Privelişte din Turnul de Strajă

R 4697 W. T. 15 octombrie 1910 (pag. 323-327)

„Pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji!”

În timp ce se ţin conferinţe de pace şi se ia în considerare dezarmarea, pregătirea de război continuă constant. Germania îşi fortifică insulele cele mai apropiate de Mare Britanie, iar acum cere ca şi Olanda să-şi fortifice linia de coastă. Motivul aparent al interesului pentru întărirea Olandei este că Germania îşi propune ca nu peste mult timp să facă Olanda să fie parte din Imperiului German şi ar vrea să fie fortificată dinainte. Aceasta ar aduce Germania la câteva ore distanţă pe mare de porturile britanice. Britanicii cred că intenţia este să fie invadaţi, cuceriţi şi făcuţi provincie germană. Fără îndoială că atât Olanda cât şi Belgia ar fi astăzi parte din Germania dacă nu era Marea Britanie, care protejează aceste naţiuni ca o barieră între ea şi armata germană. În Marea Britanie predomină un sentiment de panică. Dăm un extras din Raportul Naval şi Militar, scriitorul fiind secretar al Ligii Serviciului Naţional. Cităm după cum urmează:

„Vrem acum un milion de oameni cu şase luni de instrucţie, şi după aceasta un alt milion ca rezervă, iar aceştia trebuie să fie rezerva după ce toate forţele regulate au părăsit ţărmurile noastre. Fără ei nu putem lupta nici pe mare nici pe uscat. Este evident pentru toţi în afară de poporul nostru apatic şi prost informat, că supremaţia pe mare ne scapă printre degete, iar rivalii noştri se pregătesc intens să dicteze termenii atunci când ne aşteptăm cel mai puţin la război.

Trebuie să fim pregătiţi să trimitem 500.000 din cei mai buni bărbaţi şi să menţinem acea forţă peste hotare dacă vrem să ne protejăm interesele şi să ne menţinem prietenii în Europa. Până în 1915 Germania va avea gata porturile şi arsenalele navale, debarcaderele, cheiurile şi flota şi transportoarele, şi când va fi pregătită va putea lovi ca fulgerul. Atunci, nu departe de Waterloo, trebuie să aibă loc ciocnirea naţiunilor care luptă pentru însăşi existenţa lor.

Plasele se strâng tot mai mult în jurul Olandei şi Belgiei cu fiecare zi. Noi deja adăpostim un milion de vrăjmaşi în interior. Politicienii noştri de cele mai multe ori mint sau nu au curajul să vorbească adevărul. Dezastrul ne priveşte în faţă. La izbucnirea războiului rezervele noastre de hrană vor lipsi şi preţurile vor fi mult deasupra buzunarelor celor săraci. Atunci angajarea în muncă va înceta şi milioanele înfometate vor cere să ne predăm”.

————————

Metodismul lui Wesley dispare

„Pentru al patrulea an consecutiv, Biserica Metodistă Wesleyană raportează o scădere a numărului membrilor ei, de ordinul miilor în fiecare an. Mii de «persoane pioase» sunt înregistrate ca membri, unii din ei plătind pentru sprijinirea bisericii, iar alţii nu. De-a lungul timpului aceşti membri pe hârtie, neavând nici un interes viu în biserică, pleacă, şi apoi sunt clasaţi între cei «care nu frecventează», deşi n-au frecventat în viaţa lor.

Mulţi alţii sunt încă păstraţi în registre mult după perioada «nefrecventării», explicaţia fiind adesea că slujitorul nu-şi ia responsabilitatea să-i «scoată din biserică». Vine un timp în final când acest lucru ajunge să fie o farsă atât de evidentă încât trebuie făcut ceva. Pe lângă aceasta, capelele şi bisericile sunt evaluate la plată după numărul membrilor din registre, şi încep a se auzi murmure din partea celor care trebuie să găsească mijloacele necesare. Apoi are loc o curăţare drastică şi se raportează descreşterile. Celor care susţin că numerele nu înseamnă nimic nu le pasă de încasări. «Lucrurile sunt tot aşa cum au fost» zic ei, «dar pentru moment a prevalat onestitatea».

