„DUCEŢI-VĂ ŞI VOI ÎN VIA MEA”

— Matei 20:1-16 —

„Mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi.” Matei 19:30

R4666 W. T. 15 august 1910 (pag. 264-265)

CULTIVAREA VIŢEI DE VIE a fost una dintre principalele activităţi din zilele Marelui Învăţător. Dealurile pietroase din Palestina au fost odată terasate şi utilizate pe scară largă ca podgorii. În vizita noastră recentă am remarcat cu un interes deosebit renaşterea acestui obicei, ca una dintre dovezile începutului restabilirii în Ţara Sfântă. Fapt. 3:19-21.

Viţa de vie a fost onorată de Domnul, prin aceea că a folosit-o într-o pildă pentru a Se simboliza pe Sine şi Biserica, spunând: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele”; „Tatăl Meu este viticultorul”; „În aceasta Tatăl Meu este preamărit: să aduceţi roadă multă”; şi „pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă”. „Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El o taie”.

Studiul nostru de acum, pilda lucrătorilor în vie, este în deplină armonie cu cele de mai sus, dar arată chestiunea dintr-un punct de vedere diferit. Aceasta arată cum fiecare din Biserica consacrată a Domnului, fiecare moştenitor al Împărăţiei Mesianice care va fi în curând stabilită, are privilegiul de a fi conlucrător cu Domnul şi Stăpânul său, şi cu Tatăl Ceresc în lucrarea podgoriei — îngrijind viţa de vie, ferind‑o de dăunători, păstrând solul în condiţie bună, ajutând în orice mod la producerea de „multă roadă” şi de bună calitate. În mod evident, mulţi creştini nu apreciază privilegiul de a fi lucrători în Biserica lui Cristos —„zidiţi‑vă pe credinţa voastră preasfântă” până vom ajunge toţi la înălţimea staturii plinătăţii unui bărbat în Cel Uns.

Sf. Pavel a apreciat foarte mult acest privilegiu, spunând: Dumnezeu ne-a făcut servitori capabili ai Noului Legământ. Aşadar, noi, ca trimişi împuterniciţi ai lui Dumnezeu, îi îndemnăm pe oameni: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu (2 Cor. 5:20). Oricine este neglijent faţă de ocaziile sale de a-i servi pe alţii care au urechi de auzit, o inimă smerită şi un spirit care se lasă învăţat, arată propria lui lipsă de apreciere a mesajului lui Dumnezeu.

El indică astfel că nu a ajuns la o deplină cunoaştere a lui Dumnezeu şi nici la o cunoaştere a Adevărului cu privire la Planul Divin. Şi, într-adevăr, Scripturile declară că o cunoaştere profundă a lui Dumnezeu, a Cuvântului Său şi a scopurilor Sale, este obţinută doar ca un dar de la Dumnezeu, acordat numai celor care se află într-o atitudine smerită, credincioasă, zeloasă a minţii — „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu”.

Nu va fi mult până când lucrurile referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, în acţiunea sa viitoare faţă de lume timp de o mie de ani, se vor manifesta în mod deschis fiecărei creaturi. Dar acum este potrivit, şi este voinţa divină, ca aceste lucruri să fie cunoscute numai de către Biserică, cei consacraţi, fiii lui Dumnezeu concepuţi de spirit. Tot aşa există adevăruri importante referitoare la clasa Împărăţiei, Biserica, în pregătirea ei ca să fie Mireasa lui Cristos şi comoştenitoare cu El în Împărăţie. Şi aceste lucruri sunt de asemenea intenţionate să fie relativ tainice — să fie clare şi pe deplin înţelese doar de către cei care au făcut un legământ cu Domnul prin sacrificiu (Psalmul 50:5). „Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său” (Psa. 25:14) Toţi aceştia care sunt în strânsă armonie cu scopurile divine vor fi nerăbdători să slujească Domnului, Adevărului şi fraţilor. Şi aceştia vor fi trimişi în mod special din când în când în Vie, şi vor fi folosiţi în mod special de Domnul pentru ajutorarea poporului Său consacrat în diferite feluri.

