studii BEREENE despre Noua Creaţie
Manualul folosit pentru acest curs de studii scripturale este Volumul 6, studiul I
W.T. 1 iulie 1910 (pag. 223)
7 august
(1) Există vreo bază scripturală pentru pretenţia unora că păcatul originar l-a constituit împreunarea primilor noştrii părinţi? Daţi o analiză scripturală acestei întrebări. Pag. 41 par. 1, 2.
(2) Cum să privim sugestiile unora că Scripturile ne induc în eroare când spun că Adam a fost primul om pe pământ? Ce răspuns să dăm acelora care susţin că a existat o rasă pre-adamică şi care pretind că găsesc dovezi ale ipotezei lor în diferitele straturi ale scoartei pământului dintre care unele ei spun că sunt cu mult înaintea creării lui Adam? Daţi ca dovezi texte Scipturale care contrazic această teorie şi arătaţi concordanţa lor cu faptele stiinţifice. Pag. 42
(3) Arătaţi vederile profesorilor Stokes, Bennett, Beale, Virchow şi Barraude cu privire la răspunsul geologilor la teoria că omul s-a dezvoltat dintr-un ordin de animale inferioare, Pag. 43 par. 1.
(4) Citiţi în adunare un extras din „Locul de întâlnire al geologiei cu istoria” de Sir J. W. Dawson, L.L. D., F. R. S.
(5) Profesorul Pasteur este recunoscut ca un mare bacteriolog. A fost de acord cu teoria lui Darwin sau nu? Citaţi ceva scris de el legat de acest subiect. Pag. 44 par. 1, 2.
(6) Citaţi vederile savantului rus, Prof. Virchow, referitor la teoria Darwiniană a evoluţiei omului din specii de animale inferioare. Pag, 44 par. 3.
14 august
(7) Să considerăm că teoriile nescripturale ale prof. Darwin şi ale celor care-l urmează sunt înţelepte şi logice, sau altfel? Ce dovezi se pot aduce pentru a arăta că umanitatea de acum patru mii de ani nu a avut coadă mai mult decât avem noi, nici altfel de degete la picioare sau la mâini? Pag. 45 par. 2.
(8) Care trebuie să fie atitudinea poporului Domnului cu privire la aceste propuneri evoluţioniste din zilele noastre care discreditează Biblia în ochii celor învăţaţi? Pag. 45 par. 3.
(9) Având în vedere cele arătate cu privire la aceste epoci de creare numite în Scriptură „zile”, ce putem spune despre „Ziua a Şasea” despre care vorbim acum? Când a început şi când se va încheia? Ce dată va fi la încheierea ei, socotind de la începutul punerii în ordine a creaţiei — punerea în ordine a pământului despre a cărui creare nu ni se spune dar a cărui punere în ordine se îndeplineşte în timpul celor şapte mari zile-epoci? Faceţi un rezumat. Pag. 45 par. 4.
(10) Ajungem acum la examinarea marii Zile a şaptea din perioada creaţiei. Are ea o seară şi o dimineaţă?
(11) La ce să ne aşteptăm în această a şaptea Zi-epocă privită în lumina a ceea ce am aflat despre cele şase zile-epoci precedente şi ce înseamnă afirmaţia că Iehova Dumnezeu s-a odihnit de lucrarea Sa în timpul Zilei a şaptea? Pag. 46 par. 2, 3.
(12) Ce are de a face Domnul nostru Isus cu această a şaptea Epocă-zi şi cu încetarea lucrării de creare a Tatălui? De ce s-a odihnit Tatăl? Va prelua Fiul completarea lucrării Tatălui? Dacă da, de ce i-a fost lăsată Lui? Clarificaţi chestiunea. Fiecare din adunare să se exprime în această chestiune importantă şi să avem clar în minte importanţa ei în Planul lui Dumnezeu şi de aceea şi înţelegerea ei. Pag. 47, 48.
