Convenţia de la Lacul Chautauqua

R4672 W. T. 1 septembrie 1910 (pag. 277-283)

Tocmai s-a terminat această convenţie sub titlul Convenţia Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei, o întâlnire foarte profitabilă şi interesantă pentru poporul Domnului. Nu doar că au fost cu peste o mie de participanţi mai mulţi decât oricând înainte, dar spiritul blând al Domnului s-a manifestat mai abundent decât oricând — ceea ce spune mult, pentru că toate convenţiile noastre au fost excelente în această privinţă. Oricum, este tocmai ceea ce ar trebui să aşteptăm, pentru că fiecare an dezvoltă în poporul Domnului tot mai mult roadele şi harurile Spiritului Său sfânt — blândeţe, gentileţe, îndelungă răbdare, bunătate frăţească, iubire. Participarea a fost în mod sigur de peste patru mii, dar cu cât peste acest număr este greu de stabilit pentru că nu toţi au putut fi prezenţi deodată. Studenţii Bibliei au aglomerat locurile de cazare pe ambele părţi ale lacului de la Jamestown până la Mayville — patruzeci de kilometri. Călătoriile cu barca s-au găsit a fi foarte odihnitoare şi foarte avantajoase pentru părtăşie creştină şi o cunoaştere mai intimă între fraţi. S-a acordat ocazia de a depune mărturie pentru adevăr în regiunea Lacului Chautauqua.

Fraţii în general au predicat o lecţie apreciabilă prin comportamentul lor, prin tonul vocii, prin bunătate, răbdare, ajutorare. Oamenii au luat cunoştinţă de ei că au fost cu Isus şi au învăţat de la El. Acum avem fraţi peste tot în jurul lacului. Înaintea sosirii noastre, unii predicatori, neţinând cont de Cuvântul şi Spiritul Învăţătorului, ne-au calomniat — au denaturat lucrurile din dorinţa lor de a trezi împotrivire printre adepţii lor. Rezultatul însă a fost tocmai invers. O doamnă care s­‑a angajat să cazeze şase dintre fraţii noştri a fost vizitată de predicatorul ei, care i-a spus să nu aibă nimic de-a face cu aceşti Studenţi ai Bibliei etc. Nedumerită, s-a sfătuit cu soţul ei cum să scape de ei, pentru că acceptase în avans plata pentru cazarea lor. El a spus: „Aşteaptă puţin; mă voi duce până la sala de conferinţe şi voi intra printre ei şi-ţi voi spune”. S-a întors în scurt timp, zicând că a auzit vorbirea de deschidere, de bun venit, şi a discutat cu câţiva dintre participanţi, şi că ar dori ca soţia sa să fi cazat patruzeci în casă, în loc de şase.

Şeful Poliţiei din Celoron s-a exprimat către un frate că, dacă toţi oamenii din lume ar fi ca oamenii care participau la Convenţie, atunci n‑ar mai fi nevoie de Departamentul de Poliţie, iar proprietarii de baruri ar trebui să-şi caute alte slujbe. El a remarcat că n-a observat nici pe unul dintre participanţii la convenţie să folosească tutun. Poliţistul de la intrarea în sala de conferinţe a zis că soţia lui era creştină dar că pe el niciodată nu l-a interesat prea mult religia, gândind că este mai mult o declaraţie. El a spus: „Sunt silit să observ că oamenii care participă la această convenţie îşi trăiesc creştinismul. Soţia mea este plecată în vacanţă şi trebuie să se întoarcă în două săptămâni, dar i-am trimis vorbă să se întoarcă imediat pentru că sunt sigur că ar vrea să facă cunoştinţă cu aceşti oameni”.

Cea mai mare şi cea mai bună convenţie ţinută vreodată la lac

Celoron, unde se află sala de conferinţe, este un loc lumesc, bineînţeles, un mic „Oraş Alb”. Locuitorii lui sunt în principal din cei care aprovizionează gusturile şi poftele lumeşti. Ei au fost dezamăgiţi ca o aşa mare mulţime de oameni să aducă atât de puţini clienţi caruselurilor, sălilor de tir etc. Totuşi, toţi au recunoscut că participanţii la convenţie au fost oameni amabili, atenţi, şi şi-au văzut de treaba lor, şi că acea treabă era evident să asculte vorbitorii de la convenţie. Unul dintre artişti, care n-a fost interesat de religie înainte, a participat la servicii în prima duminică. A fost adânc impresionat şi a spus că mesajul i s-a părut rezonabil. Acum citeşte cărţile. Principalul proprietar al locului a fost foarte atent la nevoile noastre şi a redus sonorul muzicii din vecinătatea sălii atunci când aveau loc servicii. Întru totul am avut o perioadă remarcabilă de împrospătare spirituală, şi avem motive să credem că Adevărul, prin reprezentanţii săi, a lăsat o urmă adâncă de-a lungul malurilor Lacului Chautauqua. Suntem îndemnaţi foarte serios să venim din nou anul viitor, şi s-a făcut sugestia că dacă vom veni se va construi pentru folosul nostru o sală departe de zona cu distracţii.

Ziarele din Jamestown au dedicat mult din spaţiul lor pentru convenţie, declarând că a fost cea mai mare care a avut loc aici. În sâmbăta dinaintea încheierii convenţiei, un ziar a rezervat două coloane pentru convenţie, iar altul aproape trei pagini. Cei care au participat la convenţie au cumpărat multe ziare şi le-au trimis prin poştă prietenilor în toate direcţiile. Am aflat că un ziar a vândut mai mult de 25.000 de exemplare în plus. Acele ziare la rândul lor vor duce mult din veştile bune la oameni peste tot în Statele Unite şi Canada.

Aranjamentele făcute pentru serviciile de botez n‑au fost tot ce ne-am fi dorit; totuşi am avut mult pentru care să mulţumim. Fără îndoială cazarea a fost mult mai bună decât cele din zilele Domnului. Am avut două discursuri pentru botez şi două ocazii pentru scufundare simbolică, la care, conform numărului oficial, au fost botezaţi 354 de adulţi.

În rugăciunile noastre au fost cu seriozitate amintiţi cei dragi de acasă — ca şi ei să aibă o parte egală de binecuvântare. Şi credem că mulţi vor primi binecuvântarea: (1) Cei care s-au plecat cu supunere înaintea Providenţei Divine care a împiedicat participarea lor la convenţie sigur vor învăţa lecţia răbdării şi a credinţei. (2) Cei care au participat la convenţie vor duce în mod sigur înapoi la cei rămaşi acasă o parte din ospăţul nostru bogat, care se va revărsa în toate direcţiile.

Au participat mulţi „săraci”; unii ajutaţi în parte sau în întregime de fraţii şi surorile care „stau mai bine”. Unii au rămas acasă şi au câştigat bani ca să le permită altora să vină la convenţie şi să aibă un ospăţ spiritual. În mod sigur toţi aceşti zeloşi au fost din belşug binecuvântaţi de marele Păstor.

