neamul omenesc este acum în proprietatea

Domnului nostru?

R4632 W. T. 15 iunie 1910 (pag. 199-202)

Dacă un om ar cumpăra o clădire, ar începe negocierile pentru ea, ar semna un contract şi ar face aranjamente să obţină banii pentru a‑i aloca drept plată pentru clădire, ar fi foarte potrivit ca, imediat ce a semnat contractul, să spună că el este proprietarul clădirii. Totuşi, în sensul strict al cuvântului, el n-ar fi proprietar până când ar plăti preţul şi i s-ar da toate chitanţele necesare, şi în locul contractului ar avea titlul de proprietate. Un contract este un acord pentru îndeplinirea unui proiect; titlul mărturisind tranzacţia îndeplinită în fapt.

În ceea ce priveşte contractul, Domnul nostru Isus l-a făcut cu Tatăl; şi având în vedere că a dat Tatălui preţul de răscumpărare — „Fiul Omului n-a venit să I Se slujească, ci ... să‑Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” — El deja poate pretinde că este Domnul tuturor, în sens de perspectivă, nu în sens real, pentru că astăzi sunt milioane de oameni pe pământ cărora nu le este Domn; genunchii lor nu s-au plecat; limbile lor nu L-au mărturisit. Deci nu este Domnul lor în sens absolut, dar lucrarea Lui progresează, şi, având în vedere autoritatea pe care o va exercita şi lucrarea pe care o va face, Tatăl vorbeşte în mod profetic despre El că este „Domnul tuturor”.

Lumea doarme în Isus

Vom analiza aici anumite scripturi care au legătură cu această chestiune. Mai întâi amintim scriptura care spune că lumea a „adormit în Isus” (1 Tes. 4:14). Se poate întreba: Cum ar putea ei să doarmă în Isus dacă Isus nu ar avea în posesie lumea? Noi răspundem că dorm în Isus exact în acelaşi fel în care doarme Avraam şi tot Israelul, şi cum se spune despre toţi regii şi profeţii că dorm. Nu înseamnă că atunci când aceştia au murit Isus plătise preţul de răscumpărare pentru omenire, nici că venise în lume să facă aceasta, ci pentru că, în Planul divin, Dumnezeu făcuse aranjamente pentru întreaga tranzacţie şi garantase că se va găsi un Răscumpărător, că se va da un preţ de răscumpărare şi că întreaga omenire va fi recuperată din mormânt. Mai mult, însuşi Dumnezeu a vorbit din acest punct de vedere când a zis că El este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, vorbind ca şi cum aceştia nu erau în realitate morţi, ci doar adormiţi, aşteptându-L pe El.

În mod asemănător, toţi cei care au crezut pe Dumnezeu puteau vorbi şi gândi despre toţi cei morţi că erau doar adormiţi, aşteptând învierea, chiar dacă Isus nu venise încă. Acelaşi lucru este adevărat şi de când Isus a venit şi a murit. Acum este încă mai rezonabil şi mai potrivit pentru noi să spunem că toţi au „adormit în Isus”, pentru că acum El este identificat cu Cel care S-a dat pe Sine un preţ de răscumpărare pentru toţi. Nu că preţul a fost aplicat pentru toţi, ci doar că Şi-a pus în mâinile Tatălui viaţa jertfită, care este a Lui ca s-o aloce şi care este suficientă „pentru păcatele ... întregii lumi” (Ioan 3:16). Încă n-a fost alocată pentru lume, ci doar pentru Biserică, pentru că preţul este mai întâi o satisfacţie pentru păcatele noastre, păcatele Bisericii, şi apoi pentru păcatele întregii lumi. 1 Ioan 2:2.

Până acum NUMAI Biserica a fost răscumpărată

Vom examina acum următorul text: „Aţi fost răscumpăraţi cu sângele scump al lui Cristos” (1 Pet. 1:18, 19). Referirea de aici este la noi, Biserica, şi nu trece în afara Bisericii, la lume. Implicaţia nu este că lumea este deja răscumpărată. Bineînţeles că meritul lui Isus este atotsuficient pentru întreaga lume, dar El încă nu l-a alocat pentru toţi oamenii.

