Membri ai casei lui cristos

R4653a W. T. 1 august 1910 (pag. 243-245)

Biserica lui Cristos este o grupă de persoane care poate fi privită din diferite puncte de vedere. În „Planul divin al veacurilor” arătăm pe o schiţă Veacul Evanghelic şi diferitele lui elemente unite. Deasupra liniei consacrării sunt două clase, reprezentând Marea Mulţime şi Turma Mică. Sub linia consacrării este arătată altă clasă, cei îndreptăţiţi, care nu merg înainte ca să-şi completeze îndreptăţirea prin consacrare. Sub linia sau planul îndreptăţirii este arătată altă clasă — unii care s-au alipit, numiţi făţarnici. În continuare pe schiţă arătăm aceste două ultime clase — îndreptăţiţii, care nu merg mai departe spre consacrare, şi „neghina” sau făţarnicii — amândouă arătate în cădere în această zi de necaz, numită timpul secerişului, fiind separate de clasele spirituale, Turma Mică şi Marea Mulţime.

Totuşi, în timpul Veacului Evanghelic, „grâul” şi „neghina” au crescut împreună şi împreună reprezintă Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum arată Domnul Isus în pildă (Mat. 13). Cu alte cuvinte, Dumnezeu vorbeşte despre Biserică în ansamblu, incluzând în ea atât aderenţii josnici cât şi pe cei deplin consacraţi.

Acest lucru este arătat din nou în Apocalipsa, unde Domnul Se adresează Bisericii Laodiceene: „Fii plin de râvnă şi pocăieştete. Iată Eu stau la uşă şi bat” (Apoc. 3:19, 20). El astfel indică faptul că din punctul Său de vedere, care este întru totul înţelepciune, discerne în Biserica Sa ceea ce noi am putea discerne doar parţial, dar n-am putea determina concret şi nu ne-ar fi îngăduit să specificăm. El vede, El determină care sunt deplin consacraţi şi care nu sunt deplin consacraţi. Noi am putea constata această stare doar întrebând persoana, şi chiar şi atunci, dacă aceasta alege să-şi prezinte fals poziţia şi să pretindă că este un credincios consacrat, noi nu suntem în poziţia de a-l judeca sau a decide împotriva exprimării lui, decât dacă roadele îi trădează cuvintele; după cum spune Domnul: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” — nu doar după declaraţiile lor, ci după roadele lor. Dar în afară de ceva roade care ar fi spre pagubă, noi trebuie să acceptăm declaraţia tuturor celor care pretind a fi credincioşi şi consacraţi. Prin urmare, dacă ar fi o alegere în Biserică, la care doar cei consacraţi ar fi invitaţi să participe — şi dacă acolo s-ar afla cineva al cărui comportament este moral şi care mărturiseşte că este consacrat — n-ar fi de competenţa noastră să-l judecăm, să-l condamnăm şi să spunem că nu este din Biserică. Mai curând am fi obligaţi să acceptăm votul lui la fel ca pe al oricărui altul.

Cei care compun Biserica ÎN prezent

Într-un sens de politeţe toţi credincioşii în Cristos, care se apropie de Domnul şi s-au întors de la lume şi mărturisesc că au legătură cu poporul consacrat al lui Dumnezeu, care dau dovezi de progres în această direcţie şi de care Domnul Se apropie, pot fi consideraţi membri de probă ai Bisericii. Aşa că Domnul le zice acestora: „Apropiaţi-vă de Mine, şi Eu mă voi apropia de voi” (Iac. 4:8). Aşa că, dacă se adună cu poporul Domnului, rezultatul ar putea fi consacrarea lor deplină Domnului şi conceperea de Spirit sfânt, prin aceasta devenind Noi Creaturi în Cristos. Dacă nu merg mai departe, ei nu obţin o îndreptăţire completă, nici pecetea de fii şi relaţie de legământ cu Domnul. Aceştia vor fi în cele din urmă total îndepărtaţi. Secerişul şi procesul de cernere — vânturarea „plevei” din „grâu” — îi va sufla pe aceştia, aşa cum prezintă Domnul în pildă, şi ei nici măcar nu vor mai pretinde a fi din Biserica adevărată. Linia de demarcare, înaintea încheierii timpului de Seceriş, va deveni atât de clară încât nu va lăsa nicio îndoială în legătură cu cine este şi cine nu este din Biserică.