Am remarcat deja că unii dintre fraţii dragi n‑au fost primiţi la sosire cu amabilitate de către cei care s-au angajat să-i cazeze, şi pentru care se plătiseră banii. Acest lucru a fost ofensator şi chiar o probă de răbdare şi credinţă în Providenţa Divină, dar şi de iubire frăţească. Totuşi noi credem că fraţii au învins prin Spiritul Domnului. Dacă ne vom întoarce la Lacul Chautauqua vom avea peste tot parte de cea mai bună şi mai plăcută atenţie. Avem aici un caz ca ilustraţie: Stăpânul unei case i-a întâmpinat pe vizitatori la uşă, şi într‑un mod provocator a spus: „Noi suntem fraţi uniţi”, sugerând că nu dorea nicio discuţie pe teme religioase şi era pusă la îndoială primirea fraţilor chiar şi cu această asigurare. Ei au acceptat situaţia cu amabilitate, hotărâţi să nu vorbească despre religie dacă nu se voia. Totuşi, în casă zăcea un băieţel pe moarte şi nu putea mânca nimic. Unul dintre fraţi i-a spus băiatului despre restabilirea glorioasă, cum el va veni înapoi din moarte la înviere şi cum atunci întreaga lume va deveni edenică. Apoi i s-a dat o Mană Crească cu sugestia că această hrană se putea savura oricând. Înainte de a pleca eram prieteni buni, iar oaspeţii au fost invitaţi să mai vină.

Deşi am încercat să clarificăm, unii dintre fraţii dragi, ne temem, n-au înţeles pe deplin partea financiară a aranjamentului pentru confortul lor. Comitetul organizator s-a angajat să dea pentru toţi participanţii preţuri uniforme, deşi în mod necesar costul întreţinerii ar varia mult. Să ilustrăm: Fraţii cazaţi mai în amonte ar fi fost obligaţi să plătească 1 dolar pe zi pentru tramvai sau cincizeci de cenţi pentru barcă, pentru a ajunge la convenţie şi înapoi. Cei cazaţi în complexul Chautauqua ar fi avut acelaşi preţ la barcă şi optzeci de cenţi cu tramvaiul, iar bărcile nu opresc acolo duminica. În plus, Asociaţia Chautauqua taxează cu patruzeci de cenţi pe zi accesul în complexul lor, care pentru zece zile înseamnă 4 dolari. Am obţinut o reducere, dar am plătit 2 dolari de persoană pentru cei cazaţi în complexul lor. Cei cazaţi în Jamestown au avut, bineînţeles, mai puţine cheltuieli — 5 cenţi fiecare drum, zilnic. Comitetul nostru a făcut o medie şi a taxat pe toţi la fel, inclusiv o masă la prânz.

Intenţia noastră a fost să servim pe fraţi fără profit, iar conturile noastre arată un deficit de 3.000 de dolari. Totuşi, aceasta include transportul şi cazarea familiei de la Bethel ,compusă din peste 76 de persoane. O mică idee despre costul mesei de prânz o putem obţine dintr-o fişă de aprovizionare cu hrana zilnică — lapte proaspăt 1.000 de litri, limonadă, 600 litri; sandvişuri 4.000; chifle, 4.000; prăjituri şi biscuiţi, 6.000; gheaţă, 900 kg; banane, 3.300; brânză 60 kg. Acestea au fost alimentele asigurate zilnic. Au fost servite de către 120 de fraţi voluntari la fiecare masă. Paisprezece fraţi dragi au petrecut aproape trei săptămâni pentru rezervarea cazărilor, iar alţii au lucrat zi şi noapte ca să repartizeze camerele.

În timp ce am plătit un preţ uniform pentru toate camerele, nu toate au fost la fel. Acestea au fost gradate cu A, B, C şi D de către cei care le-au examinat şi închiriat. Apoi cei care au făcut repartizările au dat camerele de gradul A comenzilor de 14 dolari, de gradul B comenzilor de 11 dolari, şi cele de gradul C şi D comenzilor de 9 dolari. Se poate ca nu toate să fi fost corect gradate, dar suntem siguri că toţi au primit o valoare excelentă pentru banii plătiţi; pentru că cei care au plătit 14 dolari pentru nouă zile, au plătit doar aproximativ 1,5 dolari pe zi pentru hrană, cazare şi transport.

Îi asigurăm pe toţi participanţii că orice n-a ajuns la perfecţiune a fost datorită imperfecţiunii judecăţii sau unor chestiuni în afara controlului celor ce s-au îngrijit de interesele lor. Putem cu siguranţă spune că dacă ar fi sosit acolo 4.000 de persoane fără o organizare prealabilă pentru confortul lor ar fi fost mai rău şi ar fi plătit tot felul de preţuri pentru cazare sau ar fi hoinărit pe străzi obosiţi şi flămânzi. Totuşi, dacă ne vom întoarce în acelaşi loc altă dată, am putea face mult mai bine pentru toţi, pentru că împotrivirea în mod deschis a dispărut. Aşa cum au remarcat câţiva domni din Jamestown: „Singurii oameni de aici care se pare că nu s-au bucurat de convenţia voastră au fost predicatorii şi cârciumarii”.

Convenţia a fost interesantă în toate felurile. Prezenţa fratelui Hemery de la Filiala Britanică, a fratelui Lundborg de la Filiala Suedeză, a fratelui Luttichau de la Filiala Daneză şi a fratelui Lindqvist de la Filiala Norvegiană a adăugat substanţial la interesul acestei ocazii. Lista vorbitorilor, aşa cum arată programul pe care mulţi îl aveţi, a fost de douăzeci şi patru, pe lângă cam doisprezece care au participat la simpozionul de la ultima sesiune. Datorită mulţimii fraţilor, s-a părut că nu era recomandabil să avem un Ospăţ de Dragoste obişnuit. De aceea am aranjat ca doisprezece dintre fraţii peregrini să stea la ieşirile de pe diferitele culoare, atât la parter cât şi la etajul sălii. Fraţii i-au salutat pe aceştia când au ieşit din sala de convenţie, în ultima duminică seara. La încheiere toţi au declarat, „A fost cea mai bună convenţie a noastră”.

Cazaţi la Hanul Mayville

Am ştiut că, datorită convenţiei, scrisorile şi comenzile care ar veni la biroul din Brooklyn ar fi mai puţine decât de obicei. De aceea am luat practic toată echipa de la birou la convenţie ca să continue acolo lucrarea necesară în toate departamentele. Editorul, ca Preşedinte al A. I. S. B., a simţit că era potrivit să fie prezent la toată convenţia.

Totuşi, fiind necesar ca el să-şi continue îndatoririle literare, a fost recomandabil să se izoleze într-o anumită măsură de mâinile bucuroase şi de inimile iubitoare ale celor peste 4.000, fiecare dorind câteva minute de discuţie şi o strângere de mână de fiecare dată când erau în apropiere. Izolarea părea nemiloasă, dar necesară, în interesul Lucrării Împăratului. Aşa că am închiriat Hanul Mayville care era gol dar mobilat. Au fost cazaţi acolo cam cincizeci de fraţi, cu înţelegerea ca fratele Russell să nu fie deranjat şi să poată fi vizitat doar în timpul meselor şi seara la recepţii. Am vorbit la sala de conferinţe de cinci ori:

(1) La sesiunea de deschidere

(2) Duminică dimineaţa, 31 iulie.