Vom examina un alt text: „Aţi fost cumpăraţi cu un preţ” (1 Cor. 6:20). Acest text, de asemenea, nu vorbeşte despre lume, ci despre Biserică. Clasa voi „aţi” a fost cumpărată, şi nici chiar aceştia n-au fost cumpăraţi când Isus a murit la Calvar. Acolo, într-adevăr, El a pus în mâinile Tatălui un preţ (Luca 23:46) suficient pentru toţi; dar nu a fost alocat atunci pentru nimeni — nici chiar pentru noi n-a fost până la învierea şi înălţarea Sa, când S-a „înfăţişat ... pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evr. 9:24). Atunci am fost noi cumpăraţi. „Aţi fost cumpăraţi ... cu sângele scump al lui Cristos”. Sângele Său a fost compensarea în ceea ce-i priveşte pe credincioşi.

Un alt text: „El este ispăşirea pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2). Răspundem că El a fost, într-un sens al cuvântului, o ispăşire, satisfacţie, pentru păcatele noastre atunci când a murit, dar satisfacţia nu a fost atunci aplicată pentru păcatele noastre. Când a murit, meritul morţii Sale a fost de asemenea un preţ mulţumitor pentru păcatele întregii lumi, dar nu a fost aplicat pentru păcatele întregii lumi. Când S‑a înălţat la cer, S-a înfăţişat pentru noi, clasa Bisericii, şi a făcut satisfacţie pentru păcatele noastre. De aceea, când credem şi ne consacrăm, păcatele noastre sunt anulate. Meritul Său este satisfacţie şi pentru păcatele întregii lumi; dar încă nu l-a aplicat pentru lume, deci lumea nu este liberă de pedeapsa păcatului; este încă sub condamnare. Cu privire la noi însă, apostolul spune: „Aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă”. Şi din nou el spune: „eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. Ceilalţi, vedem, sunt tot copii ai mâniei. De ce? Pentru că satisfacţia pentru păcatele lor n-a fost încă făcută. Marele Răscumpărător are preţul mulţumitor; doar aşteaptă timpul potrivit pentru a-l aplica.

Remarcaţi alt pasaj: „Căci Cristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să stăpânească şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Rom. 14:9). Acest text declară foarte potrivit lucrarea valoroasă îndeplinită de Domnul nostru. Moartea Lui a fost o parte necesară a lucrării răscumpărătoare. Ridicarea şi învierea Sa au fost de asemenea aspecte necesare. Şi mai mult, El nu putea fi Domn în nici un alt mod decât prin faptul că Tatăl L-a declarat „Domnul tuturor” şi „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I Se închine”. Dar în timp ce este declarat Domn al tuturor, va necesita timp pentru a duce la îndeplinire această recunoaştere. În armonie cu aceasta, apostolul spune: „Pentru administrarea plinătăţii timpurilor, spre a uni în Hristos [Isus] toate lucrurile care sunt în ceruri şi lucrurile care sunt pe pământ”. Dar va fi necesară împlinirea timpurilor, împlinirea Veacului Milenar, pentru a realiza această strângere laolaltă sub El şi a-L face Domnul tuturor. Vedem deci că, profetic şi prin hotărâre divină, El are deja această funcţie, dar acum aşteaptă până ce vrăjmaşii vor fi supuşi Lui, sau făcuţi aşternut picioarelor Lui, şi toate lucrurile Îi vor fi supuse.

„Răscumpărare pentru toţi”

Următorul text pe care-l analizăm este: „S‑a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; această mărturie a fost dată la timpul ei” (1 Tim. 2:6). Predarea Sa, a omului Isus Cristos, a fost atunci când S-a prezentat la Iordan şi a predat totul voinţei Tatălui. Această lucrare de predare a vieţii pământeşti şi a tuturor drepturilor Sale pământeşti a fost pe deplin împlinită la Calvar când a strigat: „S‑a sfârşit”. Sfârşise lucrarea pe care Tatăl I‑a dat‑o de făcut. Se dăduse ca „răscumpărare pentru toţi”, şi meritul morţii Sale este suficient pentru a constitui o răscumpărare pentru toţi, imediat ce va fi alocat. Până acum, vedem, a fost aplicat doar pentru noi care credem, iar timpul aplicării lui pentru restul celorlalţi din lume va fi la începutul Veacului Milenar; dar acesta nu va ajunge la toţi din familia umană de la început.

