Raport despre călătoria în străinătate

Secţiunea a IV-a

R4645 W. T. 15 iulie 1910 (pag. 227-231)

La staţia de tren din Edinburg am fost primiţi de o delegaţie de prieteni; unii chiar au venit la Dundee să ne întâlnească. Am avut un timp foarte plăcut. Fratele John Edgar, dr. în medicină, s-a adresat prietenilor din Edinburgh înainte de amiază pe tema „Răscumpărarea şi Jertfa pentru păcat”. N-am avut privilegiul să auzim vorbirea dar am aflat de la alţii că a fost şi interesantă şi instructivă. După amiază am vorbit celor interesaţi, cam 140, şi am dorit să arătăm cum intră Biserica în relaţie de legământ cu Dumnezeu, nu prin lucrarea unui mijlocitor, ci prin „jertfă”. Am arătat că lumea de-a lungul Mileniului va avea pe Marele Mijlocitor numit de Tatăl şi promis în Scripturi, şi că mijlocirea va fi bazată pe Noul Legământ făcut cu Israel. Am arătat că Mijlocitorul antitipic este Cristosul, Cap şi Corp, şi că Moise a fost un tip al acestuia Mare. După cum Moise a mijlocit Legământul Legii tipic, tot aşa şi Moise cel antitipic, Cristosul, va pune în vigoare Noul Legământ cu Israel. Mijlocitorul va sta între Dumnezeu şi lume, şi timp de o mie de ani va proteja omenirea de cerinţele dreptăţii absolute; ca prin El mila divină să se extindă de la Israel la toţi, pentru binecuvântarea şi ridicarea lor la perfecţiune.

Am arătat cum aceeaşi binecuvântare se va extinde la toate popoarele, limbile şi neamurile, prin aceea că le va fi permis să intre şi să devină membri ai lui Israel, şi astfel să devină membri ai seminţei pământeşti a lui Avraam şi părtaşi la toate binecuvântările Noului Legământ al lui Israel. Am arătat că astfel, la sfârşitul Veacului Milenar, toată omenirea perfectă va fi „sămânţa lui Avraam”. Am arătat că atunci când Satan va fi eliberat din închisoarea lui ca să-i încerce pe toţi, va fi încercată sămânţa lui Avraam compusă din toate popoarele, în privinţa vredniciei sau nevredniciei de viaţă veşnică, şi că numărul total al lor va fi „ca nisipul de pe ţărmul mării”. Le-am amintit ascultătorilor noştri că aşa a fost scris despre Avraam: „Şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa ... ca nisipul de pe ţărmul mării”. Astfel, în cele din urmă toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin Avraam; după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor popoare”. Romani 4:17.

„Ca stelele cerului”

Apoi am privit la sămânţa Spirituală a lui Avraam, asemănată cu stelele cerului. Am recunoscut că Isus a fost primul, Căpetenia, Înainte-mergătorul acestora. Am văzut că El a devenit Sămânţa Spirituală a lui Avraam prin jertfire de Sine, ca omul Isus. L-am auzit pe apostol îndemnându-ne pe toţi cei care dorim să fim comoştenitori în Împărăţie, zicând: „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Rom. 12:1). Am remarcat faptul că numai prin jertfire poate cineva veni în această relaţie cu Dumnezeu, a conceperii de spirit ca „nouă creaţie în Isus Cristos”. Am mers la scripturile care au prezis strângerea Bisericii alese prin următoarele cuvinte: „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă”; „«Ei vor fi ai Mei», zice Domnul oştirilor, «Îmi vor fi o comoară deosebită»”. Aici am văzut clasa Bisericii, clasa mărgăritarelor, cei care sunt strânşi acum.

Apoi am remarcat armonia dintre îndemnul apostolului, să ne aducem trupurile ca jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu, şi declaraţia profetului că toţi aceştia intră în relaţie de legământ cu Dumnezeu prin jertfă. Am remarcat faptul că nimeni cu excepţia celor jertfitori nu poate intra acum în această relaţie de legământ cu Dumnezeu; „acum este timpul potrivit” când aceste jertfe vor fi primite de Domnul prin, sub şi cu atribuirea harului marelui nostru Avocat. Lumea nu este acceptată în acest fel, ci invers: În loc să fie invitaţi să-şi sacrifice natura pământească, li se va da privilegiul restabilirii la perfecţiune (Fapt. 3:19-21). De aceea, privilegiul jertfirii este numai pentru acest veac. Biserica Întâilor-născuţi îşi prezintă trupurile ca jertfe vii, acceptând serviciile marelui Avocat, pe care Dumnezeu L-a numit tocmai pentru acest serviciu, şi care acceptă cu bucurie jertfele ca membri ai Corpului Său, ai Miresei Sale, ai Bisericii Sale, „Întâii-născuţi, care sunt scrişi în ceruri”.

