A fost procedura lui Iacov cu Esau necinstită?

R4686b W. T. 15 septembrie 1910 (pag. 299-300)

S-a pus întrebarea: De ce a luat Iacov de la fratele său Esau dreptul de întâi-născut şi binecuvântarea? De ce nu i-a dat ciorba dacă i-a fost foame, în loc să i-o vândă? Credem că e corect să conchidem că atât Esau cât şi Iacov erau flămânzi. Dovada că Iacov a fost flămând este faptul că a pregătit ciorba. De asemenea avem dovada că Esau era flămând; dar nu avem dovada cui i-a fost mai foame. Vom presupune că le-a fost la fel de foame la amândoi şi că nu au avut destul ca să le ajungă la amândoi. Esau a spus că voia să mănânce ceva, iar Iacov s-a gândit că era un moment potrivit ca să obţină ceva ce avea Esau dar la care nu ţinea neapărat.

Este de asemenea rezonabil să presupunem că toată viaţa lui, Esau a neglijat lucrurile şi interesele religioase. El s-a căsătorit în familii dintre popoarele păgâne învecinate, neţinând deloc seama de promisiunea făcută lui Avraam, luându-şi câteva soţii nevrednice, după declaraţia mamei sale. Aceste lucruri fiind adevărate, se pare că el şi Iacov au avut multe discuţii despre promisiunea lui Dumnezeu făcută bunicului lor Avraam şi cum se va împlini acea promisiune, şi că Esau a fost tot timpul lipsit de credinţă; şi acum când a sosit timpul potrivit şi le era foame la amândoi iar mâncarea era gata, Iacov a zis: „Esau, ţie nu-ţi pasă de dreptul de întâi-născut şi nu apreciezi promisiunea făcută lui Avraam; pentru tine ea nu înseamnă nimic; o să-ţi spun cum să facem. Tu primeşti ciorba iar eu dreptul de întâi-născut. Facem târgul?” Esau a zis: „Îl facem, pentru că vreau mai mult mâncarea decât acest drept”.

A fost o tranzacţie corectă. Dacă cineva cumpără o casă târguită şi atât cumpărătorul cât şi vânzătorul sunt mulţumiţi cu tranzacţia, n-am spune că a fost o înşelare sau un jaf; tot aşa şi cu Iacov. Promisiunea avraamică, în ceea ce priveşte aşteptările lui Esau, nu valora nimic. Nu avea nicio încredere în promisiune. Apostolul Pavel ne aminteşte despre aceasta şi zice că Esau era lumesc, adică, el n-a socotit că promisiunea lui Dumnezeu valora ceva; era dispus s-o vândă pentru un blid de fiertură, ca şi cum el câştiga ce era mai bun în acest târg, probabil zicându-şi în sine: „Săracul fratele meu, nu ştie ce înseamnă viaţa; dacă ar lua câteva lecţii de la mine ar începe să trăiască. El crede ceva ce Dumnezeu i-a zis bunicului Avraam şi gândeşte că într-o zi va obţine ceva minunat. Eu nu cred că e ceva vrednic de luat în considerare”. Şi astfel Esau a gândit fără îndoială că el era câştigătorul asupra lui Iacov prin primirea mâncării.

Pe Esau l-a interesat doar partea pământească a dreptului de întâi-născut

De asemenea s-a pus întrebarea: „De ce Iacov a încercat să-l înşele pe tatăl său?” Iacov încerca să obţină ceea ce cumpărase şi ceea ce a văzut că vânzătorul nu-i va da. Iacov ştia că fratele său era de la început necinstit. Toate aranjamentele erau făcute ca Esau să primească binecuvântarea pe care o vânduse şi pe care acum era pe cale s-o fure. Iacov trebuie să se fi gândit: „Voi încerca să previn acest furt; am cumpărat acest drept de întâi-născut; am dreptul să-l reprezint pe Esau în această chestiune; voi încerca numai să se facă dreptate, ca tatăl meu să facă ceea ce este drept şi potrivit, ceea ce ştiu că este voia lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu i-a spus mamei noastre despre acest lucru atunci când ne-am născut — că binecuvântarea va fi a mea; şi prin providenţa lui Dumnezeu a ajuns la mine într-un mod legitim prin faptul că pe fratele meu nu l-a interesat această binecuvântare iar pe mine m-a interesat foarte mult. Acum este doar o chestiune cum să o obţin. De fapt Esau nu preţuieşte dreptul de întâi-născut decât din punct de vedere pământesc. Ştiu că nu-i pasă nici un pic de promisiunea făcută tatălui nostru; n-are deloc încredere în ea. Singurul lucru la care se gândeşte este averea care-mi va reveni dacă sunt recunoscut ca fiul mai mare.”

