Aceştia nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu

Galateni 5:15-26

„Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Vers. 25

R4687 W. T. 15 septembrie 1910 (pag. 302-303)

Sf. Pavel a fost un om practic, nu doar un teoretician; el a adus învăţătura sa la un nivel practic pe care cititorii săi puteau s-o înţeleagă. Studiul de astăzi este una din acestea. Asemenea tuturor epistolelor şi rugăminţilor sale, aceasta este adresată Bisericii, celor care s-au întors de la calea lată a egoismului şi a spiritului lumesc, pentru a umbla pe calea îngustă în urmele lui Isus, şi prin aceasta să devină împreună moştenitori cu Isus în Împărăţia Lui Mesianică, aceea care în scurt timp va binecuvânta lumea. Totuşi, mulţi care nu sunt sfinţi, mulţi care nu sunt pe deplin consacraţi lui Dumnezeu, pot să scoată lecţii valoroase din cuvintele apostolului din această lecţie, precum şi din altele. Multe lecţii de viaţă în special aplicabile celor care au făcut o consacrare ca să fie urmaşii Domnului sunt valoroase şi pentru restul omenirii.

Creştinul a ieşit, ca să zicem aşa, din eul său vechi şi a devenit o Nouă Creatură, o fiinţă spirituală, care doar locuieşte în trup şi are interese în mod clar separate şi adesea antagoniste lui. Apostolul îi îndeamnă pe aceştia să umble prin spirit; adică, să facă viaţa lor zilnică să fie în acord cu noua lor natură. Făcând aşa, ei se vor împotrivi şi nu vor împlini dorinţele cărnii. De ce? Pentru că îşi vor da seama că există un antagonism de interese între dorinţele cărnii şi dorinţele lor ca Noi Creaturi. Cele două sunt în război, una având dorinţe împotriva celeilalte. Ar putea exista un armistiţiu pentru o vreme, dar pace nu va fi niciodată între ele. Interesele noastre ca Noi Creaturi sunt pe linie spirituală, în timp ce poftele şi gusturile noastre degradate merg în direcţie opusă. De aceea apostolul a spus: „Nu faceţi ceea ce aţi voi”. Ca Noi Creaturi aţi vrea să urmaţi în urmele Învăţătorului vostru, în mod perfect, dar având carnea decăzută nu puteţi face aceasta! Cel mult puteţi merge doar schiopătând în urma Lui. Dar, dacă luăm această poziţie şi devenim urmaşii Lui, nu vom mai fi judecaţi după carne, ci vom fi judecaţi ca Noi Creaturi, cu voinţă perfectă — dând cea mai bună ascultare de dreptate de care suntem capabili sub handicapul organismului uman imperfect.

Roada cărnii decăzute

Pentru ca nimeni să nu poată face vreo greşeală cu privire la ce ar constitui dorinţele cărnii, apostolul le enumeră şi declară că ele sunt vizibile sau uşor de discernut, şi anume: „desfrânare, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmăşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beţii, petreceri dezmăţate şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”. Acestea sunt faptele cărnii decăzute şi contrare dreptăţii. Tot poporul lui Dumnezeu trebuie să li se împotrivească, dacă ei vor să nu piardă favoarea Lui. Ei au seminţele acestor lucruri nelegiuite în carnea lor, primite prin ereditate; dar minţile lor, voinţele lor au fost schimbate, convertite, întoarse spre dreptate — pentru a face voia lui Dumnezeu. Ca Noi Creaturi, ei nu trebuie să practice lucrurile cărnii, altfel nu vor creşte în roadele şi harurile Spiritului sfânt şi nu vor fi potriviţi pentru Împărăţie.

Apostolul nu spune aici că, dacă cineva a fost surprins într-o greşeală şi, de exemplu, şi-a pierdut răbdarea şi a intrat într-o ceartă, aceasta l-ar opri pentru totdeauna de la Împărăţie. El ar putea, într-adevăr, prin lacrimi şi rugăciune şi iertare divină, să vină iar în armonie cu Dumnezeu şi să devină la urmă un soldat valoros al Crucii şi urmaş al Mielului. Dar dacă cineva practică asemenea lucruri trebuie să ştie că dezvoltă şi întăreşte un caracter contrar celui pe care Dumnezeu îl va aproba — merge înapoi, nu înainte. Să remarcăm deosebirea dintre o alunecare accidentală cu o recuperare prin pocăinţă, şi o practicare de bună voie a unui curs rău. Vai! Cât de mulţi creştini au dovada în ei înşişi că nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu — decât dacă încep din nou şi îşi inversează felul de viaţă!

Roadele spiritului

Dacă apostolul ne-a condus în desişul încurcat al egoismului uman, cu spini şi scaieţi, ca un exemplu de rod al cărnii decăzute, ne conduce apoi în direcţie opusă şi ne arată roadele şi florile de un miros plăcut care aparţin Grădinii Domnului. El ne spune că aceste roade încântătoare ale Spiritului trebuie cultivate tot mai mult şi trebuie dezvoltate până la perfecţiune în inimile noastre, şi, pe cât posibil, trebuie să depăşească, să acopere şi să sufoce imperfecţiunile cărnii noastre. Roadele acestei grădini sunt toate roadele Spiritului lui Dumnezeu — toate acestea pe care El le-a sădit iniţial în om dar au ajuns să fie viciate prin păcat — toate acestea pe care El le-a sădit din nou şi se vor dezvolta în inimile celor sfinţiţi. Roadele Spiritului, care trebuie să se manifeste în toţi urmaşii lui Isus în desăvârşire mai mică sau mai mare, sunt acestea: „dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, stăpânire de sine. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege”.

Apostolul arată că aceia care au devenit urmaşii lui Cristos şi-au răstignit carnea cu patimile şi poftele ei. Ei au fost de acord de bună voie să trăiască contrar sentimentelor şi dorinţelor cărnii decăzute. El ne îndeamnă, dacă trăim prin Spirit atunci să şi umblăm prin Spirit! Spiritul lui Dumnezeu este cel care ne-a însufleţit şi care în cele din urmă ne va face desăvârşiţi. Dar ne poate face desăvârşiţi numai dacă suntem conduşi de el şi umblăm în căile lui. Altfel nu vom fi potriviţi pentru un loc în Împărăţie, orice alt loc am putea avea în aranjamentele lui Dumnezeu. Una din cele mai periculoase asedii asupra creştinului este vanitatea. Ea duce la mai multe probleme, provoacă mai multe certuri şi invidii decât se presupune în general. Dacă vom umbla potrivit Spiritului Învăţătorului nostru, va însemna că în loc să fim îngâmfaţi vom fi blânzi, umiliţi, cu spirit de învăţăcel. Şi numai aceştia vor fi în cele din urmă pregătiţi pentru gloria, onoarea şi nemurirea pe care Dumnezeu le va acorda celor credincioşi la a Doua Venire a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.