(3) O vorbire specială pentru fraţii Peregrini, Bătrâni şi Diaconi de peste tot, joi seara, 4 august.

(4) Colportorilor, sâmbătă dimineaţa, 6 august

(5) Fraţilor şi publicului, duminică 7 august

Cu cea din urmă ocazie sala a fost aglomerată şi cu numărul în exces a fost ţinută încă o adunare de aproape 700 în sala învecinată la care a vorbit fratele John Kuehn.

Şase recepţii la Han

Având în vedere imposibilitatea contactului personal decât cu foarte puţini la sală, am aranjat şase Recepţii la Hanul Mayville şi intrarea doar cu invitaţie. Am tipărit 3.600 de astfel de invitaţii şi în plus au fost date bilete la ultima recepţie de duminică seara, 6 august. Biletele erau valabile doar pentru data înscrisă pe ele, aşa încât vaporul închiriat pentru a-i aduce pe fraţi, cam treizeci de kilometri până la han şi înapoi, să nu fie supraaglomerat. Am dorit ca toţi să aibă parte de priveliştea frumosului lac şi ocazia de părtăşie pe drum. Suntem asiguraţi că aranjamentele au fost apreciate pe deplin şi a fost un timp de părtăşie înviorătoare şi laudă.

La han mulţimile au fost primite în marile saloane şi săli, pe verandele şi pajiştile spaţioase. Am folosit un colţ al unei verande ca amvon şi, după ce am salutat pe fraţii dragi, am spus câteva cuvinte pe linie spirituală pentru a ajuta ca ocazia să fie o amintire din punctul de vedere al împrospătării spirituale. Apoi, în timp ce sute de fraţi cântau unele cântări frumoase, alte sute erau invitaţi în marea sufragerie, unde erau serviţi cu zel de fraţi şi surori iubitori (recrutaţi în principal din rândurile colportorilor) cu puţină îngheţată, prăjitură etc., apoi schimbând locurile cu cei care cântaseră. Suntem siguri că aceste şase recepţii au adăugat la comfortul, bucuria şi împrospătarea spirituală a tuturor celor care au participat. Numărul participanţilor ne-a furnizat un bun indicator al numărului total de participanţi la convenţie. Totuşi, probabil au fost cam 1.000 care dintr-un motiv sau altul n-au fost la recepţii — unii s-au abţinut de a participa, temându-se că nu va fi loc şi că îi vor face pe alţii să iasă. A existat totuşi loc pentru toţi şi puteau fi şi mai mulţi primiţi.

Rapoarte despre aceste recepţii au fost publicate în ziarele din Jamestown. Gândind că acestea ar putea fi de interes, le includem în acest raport:

Edenul cel mare şi etern

locul picioarelor lui Dumnezeu va fi făcut glorios

Recepţia ţinută de Pastorul Russell la Hanul Mayville

3 August. Aseară, al doilea grup de la Convenţia Studenţilor Bibliei, numărând aproape şase sute, l‑a vizitat pe Pastorul Russell care li s-a adresat celor ce se aflau pe pajişti şi verande la Hanul Peacock. Călătoria de 30 de kilometri pe frumosul nostru Lac Chautauqua le-a încântat ochii. Cântările lor de laudă care au răsunat până la casele de pe mal au făcut pe unii să-i poreclească pe aceşti Studenţi ai Bibliei Internaţionali „poporul fericit”. Pastorul Russell a vorbit pe scurt şi familiar. Referindu-se la priveliştea frumoasă a lacului, a remarcat:

„M-am întors cu mintea la Grădina Edenului, amintindu-mi de asigurarea divină făcută primilor noştri părinţi înainte ca păcatul să vină şi să strice asemănarea divină în care Adam şi Eva au fost creaţi. Apoi mintea mea a mers înainte în viitor, îndrumată de candela divină — Cuvântul lui Dumnezeu. În lumina ei a apărut în faţa vederii mele mintale Paradisul restaurat — nu doar o grădină, ci întregul pământ făcut frumos, strălucitor, roditor, fără păcat, fericit.

Mi-am amintit promisiunea atât de familiară nouă tuturor — Nu va mai fi suspin, nici plâns, nici moarte — pentru că lucrurile dintâi ale păcatului şi ale morţii vor fi trecut, şi marele Împărat al Gloriei va anunţa, „Iată, Eu fac toate noi” (Apoc. 21:5). Mi‑am amintit de asemenea cuvintele de asigurare ale Sf. Petru cu privire la aceste „timpuri de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapt. 3:20, 21). Sf. Petru adaugă că această restabilire a pământului la perfecţiunea lui intenţionată — simbolizată prin Eden — şi a restabilirii omului la asemănarea cu Dumnezeu, întârzie până la a doua venire a Răscumpărătorului. Şi alte Scripturi, dragi fraţi, ne asigură că venirea Învăţătorului nostru ca Împărat al Slavei este planificată de Dumnezeu să aibă loc imediat ce Biserica aleasă va fi fost chemată, aleasă, probată şi găsită credincioasă.

Lucrarea de restabilire a început

Scopul Divin nu va fi zădărnicit prin permiterea păcatului să-l strice. Moartea de sacrificiu a lui Isus este compensarea completă pentru pedeapsa pronunţată asupra lui Adam şi a rasei sale. Restabilirea la prefecţiune şi favoare divină va veni la „timpul cuvenit” al lui Dumnezeu. Şi noi credem că acel timp se aproapie.

Nu vedem binecuvântarea promisă venind? Ce sunt vastele proiecte de irigare prin fântâni arteziene şi apeducte decât împliniri ale profeţiilor cu privire la domnia lui Mesia şi la binecuvântarea pământului? Plecaţi urechea la mesaj: Căci în pustie vor ţâşni ape şi pustietatea va înflori ca trandafirul. Isa. 35.

Burbank şi alţii, sub îndrumare divină, fac minuni în horticultură, aşa cum Edison şi alţii au fost instrumente ale Providenţei ca să ne dea aparate electrice. Ce fructe şi flori frumoase sunt ca rezultat! Este dificil să ne imaginăm o mai mare perfecţiune în Edenul din vechime sau în Edenul mondial care va fi restabilit!

Referindu-se la „timpurile restabilirii” ale domniei lui Mesia, profetul declară: „Pământul îşi va da roadele” (Ezec. 34:27). Priviţi pregătirile pentru împlinirea acestei promisiuni: Cam cu trei ani în urmă un fermier din Virginia a găsit un mănunchi anormal, de 120 de tulpini de grâu dintr-o singură rădăcină — ieşite dintr-un singur bob de grâu. Sub numele de „grâul minune” este încet dezvoltat acum în diferite părţi — producţia medie pare a fi de 1.200 de boabe dintr-unul singur. Şi chiar în acest an s-a descoperit aceeaşi ciudăţenie la ovăz — un mănunchi crescând sălbatic la marginea drumului.