Numai jertfitorii obţin natura divină

Această acceptare a sacrificiului Bisericii este baza acceptării noastre ca noi creaturi, spirituale, şi aceştia, împreună cu Domnul, constituie Israelul spiritual sau Sămânţa spirituală sau cerească a lui Avraam. Am remarcat faptul că această Sămânţă Spirituală în niciun sens n-a luat locul seminţei naturale a lui Avraam. De fapt, nici Avraam nici altcineva, timp de patru mii de ani, n-a ştiut nimic despre planul divin în privinţa unei Seminţe Spirituale. Toate promisiunile făcute lor au fost pământeşti. Aşadar, cum spune apostolul, invitaţia Evangheliei de a deveni Sămânţa Spirituală prin credinţă a fost o propunere în întregime nouă — „taina ţinută ascunsă din veacuri şi din generaţii, dar arătată acum sfinţilor Săi”. Am văzut că toată chestiunea Veacului Evanghelic şi a chemării lui poate fi privită ca o întrerupere a planului şi scopului divin pentru Israel şi pentru lume. De aceea, acest Veac Evanghelic trebuie privit ca o paranteză. Imediat ce se va termina, va fi reluată lucrarea lui Dumnezeu cu Israelul natural, dar pe un plan mai înalt şi mai măreţ prin Mijlocitorul antitipic, Cristosul, luând locul Mijlocitorului tipic, Moise. Le-am amintit prietenilor că aşa este scris de către apostol în Romani 11:25-32; Fapt. 3:22, 23.

Israel a văzut neputinţa sa de a ajunge la viaţă veşnică sub Legământul Legii. Dumnezeu a recunoscut eşecul şi i-a încurajat să aştepte timpul când Mesia va lua locul lui Moise şi va institui pentru ei un Nou Legământ antitipic. Acest Nou Legământ a fost prezis (Ieremia 31:31) zicând: „«Iată, vin zile», zice Domnul, «când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un Legământ Nou»”. Moise a prezis în mod profetic pe marele Mijlocitor şi lucrarea mai bună pe care o va îndeplini pentru popor, reînnoind sau făcând nou legământul lor. Sf. Petru atrage atenţia asupra cuvintelor lui zicând: „În adevăr, Moise a zis: «Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un Proroc ca mine»”. Eu sunt tipul pe o scară mică; eu sunt mijlocitorul acestui Legământ al Legii, dar ineficient. Când va veni antitipul, legământul va fi pus pe o bază mai înaltă datorită jertfelor lui mai bune, şi aceasta va face din el într-adevăr Noul Legământ al Legii.

De aceea, Israeliţii au început să aştepte pe Mesia care va transforma astfel Legământul Legii lor, pe care l-au găsit a fi spre moarte, într-un Nou Legământ al Legii, care va însemna pentru ei viaţă veşnică şi toate binecuvântările la care au fost îndrumaţi să nădăjduiască. Prin urmare, ei au vegheat nerăbdători după Mesia, dar n-au ştiut că atunci când va veni va fi o Sămânţă Spirituală a lui Avraam, compus din mulţi membri. Aceasta a fost Taina care nu le-a fost permis s-o cunoască, ei sau alţii — şi chiar acuma este făcută cunoscută numai sfinţilor. Ei n-au ştiut că dezvoltarea acestui Moise antitipic va cere aproape nousăprezece secole pentru împlinire. Cum ar fi putut şti? Taina nu a fost descoperită. Totuşi, acesta a fost mesajul Domnului către ei prin ultimul dintre profeţii lor: „Iată, voi trimite pe solul Meu ... Solul legământului în care găsiţi plăcere [Aţi sperat de atâta timp să vină. El este cel care, ca slujitor al Legământului Legii, îl va face într-adevăr eficient pentru voi într-un mod în care Moise n-a putut.] ... Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. Şi El se va aşeza ca topitorul şi … va curăţi pe fiii lui Levi ... şi vor aduce Domnului un dar de mâncare în dreptate”. Maleahi 3:3.

Curăţirea Leviţilor antitipici

Am arătat că Domnul nostru a venit aşa cum arată această profeţie; că a fost prezent cu evreii ca Secerător, şi cu vânturarea a separat pleava de grâu. Ca Purificator, S-a ocupat ca, în tot acest Veac Evanghelic, aceia care vin la Tatăl prin El să treacă prin experienţe şi probe de foc care vor proba pe deplin loialitatea şi potrivirea lor de a fi asociaţi cu El în marea Împărăţie de Slavă ca membri ai Corpului Său, ca membri ai Miresei Sale, ca membri ai Prorocului, Preotului, Mijlocitorului şi Împăratului antitipic.

