ILUSTRAŢIILE ÎMPĂRĂŢIEI

MAT. 13: 31-33; 44-52

„Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt ". Romani 14:17

R4636 W. T. 15 iunie 1910 (pag. 204-205)

Să nu uităm că pildele Învăţătorului despre Împărăţia Cerurilor se referă la clasa de oameni pe care îi cheamă din lume pentru a fi asociaţi cu El în Împărăţia Sa Milenară care va fi inaugurată curând. Să ne amintim că uneori se spune că această clasă include, din punct de vedere nominal, nu doar pe cei evlavioşi, clasa grâului, ci într-o oarecare măsură şi neghina, aşa cum am arătat în studiul nostru de săptămâna trecută. Aceste diferite pilde-ilustraţii prezintă acelaşi subiect din puncte de vedere diferite, la fel cum am fotografia o clădire de la nord, de la sud, de la est şi de la vest, în interior şi în exterior.

SĂMÂNŢA DE MUŞTAR

Aşa cum o sămânţă de muştar este foarte mică, totuşi creşte un arbore mare, astfel încât păsările cerului se pot adăposti în ramurile sale, tot aşa aceasta ilustrează cum Evanghelia Împărăţiei, de la un început mic, ajunge la o mărime considerabilă. Dimensiunea lui nu este mare printre copaci, ci mare printre arbuşti sau ierburi. Astfel mesajul lui Cristos, primit la început doar de săraci şi de puţini din Israel, a ajuns în cele din urmă la dimensiuni atât de importante încât păsărilor le place să se adune în ramurile lui. Dar să ne amintim că păsările, conform interpretării unei pilde anterioare a Domnului nostru, reprezintă slujitorii Celui Rău. Aşadar învăţătura acestei pilde ne conduce la concluzia că la un moment dat Biserica lui Cristos a fost atât de lipsită de importanţă în lume, încât era o ruşine şi o dezonoare să îi aparţii, dar că mai târziu a devenit onorabilă şi mare, iar slujitorilor Adversarului le-a plăcut să stea la umbra ei. În Scripturi această dezvoltare este numită Babilon, spunând că în ansamblu, cu diferitele ei ramuri şi confesiuni, Biserica nominală a lui Cristos este babilonică. Să ascultăm cuvintele Domnului; „a ajuns … o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâciose”. Sugestia este că există o mare dezvoltare exterioară a Bisericii, care nu este în avantajul şi spre lauda ei, ci dimpotrivă. Totuşi, aceasta, este nominal Biserica lui Cristos. Oricât ar fi fost denaturat spiritul Lui şi orice dezvoltare necorespunzătoare ar fi avut, în cele din urmă, marele Cap al Bisericii va scoate ordine din haos şi confuzie şi îi va slăvi şi folosi pe „aleşii” Săi.

„PILDA ALUATULUI”

Pilda „aluatului” (v. 33) ilustrează procesul prin care, aşa cum a fost prezis, Biserica va ajunge într-o stare greşită. Aşa cum o femeie ia măsura ei de făină pentru a coace şi pune în ea aluat (drojdie) şi rezultatul este că plămădeala dospeşte, tot aşa este şi cu Biserica lui Cristos; hrana întregii case a dospit sau s-a alterat. Fiecare parte va fi mai mult sau mai puţin contaminată cu aluatul doctrinelor false care ar pătrunde în toată plămădeala. Astfel, astăzi aproape fiecare doctrină învăţată de Isus şi de apostolii Săi a ajuns să fie mai mult sau mai puţin denaturată sau deformată de erorile Veacurilor Întunecate.

COMORII ASCUNSE

Dorinţa de a obţine comoştenire cu Cristos în Împărăţia Sa Milenară este prezentată în pilda „comorii ascunse”. Omul care o găseşte, dându-şi seama de valoarea ei, a dorit să o aibă, şi a avut astfel de credinţă în ea încât a vândut tot ce a avut pentru a cumpăra ţarina în care a crezut că se află acea comoară preţioasă. Numai cei care vor aprecia mesajul Evangheliei vor câştiga promisiunile lui glorioase. Dacă iubim viaţa prezentă cu bucuriile şi perspectivele ei, cu speranţele şi ambiţiile ei, atunci vom lucra pentru acestea, dar dacă auzim în mod inteligent, şi prin credinţă suntem convinşi de oferta Evangheliei din acest veac, de a avea parte cu Cristos în Împărăţia Sa Milenară, atunci în măsura credinţei şi aprecierii noastre va fi zelul jertfirii de sine pentru a obţine acest premiu. Oricine crede mesajul Împărăţiei îşi va găsi credinţa ca o inspiraţie, o inspiraţie necesară de fapt pentru obţinerea premiului, căci îl va costa tot ce are ca binecuvântări pământeşti; şi dacă nu va avea credinţă că va găsi premiul, cu siguranţă nu va fi dispus să sacrifice tot ce are pentru el. Ţarina aparţine lui Dumnezeu. El a pus comoara acolo. El o oferă spre vânzare oricui este dispus să plătească preţul. Cumpărătorul este Domnul şi cei care acceptă invitaţia Sa de a se uni cu El în sacrificarea intereselor pământeşti ca să poată avea parte cu El de gloriile Sale cereşti — în lucrarea Veacului Milenar, să dezgroape toată acea comoară prin binecuvântarea omenirii. Ascunderea comorii este necesară; precum a spus Domnul nostru: „Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”; ei nu vă vor înţelege, vă vor crede nebuni, şi în dezamăgirea lor vă pot face rău. „Ai o încredinţare? S-o ai pentru tine, înaintea lui Dumnezeu.” Jertfeşte-I Lui lucrurile tale pământeşti şi Cel care vede în taină, îţi va răsplăti pe faţă.

