„Jertfele mai bune”

„Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci stropită peste cei întinaţi îi sfinţeşte pentru curăţirea cărnii, cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă curăţeşte conştiinţa de faptele moarte

ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?” Evrei 9:13, 14.

R4655 W. T. 1 august 1910 (pag. 247-248)

Moise a luat sângele şi a stropit Cartea Legii şi tot poporul pentru instituirea Legământului Legii. Şi acest lucru a fost repetat an de an, repetarea fiind necesară pentru a menţine curăţirea şi relaţia lor de Legământ cu Dumnezeu.

Că s-a făcut o curăţire de vreun fel este evident, pentru că poporul care la începutul Zilei Ispăşirii era socotit necurat — fiindu-i poruncit să se pocăiască în sac şi cenuşă, să postească şi să nu mănânce „deloc alimente alese” — era astfel în mod simbolic reprezentat într-o stare de mare necaz, prin păcat şi condamnare divină, până la încheierea acestei zile, când Marele Preot ieşea afară şi binecuvânta mulţimile proşternute la pământ, iar oamenii se ridicau cu un strigăt de bucurie. Această instituire a Legământului Legii prin intermediul lui Moise şi repetată an de an prin preoţii lui Israel, avea un efect de curăţire în sensul că ei ca naţiune erau socotiţi curaţi, îndreptăţiţi pentru acel an care începea cu Ziua Ispăşirii şi ţinea 360 de zile, sau până la următoarea Zi a Ispăşirii.

Dar tot timpul poporul lui Israel a înţeles că în realitate ei nu erau curăţiţi de păcat; că era doar o acoperire a păcatelor pentru un an şi că din acest motiv, când trecea anul, era necesar să-şi recunoască din nou întinarea, individual şi colectiv, şi să se folosească din nou de prevederile pentru curăţirea de păcat.

Jertfe mai mari decât cele

ale viţeilor şi ţapilor

Apostolul continuă şi ne arată că baza pentru acea împăcare era sacrificiul reprezentat prin sânge, şi că acesta, având eficacitate la Dumnezeu — un anumit merit tipic fiind legat de acel sacrificiu tipic — ar fi uşor pentru ei să înţeleagă că El asigurase acum, aşa cum se arată în text, o jertfă mai bună; că de acest sacrificiu mai mare era legată o valoare mai mare şi că acesta ar fi suficient — nu să cureţe poporul în mod tipic ca să-i aducă temporar înapoi la împăcare cu Dumnezeu, ci suficient ca să-i stabilească deplin şi complet în favoarea divină.

Deci acest aranjament mai mare este că Cristos S‑a oferit lui Dumnezeu prin spiritul etern, iar aceasta îi curăţeşte de toată conştiinţa păcatului pe toţi cei care Îl acceptă pe El în mod potrivit. Înţelegem că nu este o acoperire pentru un moment, sau pentru o zi, sau un an, ci o acoperire permanentă, prin credinţă, a tuturor păcatelor noastre trecute. Avem baza pentru aceasta în faptul că suntem atraşi de Tatăl şi suntem invitaţi să ne apropiem de El. Când facem aceasta şi credem în Cristos, Dumnezeu Se apropie de noi şi astfel recunoaşte pasul nostru de îndreptăţire; şi când venim pe deplin la El şi Îi dăm inima noastră, Acesta Mare, care S-a oferit ca Jertfă mai Bună, Se înfăţişează ca Avocatul nostru, cu scopul de a putea fi acceptaţi de Tatăl ca membri ai Corpului lui Cristos — ca membri ai clasei Miresei. Atunci El aplică meritul jertfei Sale pentru noi, pentru a face o compensare pentru păcatul şi imperfecţiunea noastră adamică, pentru a putea fi jertfe acceptabile. De aici înainte carnea noastră, care este socotită pe deplin şi fără plată îndreptăţită prin credinţa în Cristos şi prin consacrare, este considerată moartă — „Voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu”. Col. 3:3.

Şi nu numai că este socotită moartă carnea, dar de aici înainte numai Noua Creatură este recunoscută de Dumnezeu. Noua Creatură nu este vechea creatură; ea are o poziţie nouă şi nu este răspunzătoare pentru păcatele trecute, pentru că acelea au fost toate anulate când vechea creatură a fost acceptată ca „jertfă vie” împreună cu meritul Avocatului. Prin urmare, Noua Creatură este conştientă de iertarea absolută a păcatelor cărnii ei muritoare socotită moartă — căci „nu este nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus … care umblăm nu potrivit firii păcătoase, ci potrivit Duhului”. Rom. 8:1.

Dacă s-ar întoarce să umble iarăşi după carne, acesta şi-ar atrage condamnarea ca Nouă Creatură. Ca Noua Minte să se întoarcă voit la păcat ar însemna că ea a murit şi că Vechea Minte a revenit din nou la viaţă. Aceştia sunt „de două ori morţi, dezrădăcinaţi”, după cum spune apostolul (Iuda 12); ei încetează a mai avea vreo relaţie cu Dumnezeu. Toţi cei care sunt consacraţi şi concepuţi de Spirit sfânt şi care rămân în Domnul Isus prin credinţă, cautând să umble în urmele Sale, au privilegiul să ştie că păcatele lor sunt iertate şi că nimic din trecut nu poate, în nici un sens, sta împotriva lor. După cum spune apostolul: „Cine-i va condamna? Cristos a murit!” da, „Dumnezeu este Acela care îndreptăţeşte” (Rom. 8:34, 33). Acela care „a condamnat păcatul în firea păcătoasă” ne‑a acceptat ca Noi Creaturi, ne-a îndreptăţit şi ne‑a admis în familia Sa ca membri (în devenire) ai Preoţimii Împărăteşti.

Curăţirea anuală tipică a evreilor nu a fost o curăţire prin credinţă; a fost o stare reală a lucrurilor. Dumnezeu i-a tratat ca popor din acel punct de vedere. Ei au avut privilegii şi favoruri pe care nu le-ar fi avut dacă ar fi fost neamuri. „Care este atunci avantajul iudeului...? Oricum sunt mari; şi mai întâi, că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu” (Rom. 3:1, 2), şi datorită aranjamentului lui Dumnezeu, dacă ei comiteau vreo încălcare, preotul oferea o jertfă de pace pentru ei şi-i curăţa. Toate acestea erau binecuvântări şi ocazii pe care le aveau ca evrei în virtutea relaţiei lor de legământ stabilit prin Moise. Dar de când L-a respins pe Mesia, acest popor n-a mai avut relaţie cu Dumnezeu. Ei au fost tăiaţi complet de la favoare şi „i-a ajuns mânia lui Dumnezeu”. 1 Tes. 2:16.

Dar, mulţumită lui Dumnezeu, acum vedem că lunga lor perioadă de nefavoare şi lepădare aproape s-a sfârşit, şi curând vor fi altoiţi din nou în măslin, din care, prin necredinţă, au fost tăiaţi (Rom. 11:17-24), şi din nou vor avea parte de grăsimea lui, şi, sub Cristosul glorificat, vor aduce binecuvântări la toate familiile pământului.