În timp ce meritul Domnului nostru este pe deplin alocat tuturor celor care vin la El în decursul acestui Veac Evanghelic, va fi eliberat complet când ultimul dintre cei consacraţi va fi trecut dincolo de văl. Meritul Său le‑a fost atribuit lor chiar cu scopul de a le da posibilitatea să fie jertfitori, şi când acesta va fi fost eliberat prin moartea ultimului consacrat, meritul va fi din nou la dispoziţia Sa pentru alocare. Atunci acest important Mare Preot va face a doua stropire a sângelui — nu pentru noi, pentru că noi nu vom mai avea nevoie de el, fiind ajunşi atunci perfecţi ca Noi Creaturi dincolo de văl, membri ai Corpului Său. A doua stropire va fi pentru „tot poporul” — toţi cei care vor veni sub aranjamentul Noului Legământ — „întâi peste iudeu, apoi peste grec”; toţi cei care vor dori să vină sub meritul preţului de răscumpărare al Domnului nostru, când vor ajunge la o cunoştinţă suficientă sub acel Nou Legământ; şi cei care vor neglija să vină astfel, vor respinge preţul de răscumpărare şi, prin urmare, binecuvântările restabilirii.

Toate aceste binecuvântări vor veni treptat, nu instantaneu, nu prin credinţă, ci real, prin procesele restabilirii. De-a lungul Veacului Milenar, Cristosul va da oamenilor beneficiul răscumpărării sau al „preţului corespunzător” dat de Domnul nostru, iar beneficiul deplin al acestui preţ nu va fi fost dat până când lucrarea Veacului Milenar se va fi terminat şi‑i va fi adus la perfecţiune pe toţi cei care vor dori să fie poporul lui Dumnezeu în termenii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu niciodată nu a intenţionat să dea binecuvântări altora decât celor care doresc să fie în armonie cu El şi cu termenii Lui. Dumnezeu niciodată n-a intenţionat să facă ceva pentru cei care sunt voit şi intenţionat împotrivă, cum este Satan.

Se poate întreba, cum se potrivesc cele de mai sus cu textul „Prin harul lui Dumnezeu, El [Isus] să guste moartea pentru toţi” (Evr. 2:9). Răspundem că aceasta este marea lucrare a lui Dumnezeu pe care a plănuit-o în Sine înainte de întemeierea lumii — ca răscumpărarea lui Adam şi a întregii sale rase să fie îndeplinită prin moartea lui Cristos. Astfel, El a gustat moartea pentru fiecare om, fie că beneficiul acesteia a fost primit în Ziua Cincizecimii sau mai târziu, în timpul Veacului, fie că îl vor primi la începutul Veacului Milenar. El a „gustat moartea” pentru fiecare om pentru ca să le poată da binecuvântările care vor veni pentru omenire până la completarea Veacului Milenar, şi, dacă vor fi ascultători, pentru toată veşnicia.

„Suindu-se la înălţime, a luat robia roabă” — sau cum spune o altă traducere, mai corectă, credem, „S-a înălţat conducând o mulţime de robi”. Acest pasaj arată că El era conducătorul întregii rase care era roabă. Noi, Biserica, urmăm primii; apoi urmează „Marea Mulţime”; apoi imediat vor urma Vrednicii din Vechime, iar la sfârşitul Veacului Milenar va aduce şi restul rasei. Toţi vor fi conduşi, eliberaţi, din puterea păcatului şi a morţii.

Preţul este un lucru — aplicarea lui este alt lucru

„Căci pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la timpul cuvenit, a murit pentru cei nelegiuiţi”. Acest pasaj nu zice că Cristos a aplicat meritul Său pentru cei nelegiuiţi; zice doar că Dumnezeu a aranjat planul Său aşa încât să fie necesar ca Cristos să moară pentru cei nelegiuiţi. De ce a aranjat Dumnezeu aşa? A aranjat pentru, sau în interesul celor nelegiuiţi — nu numai al evreilor şi al celor care, aşa cum au fost unii dintre noi, erau doritori să fie în armonie cu Dumnezeu, ci al tuturor celor nelegiuiţi. Tatăl a intenţionat ca meritul morţii Sale să fie aplicabil fiecărui membru al rasei, al rasei nelegiuite a lui Adam, toţi fiind păcătoşi şi mai mult sau mai puţin depravaţi, degradaţi şi rătăciţi.