Am urmărit chestiunea în cuvintele sf. Pavel din Romani 11:27, unde el ne asigură că imediat ce Biserica, Trupul lui Cristos, este completă, va fi instituit Legământul lui Dumnezeu cu Israel, Noul Legământ. Atunci păcatele lor vor fi iertate, nelegiuirile iertate, şi ei, ca popor al lui Dumnezeu, vor fi primiţi iarăşi la părtăşie divină prin marele Mijlocitor. Am arătat cuvintele apostolului — „Prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare”; că aceasta este îndurarea lui Dumnezeu; că ea vine în primul rând prin Domnul Isus. Şi totuşi este „îndurarea arătată vouă”, îndurarea Bisericii — îndurarea lui Dumnezeu şi a lui Cristos prin voi faţă de Israelul natural, şi prin Israelul natural pentru binecuvântarea oricui va vrea din toate familiile pământului. O, lungimea şi lăţimea, înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu; cât de misterioase sunt bogăţiile Lui şi de nepătrunse sunt tainele Lui! Şi totuşi, tainele Lui, planurile Lui, sunt în întregime glorioase, generoase, iubitoare şi drepte. Mult ne putem bucura, nu doar de partea pe care Biserica o va avea în planul glorios al lui Dumnezeu, ci ne bucurăm şi de partea pe care o va avea Israelul restabilit în favoarea divină şi de binecuvântările care vor curge atunci către toate familiile pământului.

Sesiunea de seară pentru public s-a desfăşurat în „Camerele Reginei”. Iarăşi vremea a fost nefavorabilă, dar, cu toate acestea, a fost o parti­cipare bună de cam 600. Atenţia a fost excelentă; tema noastră a fost „Unde sunt morţii?”

Datorită serviciului funerar al Regelui (Regele Edward al VII-lea al Mare Britanii a murit în 6 mai 1910, iar serviciul funerar s-a ţinut în 20 mai 1910 — n. e.), mersul trenurilor a fost deranjat şi astfel vizita noastră programată la Middlesborough a fost anulată. Am regretat dezamăgirea, dar am văzut repede în aceasta providenţa divină, pentru că ziua ne-a fost foarte necesară la Londra ca să recuperăm ceva din lucrarea noastră literară pentru presă.

Predicând de la amvonul

lui Whitefield

Duminică dimineaţa, pe 22 mai, am ocupat din nou amvonul lui George Whitefield de la „Tabernacolul Whitefield” din Londra. Au fost prezenţi cam 700 de prieteni. Între ei au fost prietenii din Londra şi unii care veniseră de la o distanţă considerabilă. Textul nostru a fost din Coloseni 2:6-8. Am îndemnat prietenii la credincioşie şi le-am amintit că marea probă a Domnului nostru Isus a fost loialitatea faţă de Tatăl — faţă de voinţa Tatălui — faţă de calea Tatălui — faţă de timpul Tatălui — faţă de toate aranjamentele Tatălui. Le-am amintit că Isus Şi-a arătat loialitatea prin aceea că Şi-a ignorat propriile preferinţe, pentru ca în toate să poată cunoaşte şi face voia Tatălui care L-a trimis. Am arătat că noi trebuie să fim înrădăcinaţi, stabiliţi şi zidiţi în Domnul şi Învăţătorul nostru în toate aceste privinţe. Am arătat că diferitele probe permise să vină asupra Bisericii lui Dumnezeu din când în când, de la primul până la ultimul, vor fi probe ale acestor diferite caracteristici ale inimii şi minţii — probe ale loialităţii inimii. Ascultarea de Domnul în gând, cât şi în cuvânt şi faptă, înseamnă învingerea înclinaţiilor sau tendinţelor egoiste pe care le avem la fel ca lumea în starea ei căzută. Am arătat că aceasta implică o luptă, un conflict, şi lupta nu este împotriva Tatălui, nici împotriva fraţilor, nici împotriva Adevărului, nici împotriva Domnului, nici împotriva lumii, nici împotriva Diavolului. Lupta este împotriva vechii naturi, cu gusturile, poftele şi voia ei stricată. Ca noi creaţii, noi trebuie să luptăm lupta bună a credinţei împotriva tendinţelor noastre naturale şi să ne ţinem în dragostea lui Dumnezeu, pe deplin supuşi voii Sale.

