„MULŢI SUNT CHEMAŢI, DAR PUŢINI SUNT ALEŞI”

Matei 22:1-14

R4679a W. T. 1 septembrie 1910 (pag. 286)

Mulţi dintre noi în trecut nu am înţeles suficient că niciuna dintre lecţiile Marelui Învăţător nu au fost date în limbaj literal — că toate au fost simbolice; după cum citim: „Şi nu le vorbea deloc fără pildă.” Mat. 13:34.

În studiul de astăzi avem o altă frumoasă lecţie pilduitoare despre Împărăţie. Ne-am putea întreba de ce Biblia este atât de plină de aceste lecţii despre Împărăţie? Nu pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este singura speranţă a lumii? Nu învăţăm tot mai mult acest lucru? Credinţa în viitoarea Împărăţie a lui Dumnezeu sub toată întinderea cerurilor a început să slăbească la mai puţin de două secole după moartea apostolilor. În loc să dorească, să spere să devină Mireasa lui Cristos, să fie asociaţi cu El în Împărăţia Sa glorioasă pentru înfrângerea Păcatului, a lui Satan şi a Morţii, şi pentru ridicarea omenirii în timpul unei domnii de o mie de ani, a intrat o nouă credinţă şi o nouă speranţă, contrare Scripturilor. Această speranţă nescripturală i-a învăţat pe creştini să se aştepte la o Împărăţie pământească stabilită de ei înşişi, în care papii să domnească în calitate de reprezentanţi ai lui Isus, iar cardinalii şi episcopii ca reprezentanţi ai apostolilor şi ai „turmei mici”, cărora le-a fost promisă Împărăţia care se apropie.

De atunci înainte, lucrarea Bisericii de a se „zidi pe credinţa … preasfântă”, a dat loc cursului nescriptural de a neglija Biserica şi de a lucra pentru lume, sub presupunerea neîntemeiată că datoria Bisericii este de a converti lumea. Cât de multă vătămare a adus aceasta, este greu de estimat. De dragul numărului, standardele au fost reduse şi a fost recunoscut spiritul lumesc, până când astăzi creştinătatea este într-o situaţie tristă în ceea ce priveşte adevărate doctrinele şi standardele morale înalte.

OSPĂŢUL NUNŢII

Întrucât Mesia urmează să fie Marele Împărat al pământului în perioada domniei Sale mijlocitoare, buna plăcere a Tatălui este ca El să aibă o „Mireasă”. Şi acest Veac Evanghelic este pus deoparte pentru găsirea şi dezvoltarea acestei clase a Miresei din mai mulţi membri. Împărăţia este marele premiu pe care Tatăl îl va acorda Fiului Său — care va fi împărtăşit Bisericii, Mireasa lui Cristos. Pilda din studiul de astăzi scoate în evidenţă chemarea acestei clase a Miresei sau a clasei Împărăţiei din zilele lui Isus până la completarea şi glorificarea acestei companii. Despre Isus nu se spune nicăieri că Îşi cheamă propria Mireasă. Acest lucru este preumbrit prin Avraam, care L-a reprezentat pe Tatăl, şi prin Isaac, care L-a simbolizat pe Isus; iar slujitorul lui Avraam, trimis să o cheme pe Rebeca să fie mireasa lui Isaac, a simbolizat Spiritul sfânt, a cărui lucrare în acest Veac Evanghelic este aducerea la Cristos a clasei Miresei — chiar „cei aleşi”.

Deci, această pildă arată că Împăratul a trimis chemarea la Nuntă. Poporul evreu, copiii lui Avraam după trup, fuseseră invitaţi la această înaltă onoare de pe vremea dării Legământului Legii la Sinai. Secol după secol au aşteptat să le fie dat anunţul că ospăţul de nuntă era pregătit. În cele din urmă, când a venit Isus au fost anunţaţi: Totul este acum pregătit! Veniţi la ospăţ! Între timp ei deveniseră supraîncărcaţi cu grijile acestei vieţi — afaceri, politică şi programe religioase inventate de ei. Ei n-au manifestat niciun interes pentru chemare şi chiar i-au bătut pe unii dintre slujitori, apostolii şi alţii, care au căutat să‑i ajute şi să le atragă atenţia asupra Marelui Ospăţ, care a fost privilegiul lor special.