Nu te poţi baza pe numere

Există un adevăr în felul acesta de a vedea lucrurile, dar nu tot adevărul. Faptul clar este că numărul raportat nu este niciodată cu totul demn de încredere. Există mii de alte persoane în registre despre care slujitorii ştiu bine că nu sunt membri cu adevărat, dar pe care se tem să-i şteargă din cauza problemelor care s-ar răsfrânge asupra lor la conferinţe. Nici unei biserici nu-i face plăcere să vadă descreşterea membrilor, şi orice tendinţă în acea direcţie este acut pusă la îndoială. Numai recent scriitorul a participat la o adunare ţinută pentru „curăţare”, unde multe nume nevrednice au fost lăsate să treacă cu succes din cauza acelei frici nesănătoase. Cu puţin timp înainte, scriitorului i-au fost arătate două bilete de membru scrise de slujitor pentru două persoane care erau moarte de mult timp şi altul pentru o persoană care s-a mutat din zonă.

Se susţine de mulţi metodişti loiali că o înregistrare reală şi exactă a membrilor ar dovedi că Biserica Metodistă Wesleyană este în declin mult mai mare decât arată încasările despre care se discută la conferinţe.

Cauzele declinului nu trebuie căutate departe. Metodismul vechi al lui John Wesley dispare rapid, sau, acolo unde mai zăboveşte, este interzis de cercurile mai înalte ale bisericii. Şi nu numai aceasta, dar zeci de persoane din cele plătite să-l menţină, declară constant că Metodismul lui John Wesley şi-a trăit traiul şi nu mai este destul de onorabil pentru veacul în care trăim noi.

Declinul în predicare

Predicarea de la amvoanele metodiste este o altă cauză a declinului. Probabil că sunt mai mulţi oameni cu carte la amvoane decât înainte, dar nota emoţională din predicarea obişnuită printre metodiştii timpurii aproape că a dispărut din predici. Şi acest fapt este recunoscut de mulţi slujitori, dar ca explicaţie ei vă vor spune că astăzi noi trăim într-un timp când crezurile se schimbă şi că trebuie folosit cel mai atent limbaj când este vorba de anumite teme importante. Totuşi, adevărul este că zeci de slujitori nu prea ştiu ce cred şi de aceea nu vor putea avea zel fierbinte pentru ceva despre care ei au doar o idee vagă.

Nu ştiu dacă au dreptate sau nu. Eu sunt laic, nu sunt expert în teologie, dar persoanele de la amvoane care au abandonat vechile vederi despre împăcare, despre înviere, şi alte mari doctrine pe care le-au crezut metodiştii cu toată puterea lor, nu se pot aştepta să umple bisericile, cu hoaspele uscate pe care le oferă în schimb congregaţiilor”. London Dispatch.

————————

Declinul non-conformiştilor în Marea Britanie

Comunicatele din Marea Britanie arată că baptiştii, congregaţionalii şi diferitele denominaţii metodiste de acolo descresc în număr şi prestigiu. Cauza pentru aceasta nu este greu de văzut. Treptat oamenii de rând îşi pierd spiritul sectar. Cei cărora odată li se spusese direct sau indirect că doar membrii sectei lor vor scăpa de chinul veşnic şi vor obţine fericirea cerească au depăşit asemenea învăţături. Ca urmare, acum toţi învaţă că în ochii Domnului o denominaţie este practic la fel de bună ca şi alta şi la fel de sigură de cer. Iar simpatia generală şi lărgimea minţii tuturor creştinilor au crescut până la gradul că se aşteaptă ca la serviciile funerare predicatorii să facă porţile cereşti destul de largi încât să încapă toţi — oi albe şi negre, bălţate sau pestriţe de orice fel şi nume, şi să fie un colţ destul de mare şi pentru cei care n-au făcut nici o confesiune de credinţă, ci au trăit o viaţă nelegiuită până la capăt. Pentru cei din urmă se speră că poate au spus o rugăciune înainte de a-şi da ultima suflare.

Prin consimţământ general, nici oamenii din ţările civilizate nici cei din cele păgâne nu mai merg în iadul de chin pe care l-au vestit şi l-au crezut părinţii noştri. Singurii care sunt fripţi sunt cei care au mers acolo cu cel puţin treizeci de ani în urmă sau mai mult.

Ca urmare, creştinismul şi părtăşia Bisericii şi evlavia nu au valoare. Creştinismul a devenit doar un alt nume pentru decenţă şi civilizaţie. Toate doctrinele sunt abandonate ca simple speculaţii. Bisericile devin doar cluburi sociale în care forma şi ceremonia definesc calitatea. Ca urmare, masele sunt înclinate să participe la închinare ca să asculte fie o cuvântare amuzantă, fie o muzică frumoasă de la un cor pregătit şi bine plătit, fie o ceremonie religioasă cu mult spectacol şi mişcare. Din această cauză creşte nepopularitatea acelor secte care odată susţineau cele mai înalte standarde ale serioziţătii, zelului şi libertăţii creştine, non-conformism şi simplitate.