Seara s-a ţinut a treia şi ultima adunare publică din Londra, la Sala Royal Albert. Cu privire la public, judecând după aparenţe, a existat o îmbunătăţire constantă în cele trei duminici — bine, mai bine, cel mai bine. Totuşi numărul a fost în proporţie inversă, 7.500, 6.000, 5.000. Având în vedere emoţia din oraş, ocazionată de moartea Regelui şi de serviciile funerare, şi agitaţia publicului legată de acestea, credem că rezultatele au fost remarcabile.

Au fost publicate pe larg extrase din predici în mai multe ziare mari care probabil au ajuns la un milion de oameni. Răspunsurile la distribuirea „Tribunei Poporului” au fost în număr de o mie, în timp ce răspunsurile de la cititorii ziarelor au fost de patru mii, înainte ca noi să plecăm spre casă, şi scrisorile încă veneau din greu. În general considerăm că Domnul a binecuvântat mult serviciul Adevărului Său în legătură cu Londra şi cu adunările de aici. Bineînţeles nu putem spera ca „Adevărul Prezent” să ajungă la mult mai multe mii, dar am fost foarte mulţumiţi să putem colabora cu fraţii noştri britanici în măsura capacităţii noastre, şi lăsăm rezultatele pe seama Secerătorului Principal. Nu ne îndoim că El va binecuvânta mesajul Harului şi Adevărului pentru toţi cei care sunt într-o stare de inimă pregătită pentru el.

Luni, 23 mai, am vizitat oraşul Luton şi am avut o după-amiază foarte plăcută cu prietenii Adevărului de acolo în număr de cam 50, discutând cu ei termenii chemării de sus, valoarea ei, condiţiile pe baza cărora suntem acceptaţi de Dumnezeu în Cristos ca membri ai Corpului Său, acordându-ni-se o relaţie de legământ ca „noi creaturi în Cristos”. Am arătat că această stare trebuie menţinută prin stăruinţă răbdătoare în facerea binelui şi în veghere cu rugăciune; şi că eşecul de a dezvolta roadele şi harurile Spiritului şi de a deveni „asemănări ale Fiului iubit al lui Dumnezeu”, ar însemna pierdere totală. Astfel, mesajul de har al lui Dumnezeu odată acceptat, trebuie considerat a fi un mesaj „de la viaţă spre viaţă” sau „de la moarte spre moarte”. Seara am avut un serviciu public la care participarea a fost bună, cu o clasă de oameni foarte inteligenţi, până la un număr de aproximativ 650. Subiectul nostru a fost „Trecutul, Prezentul şi Viitorul omului în Lumina Bibliei”. L-am prezentat în modul obişnuit. Mulţi au dat atenţie sporită şi au dovedit interes considerabil. Fie ca Domnul să binecuvânteze interesele cauzei Lui acolo!

Ne-am luat rămas bun la Londra

Ziua de marţi, pe 24, am petrecut-o în căutarea unui loc potrivit pentru Biserica din Londra şi pentru birourile Societăţii, cu un aparent succes, dar nimic clar.

Conform programării, ne-am întâlnit cu Biserica din Londra după-amiază. La invitaţia noastră adunarea a luat o gustare cu noi, ca oaspeţi ai noştri, grupându-ne în diferite ceainării din vecinătate. Ulterior ne-am readunat la Tabernacolul Whitefield. Acolo am ţinut pentru prieteni o vorbire ca în familie, spunându-le despre aprecierea noastră faţă de eforturile lor în legătură cu întrunirile ţinute recent; le-am spus şi ce ştiam despre rezultate şi ne-am exprimat speranţa pentru viitor — că ar putea fi găsiţi şi alţii, şi că în orice caz activităţile Bisericii i-au atras în mod sigur pe toţi membrii ei într‑o mai strânsă legătură de iubire şi unitate a spiritului şi în legătura păcii.

După o cuvântare de aproape o oră, pe când încheiam adunarea, unul dintre bătrânii adunării a remarcat că deşi toţi îl recunoşteau pe fratele Russell ca Pastor, şi chiar au votat pentru el în fiecare an, atunci când s-au abonat la Turnul de Veghere, totuşi el s-a gândit că ar fi atât înţelept cât şi potrivit să-l nominalizeze şi să-l aleagă în mod oficial ca Pastor al Adunării din Londra. Propunerea a fost susţinută şi când s-a cerut votul de către fratele Hemery, s‑a votat unanim. Am mulţumit adunării pentru încă o dovadă a iubirii şi încrederii lor, şi i-am asigurat că întotdeauna am avut interesele lor aproape de inimă şi că ne îndoim că am putea face mai mult pentru ei ca Pastor decât am făcut deja înainte, dar oricum, că puteau fi siguri că vor continua să aibă iubirea şi rugăciunile noastre şi cele mai bune strădanii ale noastre. Nu ştiam dacă Domnul ne va permite acum să-i vedem de două ori pe an sau nu, dar vom lăsa aceasta pe seama îndrumării Sale providenţiale a intereselor lucrării Sale. La cererea noastră ne‑am întâlnit cu Bătrânii şi Diaconii la Birourile Societăţii, de la zece la unsprezece seara, timp în care am ajuns să cunoaştem mai îndeaproape diferitele întruniri ale Bisericii din Londra, precum şi pe conducătorii lor. Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune pentru binecuvântarea Domnului asupra lucrării Sale peste tot şi în special în metropola Marii Britanii.