În plus, aceeaşi providenţă divină îndrumă pe chimiştii noştri spre metode economice de extragere a azotului din atmosferă pentru hrănirea solului, şi astfel pentru „rodnicia” binecuvântărilor pământului şi în împlinirea promisiunii lui Dumnezeu că El va face pământul (aşternutul picioarelor Sale) glorios.

Eliberarea captivilor

Dar, prieteni, cea mai importantă parte a lucrării de restabilire este legată de om. Egoismul dur, de piatră, al inimii, care este pe întregul pământ, nu este asemănare cu Dumnezeu şi nici spre gloria Lui.

„Neomenia omului faţă de om

Face pe nenumărate mii să plângă.”

Nouăsprezece secole de predicare arată că vindecarea acestei maladii nu stă în puterea noastră şi că numai puţini doresc sau caută spiritul Domnului, de blândeţe şi sensibilitate a inimii. Marele Împărat al Slavei este şi Medicul cel Bun. Doar El poate vindeca boala păcatului şi urmările ei. Prin El va fi împlinită promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Israel: „Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne” (Ier. 31:31). Şi această lucrare va continua de la Israel la toate familiile pământului — ridicând pe toţi cei voitori şi ascultători afară din păcat şi moarte la tot ce a fost pierdut prin Adam şi răscumpărat la Calvar. Şi, mulţumită lui Dumnezeu, cei ce nu vor vrea şi nu vor asculta nu vor fi trimişi în chin veşnic, ci în „Moartea a Doua” — „distrugere veşnică”.

După ceva băuturi răcoritoare „poporul fericit” a plecat cu barca la camerele lor, de-a lungul Lacului şi la Jamestown, cântând pe drum.

Studenţii Bibliei Internaţionali

apelează la Pastorul Russell

Vorbind la aproape 600 pe peluza Reşedinţei fostului Judecător Peacock

Un al treilea grup de Studenţi ai Bibliei, după serviciile zilei, au luat vaporul spre capătul de sus al Lacului pentru a participa la recepţia oferită de Pastorul Russell. Călătoria pe Lac a fost plăcută, pe teme spirituale. Studenţii, cântând cu efect diferite cântări bine-cunoscute, au discutat apoi subiectele de la convenţie din ziua respectivă. Erau o mulţime aşa de fericită cum rareori a trecut pe Lacul nostru frumos.

La Hanul Peacock vizitatorii s-au îngrămădit la parterul casei şi pe peluza întinsă. Pastorul Russell, după ce a salutat pe fiecare vizitator, li s-a adresat tuturor. El le-a urat bun venit celor pe care îi cunoştea bine, cât şi celor pe care încă nu-i întâlnise. I-a felicitat pentru această zi minunată în care trăim; pentru minunatele Biblii din care putem studia cu privire la marele Plan Divin al Veacurilor. Cu o Biblie Oxford în mâna întinsă, el a remarcat: „Mă tem că noi nu ajungem să apreciem valoarea acestei mari Cărţi care a avut mai multă influenţă în lume decât toate celelalte cărţi împreună”. El a remarcat că puţini predicatori îşi dau seama că Biblia a fost în mâinile publicului doar de aproximativ un secol. „Cele mai vechi Societăţi Biblice ale noastre îşi celebrează chiar în acest an centenarul. Atunci când acestea au fost organizate, Bibliile existau doar în posesia celor bogaţi. Acum se găsesc în casele tuturor — posibil a fi obţinute gratuit de cei nevoiaşi. Mulţi află despre valoarea trimiterilor biblice şi despre folosul concordanţelor biblice în studierea Scripturilor.

Mai mult, noi tindem să uităm prea repede că educaţia generală doar acum a ajuns la mase. Încă nu sunt nici treizeci de ani de când s-au înfiinţat şcolile gratuite în Marea Britanie. Şi sunt doar cam zece ani de când educaţia a fost făcută obligatorie în toate ţările cele mai civilizate. Astfel Dumnezeu a favorizat zilele noastre în două moduri, nu doar dându‑ne Biblia, ci dând şi mulţimilor înteligenţa necesară pentru studierea ei.

Dar vai, în timp ce aceste ocazii preţioase sunt în mâinile maselor, în timp ce aceste binecuvântări au fost date omenirii, în timp ce creştinătatea se pregătea pentru studierea Bibliei, Domnul a permis Adversarului să aducă în faţă o influenţă foarte subtilă care să i se opună. Necredincioşia vulgară din trecut a fost înlocuită cu un vrăjmaş mult mai periculos pentru credinţa creştină — necredincioşia cunoscută sub numele de Critica Radicală. Aceasta este periculoasă datorită caracterului ei subtil. S‑a fixat în toate colegiile şi în toate seminariile teologice. În timp ce toate bisericile noastre ale tuturor denominaţiilor stau în aparenţă ca apărători ai Bibliei, citadela credinţei este capturată de marele Adversar al lui Dumnezeu şi al Adevărului — Satan — care înşală, înstrăinează şi derutează masele creştinătăţii chiar prin profesorii de teologie şi Doctorii în Teologie, spre care ele au fost conduse să caute lumina şi îndrumarea spirituală şi despre care au presupus că sunt apărători fermi ai Bibliei drept Cuvântul inspirat a lui Dumnezeu. Aceasta este o acuzaţie severă, dar este una general adevărată, după cum poate fiecare să constate pentru sine. Cu totul regretabil, sunt convins că patru din cinci dintre toţi slujitorii şi supraveghetorii Şcolilor Duminicale ale creştinătăţii au încetat a mai crede în Biblie drept descoperirea inspirată divin a Voinţei şi Scopului Celui Atotputernic. Cu toate acestea, unii dintre ei pretind că sunt urmaşi serioşi ai lui Isus ca Fiul lui Dumnezeu şi de origine divină. Totuşi, cât de slabă este poziţia lor! Dacă Moise n-a scris Legea şi dacă aceasta n-a fost inspirată, şi dacă nici profeţiile n-au fost inspirate, ce am putea gândi despre Isus şi despre apostolii Săi, care au acceptat acele profeţii ca inspirate şi şi-au fundamentat toate învăţăturile pe ele? Foarte evident, Criticii Radicali, care încă cred în Isus ca Fiul Divin al lui Dumnezeu, nu s-au gândit logic la ceea ce susţin ei, şi vor respinge tot ce aparţine de Scripturi dacă vor mai reflecta.