MĂRGĂRITARUL DE MARE VALOARE

Mărgăritarele erau mult mai la modă în vremurile străvechi decât acum. Negustorii de perle cumpărau aceste pietre preţioase şi le duceau la piaţă, unde erau foarte apreciate. Pilda prezintă că unul din aceşti negustori de mărgăritare găseşte cea mai frumoasă perlă pe care o văzuse vreodată. El a considerat-o atât de preţioasă încât a fost bucuros să vândă sau să schimbe toate celelalte mărgăritare şi bunuri ale sale ca să poată deveni proprietarul acele perle.

Această pildă reprezintă oferta Evangheliei de a avea parte cu Cristos în Împărăţia Sa, o ofertă superioară tuturor celorlalte propuneri ale lumii. Onoarea lumii, de nume şi de faimă, de poziţie şi bogăţie, sunt într-adevăr de dorit; după cum spun Scripturile: „Un nume bun este mai de dorit decât mari bogăţii”; dar când ochii noştri privesc „mărgăritarul de mare preţ”, oferta Împărăţiei de comoştenire cu Domnul nostru Isus în slava Sa cerească şi asocierea cu El în lucrarea de binecuvântare a tuturor familiilor pământului, ne dăm seama că acesta este un lucru fără de preţ, care valorează cu mult mai mult decât toate onorurile, demnităţile şi plăcerile lumii. Cei vrednici să cumpere acest mărgăritar vor schimba cu bucurie toate lucrurile pământeşti, prin urmare — chiar şi numele lor bun, şi acest lucru va fi necesar, aşa cum i-a prevenit Domnul spunând: „Vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi” (Matei 5:11, 12). Cine nu este dispus să aibă Împărăţia cu un asemenea cost nu este vrednic de Împărăţie. Apostolul a spus: „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapt. 14:22); şi numai cei care îndură de bunăvoie astfel de necazuri pentru dreptate — pentru adevăr, ascultând de chemarea cerească — sunt biruitori. Şi numai „biruitorilor” le-a dat Domnul „făgăduinţele nespus de mari şi scumpe”. „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie.” Apoc. 3:21.

NĂVODUL CARE PRINDE

TOT FELUL DE PEŞTI

O altă pildă a Împărăţiei reprezintă mesajul Evangheliei ca un „năvod”. Se doreşte un singur fel de peşti, dar năvodul prinde tot felul de peşti. Nu oricare fel va moşteni Împărăţia împreună cu Isus Cristos, prin urmare la sfârşitul acestui veac va fi un timp de cernere, de separare, aşa cum este reprezentat în pildă. Peştii care sunt doriţi vor fi adunaţi în vase, restul vor fi aruncaţi înapoi în mare ca nepotriviţi pentru Împărăţie, dar nu neapărat nepotriviţi pentru alt scop. În timpul domniei Milenare a lui Cristos, acea clasă nepotrivită pentru Împărăţie va fi tratată şi binecuvântată şi, dacă va fi posibil, făcută folositoare şi potrivită pentru viaţa veşnică.

Aici, ca şi în pilda grâului şi a neghinei, cuptorul aprins şi plânsul şi scrâşnirea dinţilor legate de aceasta, simbolizează marele timp de necaz cu care se va încheia acest veac, dând loc Împărăţiei Milenare, Împărăţia pentru a cărei stabilire pe pământ Biserica se roagă neîncetat de nouăsprezece secole: „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”. Ce Împărăţie va fi aceea! Va fi o Împărăţie încredinţată unei „Turme Mici” — „Nu te teme, Turmă Mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” — şi va fi pe deplin împuternicită să stabilească guvernarea din cer printre oameni!

Studiul nostru se încheie cu îndemnul Domnului ca toţi cei care sunt învăţaţi cu privire la ceea ce ţine de Împărăţie să-şi pună lucrurile în ordine.

Montaţi şinele, voi naţiuni de aproape şi de departe,

Cuplaţi la triumfala maşină cu aburi vagoanele încărcate,

Legaţi oraş de oraş, cu benzi de fier să fie unite

Ţări depărtate şi adeseori zdrobite.

Pacea, blând serafim; cunoştinţa, lumina divină,

Îşi vor trimite mesageri de fiecare dată.

Uniţi în prietenie oamenii se vor mira

Că părinţii lor au fost conduşi greşit când ura a avut puterea;

Ori că slava deşartă inima le-a amăgit,

Şi a făcut uciderea ca un lucru virtuos şi sublim să fie privit.

Ce măreţie, zilele noastre aceste minuni pregătesc

Calea regală a lui Cristos,

Şi sufletul nostru cu speranţă bucuroasă priveşte

Bulgărele progresului cum ‘naintează şi creşte,

Ştiind că tot ce până acum e terminat sau început

Sunt numai zorii ce precedă al soarelui răsărit.