Biserica Metodistă din Statele Unite este foarte diferită de toate corpurile metodiste mai mici din Marea Britanie. Aspectul episcopal al ei face din cler o mare ierarhie cu o influenţă vastă. Este o capodoperă de organizare, în care şi cel mai mic învăţător sau predicator laic depinde de cel ce este deasupra lui pentru a-şi putea păstra propria poziţie. Iar slujitorul obişnuit depinde de Bătrânul conducător. Iar Bătrânii conducători depind de Episcopii lor. Conducerea ei, sistemul ei, supravegherea fiecărui interes al ei este al doilea doar după papalitate — capodopera tuturor organizaţiilor din lume.

Un declin lamentabil

Recensământul metodist arată din nou un declin al membrilor ei, de data aceasta cu 2.267 de persoane, comparat cu scăderea de anul trecut, de 1.444; scăderea totală din ultimii patru ani ajungând la un număr uimitor, de 9.869 de persoane. Faptul că această scădere reprezintă doar doi la sută din întregul corp este de o importanţă comparativ mică în faţa faptului grav că, în ciuda efortului uriaş şi continuu, în loc de progres proporţional are loc un declin constant. Perspectiva este chiar mai gravă, pentru că există, cum se poate aştepta, un declin în sursele din care sunt atraşi în principal membrii; astfel, când sunt luaţi în considerare câţi sunt „pe probă pentru a fi membri” şi câţi sunt în „clasele junioare”, „numărul total al pierderilor membrilor în cei patru ani este de 23.996”. London Christian.

————————

Numărul membrilor bisericii este în declin

Cifrele prezentate la întâlnirea anuală a Uniunii Baptiste din această săptămână, care arată o scădere a numărului membrilor Bisericii cu 1.553 de persoane, în timp ce există o creşterea a numărului de locuri de închinare cu 38, produc o examinare a inimii printre liderii non-conformismului. A existat o scădere şi în anul trecut. Este curios că în timp ce facilităţile de închinare cresc, numărul aderenţilor sau al membrilor recunoscuţi descreşte an de an. Darlington (Eng.) Times.

Unde este de fapt greşeala

Rev. H.C. Morrison a spus într-o predică ţinută la o adunare de la tabăra Desplaines:

„Nu mi-e teamă de necredincioşia flagrantă a lui Tom Paine sau a lui Voltaire sau a lui Robert Ingersoll, dar mă tem de necredincioşia care umblă mascată în haine clericale şi la altar. Cred că acel necredincios, Rev. Lyman Abbott, a făcut mai mult rău decât oricare altul de rangul lui în America”, a spus predicatorul.

„Motivul pentru care oamenii muncii resping Biblia şi nu le mai este teamă de avertizările ei împotriva păcatului, pentru care cele Zece Porunci sunt abandonate şi biserica şi slujirea nu sunt respectate aşa cum au fost odată, este că oameni ca Lyman Abbott aşa au insuflat îndoială în mintea publicului în privinţa siguranţei că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, încât omul obişnuit şi-a pierdut credinţa în autoritatea ei impunătoare”.

Noi suntem cu totul de acord că necredincioşia din colegiile şi seminariile şi de la amvoanele de astăzi este mult mai vătămătoare decât aceea a lui Paine şi Voltaire. Dar fratele Morrison în citatul de mai sus dezvăluie faptul că el nu înţelege situaţia. Adevărata greşeală stă în spatele criticii sale — în crezurile veacurilor întunecate care au defăimat caracterul divin şi, prin interpretări nechibzuite ale Bibliei, au răsturnat credinţa unora din cele mai nobile specimene ale rasei noastre — transformându-i în Critici Radicali.