Ajungând acum, mai specific, la diferenţa dintre „cei mai mult decât biruitori”, „Turma Mică”, şi biruitorii, „Marea Mulţime”, noi recunoaştem pe ambii aceştia ca fiind din Biserica lui Cristos, amândoi fiind reprezentaţi în tipul iniţial şi preliminar al Bisericii, şi anume, Paştile. În acea noapte a trecerii peste (cei de sub sânge, n.t.), care a simbolizat acest Veac Evanghelic şi trecerea peste „Biserica întâilor-născuţi”, găsim că peste toţi întâii-născuţi ai lui Israel s-a trecut şi că ulterior Domnul i-a schimbat pe aceşti întâi-născuţi cu seminţia lui Levi, cuprinzând nu numai întâii-născuţi ai fiecărei familii din acea seminţie, ci pe toţi Leviţii; aşa că toţi cei din clasa Levită sunt cruţaţi. Iar tipurile arată mai departe că atât Turma Mică, Preoţimea Împărătească, cât şi Marea Mulţime, Leviţii antitipici, sunt „casa credinţei”, amândouă formând „Biserica celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri” (Evr. 12:23); şi dacă nu le vor fi şterse numele, vor continua să rămână acolo şi vor avea parte de moştenirea cerească.

Cele douăsprezece seminţii antitipice ale lui Israel

Partea fiecăreia din aceste clase de mai sus la moştenire cerească este arătată în Apocalipsa 7, unde mai întâi se vorbeşte despre Mica Turmă că este Israelul — cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Cei din poporul evreu care şi-au păstrat relaţia cu Dumnezeu nu au fost îndepărtaţi de la acea poziţie, ci au fost transferaţi din Israelul natural şi au devenit nucleul Israelului spiritual. Întrucât aceasta a lăsat ca mulţi din numărul destinat să fie căutaţi, Dumnezeu a aranjat, după cum a fost arătat prin profeţi că se va face, ca lipsa să fie asigurată dintre neamuri. Astfel deci, lucrarea acestui Veac Evanghelic a fost să completeze cele douăsprezece seminţii dintre neamuri, pentru a lua locul evreilor care au fost îndepărtaţi de la acel loc sau plan special de privilegiu. Şi noi, dacă ne întărim chemarea şi alegerea, vom fi din aceste douăsprezece seminţii, deşi nu ştim în care seminţie vom fi repartizaţi.

Să ilustrăm: Un om care se înrolează pentru serviciul militar aici în New York poate fi trimis la un regiment sau la altul pentru ca acestea să fie completate din când în când. Aşa este şi cu noi. Domnul în providenţa Sa completează aceste seminţii ale lui Israel, numărul întreg fiind prevăzut a fi 12.000 pentru fiecare seminţie, sau 144.000 în total. Pentru noi s‑ar putea să nu aibă deosebită importanţă în care seminţie vom fi, şi totuşi există o mică posibilitate ca, din moment ce Domnul nostru este „Leul din seminţia lui Iuda”, să fie sugerate ceva diferenţieri speciale în această seminţie; deci această Preoţime Împărătească poate să fie împărţită în douăsprezece clase diferite.

Nu avem vreo descoperire în acest subiect şi se cuvine să „nu fim mai înţelepţi decât ce este scris”; dar din moment ce aceste seminţii au avut diferite poziţii, aşa cum este arătat în ceea ce s-a profeţit despre ele, tot aşa aici ar părea o bună posibilitate să fie douăsprezece poziţii sau ranguri diferite între sfinţi.

