„Fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor”

Matei 15:21-28

„Mare este credinţa ta; facă-ţi-se după cum voieşti!”

R4627b W. T. 1 iunie 1910 (pag. 187-188)

Dumnezeu iubeşte pe credincioşi şi este încântat că ei se încred în El. Binecuvântările Lui principale sunt pentru aceştia. Datorită diferitelor condiţii legate de naşterea noastră, nu este la fel de uşor pentru toţi să accepte făgăduinţele divine şi să-şi modeleze viaţa după ele, încrezându-se că răsplata şi binecuvântările viitoare vor fi mai mult decât o compensare pentru sacrificiile din prezent. Totuşi, în timp ce numai cei credincioşi vor ajunge la lucrurile nespus de mari şi scumpe din făgăduinţele lui Dumnezeu în acest veac de acum, ne bucurăm că Creatorul are în păstrare o binecuvântare mai mică pentru cei care nu pot exercita credinţă acum, dar cu care se va lucra în Veacul Milenar, mai mult prin vedere. Studiul nostru prezent ilustrează bine harul Domnului faţă de aceia care se încred în El.

Femeia canaaneancă era păgână — nu era israelită — una dintre cei cu care Domnul nu intrase în relaţie de legământ — una dintre cei care la acel timp erau fără Dumnezeu şi fără speranţă, pentru că pregătirea divină pentru binecuvântarea neamurilor încă nu le era deschisă. Când Domnul nostru Şi-a trimis apostolii să predice Evanghelia, vindecând tot felul de boli şi scoţând afară draci, i-a instruit să treacă pe lângă toţi cei care nu erau evrei — erau neamuri şi samariteni. Cuvintele Lui au fost: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor;” „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”. Minunile Domnului, cu câteva excepţii, au fost limitate la evrei. Doar ei erau poporul de legământ al lui Dumnezeu. Din acest motiv Isus a ignorat cererea femeii canaanite care striga: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este stăpânită de un demon”. Iar mai târziu El a explicat: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” şi „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”.

A Se RugA pentru o fărâmitură

Termenul „câini” era aplicat la neamuri de către evrei, însemnând inferioritatea lor. Domnul nostru a folosit numai o expresie obişnuită în zilele Lui, şi încă obişnuită astăzi în Palestina. Dar remarcaţi credinţa femeii: Ea a răspuns: „Da, Doamne ... dar şi căţeii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Ce perseverenţă, ce credinţă a manifestat! Cât de evident este că ea a crezut că Domnul era Mesia cel promis, Moştenitorul tronului lui David! Cum a sugerat Isus, ea avea mai multă credinţă decât majoritatea evreilor. Cerinţa i‑a fost împlinită — „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se după cum voieşti!”. Fiica ei a fost vindecată din ceasul acela.

Sunt câteva lecţii pentru noi în acest studiu. Oricât de degradaţi am putea fi prin natură, prin ereditate, prin mediul înconjurător, oricât de respinşi din favoarea lui Dumnezeu, totuşi noi putem cunoaşte compasiunea divină. Mesajul este: „Dumnezeu este dragoste”. Dacă El a ales ca mai întâi de toate să-şi arate favoarea faţă de copiii lui Avraam, aceasta nu înseamnă că nu are iubire sau grijă faţă de restul omenirii; înseamnă numai că scopul divin trebuie să curgă la omenire prin canalele stabilite divin şi la timpul cuvenit al lui Dumnezeu. Putem fi siguri că atunci când vom ajunge la punctul cunoştinţei perfecte din lumea de apoi, vom vedea înţelepciunea în fiecare aspect al programului divin. De exemplu, din punct de vedere uman, pare ciudat că Dumnezeu a permis o domnie a păcatului şi a morţii în lume timp de 6.000 de ani, când El are deplină putere să zică un cuvânt şi să răstoarne forţele răului şi să inaugureze influenţele pline de har pentru eliberarea omenirii de sub puterea păcatului şi a lui Satan, de ignoranţă şi superstiţie; să dea lumină în locul întunericului; cunoştinţă de Dumnezeu în locul ignoranţei şi orbirii. Studiind Planul Divin al Veacurilor, găsim că lecţia este că Dumnezeu mai întâi va alege o clasă a Bisericii şi după aceea va folosi Biserica aleasă ca mijloc de binecuvântare pentru omenire.

Încă puţin şi permisiunea păcatului, încercările şi dificultăţile din viaţa prezentă vor fi servit să cizeleze şi să finiseze pe „cei aleşi”. Încă puţin şi ei vor fi transformaţi în glorioasa asemănare cu Răscumpărătorul lor dincolo de văl. Şi apoi încă puţin timp şi binecuvântările demult promise lumii în general vor fi distribuite. Copiii lui Dumnezeu se vor hrăni întâi de la această masă, şi apoi vor cădea nu numai fărâmituri pentru restul rasei, ci provizii ample şi bogate, nespus mai mult şi mai abundent decât am fi putut cere sau gândi.

chinuiţi de diavol

Este un adevăr mare şi important faptul că multe fiinţe umane sunt mai mult sau mai puţin obsedate de spirite rele — demoni — nu spirite ale fiinţelor umane, ci îngeri căzuţi, după cum declară Scripturile. Mulţi se luptă ani de zile împotriva acestor influenţe ale demonilor pentru că nu sunt corect informaţi de învăţătura Bibliei asupra acestui subiect, şi ei vin tot mai mult sub influenţe oculte cu pericolul de a-şi pierde în întregime mintea. Probabil o influenţă din aceea care a chinuit-o pe fiica femeii canaanite. Ea pare că a înţeles că există doar un singur loc de unde poate primi ajutor. De aceea şi insistenţa ei când L-a recunoscut pe Domnul.

În alt sens al cuvântului se poate spune că tot păcatul şi boala sunt necazuri de la diavol, pentru că toate sunt fie direct, fie prin ereditate lucrarea lui Satan. Astfel a declarat Domnul nostru, că Satan a ucis rasa noastră prin minciuna spusă mamei Eva — „El de la început a fost ucigaş şi n‑a stat în Adevăr”. Prin minciuna lui, rasa noastră a căzut în boală mintală, morală şi fizică şi merge rapid spre mormânt. Mulţumim lui Dumnezeu pentru marele Eliberator; mulţumim de asemenea lui Dumnezeu pentru marea Lui zi de eliberare, Veacul Milenar, care acum este aproape!