Liverpool — Belfast — Dublin

Deşi Adevărul fusese stabilit în Liverpool de câţiva ani, se pare că niciodată n-a înflorit în mod potrivit până foarte recent. Cauza se pare că a fost încercarea de a conduce adunările pe linia „lucrării misionare” mai degrabă decât a avea Adunări de Studiu Biblic. S-a făcut progres considerabil în ultimii doi ani, iar acum adunarea este de aproximativ şaizeci, cu multă cunoştinţă, consacraţi, şi, cât putem noi judeca, „sănătoşi în credinţă”. La întrunirea de după-amiază au fost prezenţi cam 110 şi s-a dat cea mai mare atenţie în timp ce încercam să arătăm câteva aspecte ale „tainei, ţinută ascunsă din veacuri şi din generaţii” — Cristos în voi [Biserica] nădejdea slavei, iar voi, Biserica, în Cristos, ca membri, moştenitori ai slavei.

Am încercat să clarificăm faptul că întreaga Biserică a celor Întâi-născuţi include „Turma Mică”, „Preoţimea Împărătească”, dar şi „Marea Mulţime”, care vor fi însoţitorii lor pe plan spiritual în lucrarea Împărăţiei. Toţi aceştia, am arătat, aparţin de „Biserica celor întâi-născuţi” şi au fost simbolizaţi prin întâii-născuţi ai lui Israel peste care s‑a trecut sau au fost cruţaţi „în noaptea aceea”, când întâii-născuţi ai egiptenilor au fost ucişi. Am arătat că noaptea dinaintea zilei eliberării lor din Egipt a simbolizat acest Veac Evanghelic care precede Ziua Milenară a eliberării. Tot poporul lui Dumnezeu va fi pe deplin eliberat din puterea Păcatului şi a Morţii şi din puterea lui Satan, şi de toate hoardele lui răuvoitoare, în Ziua Milenară care vine. Dar acum, înainte, se trece peste întâii-născuţi şi sunt cruţaţi. Antitipul acelor întâi-născuţi ai lui Israel, sau Biserica celor Întâi-născuţi, au fost toţi concepuţi de Spirit sfânt la natură spirituală şi la calitatea de fii în timpul acestui Veac Evanghelic.

Toţi Întâii-născuţi sunt

Leviţi antitipici

După cum Dumnezeu a făcut ca întâii-născuţi ai lui Istrael să fie schimbaţi cu o seminţie, a lui Levi, tot aşa mai târziu toţi Leviţii au reprezentat „casa credinţei” — cei concepuţi de spirit din acest veac. Am arătat că aceştia în antitip se împart în două clase — o „Turmă Mică” de preoţi, „Preoţimea Împărătească” sub Isus, şi o „Mare Mulţime” care va veni în cele din urmă din marea strâmtorare, spălându‑şi hainele şi albindu-le în sângele Mielului. Cei din urmă vor fi asociaţi ai Bisericii în Împărăţia Cerească, deşi fără coroană şi loc de onoare pe tron. Ei vor fi „înaintea tronului” şi vor avea ramurile de palmier ale victoriei. I‑am văzut pe aceştia de asemenea în Psalmul 45, unde Mireasa lui Cristos este ilustrată ca fiind adusă înaintea Împăratului în haine de broderie şi aur, şi apoi este urmată în prezenţa Lui de „fecioarele, însoţitoarele ei”. Am văzut aceeaşi clasă ilustrată în Apocalipsa 19. La căderea Babilonului ei vor fi complet eliberaţi de timiditatea care i-a reţinut şi vor fi bucuroşi să salute Mireasa şi să spună: „Să ne bucurăm şi să ne înveselim şi să-I dăm slavă, fiindcă nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit!” Mai mult de atât, ei vor auzi ulterior o invitaţie, că pot să participe la glorioasa celebrare, Sărbătoarea de Nuntă sau „Ospăţul de Nuntă”. I‑am văzut pe aceştia din nou reprezentaţi prin Rebeca şi însoţitoarele sau slujitoarele ei, care au însoţit‑o când a plecat să fie mireasa lui Isaac.