Vă felicit, prieteni, că în timp ce privim cu tristeţe împlinirea Scripturilor prin căderea celor menţionaţi, prieteni de-ai noştri, nu suntem obligaţi de nimic din raţiune sau din Scripturi să presupunem că soarta lor pentru asemenea necredincioşie va fi chinul veşnic. Vă felicit că, în calitate de Studenţi ai Bibliei, devenim mai puternici în credinţă zi de zi, în timp ce, în împlinirea Scripturilor, o mie cad alături de noi şi zece mii la dreapta noastră (Psa. 91:7). Vă felicit pentru că studiul Bibliei, cu ajutorul pe care Dumnezeu îl furnizează acum, clarifică tainele care ne-au nedumerit toată viaţa şi ne aduce o mai mare apreciere a scopurilor Sale glorioase, o mai mare loialitate faţă de El şi o dorinţă mai serioasă de a servi Cauza Sa a Dreptăţii, şi de a ridica stindardul Crucii lui Cristos.

Într-adevăr, după cum exprimă Domnul prin profet, „El ... n-a îngăduit să ni se clatine piciorul”, şi în loc de aceasta, piatra de poticnire a mai marii cunoştinţe din zilele noastre ne‑a ridicat pe un plan mai înalt de devotare şi apreciere a „lărgimii, lungimii, adâncimii şi înălţimii” dragostei lui Dumnezeu „care întrece orice cunoştinţă”.

Să nu mă înţelegeţi greşit, că vorbesc aspru sau fără amabilitate despre prietenii noştri care se poticnesc de ocaziile educaţionale din zilele noastre. Din contră, am simpatie faţă de ei. Odată şi eu am stat exact unde stau ei. Odată şi eu am respins Biblia drept Cuvântul lui Dumnezeu. Am fost la fel de sincer atunci cum sunt şi acum, şi mă simt obligat să recunosc aceeaşi sinceritate. Ei sunt orbiţi de strălucirea uluitoare a ştiinţei pământeşti din zilele noastre. Dacă au ştiut vreodată, au uitat, şi le-a scăpat lumina şi ştiinţa care vin numai de sus. Unii dintre ei ar putea fi recuperaţi din cursa Adversarului cum am fost şi eu. Totuşi există această deosebire: Majoritatea dintre ei par să se bucure în necredinţa lor şi să se mândrească, să se umfle în pene în împotrivirea lor faţă de Biblie; dar poziţia mea a fost chiar opusul acesteia. Am deplâns necesitatea abandonării Bibliei. Am considerat ca un lucru raţional să aştept din partea Creatorului Suprem ceva Descoperire a scopurilor Sale cu privire la omenire — scopul creării noastre; ţinta care trebuie atinsă; şi cum şi de ce.

Nu am nicio îndoială că mulţi dintre voi aţi avut experienţe asemănătoare cu ale mele. Mulţi mi-aţi spus aceasta. Să sperăm că, după cum noi am fost recuperaţi din cursa Păsărarului, tot aşa pot fi şi alţii. Să fim gata a întinde o mână de ajutor şi un cuvânt de încurajare. Să ne dăm seama că pentru cel sincer cu inima pierderea Bibliei trebuie să fie un dezastru pentru credinţă şi speranţă, cum a fost şi în propriile noastre cazuri. Să avem încredere că sunt mulţi alţii oneşti ca şi noi, care vor fi încă recuperaţi. Să ne încurajăm spre a-i ajuta, amintindu-ne ce mare binecuvântare ne-a venit prin înţelegerea potrivită a Cuvântului lui Dumnezeu.”

„Ceva mai bun pentru noi”

cerească”

A patra Recepţie a Pastorului Russell

Hanul Mayville şi spaţioasele lui peluze, cu Pastorul Russell de la Tabernacolul din Brooklyn ca gazdă, a primit seara trecută al patrulea grup de Studenţi ai Bibliei, cam şase sute. Numerele din fiecare seară sunt reglate prin invitaţii. Ca şi ocaziile anterioare, şi aceasta a fost una plăcută de care să ne amintim îndelung, cu plăcere şi folos. Din nou cântările „Poporului Fericit” al Studenţilor Bibliei Internaţionali, venind şi plecând, au bucurat şi înveselit pe locuitorii caselor de pe malul Lacului, care nu vor uita repede această convenţie. În legătură cu saluturile lui, Pastorul Russell a spus:

„Studenţilor Bibliei care s-au adunat şi m‑au vizitat aici seara trecută le-am spus despre frumuseţile crescânde ale naturii ca sclipiri ale marii «restabiliri» promise în Biblie şi despre care credem că acum este aproape sosită. Apoi am vorbit despre speranţa lumii, bazată pe sacrificiul de la Calvar şi pe mărturia Bibliei cu privire la rezultatele lui vaste. Astă seară să analizăm pe scurt viitorul speranţei Bisericii.

Ca şi mulţi dintre prietenii noştri creştini, mult timp nu am înţeles cum să «împărţim drept Cuvântul Adevărului» (2 Tim 2:15). Nu am putut pricepe că Planul lui Dumnezeu prevede mai întâi o mântuire cerească pentru Biserică, şi apoi o mântuire pământească pentru omenire în general. Studierea Bibliei pe linii dispensaţionale îndepărtează toate dificultăţile noastre. Acestea ne arată că promisiunea că cei răscumpăraţi vor şedea fiecare sub viţa şi sub smochinul său, şi că se vor bucura de lucrul mâinilor lor (Isa. 36:16), este prevederea lui Dumnezeu pentru Israelul restabilit în favoare divină şi pentru toate familiile pământului, dar nu pentru Biserică. Despre adevărata Biserică, Mireasa lui Cristos, se declară că membrii ei vor fi la înviere ca îngerii — fiinţe cereşti sau spirituale.

Sf. Pavel zice lămurit despre aceştia, că «nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu» (1 Cor. 15:50). Isus le spune acestora că El S-a dus să le pregătească un loc în casa Tatălui din cer. Dar locul pentru om, pământul, deja pregătit de la întemeierea lumii, este foarte diferit de locul nostru, despre care citim: «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s‑au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc». Isa. 64:4.

Chemarea spirituală

Acum înţelegem de ce de la Geneza la Maleahi nu există nici măcar o sugestie la o speranţă cerească sau spirituală pentru cineva. Fiecare promisiune este pământească. De exemplu, în cazul lui Avraam citim: «Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale pentru totdeauna».

Sf. Pavel se referă la această deosebire între speranţele Bisericii concepute de spirit, stabilită la Cincizecime, şi speranţele tuturor celorlalţi. Arătând spre credincioşii din trecut, el declară că deşi aceştia au avut mărturia lui Dumnezeu că au fost credincioşi, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit, «pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi». Evr. 11:38-40.

Imediat ce noi ne vom primi acel «ceva mai bun», răsplata noastră mai înaltă, de «slavă, cinste şi nemurire» în comoştenire cu Domnul nostru ca Mireasa Sa figurativă, cei vrednici din vechime îşi vor primi răsplata de înviere la perfecţiune umană. Atunci, sub Împărăţia lui Mesia, acei oameni perfecţi vor fi «prinţi în toată ţara». Atunci de la cei spirituali la cei pământeşti perfecţi vor coborî binecuvântările şi instrucţiunile pentru lumea sărmană, ignorantă, egoistă şi superstiţioasă — pentru a-i ajuta; pentru a ridica pe cei ascultători la perfecţiunile ilustrate în vrednicii făcuţi perfecţi.

