ADEVĂRUL PREZENT — AVOCAT ŞI MIJLOCITOR

R4680 W. T. 15 septembrie 1910 (pag. 291-293)

Un domn care se imaginează însărcinat a fi Avocat al Noului Legământ, dar care nu a ajuns încă să vadă că Noul Legământ nu poate fi Vechiul Legământ, ne trage la răspundere zicând: „Acum patru ani era Adevăr Prezent faptul că Editorul Turnului de Veghere avea nevoie de un Mijlocitor între Dumnezeu şi el însuşi. Acum trei ani a fost Adevăr Prezent faptul că el nu avea nevoie de un Mijlocitor între Dumnezeu şi el însuşi. A părăsit oare editorul Turnului de Veghere Adevărul Prezent?”

Răspundem, nu, editorul Turnului de Veghere nu a părăsit Adevărul Prezent. El a păstrat tot Adevărul pe care l-a avut atunci şi a mai adăugat la acela. Lumina a mai risipit din întuneric, astfel încât, având acelaşi gând ca şi acum patru ani, el vede acum că a folosit greşit cuvântul în exprimarea lui. Acum vede că ar fi trebuit să folosească termenul scriptural Avocat în locul cuvântului Mijlocitor. Acum vede că în trecut el şi ceilalţi au folosit o exprimare prea neglijentă, din cauza confuziei generale şi a amestecului transmis din Veacurile Întunecate.

Acum el vede că Scripturile nu spun nicăieri că Biserica are sau va avea vreodată un Mijlocitor, şi nicăieri nu spun că Legământul de Jertfă, sub care se dezvoltă Biserica, are un Mijlocitor. Editorul Turnului de Veghere învaţă zi de zi tot mai clar să împartă drept Cuvântul Adevărului şi să folosească numai termeni scripturali. Scripturile spun: „Avem la Tatăl un Avocat” (1 Ioan 2:1). Nu spun nicăieri că avem un Mijlocitor între Dumnezeu şi noi. Editorul Turnului de Veghere încearcă să ajute poporul lui Dumnezeu să gândească şi să vorbească în mod corect cu privire la marea lucrare de Ispăşire pentru păcat, al cărei merit stă în jertfa lui Isus, iar privilegiul de a avea parte în ea este acordat celor aleşi în timpul acestui Veac Evanghelic.