Am remarcat că cei primiţi de Dumnezeu în timpul acestui Veac Evanghelic sunt „chemaţi la o singură nădejde a chemării” lor, toţi atraşi într-un singur mod; termenii pentru fiecare din ei sunt aceiaşi, adică: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede se sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Să-şi prezinte trupul o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Astfel, toţi cei chemaţi şi primiţi acum de Domnul intră în relaţie de legământ cu Tatăl prin jertfă, ca să urmeze exemplul dragului Răscumpărător. Tuturor acestora care încheie legământul prin jertfă, Isus, ca Avocatul lor, le atribuie mai întâi suficient din meritul Său pentru a le acoperi neajunsurile.

Diferenţa dintre cei care vor constitui marea masă a casei credinţei şi „Turma Mică” a „Preoţimii Împărăteşti” va fi aceea că cei din urmă vor manifesta mai mult zel, mai mult din spiritul Capului în credincioşia cu care îşi depun viaţa în serviciul Domnului, al Adevărului şi al fraţilor. Toţi trebuie să se dovedească loiali în cele din urmă, altfel nu vor fi din nici o clasă, ci vor muri în Moartea a Doua. Nu trebuie să considerăm „Marea Mulţime” josnică şi trădătoare faţă de Domnul şi de cauza Sa, pentru că niciunul de felul acela nu va fi acceptat pentru viaţă veşnică pe niciun plan. Ei au aceeaşi iubire pentru adevăr şi dreptate şi pentru fraţi cum are şi „Turma Mică”, „Preoţimea Împărătească”, dar în grad mai mic; ei manifestă mai puţin zel. De aceea „prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor”(Evr. 2:15); de frica costului ei reţin jertfa până când este prea târziu. În final va veni şi proba ca să hotărască dacă se vor lepăda sau nu de Domnul, de Adevăr şi de Fraţi. Aceia care nu vor vrea să lepede drepturile lor pământeşti vor fi nevrednici să mai rămână în starea de fii sub nicio condiţie. Dar cei care, puşi la probă, se vor dovedi loiali, vor fi socotiţi ca însoţitori, servitori ai Miresei, şi vor fi asociaţii ei în lucrarea Împărăţiei.

Nu suntem îndreptăţiţi prin filosofiE

Totuşi am îndemnat pe fraţi să-şi aducă aminte că mulţi dintre noi am fost îndreptăţiţi şi în relaţie cu Dumnezeu, şi ne-am prezentat trupurile ca jertfe vii, am primit atribuirea meritului lui Cristos şi jertfele noastre au fost acceptate de Tatăl, şi ne-a fost dat Spiritul sfânt al înfierii, înainte de a înţelege mult în ce priveşte filosofia Împăcării sau semnificaţia Răscumpărării, sau ceva despre aplicarea ei. Lucrul aceasta a fost adevărat nu numai despre noi, dar timp de secole a fost adevărat despre toţi creştinii în timpul acestui Veac Evanghelic. De aceea, am îndemnat ca nimeni să nu considere că doar cunoştinţa despre Răscumpărare şi despre filosofia Împăcării este atotimportantă. Mai curând trebuie să recunoaştem că încrederea în Cristos şi consacrarea de a face voia Tatălui, şi credincioşia în a face acest lucru chiar până la moarte, constituie termenii acceptării noastre şi baza speranţei de a fi împreună moştenitori cu Domnul nostru în Împărăţia Sa.

Acum ni se dă o lumină specială din Cuvântul lui Dumnezeu despre Filosofia Împăcării ca o contracarare a filosofiilor deşarte ale tradiţiei umane care apar în jurul nostru — Teosofia, Ştiinţa Creştină, Evoluţia etc. Dacă nu era această Lumină dată de Dumnezeu în timpul secerişului, mulţi dintre noi ne-am fi putut depărta cu totul de Domnul şi de aranjamentele Sale pline de har. Cunoştinţa noastră despre Răscumpărare trebuie considerată o binecuvântare specială şi foarte mare, de la Domnul pentru poporul Său în acest timp de seceriş. Dar în timp ce trebuie să considerăm cunoştinţa despre Răscumpărare ca un semn special al favorii, îndrumării şi binecuvântării divine în legătură cu Adevărul, nu trebuie să ne gândim să facem din acea cunoştinţă o probă a frăţiei sau părtăşiei. După câte ştim, unii din poporul Domnului de astăzi pot să fie în deplină părtăşie, în deplină relaţie de legământ cu El fără o apreciere a acestei filosofii, la fel cum au fost unii dintre părinţii timpurii.