Cum este cerul?

Cu toţii am auzit despre o învăţătoare de la Şcoala Duminicală care a vorbit clasei ei despre cer — despre pianele, harfele, orgile, caii şi trăsurile, fructele şi florile din cer etc. Vedem că ea se gândea numai la binecuvântările pe care Dumnezeu le-a prevăzut pentru cei credincioşi şi ascultători din lume, «la timpul cuvenit». Ea nu avea nicio idee despre cerurile cerurilor promise urmaşilor credincioşi ai lui Isus pe calea îngustă.

Marele Învăţător spune că este imposibil să descrii cerul cu frumuseţile şi farmecul lui. El i-a zis lui Nicodim: «Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre cele cereşti?» Ioan 3:12.

În armonie cu aceasta, Biblia nu încearcă să descrie cerul în sine, nici pe locuitorii lui. Ni se spune doar că Dumnezeu este Spirit «care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea» personal. Omul trebuie să-L discearnă pe Dumnezeu în lucrările Lui, cea mai nobilă fiind omul perfect, făcut în asemănarea morală a lui Iehova pe plan pământesc — cu puţin mai prejos decât îngerii de pe planul spiritual. Cel mai mult ce declară Cuvântul despre moştenirea noastră cerească este că «Ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc». 1 Cor. 2:9.

Dar în timp ce refuză să ne informeze despre stările cereşti, Dumnezeu ne dă o parte care ne mulţumeşte sufletul. Prin apostol, El declară că, «ce vom fi nu s‑a arătat încă. Dar ştim că, atunci când se va arăta El (Isus glorificat, la a Doua Sa Venire, în putere şi mare slavă), vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este», în timp ce alţii, nefiind «schimbaţi» de la natura umană la cea spirituală prin puterea «Întâii Învieri», nu Îl vor vedea aşa cum este, ci doar aşa cum Se va descoperi prin providenţele şi judecăţile Sale, pe care orice ochi le va recunoaşte.

Cât de satisfăcător! Cât de mult dincolo de tot ce am fi putut cere sau gândi! «Ca El.» Ce am putea cere mai mult? «Ca El», pe care Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, mai presus de «îngeri, stăpâniri şi puteri» Suntem uimiţi de asemenea har! Şi mai mult, putem să ne dăm seama că Cel care ne‑a chemat să fim «părtaşi naturii divine» şi împreună moştenitori cu Răscumpărătorul în Împărăţia Sa Mijlocitoare, S-a îngrijit de tot comfortul şi bucuria din acea stare cerească, ale cărei detalii nu le putem înţelege acum. Despre aceştia este scris în mod profetic: «cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău». Psa. 17:15.”

Toţi Studenţii Bibliei

ar trebui să fie lumini care arD şi sTrălucesc

Pastorul Russell s-a adresat celei de‑a cincea grupe a participanţilor la Convenţie

Aproape încă şase sute de Studenţi ai Bibliei de la convenţie l-au vizitat pe Pastorul Russell la Hanul Mayville — Mai mulţi din „Poporul Fericit” — Mai multe cântări de laudă — Încă o călătorie plăcută pe frumosul nostru Lac plecând şi venind — Pastorul Russell i-a primit pe toţi cu toată inima — În cursul serii li s-a adresat ca şi cu ocaziile precedente — El a spus în parte:

„Unul în vechime a fost numit lumină care a ars şi a strălucit. Există forţă în această expresie. Unele lumini sunt reci, austere, neprietenoase; dar felul aprobat de Învăţătorul a fost lumina arzândă — caldă, strălucitoare, compătimitoare, de ajutor, intensă. Însuşi Învăţătorul ne furnizează cea mai bună ilustraţie dintre toate despre principiul enunţat. El a fost lumina care s-a coborât din cer — nu vagă, ci stălucitoare, răspândind cel mai tare lumina Adevărului divin. N-a fost rece, respingător, singuratic, ţinându-Se la distanţă de oameni, cu un spirit trufaş şi dispreţuitor, spunând rece minunatele «cuvinte ale vieţii».

Din contră, întreaga Sa viaţă a fost compătimitoare din tot sufletul. Una dintre acuzaţiile aduse împotriva Lui de către fariseii reci a fost că primea pe păcătoşi şi mânca împreună cu ei. Chiar şi ucenicii Lui au fost şocaţi că a vorbit cu o femeie din Samaria. Dar oamenii obişnuiţi L-au ascultat cu bucurie. Chiar dacă au recunoscut că El era mult deasupra planului lor — văzând în El slava singurului născut din Tatăl, ei au fost totuşi atraşi spre El pentru că era lumina care ardea, precum şi strălucea. Şi au spus despre El: «Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta». Ioan 7:46.

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră”

Studenţii Bibliei sunt toţi creştini, deşi, vai, nu toţi creştinii sunt studenţi ai Bibliei. Este adevărat, Cartea lui Dumnezeu poate fi citită chiar de unii care nu cred. Şi poate fi răsfoită critic de către împotrivitorii care-i caută greşeală şi caută să o prindă în cursă, aşa cum au căutat să găsească greşeală la Învăţătorul. Dar aceştia nu sunt studenţi ai Bibliei în sensul cuvenit al cuvântului. Doar cei care şi-au consacrat Domnului viaţa şi care sunt dornici să afle voinţa divină ca să-şi poată conforma viaţa după aceasta, şi care, pentru a ajunge la această ţintă au intrat în Şcoala lui Cristos ca să fie învăţaţi de El — doar aceştia sunt studenţi ai Bibliei din punctul nostru de vedere — căutători ai tainelor Domnului, pentru că Îl iubesc şi apreciază planurile Sale glorioase, şi doresc să le înţeleagă pe deplin. Astfel de studenţi ai Bibliei — inclusiv voi, dragi fraţi, şi cred că şi eu însumi — ar trebui să fie lumini care ard şi strălucesc în lume şi între ceilalţi creştini din toate denominaţiile, dintre care mulţi, vai, au mult din spiritul lumii şi le lipseşte spiritul Adevărului, din cauza insuficientei cunoştinţe a Adevărului în sine — pentru că nu sunt îndeajuns studenţi ai Bibliei.

«Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri». Nu suntem îndemnaţi să facem spectacol din purtarea Bibliei peste tot într‑un mod ostentativ. Suntem sfătuiţi să arătăm în viaţa noastră zilnică lecţiile pe care le-am învăţat din paginile ei preţioase. După cum Biblia este candela noastră pregătită de Domnul pentru toţi cei care umblă în urmele paşilor Săi, tot aşa fiecare dintre aceştia este la rândul lui o candelă care ar trebui să răspândească asupra altora lumina, cunoştinţa, spiritul Adevărului, spre edificarea lor. Cu alte cuvinte, Spiritul sfânt nu este turnat peste omenire, ci doar peste slujitorii şi slujitoarele Domnului. Spiritul este o ungere pentru aceştia şi peste aceştia, dovedindu-le că au fost concepuţi din nou la o natură nouă şi făcând din ei purtători de lumină în folosul altora — lumini care ard şi strălucesc, lumini compătimitoare şi de ajutor, «ca să vestească virtuţile Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată».