De aceea, adevărata greşeală stă în doctrina chinului veşnic, care este încă menţinută în mod deschis în toate crezurile bisericii, şi cel puţin susţinută de Rev. Morrison şi de mii alţii din toate denominaţiile creştinătăţii. Aceste doctrine false întorc de la Dumnezeu inimile oneste şi raţionale ale slujitorilor şi ale altor gânditori, care de atâta timp le-au fost greşit prezentate, şi de la Biblia pe care ei au înţeles-o greşit atât de mult timp. Este nefolositor a mai cere oamenilor inteligenţi să se închine unui Dumnezeu care le este descris ca fiind mai rău decât ei înşişi, sau să accepte ca Plan divin unul atât de neînţelept, nedrept şi neiubitor cum îl prezintă ei că este Programul divin.

————————

O nouă mişcare de unire a bisericii

Recent (18 Iulie 1910) doisprezece clerici şi doisprezece membri ai Bisericii Episcopale au format în Statul New York Fundaţia pentru Unitate Creştină. S-a anunţat că acesta este începutul oficial al unei mişcări iniţiate în Biserica Episcopală St. Thomas din New York, în februarie. Episcopul Courtenay a fost anunţat ca primul preşedinte. Organizaţia începe cu un cadou de 10.000 de dolari pentru cheltuieli personale şi este gata să primească în continuare contribuţii. Îşi propune ca obiectiv să realizeze o unire a tuturor creştinilor din lume — protestanţi, romano-catolici şi greco-catolici.

Noua organizaţie este diferită de cea formată cu trei ani în urmă, numită Consiliul Federal, care, fără a deranja organizaţiile prezente, reprezintă Federaţia. Noua mişcare asigură un corp mare religios în care toate numele şi divizările vor fi înlăturate. Dl. Rockefeller şi toţi ceilalţi prezic o creştinătate unită. Ei cred că este necesară o astfel de uniune sau fuziune. Opinia noastră, bazată pe profeţiile scripturale, este binecunoscută cititorilor noştri. Chiar din 1880, în aceste coloane am arătat, când alţii nu se aşteptau, că o astfel de federaţie se va realiza în mod sigur şi că, după Scripturi, efectul va fi nociv, vătămător până la extremă. Totuşi vedem că în timp ce pare a fi vătămătoare pentru cele mai înalte interese ale celor „sfinţiţi în Isus Cristos”, în realitate nu va vătăma această clasă. Chiar din contră, va furniza împotriviri, îngrădiri şi persecuţii care, sub supraveghere Divină, vor produce binecuvântări pentru cei aleşi şi-i va separa mai mult decât oricând ca grâu, de pleava creştinătăţii nominale.

„Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre” declară Învăţătorul. Trăim într-un timp important. Multe se realizează într-un an. Ce se va întâmpla până în Octombrie 1914, când se termină timpurile neamurilor? Să nu facem speculaţii, dar să fim treji şi să remarcăm paşii maiestuoşi ai Domnului nostru prezent în afacerile lumii — conducând înainte spre inaugurarea Împărăţiei glorioase a Fiului lui Dumnezeu, şi prin ea, spre binecuvântarea lui Israel şi a tuturor popoarelor pământului.

————————

Cerurile se fac sul

Prin simbolul cerurilor care se apropie ca un sul de carte, Biblia ilustrează sfârşitul acestui veac, timpul de strâmtorare, şi cum, ca rezultat, capetele cerurilor eclesiastice, catolic şi protestant, se vor apropia unul de altul. Un sul nu se înfăşoară întotdeauna în mod egal de la ambele capete. Dacă un capăt este fixat, numai celălalt capăt se va înfăşura. Până acum romano-catolicismul a făcut puţin progres spre părtăşie cu protestantismul, dar cel din urmă se apropie zilnic tot mai tare de catolicism. Remarcaţi, de exemplu, marele Congres Euharistic din Montreal, Canada, primul de acest gen ţinut în America. Au participat o sută douăzeci şi cinci de episcopi şi mii de vizitatori din toate părţile lumii.

Cardinalul Vannutelli, Nunţiul sau Reprezentantul special al Papei, în drum spre Congres s-a oprit în Anglia, în ciuda statutului legal care interzice intrarea Nunţiului Papal în Marea Britanie. Ziarele au remarcat că el este primul catolic de acest rang care intră pe Insula Marii Britanii în ultimii trei sute de ani. Evident că Legea în acest punct este literă moartă. Catolicii şi protestanţii au făcut ambii progrese de când a fost dată acea Lege.

Reprezentantul guvernului din Canada, judecătorul Girourd, i-a urat bun venit Nunţiului Apostolic prin cuvintele: „Administraţia Dominionului Canadei îşi prezintă omagiile excelenţei sale şi îi urează bun venit”.