De asemenea, să fim atenţi cum ar putea Adversarul să ne ademenească şi să ne inducă în eroare când studiem cu privire la Marea Mulţime. Dacă va putea să ne facă să fim suficient de interesaţi în acesta, sau în oricare alt subiect asemănător, astfel încât să-l facă un punct de dispută în Biserică şi să cauzeze o diviziune între fraţi şi să poticnească pe unii, putem fi siguri că aceasta i-ar plăcea Adversarului în măsura în care ar fi vătămător pentru poporul lui Dumnezeu. De aceea, dacă unii ne spun că ei nu pot să vadă „Marea Mulţime” aşa cum o vedem noi — că este o clasă spirituală, că sunt concepuţi de spirit etc. — noi răspundem: „Foarte bine, nu puteţi fi învinuiţi pentru ceea ce nu vedeţi! Dacă mai târziu Domnul va permite să vi se deschidă mai mult ochii înţelegerii, aceasta va fi o ocazie de mai mare bucurie, dar acum bucuraţi-vă în ceea ce puteţi vedea”.

Oricum, să ne amintim că nimeni nu a fost „chemat” să fie din clasa „Marii Mulţimi”. Să ne amintim că am fost chemaţi într-o singură speranţă a chemării noastre, adică, la clasa Miresei. Să căutăm să ne întărim chemarea şi alegerea. Să ştim în mod sigur că niciodată nu vom promova interesele noastre ca noi creaţii prin dispute şi divizări între membrii Corpului lui Cristos, „Turma Mică”, preoţii jertfitori de sine. Fără îndoială sunt multe puncte asemănătoare cu acesta pe care Adversarul s-a străduit să le facă pietre de poticnire şi stânci de cădere pentru divizarea poporului Domnului. „Căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui”, şi a fi preveniţi dinainte înseamnă a fi înarmaţi dinainte împotriva lor. Depinde de noi să păstrăm unirea spiritului în legătura păcii.

Să fim mulţumitori pentru orice lucruri pe care Dumnezeu în providenţa Sa ni le-a descoperit; şi „în lucrurile la care am ajuns de aceeaşi părere să umblăm la fel”, aşa cum îndeamnă apostolul, şi să fim legaţi împreună în iubire, ca să facem Corpul să crească. Cei pe care Adversarul îi înlătură din lucrarea secerişului ca să dispute cine a găsit mărgăritarele adevărului şi cine le-a prezentat mai mult la alţii, nu sunt înţelepţi şi nu pot fi nici fericiţi. Lucrarea secerişului este mare, lucrătorii sunt puţini, Învăţătorul ne-a dat consimţământul că putem servi! Ce privilegiu avem! Cum trebuie să ne bucurăm de ocazia care ni s-a acordat, de a-I arăta Domnului şi Răscumpărătorului nostru iubirea şi zelul faţă de El, faţă de Adevăr, faţă de Fraţii care sunt în lumina Adevărului, precum şi faţă de alţii care sunt încă în Babilon şi în întuneric!

Lucrarea secerişului prin

maşini de tipărit

Am atras atenţia asupra faptului că lucrarea secerişului a fost pentru o vreme limitată aproape exclusiv la Fraţi, dar că în ultimul timp Domnul deschide alte căi. De exemplu, El foloseşte ziarele din toate părţile lumii ca mijloace pentru a duce mesajul veştilor bune la toţi cei care sunt încă în întuneric, dar care în inimă şi prin consacrare sunt în realitate poporul Său. Aceasta ne indică faptul că rezerva de secerători consacraţi nu este suficient de mare, sau că poporul Domnului, binecuvântaţi cu o cunoştinţă a „Adevărului Prezent”, nu sunt atât de zeloşi cât ar trebui să fie. Pentru unul din aceste motive Dumnezeu, fără îndoială, foloseşte mai degrabă talente şi mijloace neconsacrate, decât să lase ca timpul secerişului să treacă — decât să lase ca vreunul dintre fraţi să rămână fără lumina şi ajutorul necesar. Am îndemnat la mai multă iubire, mai mult zel, mai mult spirit de sacrificiu de sine şi devotare faţă de Domnul, şi faţă de preţioasele noastre privilegii de a fi conlucrători cu El.

Serviciul de seară din Liverpool a avut o audienţă extrem de bună pentru o seară din timpul săptămânii, numărul fiind estimat la 1.600. Dacă această sală mare ar fi fost situată într-o zonă mai centrală, fără îndoială ar fi fost prezenţi mult mai mulţi. Atenţia a fost excelentă, cu feţe serioase şi inteligente. Tema noastră a fost „Trecutul, prezentul şi viitorul omului”. Rezultatele rămân pe seama Domnului. Literatura de la uşă a fost luată cu mare dorinţă.