DUCEŢI-VĂ LA RĂSPÂNTIILE DRUMURILOR

ŞI CHEMAŢI-I LA NUNTĂ

Atotputernicul S-a mâniat şi a trimis armatele romane şi a „nimicit pe ucigaşii aceia, şi le-a ars cetatea”, Ierusalimul, în anul 70 d.Cr. Apoi Împăratul a spus robilor Săi: Nunta trebuie făcută chiar dacă cei invitaţi n‑au fost vrednici. Duceţi-vă, deci, la răspântiile drumurilor şi aduceţi la nuntă pe toţi aceia pe care îi veţi găsi! Aşa cum cetatea reprezenta naţiunea evreiască, răspântiile drumurilor reprezentau lumea în general — neamurile — cărora le-a fost trimis mesajul Împărăţiei după ce Israelul trupesc s-a bucurat mai întâi de ofertă dar de care a profitat parţial. O altă relatare a pildei arată trei clase diferite:

(1) Conducătorii evrei care l-au respins.

(2) Cei chemaţi de pe străzile şi uliţele cetăţii lor şi adunaţi la planul spiritual de către Isus şi apostoli.

(3) Apoi s-a făcut comunicarea: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc”. Atunci mesajul a fost să meargă pretutindeni printre neamuri şi să-i îndemne să intre, până când se va umple casa — până când va fi găsit numărul celor aleşi pentru care a fost pregătit ospăţul. Studiul nostru spune că odaia de nuntă s-a umplut de oaspeţi — buni şi răi. Cu alte cuvinte, oferta de participare cu Cristos în Împărăţia Sa a atras pe unii foarte decăzuţi din punct de vedere natural, precum şi pe unii mai favorizaţi prin natură. Dar aranjamentele Marelui Împărat sunt astfel încât „haina de nuntă” acoperă toate neajunsurile celor mai imperfecţi, precum şi cele ale celor mai puţin imperfecţi.

FĂRĂ HAINĂ DE NUNTĂ

Ultima parte a studiului nostru arată o deosebire şi o judecată finală care trebuie să aibă loc în rândul celor invitaţi la nuntă şi acceptaţi. Cum nimănui nu i s-a permis să intre fără haină de nuntă fără recunoaşterea meritului jertfei lui Cristos — tot aşa, nimănui nu i se va permite să rămână şi să participe la sărbătoarea nunţii, cu excepţia celor care îşi păstrează încrederea în Cristos.

Oricine leapădă „haina de nuntă” sigur va fi înlăturat de la privilegiile de care s-a bucurat şi va ieşi din lumina şi binecuvântările acordate acestei clase favorizate, în „întunericul de afară” al lumii şi al creştinismului nominal, unde în curând va fi un mare timp de necaz, reprezentat simbolic de „plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

Nu suntem noi chiar acum în timpul acestei inspecţii a oaspeţilor? Şi oare nu toţi creştinii care resping încrederea în jertfa lui Cristos şi care acceptă teoriile Evoluţiei şi ale Criticii Radicale lasă „haina de nuntă”, şi în cele din urmă nu se vor găsi oare în întunericul de afară, în confuzie, în nedumerire? Şi oare nu vor fi în mod trist tulburaţi, în marele timp de necaz despre care Scripturile afirmă ca este aproape? Dan. 12: 1.

Prin uşile deschise

Nunta străluceşte,

Acela ce intr-aici,

Pe veci fericeşte.

Iată şi 'mpăratul nost;

Făptura-I luceşte

Dacă s-a 'nchide uşa

Nu s-a mai deschide.