Împăratul LUI Israel, respins
Matei 21:1-17
„Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!” Vers. 9
R4669 W. T. 15 august 1910 (pag. 266-267)
Deşi Dumnezeu a ştiut dinainte şi profeţii au prezis că naţiunea evreiască Îl va respinge pe Isus şi nu-L va primi ca Împărat al lor, totuşi, totul s-a întâmplat ca şi cum rezultatele n-ar fi fost cunoscute şi prezise. Profeţiile s‑au împlinit. Studiul de astăzi ilustrează acest lucru. Isus i S-a oferit lui Israel ca Împăratul lor Mesianic, cu doar cinci zile înainte de răstignirea Sa şi exact în ziua în care, ca Miel al lui Dumnezeu, ar fi trebuit să fie primit de ei, pentru a se putea „trece pe lângă ei” şi, ca naţiune, să devină leviţi antitipici dintre care ar fi fost aleşi preoţii antitipici. Faptul că nu L-au primit pe Isus la timpul stabilit nu a afectat deloc aranjamentul divin, pentru că toţi evreii găsiţi vrednici de a fi leviţi şi preoţi spirituali au fost aleşi, chiar dacă naţiunea a fost respinsă. De atunci încoace Dumnezeu a adunat dintre neamuri restul preoţilor şi leviţilor spirituali, antitipici. În curând aceştia, între care Isus este Marele Preot, vor fi glorificaţi pe plan spiritual. Atunci va începe marea lucrare mesianică pentru Israel şi prin Israel pentru toate naţiunile lumii. Astfel, la timpul potrivit, aşteptările lui Israel vor fi realizate pe o scară mai largă decât au visat ei vreodată. Avraam, Isaac şi toţi profeţii vor fi făcuţi prinţi sau conducători pe tot pământul. Israelul restabilit în favoare divină va „obţine mila” lui Dumnezeu prin Biserica glorificată şi va deveni canalul favorii lui Dumnezeu pentru a turna peste omenire bogăţii de har.
SABATUL ÎN BETANIA
Ziua de Sabat dinaintea răstignirii Sale a fost petrecută de Marele Învăţător în casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei. Faima Lui se răspândise datorită miracolului făcut cu Lazăr. În seara de Sabat, după apusul soarelui, a fost pregătită o sărbătoare în onoarea Lui. Atunci Maria L-a uns cu parfumul preţios despre care Isus a spus că este o ungere pentru înmormântarea Sa. Mireasma acestui parfum a ajuns până la noi de-a lungul veacurilor. În dimineaţa următoare, pentru a împlini Scripturile, Isus a trimis să se aducă măgăriţa şi mânzul ei. Măgăriţa a fost probabil albă, căci se spune că obiceiul împăraţilor lui Israel era de a călări pe măgari albi. Mulţimea care venise să-L vadă pe Isus şi pe Lazăr pe care îl adusese din mormânt, plină de admiraţie, L-a salutat pe Isus cu strigăte, ca „Fiul lui David!” Marele Împărat! Mesia! Unii dintre Cărturari şi Farisei au atras atenţia asupra acestui lucru şi I-au sugerat lui Isus să-i mustre. Răspunsul Său a fost că, dacă oamenii ar fi refuzat să-L aclame, pietrele ar fi strigat; pentru că fusese profeţit cu secole înainte: „Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept, aducând mântuire, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe”. Mica procesiune s-a îndreptat spre Ierusalim, mulţimea strigând şi aşternându-şi îmbrăcămintea şi presărând ramuri de palmier pentru ca măgăruşul să meargă pe ele, ca semne de onoare pentru marele Împărat pe care L‑au recunoscut în mod imperfect, nedesluşit — neînţelegând gloria şi onoarea încă şi mai mari la descoperirea Lui de mai târziu, la sfârşitul acestui Veac, când „orice genunchi se va pleca... şi orice limbă va jura pe Mine”.
„VI SE LASĂ CASA PUSTIE”
În urmă cu patru luni — pe 24 aprilie — am trecut pe drumul istoric de la Betleem la Ierusalim, gândindu-ne la marele eveniment din această lecţie. Drumul înconjoară o parte a Muntelui Măslinilor cu o pantă rezonabilă, până când, dintr-o dată, o cotitură a drumului şi înclinaţia accentuată a Văii Hinom (Gheena) aduce într-o clipă în faţa ochilor imaginea completă a Ierusalimului. Am mers de mai multe ori pe acea porţiune de drum şi am observat unde Domnul a oprit micuţa procesiune şi a plâns pentru cetate, zicând: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am dorit să strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi [pentru siguranţă] şi n‑aţi vrut! Iată, vi se lasă casa pustie, căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până [în ziua aceea] când veţi zice: «Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului!»” Mat. 23:37-39.
Inima noastră s-a îndreptat cu simpatie spre poporul evreu. Ne-am amintit cum le‑a fost „lăsată casa” naţională „pustie” timp de optsprezece secole şi au fost persecutaţi, din păcate chiar de către cei care s-au numit cu numele lui Cristos! Ne-am bucurat în mod special la gândul că „timpul strâmtorării lui Iacov” se va sfârşi curând — că va veni curând timpul când vor intra în relaţie cu Dumnezeu prin Noul Legământ (Ier. 31:31; Rom. 11:27). Ne‑am bucurat gândindu-ne că în curând Emanuel Se va descoperi în slava Împărăţiei Sale şi că orice fiinţă va vedea gloria Împărăţiei. Atunci Domnul va turna peste Israel duhul rugăciunii şi al cererii, şi vor privi spre Cel pe care L-au străpuns (Zah. 12:10). Ne bucurăm să credem că „ziua aceea” când vor zice: „Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului!”, este aproape. Dar ne gândim că timpul de favoare specială a Israelului spiritual trebuie să se apropie de sfârşit în mod corespunzător.
Locul în care Isus S-a oprit pentru a proroci viitorul lui Israel a fost acelaşi unde, puţin mai târziu, a mers armata lui Titus pentru distrugerea Ierusalimului şi, în mijlocul foametei, în cele din urmă a realizat distrugerea cetăţii, luând, conform relatărilor, nouăzeci şi şapte de mii de prizonieri. Se spune că un milion o sută de mii au pierit prin foamete şi război. Istoria spune că crucile ridicate de romani pe care au fost răstigniţi evreii în jurul Cetăţii Ierusalimului au fost atât dese încât nu mai era loc liber.
CURĂŢAREA TEMPLULUI TIPIC
Intrarea Marelui Învăţător în Ierusalim a provocat o zarvă considerabilă. A mers direct la Templu şi a izgonit de acolo pe schimbătorii de bani şi pe vânzătorii de porumbei, care nu aveau niciun drept în locul sfânt. Astfel s-a împlinit profeţia: „Râvna Casei Tale m-a mistuit”. Săracii, orbii, şchiopii au profitat din nou de slujirile Sale. Din nou, conducătorii religioşi ai vremii s-au supărat şi L-au considerat un intrus în aranjamentele lor, şi au fost nemulţumiţi de mulţimea care-L lăuda ca Mesia, Fiul lui David. L-au mustrat pe Învăţătorul, care le-a răspuns scriptural: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug”. Mat. 21:16; Psa. 8:2.