ÎNVOIALA CU UN DINAR PE ZI

Cuvântul „dinar” de aici vine din grecescul denarius, o monedă de argint cu o valoare de aproximativ 17 cenţi. Dar valoarea banilor s‑a schimbat atât de mult în ultimii ani, încât astăzi salariul unui muncitor, proporţional cu alte lucruri, ar fi mult mai mare. Denarius-ul era standardul roman din acea vreme, aşa cum lira este standardul italian, marca standardul german, francul standardul francez, şilingul standardul englez şi dolarul standardul american. Este demn de remarcat faptul că într-una dintre catedralele vechi englezeşti, consemnările istorice arată că lucrarea sculptată, excelentă, superioară oricărei lucrări din zilele noastre, a costat „un ban pe zi şi o pungă cu cereale pentru fiecare muncitor”. Pilda din lecţia noastră este în mod evident destinată să înveţe că Dumnezeu va da tot ceea ce s-a convenit tuturor celor care muncesc — că El din generozitate dă mai mult decât a specificat.

Citim că la sfârşitul zilei cei angajaţi mai întâi au murmurat împotriva stăpânului. Nu putem presupune că vreunul care ar fi socotit demn de o parte în Împărăţie ar murmura împotriva Dătătorului întregului bine. Răsplătirea trebuie aşteptată la sfârşitul zilei de seceriş şi tot atunci poate fi aşteptată şi murmurarea. Prin urmare, „dinarul” sau răsplata ar părea să fie ceva din bucuriile, binecuvântările, onorurile şi privilegiile poporului lui Dumnezeu în viaţa prezentă, la sfârşitul acestui veac. Cei care murmură că nu primesc suficientă onoare, distincţie şi recunoaştere divină, se vor dovedi astfel nepotriviţi pentru slujirea viitoare „dincolo de văl”, ca membri ai Bisericii în glorie. Acest fapt pare să fie o avertizare pentru cei din poporul lui Dumnezeu care au fost mult timp în Adevăr şi care au avut mari privilegii de slujire, că, dacă murmură împotriva binecuvântărilor şi răsplăţilor pe care le primesc, va însemna că au muncit doar pentru răsplată şi nu apreciază privilegiul de a fi lucrători cu Cristos şi cu Tatăl; ar implica faptul că nu au intrat în spiritul privilegiilor minunate care le-au fost acordate în serviciu pentru Domnul, pentru Adevăr şi pentru fraţi. Spiritul corect, interesul potrivit pentru lucrarea Tatălui şi pentru fraţi ar trebui să-i determine pe toţi să se bucure de fiecare nou lucrător, şi să se bucure că toţi aceştia vor primi favoarea, binecuvântarea şi iluminarea Domnului, deplin, gratuit, tot aşa ca şi ei înşişi. Cu siguranţă, oricine nu are acest spirit nu are Spiritul lui Cristos, cel puţin în această chestiune.

Lecţia generală este că Dumnezeu este atât de drept, atât de generos, atât de mărinimos în procedurile Sale, încât toţi cei care apreciază lucrurile din punctul Său de vedere se vor bucura de binecuvântările care se revarsă asupra altora. Lipsa de a aprecia generozitatea Domnului a fost una dintre cauzele poticnirii evreilor în urmă cu optsprezece secole — ei s-au supărat să vadă că mesajul Evangheliei mergea în afara lor, către neamuri. În mod asemănător astăzi, unii creştini se poticnesc de faptul că acest Cuvânt al lui Dumnezeu arată că, în timp ce binecuvântările divine sunt acum limitate la Biserică, „cei aleşi”, servitorii şi servitoarele din Veacul Evanghelic, totuşi este aproape timpul când „Dumnezeu va turna duhul Său peste orice făptură”, şi când toate familiile pământului vor fi binecuvântate.

Toţi cei care au privilegiul de a suporta greul şi zăduful zilei în serviciul Domnului trebuie să se bucure de privilegiu, pentru a fi demni de participare în Împărăţie. Astfel, unii care par să fie primii în promptitudinea lor de a răspunde la chemarea Domnului pentru lucrători, pot fi printre ultimii care să primească binecuvântări speciale de har şi de Adevăr, iar acest lucru poate servi drept o încercare specială pentru ei — în ce priveşte credincioşia şi motivele care i-au determinat să se angajeze în lucrarea Viei. „Să ne temem ca nu cumva, fiind făcută o făgăduinţă … nici unul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă”.