Marea Mulţime

Pe lângă clasa specială de biruitori, cei „mai mult decât biruitori”, cum îi numeşte apostolul, cei care de bună voie îşi dau viaţa, prezentându-şi trupurile ca jertfe vii şi ducând la îndeplinire acea consacrare la sacrificiu — pe lângă aceştia, există un mare număr de oameni ai lui Dumnezeu consacraţi. Nu le cunoaştem numărul, care n-a fost predestinat, cum se arată în Apocalipsa — o mulţime „pe care nimeni nu putea s-o numere”. Toţi sunt chemaţi la Preoţie; toţi se consacră să fie Preoţi, dar dacă nu-şi întăresc chemarea şi alegerea ca Preoţi, mulţi dintre aceştia cad în această clasă a Marii Mulţimi, care nu numai că au făcut o consacrare, ci au fost concepuţi de Spirit sfânt, şi de aceea sunt ai Domnului, copii ai Săi pe plan spiritual. Aceştia sunt dintre cei care nu dau înapoi în sensul în care vorbeşte apostolul când zice, „dacă cineva dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el”. Înţelegem că aici apostolul vrea să spună o dare înapoi spre pierzare — cuvintele „dă înapoi” înseamnă a face în ciuda tuturor favorurilor lui Dumnezeu, a pierde toată legătura cu Domnul, a se întoarce să se tăvălească în mocirla păcatului şi să aibă plăcere în faptele trupului şi ale diavolului — mânie, răutate, ură, invidie, ceartă.

Totuşi, această Mare Mulţime, în timp ce nu reuşeşte să meargă înainte de bună voie şi să-şi facă bucuros sacrificiile, după cum s-a angajat să facă, aceştia nu vor fi îndepărtaţi, pentru că în inimă sunt încă credincioşi Domnului; dar marele Răscumpărător, Capul Bisericii, va proceda cu ei într-un mod special. Procedura Lui cu ei va fi, aşa cum se arată scriptural, să-i trimită „în pustie”, într-un mare „timp de strâmtorare”, unde vor avea probe speciale şi severe care le va demonstra în mod sigur caracterul; şi unde trebuie să renunţe la viaţă. Fie vor renunţa la lucrurile Domnului şi-L vor părăsi, fie vor dori să fie credincioşi Domnului şi să se ţină tare de El. Dacă se vor ţine tare, vor fi socotiţi în acea Mare Mulţime despre care Revelatorul spune (Apoc. 7): „După aceste lucruri m-am uitat şi iată o mare mulţime ... din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă ... înaintea scaunului de domnie ... . Unul dintre bătrâni, răspunzând, mi-a zis: ... «cine sunt?» ... Şi eu i-am spus: «Domnul meu, tu ştii». Şi el mi-a zis: «Aceştia sunt cei ce vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său»”, şi li s-au dat ramuri de palmier.

Aici vedem o mare deosebire între această Mare Mulţime a celor concepuţi de spirit, biruitori în cele din urmă, care vor fi „înaintea scaunului de domnie” cu ramurile de palmier ale victoriei, şi care îşi vor fi spălat hainele şi le vor fi albit în timpul de strâmtorare, şi Mica Turmă care vor sta cu Domnul pe tronul Său şi care, în loc să aibă ramurile de palmier ale victoriei, vor avea coroane de slavă; şi în loc să slujească în Templu, vor fi însuşi Templul. După cum este scris despre cei „mai mult decât biruitori”: „îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu”. Apoc. 3:12.

Diferenţierea sau separarea între aceste două clase din „Biserica celor întâi-născuţi” este însemnată, aşa cum indică pilda Domnului despre Fecioarele înţelepte şi cele nechibzuite — o pildă care, din descriere, vedem că este aplicabilă la sfârşitul acestui Veac. Conform acestei pilde vor veni anumite probe şi unii vor fi găsiţi „veghind”, având candelele curăţite şi arzând, şi vor asculta ca să audă chemarea Mirelui şi vor merge înainte, înfruntând împotrivirea şi ostilitatea şi întunericul nopţii prin care trebuie să treacă, ca să meargă cu Mirele lor drag la casa Lui şi să intre înăuntru. Când ultima din aceste Fecioare Înţelepte va fi fost intrat, ni se spune că uşa va fi închisă, prin care înţelegem că uşa privilegiului de a intra în acea clasă va fi închisă pentru tot restul omenirii. Dar trebuie să ne amintim că toate cele zece fecioare reprezintă Împărăţia Cerurilor, sau, cu alte cuvinte, Biserica. Prin urmare, o parte din acea Biserică este lăsată afară când uşa este închisă. Nu doar lumea este lăsată afară, ci şi Fecioarele Nechibzuite, care însă nu trebuie socotite cu lumea pentru că sunt „Fecioare”. Ele sunt Fecioare care au fost asociate cu Fecioarele Înţelepte şi pentru un timp fără vreo deosebire evidentă, dar care în timpul probării nu sunt găsite vrednice să fie din clasa Miresei.