La Congres, Părintele Vaughan al Londrei, unul dintre delegaţii principali, a atacat protestantismul declarând că acesta este pe moarte; că în curând nu va mai rămâne nimic din el; că protestanţii, dacă vor să-şi păstreze religia, trebuie să lucreze pentru abolirea sinuciderii rasei.

————————

Bine exprimat — trebuie luat în seamă

În Jurnalul Săptămânal din Atlanta, Episcopul Warren A. Candler zice: „Nimic nu este mai schismatic decât efortul de a impune altora condiţii pentru părtăşia creştină pe care Scriptura nu le impune”. Nu doar metodiştii, episcopalii şi catolicii ar trebui să ţină seama de aceste cuvinte adevărate, ci ar trebui să fie atenţi toate denominaţiile creştine. Toţi trebuie să-şi amintească faptul că există doar o singură „Adunare a Dumnezeului Celui Viu, ale căror nume „sunt scrise în ceruri” şi că aceasta are doar un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată peste toţi. Toţi aceştia, recunoscând Scripturile ca mesajul lui Dumnezeu prin Isus, apostoli şi profeţi, trebuie să se judece pe ei înşişi şi pe ceilalţi membri nu prin standardele fanteziste al veacurilor întunecate, ci prin Cuvântul Viului Dumnezeu care trăieşte şi rămâne pentru totdeauna şi prin care, ne spune Învăţătorul, atât noi cât şi lumea, la timpul ei, vom fi judecaţi.

————————

Cea mai ieftină şi cea mai bună asigurare de viaţă

Bineînţeles, poporul consacrat al Domnului recunoaşte că nu are de protejat o viaţă pământească — aceasta fiind consacrată spre moarte în serviciul Domnului şi al cauzei Sale. Din acest punct de vedere, cea mai bună şi mai ieftină poliţă este o deplină consacrare prin botezul în moartea lui Cristos şi chitanţa de la Domnul, garanţia moştenirii noastre, conceperea de Spirit sfânt. Aceştia sunt asiguraţi de Scripturi că vor primi din când în când dividende în defăimare, vorbire de rău şi persecuţii, în general de la „fraţii mincinoşi”. Dar chiar şi aceste experienţe sunt garantate să producă celor asiguraţi binecuvântări speciale şi să fie pentru ei asigurări de continuare a favorii divine.

Dar gândul nostru special la acest timp este să răspundem la întrebările unora cu privire la asigurarea vieţii lor pământeşti, în interesul celor dependenţi de ei pentru sprijin material. În ceea ce-l priveşte pe editor, el nu are o asigurare de viaţă de nici un fel şi nici nu doreşte să aibă. Totuşi, nu toţi au o situaţie asemănătoare. După cum înţelegem noi, un tată de care depind soţia şi copiii — dacă aceştia din urmă sunt de vârstă fragedă şi nu pot să-şi câştige pâinea — are o responsabilitate faţă de ei; după afirmaţia apostolului, „dacă cineva nu poartă grijă de ai săi... este mai rău decât un necredincios”. S-ar putea susţine, de fapt, că în zilele sale apostolul nu se putea referi la asigurarea de viaţă — că cel mult voia să spună că un om trebuie să-şi plătească datoriile pe drept, să-şi ţină familia într-un confort rezonabil, şi dacă este posibil să pună deoparte pentru ei o mică rezervă, cum ar fi o casă, sau altceva, care să le satisfacă nevoia imediată în cazul morţii lui. Dar în cazul în care el n-ar putea face aceasta, acum s-ar putea achita de datoria lui faţă de ei prin intermediul unei asigurări de viaţă.

