forţa cuvintelor apostolului: „Când sunt slab, atunci sunt tare” în Domnul.

O biruinţă mare să nu ne facă mândri, neglijenţi şi înfumuraţi. Preveniţi de Domnul, aşa cum a fost Asa, să ne îndeplinim consacrarea mai minuţios şi astfel să continuăm să ne întărim, pentru a fi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui.

Nu mai contează cât de îngust e drumul,

Ce liste cu pedepse vin mereu,

Eu azi al sorţii mele sunt stăpânul,

Sunt căpitanul sufletului meu.