OCAZIILE FOLOSITE GREŞIT SUNT LUATE

MATEI 21:23-46

de referinţă: „De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi”.

43

W. T. 1 septembrie 1910 (pag. 285)

În acest studiu, Marele Învăţător prezintă în două pilde greşeala făcută de religioşii din zilele Sale. Înţelegerea acestor pilde oferă o perspectivă mai clară asupra motivului care a dus la respingerea lui Israel din favoarea divină pentru o anumită perioadă de timp. De asemenea, trebuie să ne amintim că Israelul nominal trupesc a fost un prototip al creştinătăţii nominale. Prin urmare, putem căuta condiţii şi procedee oarecum asemănătoare acum în perioada „secerişului” din acest Veac Creştin.

Pentru a vedea forţa învăţăturilor Domnului aici şi peste tot, este necesar să ne amintim că poporului evreu i s-a promis Împărăţia lui Dumnezeu, al cărei tip la o scară mai mică a fost împărăţia lui David. Timp de secole, ei aşteptau un mare Împărat, Mesia, a cărui venire îi va înălţa şi îi va aduce la proeminenţă ca Împărăţie a lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul, când a venit să Îl prezinte pe Mesia, le-a spus evreilor că, dacă nu se vor pocăi şi nu se vor întoarce, în măsura capacităţii lor, la armonie cu Dumnezeu şi cu Legea, nu trebuiau să se aştepte să aibă parte în Împărăţia Mesianică. Isus le-a spus oamenilor că, dacă dreptatea lor nu va depăşi dreptatea cărturarilor şi a fariseilor, în niciun caz nu vor intra sau nu vor deveni membri ai Împărăţiei mult aşteptate (Matei 5:20). Cele două pilde din acest studiu ilustrează ce stătea în calea majorităţii.

ASTĂZI ÎN VIA MEA

Poporul evreu pretindea că ei erau poporul lui Dumnezeu, dispus să-L servească. Ei au fost trataţi, nu ca sclavi, ci mai degrabă ca fii. Tuturor li s-a spus să meargă şi să lucreze în via lui Dumnezeu; dar ei s-au împărţit în două clase, reprezentate de cei doi fii în prima noastră pildă. Unul dintre aceşti fii i-a reprezentat pe cei aparent religioşi, evlavioşi, care au zis: Da, Îi vom sluji lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ei nu au căutat cu adevărat slujirea divină, ci mai degrabă slujirea sectelor şi partidelor lor şi a propriilor lor scopuri, de onoare, influenţă şi preferinţe. Cealaltă clasă de israeliţi, reprezentată prin celălalt fiu din pildă, nu a ridicat nicio pretenţie de a-I sluji lui Dumnezeu, şi au fost marcaţi ca vameşi, păcătoşi, desfrânaţi. Cu toate acestea, când a apărut Isus, când a ieşit mesajul lui Ioan, şi după aceea învăţăturile lui Isus şi ale apostolilor, aceiaşi vameşi, păcătoşi, desfrânaţi au fost cei care erau gata să-L primească, în timp ce religioşii, aflând că mesajul Lui era în conflict cu învăţăturile lor, L-au respins. Astfel, una dintre acuzaţiile împotriva lui Isus a fost: „El primeşte vameşi şi păcătoşi şi mănâncă cu ei”.

Păcătoşilor a fost

Lui”

Cea de-a doua pildă Îl reprezintă pe Dumnezeu ca proprietarul unei mari Vii, din toate punctele de vedere bine orânduită şi echipată pentru scopul Său. Via reprezintă naţiunea evreiască şi promisiunile divine făcute acelui popor — Legea şi toate aranjamentele Legământului Legii, pentru dezvoltarea lor. Această Vie proprietarul a dat-o în grija unor viticultori, a căror datorie era să aibă grijă de vie şi de roadele ei, şi să dea proprietarului produsele, cu excepţia unei părţi pe care o puteau păstra pentru ei. Aceşti viticultori erau religioşii proeminenţi, despre care Isus a spus: „Cărturarii şi fariseii stau pe scaunul lui Moise. Deci toate câte vă spun ei, păziţi-le şi faceţi-le” (Matei 23:2, 3). Proprietarul a cerut în mod cuvenit rezultatul asupra proprietăţii sale şi i-a trimis pe servitorii săi să primească partea sa din roade. Însă viticultorii, în loc să le dea ceea ce i se cuvinea Stăpânului lor, i‑au atacat, bătându-i, ucigându-i şi aruncând pietre asupra lor.