Este adevărat, noi am spus şi încă mai spunem că credem că este aproape timpul când societăţile de asigurări, cu toate celelalte aranjamente ale civilizaţiei prezente, vor fi copleşite în marele timp de strâmtorare prezis de profetul Daniel (12:1). Este la fel de adevărat, noi anticipăm că apogeul strâmtorării nu este cu mult mai departe de 1915. Gândul nostru este, în continuare, că aşa-numitele societăţi de asigurare, de ajutor reciproc, vor cădea mai devreme decât cele „bine stabilite” care au în spate vaste îngrămădiri de bani şi sprijinul celor mai bogaţi. Societăţile de ajutor reciproc vor cădea primele, pentru că, timpurile devenind grele, mulţi nu vor putea să-şi plătească contribuţiile şi vor renunţa, făcând astfel contribuţia mai mare pentru cei care rămân. Şi pe măsură ce strânsoarea va continua, aceştia se vor retrage şi societăţile de ajutor reciproc vor cădea. Nu scriem aceasta ca un agent sau un emisar al vreunei societăţi de asigurare; de aceea nu dăm niciun nume, ci oferim numai o sugestie în folosul cititorilor noştri care simt că au o obligaţie faţă de familiile lor până la valoarea de 1000 de dolari sau mai mult. Toate societăţile „bine stabilite” au o varietate de poliţe, unele mai favorabile, altele mai puţin favorabile. Iar agenţii care vând asigurări primesc un comision mai mare pentru poliţele mai scumpe, de aceea probabil nu o vor prezenta pe aceea pe care vrem să o recomandăm noi şi care se poate obţine de la orice societate de asigurări de primă clasă, şi este cea mai ieftină care se vinde de către oricare din ele. O descriem după cum urmează:

Este cunoscută ca „Poliţa pe cinci ani”. Ea expiră la sfârşitul celor cinci ani, dar pentru noi nu trebuie să fie nicio obiecţie. Se poate schimba în decursul primilor patru ani cu o poliţă de mai lungă durată. Aceste poliţe acordă un beneficiu imediat şi total, şi în ceea ce priveşte asigurarea, este la fel de bună ca oricare altă poliţă mai scumpă pentru perioada menţionată. Despre costuri:

Pentru o persoană de cincizeci şi trei de ani costul ar fi de 25,65 de dolari pe an pentru 1.000 de dolari. Pentru persoanele mai tinere rata ar fi mai mică; pentru persoanele mai în vârstă, mai scumpă.

————————

Un sprijin pentru Biserica Catolică

Biserica Romano-Catolică află, evident, că veniturile ei scad pe măsură ce oamenilor le este mai puţin frică de teroarea Purgatoriului. Aceasta a conceput o nouă schemă prin care să dea credincioşilor o asigurare şi pământească şi purgatorială.

Noua schemă este o societate de asigurări după reguli obişnuite, dar se aşteaptă ca doar catolicii să o patroneze. Latura religioasă a aranjamentului este că primele de asigurare vor merge în vistieria Bisericii Catolice şi cei asiguraţi vor fi creditaţi în loc de a li se plăti direct. Această schemă este una deşteaptă. Probabil va merge bine şi la diferitele denominaţii protestante. De ce nu?

————————

Eufratul seacă

În Apocalipsa citim despre secarea Râului Eufrat pentru ca să fie pregătită calea împăraţilor de la răsărit (Apoc. 16:12). Aceasta este simbolică, bineînţeles. Ne îndreaptă atenţia înapoi la Babilonul tipic şi la căderea lui înainte de Cirus. Babilonul a fost construit pe Râul Eufrat care trecea prin mijlocul cetăţii. Zidul ei era de neînvins, dar armata lui Cirus a deviat râul pe un canal nou, lăsând vechea albie uscată, care i-a permis să intre cu armata pe sub porţile Babilonului care serveau drept apărare pentru cetate.

Trebuie să aşteptăm o paralelă la aceasta în legătură cu Babilonul mistic — creştinătatea. În limbajul simbolic al Apocalipsei, apele reprezintă oameni; de aceea, devierea „apelor” ar reprezenta înstrăinarea poporului, iar înstrăinarea poporului va fi indicată prin retragerea sprijinului financiar.

Darurile de bani către instituţiile eclesiastice reprezintă iubire sau frică. Lumina crescândă din timpurile moderne nu numai că a redus iubirea pentru crezurile „veacurilor întunecate”, dar a redus şi frica de ameninţările lor. Ca urmare, nici iubirea nici frica nu mai operează astăzi în minţile maselor aşa cum o făceau odată. Nu-i de mirare dacă rezultatul va fi secarea Eufratului şi în cele din urmă colapsul Babilonului mistic! Lucrurile sunt sub controlul lui Cirus cel antitipic, despre care este scris: „Aşa vorbeşte Domnul, către unsul Său [tipic], către Cirus, pe care-l ţine de mâna dreaptă ca să supună popoarele înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de bronz şi voi rupe zăvoarele de fier. Îţi voi da comorile întunericului şi bogăţii ascunse în locuri tăinuite” (Isa. 45:1-3). Aşa zice Iehova: „El zice adâncului: Usucă-te, şi îţi voi seca râurile. Zice despre Cirus: El este păstorul Meu şi el va împlini toată voia Mea; el va zice Ierusalimului: Să fii zidit! şi templului: Ţi se va pune temelia” (Isa. 44:27, 28). După cum Cirus cel tipic a încurajat şi a dat libertate evreilor să se întoarcă din captivitatea babiloniană, tot aşa şi cel antitipic, Domnul nostru prezent, se va ocupa de secarea apelor Eufratului şi de asemenea de ocazia şi încurajarea lui Israel de a se întoarce în ţara lui Avraam.

