IACOV ŞI ESAU ÎNTR-O LUMINĂ NOUĂ

R 4722 W. T. 1 decembrie 1910 (pag. 376-377)

Un călător şi conferenţiar familiarizat cu obiceiurile şi tradiţiile arabilor aruncă o nouă lumină asupra tranzacţiei dintre Iacov şi Esau cu privire la dreptul de întâi-născut şi la înşelarea lui Isaac. Se pretinde, şi se pare că pe bună dreptate, că obiceiurile arabilor din Mesopotamia de astăzi sunt în toate privinţele aşa cum erau cu trei mii cinci sute de ani în urmă, pe când Avraam locuia acolo şi era un mare şeic, cu turme, cirezi şi servitori. Prin urmare, idealurile şi obiceiurile care predomină printre ei ne oferă un bun criteriu cu privire la cele din zilele lui Isaac, Iacov şi Esau.

Se afirmă că până în zilele noastre fiul întâi-născut al familiei este moştenitorul proprietăţii, cu autoritate deplină alături de tatăl său. Printre arabi este obiceiul ca fiul cel mai mare să recunoască prin post ziua de naştere a unui strămoş sărbătorit, de la care a primit moştenirea. Pe de altă parte, pentru ceilalţi membri ai familiei aceasta este o zi de sărbătoare. Participarea fiului mai mare la sărbătoare cu astfel de ocazie ar însemna renunţarea la dreptul de întâi-născut în favoarea celui care urmează.

Aplicând acest lucru la Esau şi la Iacov: Probabil că ocazia a fost sărbătorirea zilei de naştere a bunicului lor Avraam, de la care îşi avea originea marea binecuvântare a lui Dumnezeu, pe care o moştenea Esau ca fiul mai mare al familiei. Prin urmare, aceasta era ziua în care el trebuia să postească, iar pentru Iacov era o sărbătoare şi un praznic special de linte. În calitate de fiu mai mare, nu era necesar ca Esau să procure mâncarea de la fratele său, căci, fiind capul casei, următorul după tatăl său, ar fi putut porunci orice ar fi dorit. Dar cu acea ocazie, când i-a cerut lui Iacov mâncarea savuroasă, acesta din urmă a fost uimit şi practic a spus: „Vorbeşti serios sau glumeşti? Chiar vrei să spui că doreşti să renunţi la drepturile tale de întâi-născut prin faptul că vrei să mănânci din mâncare? Dacă aceasta vrei să spui, foarte bucuros îmi voi asuma responsabilitatea şi voi posti ca întâiul-născut.” Esau a răspuns: „Da, asta vreau. De ce să postesc? Oricum nu am încredere în vechile promisiuni ale Scripturii şi am îndoieli serioase dacă Dumnezeu a comunicat mai mult cu tatăl Avraam decât cu alţii”. Îndoindu-se încă de sinceritatea lui, după obiceiul poporului din Orient până în ziua de astăzi, Iacov a spus: „Jură-te şi voi crede”. Astfel că Esau a jurat că cedează de bună voie drepturile sale fratelui său Iacov, care a fost bucuros să respecte condiţiile datorită credinţei sale în promisiunile făcute lui Avraam.

De ce a fost înşelat Isaac?

Sursa noastră de referinţă mai declară că printre arabi este încă socotită cu totul adecvată înşelarea celor în vârstă, cu scopul de a-i cruţa de durere. S-a presupus că lui Isaac i-ar fi cauzat durere şi întristare să afle că fiul său întâi-născut şi-a subapreciat astfel privilegiile. De aceea soţia sa şi Iacov au aranjat să-l înşele. Esau a fost necinstit în încercarea de a lua binecuvântarea pe care a pierdut-o şi încă cu jurământ. Se pare că el se temea că binecuvântarea întâiului-născut va transfera lui Iacov cea mai mare parte a averii lui Isaac. După cât se pare, lucrurile pământeşti au fost cele pe care le-a dorit şi nu binecuvântarea spirituală a lui Dumnezeu prin Avraam. De îndată ce Iacov lăsa toată moştenirea pământească în mâinile lui Esau, acesta din urmă părea mulţumit. Şi Iacov a fost de asemenea mulţumit, pentru că a obţinut partea pe care o dorea în mod special şi o preţuia mai presus de orice.

În armonie deplină cu aceasta, Scripturile îl acuză pe Esau că a fost o persoană profană, lumească, unul care şi-a vândut partea de întâi-născut din promisiunile speciale ale lui Dumnezeu pentru o ciorbă de linte — pentru o împrospătare vremelnică, pământească. De asemenea Scripturile îl laudă pe Iacov pentru dorinţa sa de a-şi refuza confortul pământesc pentru făgăduinţele cereşti.