Iacov a ştiut că va avea probleme dacă va încerca să obţină binecuvântarea, şi totuşi el a iubit atât de mult promisiunea că din ea va veni o mare binecuvântare, încât a fost dispus să renunţe la toate. A fost dispus să fie alungat din casă doar ca să poată obţine partea spirituală a promisiunii, aşa că a plecat de acasă, înţelegând clar că pierde averile pământeşti ale tatălui său şi că obţine doar binecuvântarea spirituală pe care Esau n-a dorit-o. El n-a încercat să ia partea pe care Esau şi-a dorit-o.

Cineva ar putea întreba, dacă Iacov a ştiut că Domnul i-a promis lui această binecuvântare prin mama sa, n-a fost din partea lui o lipsă de credinţă să nu recunoască faptul că Domnul i-o va da fără vreo înşelare sau denaturare? Presupunem că dacă Iacov ar fi trăit în zilele noastre şi ar fi avut toate avantajele pe care le avem noi, instrucţiunile Vechiului şi Noului Testament şi conceperea de Spirit sfânt, poate că ar fi învăţat să-şi exercite credinţa, care deja era o credinţă puternică în ce priveşte promisiunea lui Dumnezeu; poate că ar fi învăţat să aştepte pe Domnul. Noi avem multe avantaje faţă de el în toate aceste privinţe. El a avut foarte puţine exemple înainte de el în privinţa aşteptării Domnului sau ceva de felul acesta, şi cel puţin şi-a arătat zelul, energia şi încrederea în Dumnezeu în alegerea pe care a făcut-o; şi pentru o persoană neconcepută de Spirit sfânt credem că s-a descurcat foarte bine.

Iacov n-a fost mustrat de Domnul

Gândim că este bine să ne amintim în legătură cu aceasta că trebuie să ne măsurăm toate ideile după standardul divin, şi că dacă nu facem aşa, greşim. Standardul divin hotărăşte. Aşadar, după cum este relatarea, nu există niciun cuvânt spus de Domnul împotriva lui Iacov în toată această procedură, şi dacă Dumnezeu n-a avut nimic de spus împotriva lui, cine suntem noi ca să avem?

Când Iacov a fugit la Padan-Aram de frica fratelui său, părăsindu-şi casa şi toată proprietatea care era a lui pentru că le-a cumpărat, dispus să le lase pentru totdeauna în mâinile lui Esau, aşa cum a vrut să facă oricum — când a fugit de acasă şi n-a avut nimic decât o piatră ca pernă, chiar în acea noapte Domnul i s-a arătat într-un vis; i s-a dat o viziune sau o ilustraţie a binecuvântării lui. Aceasta a arătat că favoarea lui Dumnezeu era cu el. Modul nostru de a gândi nu este că Dumnezeu ar putea şi ar conspira cu o persoană rea. Dar nu obiectăm dacă alţii gândesc diferit. Noi vom gândi după standardul pus de Domnul şi vom zice: „Este scris”.

S-ar putea să existe ceva ce nu este scris, care ar putea să dea o vedere diferită asupra acestei chestiuni, una mai uşor de înţeles. Apostolul Pavel laudă credinţa lui Iacov, dar socoteşte vânzarea dreptului de întâi-născut de către Esau de condamnat, şi ne spune că noi să nu fim „lumeşti ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut” (Evr. 12:16). În aceasta Pavel pare să sugereze că s-ar putea să fie din aceia care să vrea să-şi vândă dreptul de întâi-născut şi alţii care să vrea să cumpere dreptul de întâi-născut.

Evreii din zilele Domnului nostru care n-au acceptat invitaţia Domnului şi care nu erau cu adevărat israeliţi, aceştia au vândut drepturile cereşti şi spirituale pentru o „mâncare” de binecuvântări pământeşti şi favoruri pământeşti; iar noi, care suntem neamuri şi cărora acest drept nu ne-a aparţinut prin natură, am fost invitaţi, ca să se vadă dacă vom aprecia privilegiile şi vom câştiga premiul — şi îl vom câştiga; vom obţine dreptul de întâi-născut al lui Esau, iar clasa Esau nu-l va obţine.