21 august
(13) Această odihnă din partea Marelui Creator de a mai crea şi de a salva creaturile Sale din păcat şi pedeapsa lui implică o lipsă de iubire din partea Lui? Sau cum să înţelegem aceasta? Pag. 49 par. 1.
(14) Ce ştim despre perioada în care Creatorul Se odihneşte de lucrarea Sa de creare? Cu alte cuvinte, după Scripturi, cât va dura această a şaptea Epocă-zi şi cum ajungem să cunoaştem acest lucru? Pag. 49 par. 2.
(15) Putem fi siguri că aşteptările Creatorului nostru cu privire la rezultatul final al scopurilor Sale legate de pământ vor fi realizate? Putem fi siguri că Răscumpărătorul va împlini tot ce a intenţionat Tatăl? Pag, 49 par. 2.
(16) Citaţi câteva Scripturi care arată victoria finală a lui Mesia şi îndeplinirea scopului divin. Pag. 49 par. 2; pag. 50 par. 1.
(17) Ce suport avem să presupunem că întreaga perioadă în care Dumnezeu a pus în ordine pământul şi l-a dezvoltat din starea de fără formă şi gol de la început şi până la starea Paradisiacă de la sfârşitul Zilei a şaptea va fi o perioadă de 49.000 de ani — şapte zile mari de câte 7.000 de ani fiecare? Pag. 50 par. 2.
(18) Descrieţi pe scurt această epocă ale creare din punct de vedere scriptural. Citaţi Scripturi aplicabile la perioada de început a puterii creatoare şi alte Scripturi care arată împlinirea glorioasă de la sfârşitul acestor şapte zile mari. Pag. 51 par. 1; pag. 52 par. 1, 2, 3.
28 august
(19) Oare primul capitol din Geneza este în contradicţie cu descoperirile ştiinţifice, sau doar cu teoriile unor domni de ştiinţă? Citaţi vederile Prof. G. F. Wright, D.D., L.L. D., la acest subiect şi discutaţile. Pag. 52 par. 5, 6.
(20) Relatarea Genezei este compatibilă cu faptele ştiinţifice? Aceste fapte nu coroborează ele relatarea Genezei mai degrabă decât să fie în conflict cu relatarea Divină? Ce spune prof. Wright însuşi în acest subiect şi ce dă ca opinie a marelui geolog, regretatul prof. J. D. Dana de la Colegiul Yale? Pag. 52 par. 6.
(21) Am văzut că relatarea Genezei nu încearcă să explice crearea pământului în ce priveşte materia lui — că relatarea Genezei spune doar că a fost un astfel de început şi că materia a fost creată de Dumnezeu, dar nu ne spune despre timpul când a fost creată şi nici cât timp a trecut până când a început lucrarea de punere în ordine din cele şapte zile-epoci. Oare această vedere îi atrage pe alţii? Citiţi în adunare un citat referitor la acest subiect. Pag. 53 par. 1.
(22) Relatarea din Geneza arată o progresie în producerea vieţii vegetale şi animale; probabil, în parte, un proces evolutiv. Controversa noastră este doar cu privire la crearea omului — că a fost o lucrare separată şi distinctă şi în nici un sens un proces evolutiv. Care este punctul principal şi argumentul prof. Darwin şi al urmaşilor lui evoluţionişti? Citiţi în adunare ce are de spus prof. Wright la acest subiect. Pag. 53 par. 2, pag. 54, pag. 55 par. 1.
(23) Altcineva să citească sugestiile prof. Wright cu privire la diferenţa dintre gândirea umană şi instinctul animal. Pag. 55 par. 4.
(24) Altul să citească în adunare comentariul prof. Wright despre capacitatea omului pentru religie în comparaţie cu incapacitatea animalului. Pag. 55 par. 5, Pag. 56 par. 1, 2.
(25) Cine a descoperit principiul „selecţiei naturale”? Ce remarcă prof, Wright cu privire la descoperirile sale şi la dispoziţia oamenilor de a purta haine şi a folosi unelte şi cu privire la capacitatea pentru muzică, etc., etc.? Pag. 56 par. 3 până la pag. 58.