Cei care îşi vor avea partea cu făţarnicii

Aceste Fecioare Nechibzuite, ne arată pilda, vor învăţa în final calea. Ele vor obţine uleiul şi îşi vor curăţa candelele. Cu alte cuvinte, vor primi o mai mare măsură de Spirit sfânt, reprezentat prin ulei, şi vor avea o iluminare mai clară din Cuvântul lui Dumnezeu, reprezentat prin candelă. Ele îşi vor curăţa candelele şi vor merge înainte ca să intre şi ele la Nuntă; dar vor afla că toate Fecioarele Înţelepte au intrat şi că uşa este închisă. Atunci ele vor sta afară şi vor bate zicând: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” (Mat. 25:11); şi noi dorim să fim din clasa Miresei; şi noi dorim să intrăm în gloria cerească. Totuşi Domnul le va răspunde zicând: „Nu vă cunosc”. Nu vă recunosc. Recunosc doar o singură „Mireasă”. Clasa Miresei Mele a intrat deja şi nu pot recunoaşte pe alţii ca Mireasă. Atunci aceştia vor intra în timpul de strâmtorare să-şi spele hainele murdare şi să le albească.

Acest timp de strâmtorare, înţelegem noi, este marele „timp de strâmtorare” care vine peste lume. Acesta va fi şi peste clasa Marii Mulţimi care nu vor fi „vrednici să scape de lucrurile care vor veni pe pământ”. Domnul ne previne profetic că vor fi unii de felul acesta, şi ne previne zicând: „...rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului” (Luca 21:36). Turma Mică veghează şi scapă, şi vor sta aprobaţi înaintea Fiului Omului şi vor fi primiţi ca Mireasă a lui Cristos. Dar această Mare Mulţime, deşi sunt consacraţi şi concepuţi de spirit şi niciodată nu s-au lepădat de Domnul, totuşi nu au zelul şi spiritul potrivit al jertfirii de sine şi nu le va fi permis să intre cu clasa Miresei, ci vor fi aruncaţi afară şi îşi vor avea „partea împreună cu făţarnicii”.

Ei însă nu sunt făţarnici, dar deoarece timpul de strâmtorare este în mod cuvenit pentru făţarnici, ei îşi vor avea partea cu făţarnicii. Pilda nu ne arată nimic mai mult cu privire la aceştia, dar ni se arată în altă parte (Apoc. 7) că în acel timp de strâmtorare „şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului”. Ca urmare li se vor da ramuri de palmier şi un loc înaintea tronului pentru a servi lui Dumnezeu în Templul Său.

Fiica Împăratului — Fecioarele, însoţitoarele ei, care o urmează

Acelaşi gând îl găsim dat în Psalmiul 45 unde este ilustrat sfârşitul acestui Veac. Acolo Domnul nostru este arătat ca marele Împărat în glorie. Biserica, Turma Mică, este ilustrată ca Mireasă, iar Marea Mulţime ca fecioarele însoţitoarele ei, care o urmează. De asemenea ni se spune în legătură cu aceasta că Mireasa va avea o haină specială, frumuseţe specială, şi vor avea locul special rezervat. Altă scriptură ne spune că există doar o singură Mireasă a lui Cristos, zicând: „...numai una singură este porumbiţa mea, cea curată; ea este singură la mama ei” (Cânt. Cânt. 6:9). Să ne întoarcem la Psalmul 45: Ni se spune că după ce Mireasa, îmbrăcată în haină de in subţire ţesută cu aur, este primită la Împărat, Fecioarele, însoţitoarele ei, vor fi de asemenea aduse înaintea Împăratului şi vor intra în Palat. Aceasta este în perfect acord cu obiceiul din timpurile străvechi, că atunci când unul îşi lua o soţie, tatăl îi prezenta odată cu soţia şi o servitoare care o însoţea pe stăpână şi era în mod necesar asociată cu ea. Uneori erau date mai multe servitoare, cum este ilustrat în acest Psalm. Dacă un Mire făcea referire la familia sa, deşi vorbea despre o singură persoană ca soţie a sa, el includea ca parte din familie sau din casă şi pe servitoarele ei. Tot aşa este şi în această familie a lui Cristos. Nu numai că Mireasa va fi Corpul lui Cristos, Mireasa lui Cristos, şi moştenitoare împreună cu El, ci şi Fecioarele, însoţitoarele care o urmează, vor fi membri ai familiei sau casei Sale generale, servitoare onorabile, dar nu pe planul Miresei, care va avea parte de gloria, onoarea şi natura Mirelui.