————————

Confesiunea de credinţă a lui Abraham Lincoln

„Nu m-am unit niciodată cu nicio biserică deoarece mi-a fost greu să fiu de acord fără rezerve în mintea mea, cu lungile şi complicatele declaraţii ale doctrinei creştine care caracterizează articolele ei de Credinţă şi de Mărturisire a Credinţei. Oricând o biserică va înscrie deasupra altarului ei ca singură cerinţă pentru a fi membru, declaraţia condensată a Mântuitorului despre esenţa atât a legii cât şi a evangheliei, «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău ... cu toată cugetarea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi», cu acea biserică mă voi uni cu toată inima mea şi cu tot sufletul meu”.

————————

Oamenii de ştiinţă sunt foarte curajoşi

Oamenii obişnuiţi ezită să fie în dezacord cu adevărul, chiar şi puţin, dar oamenii de ştiinţă nu gândesc nimic despre mii de milioane de ani. O ilustraţie a acestui aspect se găseşte în declaraţia lor despre vârsta planetei noastre. Tribune din Scranton citează estimarea ştiinţifică (?) după cum urmează:

Lordul Kelvin din Anglia, cu câţiva ani în urmă, a presupus că vârsta pământului este de nouăzeci şi opt de milioane de ani — zile şi luni nu sunt date. Cinci ani mai târziu acest gentleman de ştiinţă şi-a revizuit cifrele estimând că mama pământ este între douăzeci de milioane şi patruzeci de milioane de ani.

Omul de ştiinţă D.D. Lapparent a estimat în 1890 vârsta pământului între şaizeci şi şapte de milioane şi nouăzeci de milioane de ani.

W.J. Sollas, în 1909, a estimat vârsta oceanului între optzeci de milioane şi o sută cincizeci de milioane de ani.

Charles D. Walcott, secretarul Institutului Smithsonian, în 1893, a dat ca vârstă maximă a pământului şaptezeci de milioane de ani.

Cea mai recentă declaraţie ştiinţifică (?) despre acest subiect este de la Institutul Smithsonian, care, fiind sub control guvernamental, dă evaluării lui o poziţie oficială. Cifrele sunt date de Frank Wigglesworth Clark şi George F. Baker de la Institutul de Geologie al Statelor Unite, a cărui declaraţie nu merge dincolo de şaptezeci de milioane de ani şi nici sub cincizeci şi cinci de milioane de ani.

Oamenii obişnuiţi, obligaţi să se declare uimiţi de suma de la cincisprezece milioane de ani la o sută de milioane de ani trebuie să fie foarte tăcuţi, altfel cineva i-ar putea critica zicând că ei nu cunosc acest domeniu al lor; dar oamenii de ştiinţă sunt atât de obişnuiţi să ghicească în orice subiect, aşa încât nu-şi iau prea în serios situaţia în care se găsesc.

Aceşti domni de ştiinţă de obicei cred că vatămă credibilitatea mărturiei Divine în acest subiect. Ne îndoim că majoritatea lor ştiu că Biblia nu-şi asumă să spună când a fost format pământul, deşi spune când a fost format oceanul. Studenţii Bibliei vor remarca faptul că Geneza declară că, atunci când a început prima perioadă sau epocă de creare, „pământul era fără formă şi gol”. În Studii în Scripturi, Vol. VI, am prezentat propria mărturie a Bibliei, şi anume că fiecare zi de creare a fost de 7.000 de ani şi că noi trăim în a şaptea zi-epocă şi că celelalte şase sunt trecute. Încă o mie de ani va completa această zi-epocă — va completa întregul ciclu de 49.000 de ani şi va introduce a cincizecea mie de ani glorioasă de absolută perfecţiune.