„Lumina luminează în întuneric”

În timp ce ţinem candelele curăţate şi arzânde, şi căutăm să slăvim pe Dumnezeu ca lumini care ard şi luminează în lume, nu trebuie să uităm că Biblia ne asigură că nu vom avea mai mare succes în convertirea lumii decât a avut Învăţătorul nostru. Marea Sa lumină a strălucit în întuneric şi întunericul n-a înţeles‑o. Iar religioşii din zilele Lui au instigat la răstignirea Sa. Profeţia Învăţătorului cu privire la urmaşii Săi se va dovedi adevărată până la sfârşitul Veacului: «Întunericul ... urăşte lumina»; «Nu vă miraţi fraţilor dacă vă urăşte lumea». «Ştiţi că pe Mine m-a urât înaintea voastră» (1 Ioan 3:13). De aceea este întru totul o greşeală să presupunem că voi sau eu sau oricare altă persoană sau tot poporul consacrat al Domnului, lăsând lumina lor să strălucească credincios înaintea oamenilor ar putea converti lumea. Nu aceasta a fost intenţia lui Dumnezeu. Biserica este cea care e încercată în timpul prezent, nu lumea. Împotrivirea lumii şi toate puterile întunericului servesc să ne probeze ca Noi Creaturi — să ne probeze loialitatea faţă de Dumnezeu şi de Adevărul Său. Oricine primeşte inteligent lumina Adevărului trebuie să se bucure de ea, şi, bucurându-se de ea, trebuie s-o lase să strălucească asupra altora, sau, acoperind‑o cu un oboroc, îşi va demonstra lipsa curajului, lipsa aprecierii, lipsa zelului, pe care Domnul le caută acum în mod special printre cei pe care i-a invitat să aibă parte cu Isus în gloriile Împărăţiei Mijlocitoare care este pe cale să se stabilească între oameni. De aceea, este important să lăsăm lumina noastră să strălucească înaintea oamenilor. Este important să vrem, ba chiar să fim bucuroşi, dacă este nevoie, să suferim pentru loialitatea noastră faţă de Domnul şi faţă de mesajul Său. Şi avem cuvântul Său la aceasta, că aceia care se ruşinează de El sau de Cuvântul Lui acum, şi El se va ruşina de aceştia în curând şi nu-i va recunoaşte ca membri ai clasei Miresei Sale, nu‑i va accepta ca ajutoare ale Sale pe Tronul Său glorios.

«Lumina lumii este Isus»

«Adevărata lumină era aceea care, venind în lume, luminează pe orice om» (Ioan 1:9). Până acum Isus nu a lucrat cu lumea, ci doar cu cei binecuvântaţi, care au ochii credinţei şi urechea credinţei. «Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!» (Mat. 13:16). Timpul pentru iluminarea lumii va fi după chemarea specială a aleşilor. Atunci Biserica, în calitate de Mireasă, va fi pe Tron cu Mirele ceresc. Atunci toţi cei care acum sunt găsiţi credincioşi în a lăsa lumina lor să strălucească, vor fi asociaţi cu marea Lumină, Isus, ca membri ai Corpului Său. Toţi împreună vor constitui marele Soare al Dreptăţii care va răsări atunci cu vindecare în razele sale pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului. «Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă» (Mat. 13:43). Cel care are dorinţă în inimă, să fie ascultător şi astfel să-şi întărească chemarea şi alegerea pentru această mântuire principală glorioasă.”

Recepţiile Pastorului Russell s-au încheiat sâmbătă seara

A şasea parte a grupului de la convenţie, cam şase sute, au vizitat Hanul Mayville sâmbătă seara

Cuvântarea Pastorului Russell

Pentru a nu aglomera vaporul programat, nu s‑a permis ca mai mult de şase sute să participe la recepţia Pastorului Russell în fiecare seară. Restricţia s-a aplicat prin intermediul invitaţiilor, nefiind împărţite mai mult de şase sute pentru fiecare seară din cele şase seri. Seara trecută a marcat încheierea recepţiilor. Vaporul a fost aglomerat dar „poporul fericit” şi-a menţinut echilibrul spiritului şi ei au lăsat cântările să abunde, dând dovadă că ei cântau şi făceau din inimă melodii Domnului. Evident că s-au bucurat de priveliştea Lacului, dar ochii înţelegerii lor păreau să vadă încă mai frumoase Câmpii Elizee [tărâm paradisiac, în mitologia greacă, n.t.] La fel a fost şi la întoarcere.

Hanul Mayville era iluminat peste tot, cum erau şi verandele şi pajiştile, felinarele chinezeşti dând un efect de gală.

Mulţimea a fost primită de Pastorul Russell, care a salutat pe fiecare personal. Ulterior li s-a adresat de pe verandă, după care a urmat o gustare uşoară. Cuvântarea a fost în parte după cum urmează:

„Adunarea generală a Bisericii

Întâilor-născuţi”

„Dragii mei fraţi, convenţia noastră se apropie de încheiere. Pentru mine a fost o Convenţie foarte plăcută. Atât cât pot eu discerne, a fost la fel pentru toţi participanţii. Este o experienţă încântătoare şi binecuvântată la care, prin providenţa Domnului, atât de multora din poporul Domnului li s-a permis să lase la o parte grijile vieţii pentru a petrece zece zile în studiul Bibliei şi în părtăşie unul cu altul în lucrurile spirituale. Ne-am amintit astfel de îndemnul inspirat, «Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă ... cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie». Cu cât ne apropiem mai mult de marea Zi a Domnului, în care Biserica va fi glorificată împreună cu Mirele, şi în care va începe marea lucrare de binecuvântare a lumii în general, cu atât sunt mai preţioase ocaziile pentru părtăşie creştină. Şi mai mult decât atât; ele devin zi de zi mai importante pentru noi, pentru întărirea şi zidirea noastră în credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Gândindu-ne la încheirea acestei convenţii, să ne îndreptăm mintea spre Marea Convenţie promisă în Cuvântul lui Dumnezeu. La aceasta se va aduna tot poporul lui Dumnezeu — toţi «israeliţii fără vicleşug». Acea convenţie, ca şi aceasta, va fi nesectară, interdenominaţională. Presbiterieni, Metodişti, Congregaţionali, Baptişti — cei pioşi, cei evlavioşi din fiecare şi din toate acestea vor fi la acea Mare Convenţie. Sf. Pavel o numeşte «adunarea în sărbătoare şi Biserica celor întâi-născuţi». Cât de măreţ este să ne gândim la o astfel de reuniune fără un gard confesional între participanţi, şi toţi fiind înconjuraţi şi păziţi de

«Iubirea mântuitoare»

de Înţelepciunea şi Puterea Divină! Vreţi să fiţi prezenţi la acea convenţie? Întrebarea nu este necesară. Aceasta este speranţa, dorinţa, ţinta fiecăruia dintre noi, să fim acolo — să ne întărim chemarea şi alegerea; să alergăm în aşa fel încât să obţinem acel mare premiu de participare la «Întâia Înviere». Despre acea înviere citim: «Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întâia [principala] înviere! Asupra lor a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani»! (Apoc. 20:6). Să ţinem minte aceasta, dragi fraţi, că participarea noastră cu Domnul în gloriile Împărăţiei Sale depinde de credincioşia noastră aici în a-L urma prin vorbire de rău sau prin vorbire de bine, prin onoare sau prin dezonoare în purtarea crucii pe calea îngustă a negării de sine.