Nici preoţii nici Leviţii nu avEAU moştenire în ţară

În tipul Preoţimii şi al leviţilor, Aaron şi fiii lui formau Preoţimea, şi doar aceştia aveau de‑a face cu jertfa din Ziua Împăcării, doar aceştia aveau drepturi şi privilegii speciale. Totuşi, nici Preoţii nici leviţii nu aveau moştenire în ţară cu ceilalţi (Num. 18:20; Deut. 18:1, 2). Astfel era din nou arătat faptul că Marea Mulţime, reprezentată prin leviţi, cât şi Turma Mică, reprezentată prin Preoţi, nu vor avea nicio moştenire în promisiunile pământeşti, în posesiunile pământeşti, în restabilirea pământească. Moştenirea lor va fi pe plan spiritual, separată şi distinctă de tot restul lumii care va intra atunci în binecuvântare sub Preoţimea Împărătească şi sub această companie de leviţi sau instructori. În cazul leviţilor, ne amintim că ei au fost puşi deoparte pentru a servi în legătură cu Cortul Întâlnirii. Despre Marea Mulţime se spune că vor servi în Templu, iar Clasa Preoţească, Turma Mică, am spus înainte, sunt Templul. Cu alte cuvinte, clasa Marii Mulţimi va fi clasa servitoare pe plan spiritual; aşa a fost şi în tip. Domnul i-a spus lui Aaron că i-a dat pe toţi leviţii să fie servitori ai preoţilor în slujirea lor; aşa că cele două ilustraţii corespund.

Ajungând în cele din urmă la întrebare, vedem că în timpul prezent nu este oportun ca noi să încercăm să decidem prea apropiat cine va fi din Clasa Miresei şi cine va fi din Marea Mulţime, căci toţi sunt din Eclesie; ci, după cum spun Scripturile, să „umblăm smerit”, pentru ca nu cumva să nu fim socotiţi vrednici de marele premiu. Trebuie să avem încredere că putem fi dintre cei „mai mult decât biruitori”, care, prin depunerea zeloasă a vieţii lor ca sacrificiu, să fie socotiţi vrednici să facă parte din Preoţimea Împărătească — să „stea cu El pe scaunul Lui de domnie, după cum şi El a biruit şi S-a aşezat cu Tatăl Său pe scaunul Său de domnie”.

Când ne gândim la Biserică deci, ca la aceia care în cele din urmă vor fi acceptaţi ca parte din Preoţime, ea este compusă doar din clasa Miresei, nu din alţii; totuşi, din alt punct de vedere, putem spune despre întreaga casă a credinţei, incluzând atât Marea Mulţime cât şi Mică Turma, că este adevărata Biserică a celor Întâi-născuţi, ca leviţi antitipici. Apostolul vorbeşte despre Biserică în starea prezentă zicând: „Voi sunteţi o Preoţie Împărătească”, referindu-se bineînţeles la ceea ce este ţelul final, speranţa finală pusă înaintea noastră a tuturor, fie că ne „întărim chemarea” sau nu. Iarăşi apostolul Pavel vorbeşte despre Biserică şi o aseamănă cu membrele unui corp uman, zicând: „Ochiul nu poate să zică mâinii, nu am nevoie de tine; nici capul nu poate să zică picioarelor, nu am nevoie de voi”; pentru că fiecare membru este necesar (1 Cor. 12:21). Înţelegem că aici apostolul vorbeşte despre toţi consacraţii, nefăcând o deosebire specială între Turma Mică şi Marea Mulţime. Într-adevăr, noi nu suntem în prezent competenţi să facem o astfel de deosebire sau o astfel de clasificare. Aceasta este incontestabil lucrarea Domnului în acest timp în care trăim, timpul secerişului, şi El va separa pe cei care sunt jertfitori de cei care nu sunt jertfitori.

Sus deci, sfânt al lui Dumnezeu, şi nu-ntârzia,

Aruncă de pe umerii tăi sarcina grea;

Fii curajos şi-nţelept, scutură de pe tine murdăria şi păcatul pământesc,

Ca să poţi intra înăuntru cu Mirele ceresc.

Veghează şi te roagă