Aceşti servitori au fost profeţii din vechime, trimişi la Israel. Ei ar fi trebuit să primească cel mai bun tratament şi o abundenţă de roade, de smerenie, blândeţe, răbdare etc., dar, în schimb, au fost trataţi ca intruşi de către liderii lui Israel. Unii dintre ei au fost ucişi cu pietre, alţii au fost bătuţi, alţii omorâţi, alţii tăiaţi în două cu ferăstrăul. Alţii au rătăcit în piei de oaie şi în piei de capră şi au locuit în vizuinile şi peşterile pământului, fiindcă n-au fost apreciaţi. Ei n-au fost trataţi ca reprezentanţi ai stăpânului viei. În final proprietarul l-a trimis pe fiul său, spunând: „Vor avea respect pentru fiul meu”. Dar aceeaşi viticultori, religioşii din zilele Domnului nostru, s-au sfătuit să Îl ucidă şi să pună mâna pe moştenirea Lui. Ei aveau oarecum impresia că puteau stăpâni peste moştenirea lui Dumnezeu şi că oricine i-ar fi mustrat sau ar fi arătat ipocrizia lor, sau i-ar fi eliberat pe oameni de la supunere faţă de ei, oricine ar fi fost — chiar şi moştenitorul — ei aveau libertatea de a-i omorî. Şi L-au răstignit.

Ce putem noi presupune că le va face Stăpânul acelei Vii acestor viticultori răi care, uitând cine este Stăpânul viei, s-au folosit de ea ca şi cum ar fi fost a lor, maltratându-I servitorii şi răstignindu-L pe Fiul Său? Marele Învăţător a pus această întrebare ascultătorilor Săi, şi răspunsul a venit de îndată, că Stăpânul îi va distruge pe aceşti oameni răi şi va da Via Sa altora care îi vor da Lui rodul ei.

Exact aşa s-a întâmplat. Cărturarii şi fariseii şi învăţătorii Legii care se foloseau de promisiunile şi binecuvântările lui Dumnezeu şi de ocaziile lor în mod egoist, nesocotindu-L pe Atotputernicul — au fost deposedaţi. Statul lor a fost distrus şi favoarea divină şi privilegiile lor ca purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu, de care s-au bucurat cândva, au fost luate de la ei şi date altora — apostolilor şi ucenicilor lor, în timpul acestui Veac Evanghelic.

Totuşi, deoarece Israelul trupesc a fost un tip sau o reprezentare a Israelului Spiritual nominal, nu trebuie să privim prea departe pentru a vedea o stare asemănătoare a lucrurilor din zilele noastre. Şi astăzi vedem pe unii înălţaţi în poziţii oficiale ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu şi ai Cuvântului Său, folosindu‑şi poziţia pentru a se întări, pentru a deţine putere asupra oamenilor, pentru a-şi duce la îndeplinire propriile lor planuri. Aceştia sunt înclinaţi să vorbească aspru, da, să „ucidă” pe oricine vine printre ei blând, smerit, în numele Domnului. Nu îi ucid literalmente şi nici nu „aruncă în ei o mulţime de săgeţi”, ci îi decapitează în sensul excluderii. Şi trag în ei cu săgeţi de cuvinte amare, de calomnii etc.

Ce va face Viticultorul cu aceşti servitori? Răspunsul este iarăşi că oportunităţile de care s-au bucurat vor fi luate de la ei. Mulţumim lui Dumnezeu că următorul pas din program va fi că Fiul Împăratului şi toţi servitorii maltrataţi asociaţi cu El vor constitui noua „Împărăţie a Fiului dragostei Lui”„pretutindeni sub ceruri”. Treburile nu vor mai fi încredinţate decât celor încercaţi, dovediţi, credincioşi.

Isus, cel respins, „a ajuns să fie piatra din capul unghiului” marelui Templu al lui Dumnezeu, care este Biserica. După cum privilegiul de a fi Împărăţia embrionară a lui Dumnezeu a fost luat de la evrei şi dat lui Cristos şi Bisericii, la fel acum, Împărăţia Sa va fi luată de pe pământ în întregime – credincioşii Lui vor fi primiţi pe planul ceresc, în mare putere şi glorie cerească.

Oricine s-a împiedicat de Isus a suferit pierdere, în sensul de a fi zdrobit, dar nu fără posibilitatea de a fi recuperat. „Piatra aceasta … peste care va cădea ea [Mesia], îl va spulbera” în Moartea a Doua (Matei 21:44).