Întâii-născuţi cruţaţi

Vă aduc aminte că atunci când Dumnezeu a scos pe Israel afară din Egipt, întâii-născuţi au avut parte de o salvare specială, sau o cruţare înainte de alţii. În noaptea dinaintea eliberării toţi întâii-născuţi erau în pericol de moarte, şi erau salvaţi doar dacă se aflau sub sângele Mielului de Paşti. Vedem, dragi fraţi, semnificaţia acestui frumos tip. Sf. Pavel ne spune că Cristos este Mielul nostru de Paşti, junghiat pentru noi. Noi fiecare ne-am însuşit carnea Lui, natura Sa umană, pe care El a jertfit-o pentru noi. Noi recunoaştem jertfa Lui, sângele ispăşirii. Vedem că acest întreg Veac Evanghelic este antitipul acelei nopţi. Noi sperăm să aparţinem întâilor-născuţi concepuţi de Spirit sfânt care, în timpul acestei nopţi de păcat şi moarte, vom fi cruţaţi, şi, pe baza sângelui dinafară şi a Mielului dinăuntru, să fim socotiţi vrednici să fim cruţaţi — socotiţi vrednici de viaţă veşnică pe plan spiritual ca membri ai «Bisericii întâilor-născuţi» — participanţi la «Întâia Înviere», de glorie, onoare şi nemurire împreună cu Domnul nostru — asemenea Lui.

Preoţi şi Leviţi — Care?

Vă aduc aminte că toţi aceşti întâi-născuţi cruţaţi, au simbolizat pe tot poporul Domnului din toate denominaţiile şi pe cei din afara lor care acum trec din moarte la viaţă. Totuşi vă aduc aminte că în tip întâii-născuţi din fiecare seminţie au fost schimbaţi cu toată seminţia lui Levi — seminţia preoţească, aceea care de atunci încolo a simbolizat «Biserica întâilor-născuţi» — «casa credinţei». Dar vă mai aduc aminte că Domnul a împărţit acea seminţie în două clase. O mână de oameni au fost făcuţi preoţi şi au ocupat o poziţie specială de favoare, legătură şi apropiere de Dumnezeu, iar restul acelei seminţii au fost onoraţi să fie folosiţi ca ajutoare sau servitori ai preoţilor. Aceasta este o alegorie sau un tip. «Biserica întâilor-născuţi» va fi compusă din două clase, o «turmă mică» de preoţi şi o «mare mulţime» a «casei credinţei» de Leviţi tipici care vor sluji. Vă amintesc faptul că «turma mică» de preoţi îşi aduce jertfele acum, şi, dacă aceştia sunt credincioşi, vor fi făcuţi în scurt timp o Preoţime Împărătească, o preoţime care domneşte, moştenitori împreună cu marele Împărat al Slavei şi Marele Preot al mărturisirii noastre — Isus. Vă aduc aminte că «marea mulţime» simbolizată prin leviţii obişnuiţi nu vor fi pe Tron, ci vor sluji înaintea Tronului. Ei nu vor fi pietre vii în Templu, ci vor sluji lui Dumnezeu în Templu. Ei nu vor purta coroane de glorie, deşi li se vor da ramurile de finic ale biruinţei.

Ce loc veţi ocupa voi şi eu la înviere, în Adunarea în sărbătoare a Bisericii Întâilor-născuţi? Vom fi din Preoţimea Împărătească, sau dintre servitorii mai puţin onoraţi dar totuşi binecuvântaţi? Vom fi din clasa Miresei, sau dintre fecioarele mai puţin onorate, însoţitoarele ei care o urmează? Noi trebuie acum, dragi fraţi, să ne întărim chemarea şi alegerea prin zelul, seriozitatea, devotamentul faţă de marele Împărat şi faţă de Cauza Lui. El ne-a chemat la cel mai înalt loc. Depinde de noi, sub aranjamentele Sale minunate şi pline de har, să hotărâm dacă vom fi cruţaţi sau nu, şi, dacă vom fi cruţaţi, să hotărâm dacă vom accepta locul la care am fost chemaţi, sau locul inferior care va fi dat acelora care nu-şi ţin hainele nepătate de lume, şi care, de aceea, trebuie să vină prin mare necaz ca să intre totuşi în Împărăţie.

Suntem încurajaţi să lăsăm în urmă o mireasmă dulce din spiritul Domnului

Vă îndemn, dragi fraţi, să ne străduim să fim prezenţi la Marea Convenţie, «adunarea în sărbătoare a Bisericii întâilor-născuţi», şi să ne străduim să ne întărim chemarea şi alegerea ca să putem fi din clasa Miresei, clasa Preoţimii Împărăteşti, membri ai Corpului marelui Profet, Preot şi Împărat al Slavei! În acest scop am venit la această convenţie — ca să ne încurajăm unii pe alţii şi să fim încurajaţi să continuăm lupta bună a credinţei şi să câştigăm victoria cu inima, asupra lumii, cărnii şi Adversarului. Am încredere că vom pleca de la aceasta convenţie întăriţi de puterea divină în omul dinlăuntru. Am încredere că vom lăsa în urma noastră o mireasmă dulce din Spiritul Domnului în fiecare casă şi hotel în care am fost cazaţi. Am încredere că vom merge la casele noastre atât de plini de Spiritul Adevărului, spiritul umilinţei, gentileţii, răbdării, îndelungii răbdări, bunătăţii frăţeşti şi iubirii, încât vom duce o binecuvântare celor de acasă, ca ei să poată cunoaşte că am fost cu Isus şi că am învăţat de la El, ca astfel binecuvântarea să se poată revărsa cu prisosinţă spre multe inimi. Nu mă îndoiesc că acestea vor fi rezultatele binecuvântate, iar această convenţie din Celoron a Studenţilor Bibliei va fi o perioadă marcantă în cariera creştină a multora, marcată de binecuvântări de sus şi de împrospătare reciprocă a spiritului pentru toţi cei care au participat.

„Aleşi în Cristos înainte de zorii creaţiei,

Aleşi în Cristos pentru a fi plini de-al

Său har;

Aleşi spre a duce izvoarele mântuirii

Către orice loc pustiu şi-nsetat.”