Sf. Pavel şi Moise, patrioţi extraordinari

„Căci aproape că doream să fiu eu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei, rudele mele după trup.” Romani 9:3.

R4692b W. T. 1 octombrie 1910 (pag. 311-312)

Aceasta este una dintre declaraţiile cele mai patriotice ce se găsesc în Biblie. Este comparabilă numai cu cererea lui Moise în privinţa copiilor lui Israel, ca, dacă Dumnezeu ar vrea să-l şteargă din existenţă pe Israel, să-l şteargă şi pe el din cartea Lui de amintire şi de favoare specială. Apreciem foarte mult generozitatea inimii şi loialitatea gândirii sf. Pavel faţă de neamul lui, evreii, şi de asemenea aceea a marelui Dătător al Legii.

Credem că nu trebuie să înţelegem această expresie că ar spune numai: Vreau să fiu blestemat. Nici nu trebuie să înţelegem că ar însemna: Aş vrea să fiu osândit; ci mai degrabă: Aş prefera să fiu înlăturat de la locul meu ca membru în Corpul lui Cristos dacă prin această înlăturare s-ar putea aranja aşa încât, în armonie cu voinţa şi prevederea Tatălui ceresc, să le fie de folos fraţilor mei, poporului meu — aşa încât, ca popor întreg, israeliţii să constituie Preoţimea Împărătească şi să devină Israelul pe plan spiritual. Văd că ei nu înţeleg cât de mult pierd. Simt atâta durere pentru ei, că au primit făgăduinţele cu secole în urmă şi au avut speranţă în ele (mulţi încă speră în ele) şi acum sunt atât de orbiţi încât să respingă favorurile lui Dumnezeu pentru că nu s-au aşteptat ca acestea să fie pe planul spiritual. Dacă îndepărtarea mea de la părtăşie cu Domnul Isus Cristos ca membru al acelui Corp al gloriei le-ar fi astfel de ajutor, şi ar fi să fiu pus pe planul „Marii Mulţimi” în loc de a fi între cei care se vor împărtăşi de gloria Împărăţiei, aş fi foarte mulţumit, cu adevărat, dacă aceasta ar fi voia lui Dumnezeu, pentru că astfel aş putea avea satisfacţia de a şti că am fost o astfel de binecuvântare pentru propriul meu popor.

Marea lipsă de egoism a sf. Pavel

Mărturisim că atitudinea apostolului în această privinţă este minunată. Nu ne putem îndoi de sinceritatea lui. El a dovedit aceasta în tot cursul vieţii sale. Ca cineva să fie gata să sacrifice locul său în Corpul lui Cristos de dragul mulţimii poporului său păcătos, este ceva într-adevăr minunat. Acesta însă nu este un exemplu pentru noi — ca să spunem că, dacă am putea aduce pe unii din copiii sau prietenii noştri în Adevăr, am fi gata să fim excluşi în folosul lor şi astfel să ne umilim şi să luăm o poziţie mai joasă. Privilegiul nostru este să luăm poziţia pe care ne-a oferit-o Dumnezeu, iar cei care pot să se ridice la un astfel de standard înalt sunt vrednici de admiraţie datorită grandorii caracterului implicat. Marea lipsă de egoism a sf. Pavel a fost una din marile sale caracteristici, şi gândim că este bine ca fiecare dintre noi să cultivăm această caracteristică în mare măsură, căutând interesele fraţilor, dispuşi să renunţăm la propriile noastre preferinţe şi la căile noastre în anumite situaţii dacă putem vedea că acesta ar fi un ajutor pentru alţii, în special dacă ar fi un ajutor pentru mulţi. Acesta este Spiritul lui Cristos; aceasta este desigur în deplin acord cu toate instrucţiunile Domnului — să ne umilim şi în onoare să dăm întâietate unul altuia chiar până la măsura sacrificiului de sine. Cursul apostolului a fost acela de abnegaţie într-o măsură însă pe care noi înţelegem că Domnul n-a cerut-o, deşi a spus, „trebuie să ne dăm viaţa (viaţa umană) pentru fraţi”.

Într-un sens am putea spune că poporul lui Israel a fost înrudit cu sf. Pavel cam în acelaşi fel în care Biserica nominală creştină din zilele noastre este înrudită cu cei deplin consacraţi. Ei sunt fraţii noştri printr-o consacrare nominală sau o mărturisire nominală. Credem că trebuie să simţim o astfel de relaţie. Credem că acest text ne încurajează să avem mult interes faţă de aceşti fraţi, şi să fim gata să facem mult pentru a-i ajuta. Nu ştim câţi ar putea fi cu adevărat sfinţi şi numai să fie orbiţi un timp de erorile pe care Adversarul a făcut să fie promulgate. „Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioşi” (2 Cor. 4:4). Noi înţelegem că aceste cuvinte, „celor necredincioşi”, se aplică nu numai la cei care au o lipsă totală de credinţă, ci se aplică şi la diferitele grade de dezvoltare a credinţei din noi înşine şi din alţii. Ce ne-a împiedicat pe noi să ajungem la cea mai înaltă realizare pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o? Unele din aceste erori stau în cale. De unde au venit ele? Au venit de la Adversar.

„Păcatul să nu domnească în trupul vostru”

El este acela care a orbit complet pe păgâni şi a întunecat înţelegerea creştinilor, şi noi trebuie să fim bucuroşi să facem tot ce ne stă în putere să îndepărtăm acele influenţe orbitoare. În măsura în care facem aceasta, în măsura în care suntem de ajutor fraţilor noştri din biserica nominală, aceasta ne va face în acea măsură compătimitori cu ei — nu cu sistemele care sunt contrare învăţăturilor Cuvântului, ci compătimitori cu oamenii care sunt orbiţi de învăţăturile acelor sisteme — nu compătimitori cu orbirea, ci cu cei care sunt orbiţi. Apostolul pare să dea ideea de îndepărtare treptată a orbirii când zice „ca să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoaşteţi care ... sunt bogăţiile moştenirii Lui în sfinţi” etc. Astfel vedem că în propriile noastre cazuri este o deschidere treptată a ochilor înţelegerii, şi aceasta progresează în măsura în care ne eliberăm de puterea lui Satan şi de influenţele lui orbitoare. Scăpăm de aceste influenţe în măsura în care ne ţinem de Domnul Isus Cristos şi de prevederea Lui minunată făcută pentru eliberarea noastră, ca în cele din urmă să fim liberi cu libertatea cu care Cristos ne face liberi. El ne face liberi aşa cum Proclamaţia de Emancipare [un decret din 1 ian. 1863 pentru dezrobirea negrilor în sudul Statelor Unite — n.t.] i-a eliberat pe sclavi. Şi totuşi, după ce se face proclamaţia, este un lucru să aflăm despre libertate şi alt lucru să ne folosim de această libertate şi astfel să devenim liberi cu adevărat. Probabil trebuie luni sau ani de zile ca să obţinem deplina eliberare de orbire. „Păcatul să nu domnească în trupul vostru muritor.”