Prietenii dragi, în număr de cam şaizeci, ne‑au cântat de pe chei şi ne-au făcut cu mâna de rămas bun când am plecat cu vaporul de noapte spre Belfast, Irlanda. Amintirile despre vizită ne sunt foarte preţioase şi încurajatoare.

La Belfast au aşteptat sosirea noastră vreo doisprezece. Am fost primiţi cu foarte mare ospitalitate şi ne-am bucurat de întrunirile de acolo. După amiază ne-am întâlnit cu mica adunare de vreo douăzeci şi le-am vorbit despre aceleaşi subiecte ca şi în alte locuri, arătând diferenţa dintre procedurile lui Dumnezeu cu Biserica în timpul acestui veac, intraţi în relaţie de legământ cu Tatăl prin marele Avocat, şi procedurile Lui cu Israel şi cu lumea în timpul miei de ani a marii Împărăţii Mijlocitoare, şi acceptarea de către El în cele din urmă a tuturor celor perfecţi şi vrednici din omenire pentru a fi fiii Lui în deplină relaţie de legământ pentru veşnicie.

Seara ne-am adresat unui număr de aproximativ 400 de persoane care păreau foarte inteligente şi cu o purtare reverenţioasă şi creştină, majoritatea lor fiind bărbaţi. Tema noastră a fost „Hoţul în Paradis; Bogatul în Iad; Lazăr în sânul lui Avraam”. Au ascultat cu mare seriozitate şi atenţie, şi, ştiind că desigur se va dori să fie ocazie pentru întrebări, am deschis calea. O jumătate întreagă dintre ascultători au rămas, pentru că întrebările au fost bune, la subiect, şi au indicat seriozitate şi chibzuinţă cu privire la subiectul în discuţie. Domnul ne-a binecuvântat în răspunsurile la aceste întrebări prin împrospătarea memoriei cu scripturile potrivite, care se pare că au convins pe ascultători.

În dimineaţa următoare am luat trenul spre Dublin, însoţiţi de câţiva prieteni. La Dublin am fost primiţi de atâţia fraţi câţi au putut să se elibereze de datoriile de afaceri — cam opt. Curând ne găseam cu ei în mica sală. Au fost prezenţi cam treizeci. Am repetat din nou lucrurile preţioase din Planul Divin, în special termenii şi condiţiile chemării noastre de sus la comoştenire cu Răscumpărătorul nostru în Împărăţia Sa. După aceea mulţi dintre noi am luat o gustare împreună la un restaurant. De acolo am plecat la serviciul public, la Sălile Vechi de Concert, unde s-a strâns un public de cam 400. Tema noastră a fost „Trecutul, prezentul şi viitorul omului în lumina Bibliei”. Evident, mulţi au fost adânc interesaţi. Avem încredere că unele inimi au fost atinse de o apreciere mai mare a „iubirii Divine, iubire covârşitoare”, şi că pentru aceştia caracterul Tatălui a fost într‑o oarecare măsură curăţat de ponegririle aduse asupra lui de crezurile din veacurile întunecate.

După ce s-a încheiat adunarea, s-a dat ocazie pentru întrebări. Secretarul Y.M.C.A., care a fost prezent la întrunirea noastră acum un an, a fost prezent şi acum, şi cu mai multe întrebări, împreună cu vreo şase asociaţi ce păreau predicatori. Totuşi, toţi au dat prioritate unui rector din Dublin, bine cunoscut ca un om capabil, ni s-a spus, şi de asemenea profesor la Colegiu şi unul care polemizează pe teme religioase. El ne-a bombardat cu un număr de întrebări la care am fost foarte bucuroşi să răspundem. Forţa răspunsurilor noastre a stat în faptul că erau scripturale, şi de fapt, pe cât posibil, am răspuns prin cuvintele Scripturii. Întrebările au continuat cam o oră, iar tot serviciul cam trei ore. Am considerat că Adevărul a fost justificat şi că ochii unora s‑au deschis mai larg. Am mulţumit Domnului pentru slujirea Cuvântului Său şi astfel am încheiat ultimul nostru discurs pe sol britanic.

În ziua următoare, Sâmbătă, am plecat spre Liverpool, ajungând cu mult timp înainte pentru vaporul nostru către casă. Cam treizeci de prieteni au primit permise să vină la bordul vasului, dar încă vreo zece n-au primit, şi ne‑au făcut cu mâna de pe chei. În timp ce vasul nostru ieşea în larg, un grup de vreo cincizeci s-au unit în cântare, „Sfântă-i legătura care inimile leagă” şi „Domnul vă binecuvinteze până iarăşi ne-om vedea” — o încheiere fericită şi inspiratoare pentru vizita noastră în Europa!