Acelaşi critic cere cu inocenţă vreun text din Biblie care arată că Biserica, Mireasa lui Cristos, nu are nevoie de un Mijlocitor. Cât de nechibzuit! Pretinde Biblia că ea spune toate lucrurile care nu sunt aşa? Cineva ar putea gândi că n-ar fi necesară nicio capacitate specială pentru a discerne faptul că între prieteni nu este nevoie de un Mijlocitor. Niciodată nu ne-am gândit la lucrul acesta! Când am folosit acest cuvânt cu privire la Biserică, l-am folosit fără să ne gândim bine, la fel cum îl folosesc acum adversarii noştri; l-am folosit fără să observăm că Biblia nu sugerează nicăieri un Mijlocitor între Tatăl şi Biserică. Datorită faptului că Adevărul prezent este progresiv, avem o lumină mai clară asupra acestor fapte decât am avut acum patru ani, aşa cum atunci aveam o lumină mai clară decât cea de care ne bucurasem cu ani înainte. Încă din copilărie Editorul Turnului de Veghere a crezut în Isus ca Mântuitorul său. Nu a înţeles atunci filosofia Planului Divin al Veacurilor, dar totuşi credinţa sa simplă a fost o bază suficientă pentru a consacra tot ce avea Domnului, şi o bază suficientă pentru acceptarea divină a jertfei sale şi pentru conceperea de Spirit sfânt. De atunci, pe măsură ce trec anii, lumina acestui timp de seceriş străluceşte din ce în ce mai clar. Lumina Adevărului Prezent nu contrazice lumina Adevărului din trecut, ci o confirmă şi clarifică mai bine viziunea şi ne sporeşte speranţa şi bucuria. Şi nu este aceasta adevărat despre tot poporul lui Dumnezeu care merge acum pe calea îngustă? Cei care se „trezesc” acum şi îşi dau seama că timp de şaptesprezece ani au fost în întuneric, recunosc că în cei şaptesprezece ani nu au umblat pe „cărarea celor drepţi care este ca lumina strălucitoare, care merge mereu crescând până la miezul zilei”. Ultimii şaptesprezece ani din viaţa lor, şaptesprezece ani de cea mai bună experienţă creştină, au crezut că Viţa şi mlădiţele sunt una — iar Capul şi Membrele Sale sunt una; că suferinţele Cristosului sunt una — că Biserica împlineşte ce lipseşte suferinţelor lui Cristos — că moartea lui Cristos este una — că Biserica moare cu El ca jertfă, după ce a fost îndreptăţită prin credinţa în sângele Său, prin sacrificiul Său. Timp de şaptesprezece ani ei au crezut că Profetul a vorbit despre suferinţele lui Cristos (Cap şi Corp) şi slava care va urma; că a fi mort cu El înseamnă a fi botezat în moartea Sa de sacrificiu, în contrast cu pedeapsa lui Adam — moartea. Iar a bea din paharul Său înseamnă împărtăşire din suferinţele Sale şi că speranţa care stă în faţa tuturor acestora este că, „dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El”; şi „dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El”. Timp de şaptesprezece ani, aceşti prieteni ne-au spus că au crezut şi s-au bucurat în sentimentele sf. Pavel din Filipeni 3:9-11, în speranţa de a fi găsiţi în Cristos (membre ale Corpului Său), nu având o neprihănire a lor, care este prin Lege, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea care este de la Dumnezeu prin credinţă (nu prin Noul Legământ (al Legii)), ca să-L cunoaştem pe El şi puterea învierii Lui (având parte de învierea Lui ca membre ale Lui) şi părtăşia suferinţelor Lui (fiind părtaşi la suferinţele lui Cristos), şi făcându-ne asemenea cu moartea Lui (nu o moarte diferită de a Lui, ci una asemănătoare — nu o moarte ca păcătoşi, ci una de jertfă), ca să ajungem cu orice chip, dacă vom putea, la învierea din morţi.

Nu murmurăm şi nici nu ne plângem împotriva acestor prieteni din cauza pierderii mari pe care au suferit-o — pierderea vederii spirituale în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu — în „taină … adică Cristos în voi, nădejdea slavei”. Îi compătimim pentru pierderea lor şi ne amintim cuvintele Domnului: „Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mari trebuie să fie întunecimile!” Deşi nu încercăm să judecăm inima nimănui dintre cei care au plecat de la noi, putem fi siguri că Domnul nu le-a permis să plece fără un motiv întemeiat. Considerăm pierderea vederii lor spirituale ca o judecată divină asupra lor, la fel de adevărat cum considerăm deschiderea ochilor înţelegerii lor ca un semn al favorii divine. Amintindu-ne că Domnul nu lucrează în mod arbitrar, fie în admiterea poporului Său în lumină, fie în scoaterea unora din lumină, suntem obligaţi să presupunem că starea inimii acestor prieteni ai noştri n-a fost plăcută Domnului. Lecţia pentru noi este că trebuie să umblăm în lumină şi trebuie să îndepărtăm din inimile noastre, şi cât de mult posibil din trupul nostru, orice este contrar standardelor divine de umilinţă, blândeţe, puritate, dreptate, iubire, ca să ajungem „în orice fel ar fi … la învierea dintre cei morţi”.

Înainte de a termina acest subiect, trebuie să răspundem la o altă întrebare nechibzuită, şi anume: Ce răspundem la următoarele:

O anumită soră care deţine proprietăţi pe numele ei, a descoperit că soţul ei a luat în stăpânire, chirii, bani, totul, şi că o ignoră în întregime în această chestiune. La cererea ei de a avea o parte din banii şi proprietăţile date de tatăl ei, soţul s-a înfuriat şi a căutat pe unii dintre adversarii noştri. Aceştia din urmă, ca de obicei, au denaturat în parte învăţăturile noastre cu privire la ispăşirea pentru păcat. Soţul a răspuns: „Asta spune soţia mea. Ea spune: „Isus nu a murit pentru tine; a murit pentru mine — dar nu pentru tine; eu voi muri pentru tine.” Ce vom răspunde la această întrebare? Răspundem că nu-l vom crede sub jurământ pe un bărbat care a încercat să-şi înşele soţia în legătură cu propriii ei bani. Nu credem că soţia a spus ceva de felul acesta şi nici că are o astfel de idee. Credem că soţul a denaturat declaraţia soţiei sale, la fel cum adversarii noştri în mod constant denaturează declaraţiile Turnului de Veghere. Un adevăr pe jumătate spus poate fi un neadevăr, dacă dă o concepţie greşită şi este intenţionat să facă acest lucru. O afirmaţie corectă nu ar servi scopului adversarilor noştri, căci Adevărul este logic cum nimic altceva nu este. Sfântul Pavel a remarcat: „Ne vorbesc de rău”. Acelaşi lucru este valabil şi în prezent. Este uimitor cum adversarii noştri se contrazic pe ei înşişi. Odată spun că au fost înşelaţi de noi timp de şaptesprezece ani. Apoi imediat spun că ne-am schimbat în ultimii trei ani. Iar apoi afirmă că sunt de acord cu totul din Studiile în Scripturi şi totuşi li se opun cât de mult pot. O, inconsecvenţă, nu eşti o bijuterie; şi nu răsfrângi frumuseţe sau încredere asupra nimănui!

UN LEGĂMÂNT DE JERTFĂ,

NU NOUL LEGĂMÂNT

În toate scrierile noastre din ultimii treizeci de ani am arătat că Noul Legământ intră pe deplin în acţiune la sfârşitul acestui Veac Evanghelic. Am subliniat că acesta este Legământul sub care trebuie să vină binecuvântările restabilirii pentru lume. Am atras atenţia că este Legământul Chetura — separat şi distinct de Legământul Agar, sub care s-a dezvoltat Israelul natural, simbolizat prin Ismael, şi de asemenea separat şi distinct de Legământul Avraamic originar, simbolizat prin Sara, a cărui sămânţă, Isaac, a simbolizat pe Cristosul, Cap şi Corp. Am văzut şi am arătat şi altora, ca să vadă, că Isaac antitipic — Cristosul, Cap şi Corp — este preotul Melhisedec, al cărui Cap este Isus iar Trupul Său este Biserica — marele Preot sub care Noul Legământ va deveni eficient pentru Israel şi prin Israel pentru lume. Am subliniat, de asemenea, că Biserica aleasă în acest Veac Evanghelic, „preoţimea împărătească”, trebuie să aducă jertfe; după cum declară apostolul: „Orice mare preot … este pus … să aducă daruri şi jertfe pentru păcate”. Am arătat că Domnul nostru Isus este Marele Preot al mărturisirii noastre şi că El S-a oferit ca jertfă şi a cerut ca toţi cei care vor fi cu El pe Tronul Său să meargă în urmele Sale — după ce au fost îndreptăţiţi prin credinţă în sângele Său. Am arătat că la acesta se referă Scripturile că este Legământul de jertfă: „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă” (Ps. 50:5). Am asociat această jertfire a naturii pământeşti, de către toţi cei care vor fi părtaşi naturii divine, cu îndemnul apostolului din Evrei 9:23. Am atras atenţia asupra faptului că acest cuvânt, jertfe, este la plural şi se referă nu numai la cea mai importantă jertfă făcută de Domnul şi Răscumpărătorul nostru, dar se referă şi la jertfele tuturor celor pe care El îi acceptă ca membri ai Preoţimii Împărăteşti. Acestea sunt „jertfele mai bune”, care au fost simbolizate prin viţeii şi ţapii din Ziua de Ispăşire tipică.

