Se va spune ca amintire despre ea

Matei 26:1-16

„Ea a făcut ce a putut.” Marcu 14:8.

R4702 W. T. 15 octombrie 1910 (pag. 331-332)

Într-un studiu anterior am tratat intrarea triumfală a Marelui Învăţător în Ierusalim pe un asin şi prezentarea Sa naţiunii lui Israel ca Împărat al lor, în împlinirea profeţiei din Zaharia 9:9-12. Aceasta a fost cu cinci zile înainte de Paşti. Timp de mai multe zile Isus a învăţat în templu, mergând noaptea la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei din Betania. El ştia la ce să Se aştepte — că-I sosise ceasul. Ştia că preoţii cei mai de seamă şi bătrânii poporului plănuiau chiar atunci distrugerea Sa, ezitând numai ca nu cumva aceasta să producă tulburare. Indignarea lor împotriva Marelui Învăţător era că El nu învăţa aşa cum învăţau ei şi că învăţăturile Lui aveau mult mai mare putere asupra maselor decât toate învăţăturile lor. Mânia, invidia, ura, s-au unit pentru a-L înfiera ca impostor şi a-L trimite la moarte, „pentru binele cauzei”.

Ospăţul din Betania la care ne referim în studiul acesta poate să fi fost în noaptea de dinaintea trădării Domnului, cu două zile înainte de sărbătoarea Paştilor. Dar consensul opiniilor pare să fie că acesta a avut loc în seara de Sabat de dinaintea intrării triumfale în Ierusalim. Oricum, nu are importanţă. A existat un astfel de ospăţ. Isus şi ucenicii Lui au fost prezenţi. În timpul ospăţului s-a apropiat o femeie cu un vas de alabastru cu un parfum foarte preţios. Ea l-a turnat pe capul Său şi întreaga încăpere s-a umplut de un miros plăcut. Femeia era Maria, sora lui Lazăr şi a Martei.

O altă relatare ne arată că protestul ucenicilor împotriva acestui lucru, că era o risipă, a fost instigat de către Iuda, casierul micii cete de ucenici ai Domnului. Ioan a remarcat că el era un hoţ şi ţinea punga, şi a sugerat că pe el îl interesau mai mult banii decât săracii, iar menţionarea săracilor de către el a fost numai un şiretlic. Dar Marele Învăţător Şi-a mustrat ucenicii zicând: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine. … Dacă a turnat acest parfum pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea îngropării Mele. Adevărat vă spun că oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, ca amintire despre ea” (Mat. 26:10-13). Câtă consideraţie din partea Marelui Învăţător! Câtă simpatie! Câtă apreciere a toate câte s-au făcut pentru El!

„Ea a făcut ce a putut”

Domnul, în acord cu toate învăţăturile şi uzanţele Scripturii, refuză să recunoască femeia ca învăţător al religiei în Biserică printre urmaşii Săi. Nici unei femei nu i s-a dat un loc printre cei doisprezece apostoli — nici atunci când au fost trimişi cei şaptezeci de evanghelişti cu mesajul simplu pe care orice femeie l-ar fi putut da, în mod sigur, la fel de fluent ca orice bărbat, sau chiar mai bine; nici în această misiune n-a trimis femei, nici măcar un reprezentant al acestui gen. Bărbatul, în uzanţa scripturală, este ilustraţia Domnului; femeia, ilustraţia Bisericii. Ar fi în dezarmonie cu ilustraţia ca Biserica să fie instructorul, iar Domnul să fie învăţăcelul. În mod logic deci, ar fi fost nepotrivit ca femeii să-i fi fost încredinţată sarcina de a-L reprezenta pe Domnul. Ca atare, femeile ca învăţători în Biserică n-au nicio autoritate în Biblie pentru acea poziţie. Citim că şarpele a înşelat-o pe mama Eva şi a făcut-o învăţător al erorii pentru soţul ei. Citim că spiritele rele s-au folosit de o anumită tânără ca mediu pentru a anunţa pe apostoli. Dar nu găsim nicio aprobare divină a femeii ca învăţător în Biserică, ci aflăm că tânăra care a acţionat sub influenţa unui spirit de prezicere şi a încercat să predice pe Cristos şi pe apostoli a fost mustrată de către apostolul Pavel, iar spiritul de prezicere a părăsit-o.

Acest lucru însă nu arată că Isus sau apostolii au fost duri faţă de femei sau că nu le-au apreciat calităţile inimii şi minţii. Chiar dimpotrivă. Printre urmaşii Domnului au fost multe „femei onorabile”, şi iubirea Lui specială pentru această Marie şi pentru sora ei Marta este relatată în mod deosebit. Să învăţăm lecţia din Carte şi să nu încercăm să învăţăm noi Cartea.

„Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi”

Domnul nostru, răspunzând argumentului lui Iuda, că parfumul ar fi trebuit vândut cu o sumă mare în beneficiul săracilor, a spus: Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi. Puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Sărăcia este desigur un factor în ordinea socială din prezent, pentru că, în starea noastră decăzută ca rasă, unii sunt mai străluciţi la minte decât alţii şi egoismul este regula generală. Prin urmare, până la sfârşitul domniei păcatului şi a morţii săracii vor fi aici. Şi există o binecuvântare legată de fiecare faptă bună, de fiecare străduinţă nobilă de a ajuta pe vreun membru al rasei să se ridice la condiţii mai înalte şi mai bune, din punct de vedere mintal, moral şi fizic. În curând nu vor mai exista săraci, deoarece, sub condiţiile Împărăţiei, iubirea va fi principiul conducător în locul egoismului. Sub conducerea Mesianică dreptatea va deveni repede universală; voia lui Dumnezeu se va face în cele din urmă pe pământ aşa cum se face în ceruri.

„Dar pe Mine nu Mă aveţi”

Acest lucru a fost adevărat despre Învăţătorul. Încă puţin timp şi El era plecat de la ei, S-a înălţat la dreapta Tatălui. Acelaşi principiu predomină în privinţa urmaşilor Domnului numiţi „Membrii Corpului Său”. Orice putem face pentru aceşti membri, marele Cap va considera ca şi cum l-ar fi făcut Lui Însuşi. De aceea, în timp ce va fi totdeauna potrivit să facem bine tuturor când avem ocazie, va fi de asemenea totdeauna potrivit să facem bine „mai ales celor din casa credinţei”. Aceştia trebuie să fie totdeauna primii în gândurile noastre.

Spiritul egoismului din Iuda l-a condus de la un grad de lăcomie la altul, până când a fost dispus să vândă pe Învăţătorul Său duşmanilor Lui. Vai, ce putere teribilă pentru rău este egoismul! Câţi sunt dispuşi să vândă Adevărul de dragul tihnei sau prosperităţii lumeşti! Cei care au spiritul Adevărului într-o măsură considerabilă trebuie să fie atenţi unde duce egoismul dacă este urmat — la Moartea a Doua.