————————

Cuvinte remarcabile într-un loc proeminent

Este binecunoscut faptul că Depoul Căilor Ferate din oraşul Washington este până acum cel mai frumos de pe pământ — cu excepţia noului depou Pennsylvania al oraşului New York. Se apropie de finalizare, şi următoarele trei texte scripturale sunt proeminent scrise pe arcadele principale de la intrare:

(1) „A supus totul sub picioarele Lui”

(2) „Adevărul vă va face liberi”

(3) „Pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul”.

Prietenii noştri, precum şi vrăjmaşii noştri, vor fi înclinaţi să presupună că noi am aranjat în vreun fel să fie puse aceste texte în aceste locuri proeminente. Vrem de la început să negăm această onoare. Alegerea lor a făcut-o prof. Eliot, fostul Preşedinte al Univesităţii Harvard şi acum un proeminent susţinător al Creştinismului fără Cristos — Evoluţia şi Critica Radicală a Bibliei, ceea ce înseamnă fără Biblie. Atunci cum poate el selecta aceste texte din Scriptură? Răspundem: Dumnezeu poate face ca „mânia omului să-L laude” (Psa. 76:10).

————————

Influenţa Criticii Radicale este îngrozitoare

Foster, Secretarul Y.M.C.A. din Detroit, vorbind la Convenţia Şcolii Duminicale Mondiale de la Washington cu o zi în urmă, a făcut următoarea declaraţie descurajatoare: „Şaptezeci şi cinci la sută dintre toţi băieţii peste treisprezece ani din Şcolile Duminicale Protestante din Statele Unite sunt pierduţi pentru biserică şi niciodată nu fac o confesiune de credinţă”. El a adăugat, ca să nu lase nicio îndoială în această privinţă: „Am făcut acest calcul după studiu, observaţie şi experienţă”; şi practic toţi delegaţii de la întrunire au fost de acord cu el. Un delegat englez, şocat, a remarcat: „Aceasta este cea mai uimitoare declaraţie pe care am auzit-o în această ţară. În Anglia noi nu pierdem mai mult de trei la sută”.

Declaraţia D-lui Foster, pe care englezul a numit-o „uimitoare”, poate fi numită îngrozitoare de către orice creştin sincer, şi de îndată dă naştere la întrebări: Ce fac bisericile şi Şcolile Duminicale? Ar fi rezultatul mai bun sau mai rău dacă cele din urmă ar fi abandonate cu totul? Ce se întâmplă cu copiii după ce termină Şcoala Duminicală ca să fie înţărcaţi de credinţă? Le dă Şcoala Duminicală în realitate ceva credinţă, încât este atât de uşor şi de general ştearsă după aceea? Detroit Free Press.

————————

„El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna”

Ni s-a cerut să retipărim următoarele, din numărul nostru din 1 Martie 1898:

„Nu este nevoie să discutăm cu minţile oneste ce înseamnă sau ce nu înseamnă expresia „moartea Domnului”. Unii, în nerăbdarea de a se depărta de doctrina răscumpărării, sau mai degrabă în nerăbdarea lor de a se depărta de deducţiile logice asociate cu doctrina răscumpărării, pretind, în pofida tuturor Scripturilor contrare, că Domnul nostru a avut două morţi, una când a venit în LUME şi CEALALTĂ la CALVAR; şi că moartea „omului Isus Cristos care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” la Calvar a fost de mică importanţă în comparaţie cu cealaltă. Ei par să ignore de bună voie faptul că Scriptura declară: „Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna”; şi acea singură moarte şi singura la care Se referă Domnul nostru sau apostolii Săi, a fost moartea de la Calvar.

Apostolii declară că Isus a vorbit despre moartea care se va împlini la Ierusalim. Doar aceasta este singura moarte a Răscumpărătorului nostru drag, simbolizată la Cina de Amintire — trupul Său, carnea Sa frântă pentru noi, şi de ale cărei merite şi viaţă trebuie să se împărtăşească toţi cei care doresc să aibă viaţă veşnică”.

————————

Împovăraţi cu multă slujire

Cristos nu ne cere să activăm cu

atâta ardoare

Încât să nu avem timp să stăm la ale

Sale picioare;

Această atitudine de aşteptare răbdătoare

El o socoteşte nu doar ca serviciu complet,

dar şi ca unul mare.

....

Să căutăm deci să-I fim plăcuţi în orice

ne-ar cere,

Fie să facem, să suferim, ori să stăm

în tăcere;

Dacă El e la conducere cărarea va

conta puţin

Şi dacă noi căutăm voinţa Lui s-o împlinim.