Am văzut şi am menţionat că Biserica în calitate de preoţi, în timp ce se află sub Legământul de Har, Legământul primar, Legământul Sara, are de făcut o lucrare în legătură cu Noul Legământ. După cum spune apostolul, „Ne-a şi făcut în stare [capabili] să fim slujitori [sau servitori] ai unui Legământ Nou”. Dar acum vedem mai clar decât cu zece ani în urmă, cum anume slujim Noul Legământ — că, în calitate de membri ai Corpului Mijlocitorului acelui Legământ, suntem asociaţi cu El în pregătirea pentru inaugurarea acestuia. Îl slujim în sensul în care El l-a slujit, numai că într-un grad inferior şi nu individual, ci în El, ca „membre ale Corpului”, membri ai „Preoţimii Împărăteşti”, pentru care „cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi”. Acum vedem mai clar ca oricând semnificaţia relaţiei noastre preţioase cu Dumnezeu în Cristos, ca membri ai lui Isaac antitipic, prin a cărui îndurare Israel şi lumea vor obţine îndurare, sub prevederea Noului Legământ pus în acţiune de îndată ce Preoţimea Împărătească va fi completat lucrarea de sacrificiu stabilită. Romani 11: 27-30.

Toţi împotrivitorii noştri pot fi de acord că nu sunt de acord cu Turnul de Veghere, dar nu pot fi de acord între ei cu privire la ceva doctrinar. Nici nu văd, se pare, că găsirea de greşeli este o dovadă. Să încerce să prezinte Planul Divin al Veacurilor din punctul lor de vedere. Nu o pot face. Teoriile lor sunt ilogice şi inconsecvente. Ei iau ca bază prezentarea noastră logică şi fac câteva suciri şi răsuciri ca să li se potrivească, nereuşind să vadă că orice adaugă sau scot este tot atâta confuzie. Acesta este motivul pentru care toţi cei care părăsesc Adevărul fac câţiva paşi după pretinsa „lumină nouă” şi apoi cad pentru totdeauna în întunericul de afară al necredinţei şi nesiguranţei cu privire la orice subiect.

Aceia dintre împotrivitorii noştri care sunt sinceri, să stea cu calm şi să înţeleagă Legămintele şi mijlocitorii acestora. Doar aşa vor vedea slăbiciunea atitudinii lor prezente.

(1) Care a fost Legământul iniţial căruia i s-a adăugat Legea după patru sute treizeci de ani (Gal. 3:17)?

(2) Ar fi potrivit să vorbim despre acel Legământ originar ca fiind acelaşi cu cel promis de Dumnezeu că-l va face „după acele zile” şi pe care îl numeşte „Noul Legământ”?

(3) Dacă da, la ce ne este de folos limbajul, decât a ne induce în eroare şi a crea confuzie?

(4) Se admite că sf. Pavel declară că Legământul originar nu a avut Mijlocitor; că a fost un legământ unilateral sau dintr-o singură parte care nu avea nevoie de Mijlocitor.

(5) Dimpotrivă, se admite că Legământul Mozaic sau al Legii a fost un tip al Noului Legământ — că nu poate fi un tip al Legământului care l-a precedat.

Se admite că Legământul Legii şi preoţii săi şi serviciile lor au simbolizat Noul Legământ cu preoţimea sa mai mare sau „preoţimea împărătească” şi Ziua de Ispăşire antitipică şi „jertfele mai bune”, al căror sânge este dus în Sfânta Sfintelor antitipică pentru a face ispăşirea păcatului şi trupurile cărora au fost arse în afara taberei antitipice. Evr. 13:11.

Dacă un tip nu poate să urmeze antitipul său, atunci cu siguranţă nu poate fi „adăugat” la acel antitip. Cu siguranţă nu este nevoie de mare pricepere pentru a înţelege acest lucru. „Noi, fraţilor, ca şi Isaac, suntem copii ai făgăduinţei” — copiii Legământului Sara iniţial — sterp timp de aproape două mii de ani.

Mântuitorul este Avocatul nostru, prin al cărui merit atribuit, noi împreună cu El, suntem admişi ca membri ai Seminţei spirituale sub „Legământul Său prin jertfă” — simbolizat prin jertfirea lui Isaac. Sacrificându-ne cu El şi fiind acceptaţi ca membri ai Lui, în curând vom constitui cu El marele Moise antitipic (Fapt. 3:22, 23), Mijlocitorul Legământului Nou (al Legii) — între Dumnezeu şi oameni — prin Israelul după trup.