Ştergerea păcatelor

„Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, pentru ca timpurile de înviorare să poată veni prin prezenţa Domnului.” Fapt. 3:19.

R4659b W. T. 1 august 1910 (pag. 250-251)

Tuturor celor care s-au întors de la păcat şi au acceptat pe Cristos şi au făcut o deplină consacrare voinţei divine, şi au fost acceptaţi de Dumnezeu prin concepere de Spirit, păcatele le-au fost socotite ca acoperite sau înlăturate din vederea divină. În ceea ce priveşte Noua Creatură, ei nu păcătuiesc; dar în ceea ce priveşte carnea, singura prin care în prezent pot avea existenţă conştientă, sunt imperfecţi. Aceste imperfecţiuni ale cărnii, ale lor fără să vrea, se spune că sunt acoperite în mod figurativ cu Haina de Nuntă a Dreptăţii lui Cristos, atribuită lor. Biserica însă speră să nu continue totdeauna în această stare de dreptate doar atribuită, ci să obţină în cele din urmă o dreptate reală. Cuvântul Domnului garantează că aceasta va fi partea Bisericii în virtutea participării la „Întâia Înviere”, „învierea Lui”

Când ceea ce este semănat în slăbiciune va fi fost înviat în putere; când ceea ce este semănat în necinste va fi fost înviat în slavă; când ceea este semănat trup natural va fi fost înviat trup spiritual, atunci, cât priveşte Biserica, stergerea păcatului în sensul absolut şi complet va fi fost efectuată — dar nu mai repede. În prezent păcatele Bisericii sunt acoperite prin aranjament divin, prin marele Avocat Isus. Deci vedem că această ştergere a păcatelor îi va da Bisericii întâietate faţă de tot restul omenirii; şi după ştergerea păcatelor ei, prin „Întâia Înviere” va începe lucrarea de Restabilire pentru tot Israelul şi prin ei pentru întreaga lume.

Noul Legământ este israelit

S-ar putea întreba: cele două texte (Rom. 11:27; Fapt. 3:19, 20) ar dovedi că Noul Legământ nu va fi făcut până când se va completa sacrificiul tuturor membrilor Corpului lui Cristos, până după ce meritul sacrificiului lui Cristos va fi fost aplicat, la sfârşitul Veacului Evenghelic, pentru lume?

Acest lucru este foarte concludent dovedit în aceste texte, cât şi în multe altele, că Noul Legământ nu poate intra în vigoare cu poporul lui Israel până la sfârşitul acestui Veac Evanghelic. Trebuie să ne amintim totuşi că Domnul a făcut o prevedere distinctă prin care toţi cei „chemaţi” din acest Veac Evanghelic pot să vină în relaţie de Legământ cu El prin Cristos, prin credinţă în sângele preţios şi consacrare până la moarte, prin îndreptăţirea prin meritul marelui Avocat. Totuşi, aceştia nu şi-ar putea menţine relaţia lor de Legământ cu Dumnezeu dacă n-ar avea privilegiul de a merge la Tronul harului ceresc, şi acolo să primească milă prin intervenţia Avocatului lor pentru acele greşeli care nu sunt cu voia, ca Noi Creaturi.

Această expresie, Noul Legământ, nu este folosită în legătură cu alţii din omenire decât cu evreii, fiindcă nu este adevărat că Dumnezeu va face un Legământ Nou cu restul omenirii. După cum sugerează apostolul, cuvântul „Nou” de aici implică un Legământ anterior care este socotit Vechi, iar acest Legământ Vechi n-a fost făcut cu alte naţiuni sau popoare decât cu evreii, despre care Dumnezeu declară că „i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l‑au călcat” (Ier. 31:32). De aceea trebuie să înţelegem că toate referinţele la Noul Legământ sunt referinţe la aranjamentul lui Dumnezeu cu poporul evreu, ca să înlocuiască vechiul aranjament de sub Moise, sub condiţiile căruia ei sunt încă condamnaţi şi obligaţi. Prin acest Legământ Nou, înlocuitor, Dumnezeu va elibera în scurt timp pe evreu de sub condamnarea Vechiului Legământ.

Va fi doar secundar faptul că altor naţiuni le va fi acordat privilegiul de a veni sub aceleaşi legi şi aranjamente cu ale Israelului natural, şi de a avea parte cu Israel în ştergerea păcatului şi în restabilirea la chipul divin, şi astfel la deplină armonie şi părtăşie şi relaţie de Legământ cu Dumnezeu, relaţie pe care toţi o vor putea menţine, dacă vor vrea, de-a lungul veşniciei. Dar vedem că unii dintre aceştia care vor fi astfel aduşi în relaţie de Legământ şi vor fi predaţi lui Dumnezeu la sfârşitul Veacului Milenar nu vor menţine acea relaţie; şi că sub încercarea de la sfârşitul miei de ani cu ocazia dezlegării lui Satan, unii vor manifesta neloialitate şi îşi vor pierde această stare, şi vor cădea din nou sub condamnare la moarte — „Moartea a Doua”.

Ştergerea păcatelor

Nu trebuie să înţelegem în mod necesar că ştergerea păcatului înseamnă ştergerea recunoaşterii păcatului. Mai curând putem presupune că de-a lungul veşniciei această mare insurecţie sau rebeliune — domnia păcatului şi a morţii timp de 6.000 de ani pe acest pământ — va fi o lecţie permanentă pentru toate creaturile lui Dumnezeu din tot Universul Său. Este adevărat, se spune despre Israel: „Nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor”, dar aceasta trebuie înţeleasă a înseamna că păcatele lor nu vor mai fi amintite împotriva lor, în sens de condamnare. În acest sens al cuvântului, şi în oricare sens rău şi nesatisfăcător, aceste păcate nu vor mai fi amintite; dar ca lecţii despre păcătoşenia peste măsură a păcatului, despre Dreptatea lui Dumnezeu în pedepsirea lui şi despre iubirea lui Dumnezeu în asigurarea răscumpărării din el — în acest sens păcatul va fi fără îndoială totdeauna în amintire.

De aceea sensul în care acest text se aplică la ştergerea păcatelor ar fi acesta: Păcatul şi imperfecţiunile sunt scrise în tot corpul nostru muritor. Nu numai că păcatul îşi pune mâna sa apăsătoare asupra noastră prin moarte — distrugerea structurii noastre fizice în general — ci îşi lasă în special urma asupra minţii şi asupra feţei — indexul caracterului. De aceea, ştergerea păcatului sau ridicarea indivizilor afară din păcat, afară din imperfecţiune, afară din starea lor deteriorată, va înseamna ridicarea lor la toate acele calităţi glorioase ale inimii, ale minţii şi ale trupului care au fost ale Tatălui Adam la început, când el a fost în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

În cazul Bisericii şi a schimbării ei la „Întâia Înviere”, ştergerea nu va fi un proces încet şi treptat, ci o ştergere instantanee. Schimbarea ei va fi „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă”. Apostolul ne spune că schimbarea efectuată astfel în Biserică va fi glorioasă; că vom fi făcuţi ca El, care este „reprezentarea exactă a Fiinţei Lui”. Îl vom vedea aşa cum este şi Îi vom împărtăşi slava.