Deci, scopul pentru care a fost dat preţul este un lucru, iar aplicarea lui este un alt lucru. Scopul morţii lui Cristos a fost să răscumpere lumea, să fie preţul de răscumpărare a lumii, ca să poată fi restauratorul tuturor. Dar în acest Plan există timp şi ordine; lucrarea progresează pas cu pas. Primul pas a fost ca Cristos însuşi să-Şi asigure slava veşnică prin ascultare până la moarte şi să aibă ceva ca un bun pe care să-l poată da — viaţa Sa pământească, pe care nu a pierdut-o.

Următorul pas a fost să Se înalţe şi să aplice preţul acesta. S-a înfăţişat ca avocat pentru o clasă specială din omenire. Care clasă specială? Răspundem: S-a înfăţişat pentru toţi aceia dintre oameni care vor dori să vină în armonie cu Dumnezeu, să accepte favoarea lui Dumnezeu şi să devină membri ai Corpului lui Cristos sub o invitaţie sau un program pe care-L aranjase Dumnezeu. Când S-a înfăţişat pentru aceştia, El a atribuit pentru ei meritul jertfei Sale şi astfel tot acest merit este absorbit, ca să zicem aşa, în această primă lucrare întreprinsă, această lucrare de îndreptăţire şi ajutorare a clasei speciale care doreşte să umble în urmele lui Isus, a celor care doresc să sufere cu El ca să se poată împărtăşi şi de slava Sa cerească. El face aceasta, nu prin faptul că întâi le dă restabilire pământească, ci numai atribuindu‑le meritul Său.

Această atribuire a meritului Său, care le vine celor care s-au întors de la păcat, care cred în Domnul Isus Cristos şi s-au consacrat lui Dumnezeu, le acoperă păcatul adamic şi le completează toate deficienţele cărnii, astfel încât pot să-şi „aducă trupurile ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; slujirea lor înţeleaptă” (Rom. 12:1). Cu alte cuvinte, El devine garantul acestora. Ei nu sunt îndestulători prin ei înşişi, dar El garantează pentru ei că, dacă vor îndeplini cu credincioşie această depunere a vieţii, meritul Său va continua să fie aplicat pentru toate imperfecţiunile lor. Aceştia sunt Preoţii Împărăteşti care într-o ilustraţie sunt reprezentaţi ca Mireasa Lui, iar în alta ca membri ai Corpului Său. Aceştia sunt „mai mult decât biruitori”.

Apoi vine clasa secundară, dar nu până la acel standard — o clasă din aceia care nu-şi depun viaţa voluntar, din inimă şi bucuroşi, în dorinţa de a plăcea Tatălui şi a face voia Lui. Aceştia, totuşi, sunt loiali în inimă şi sunt opriţi de la o deplină jertfire de „frica morţii”, de frica a ceea ce îi va costa. Ei vor fi probaţi până la punctul când în cele din urmă vor fi obligaţi să‑şi depună viaţa, şi să facă aceasta de bunăvoie. Ei nu reuşesc să ajungă mai mult decât biruitori pentru că lasă ca experienţele intenţionate să‑i probeze, să le întârzie progresul în obţinerea înaltei poziţii care le este oferită, şi astfel ei devin un al Doilea Grup. Există de asemenea o a treia clasă, cei care mor în „a Doua Moarte”, care „dau înapoi spre pierzare”.

Când aceste trei clase îşi vor fi sfârşit cursul, tot meritul pe care Cristos l-a atribuit va fi din nou disponibil ca la început; va fi din nou cu totul la dispoziţia Sa. Atunci va fi aplicat la pecetluirea Noului Legământ care va fi făcut cu Israel, dar care va fi destul de larg ca să includă fiecare persoană din toate naţiunile pământului, care va fi dispusă să vină sub aceiaşi termeni şi să devină copii ai lui Avraam prin credinţă şi ascultare.

„Răscumpărarea stăpânirii dobândite”

În legătură cu aceasta să analizăm textul: „În care şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul sfânt al făgăduinţei şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea stăpânirii dobândite [posesiunii cumpărate — după trad. engleză]”. Efes. 1:14.

Spiritul sfânt dat acum Bisericii este arvuna sau pregustarea moştenirii noastre. Ce vom moşteni noi? Vom fi „moştenitori ai tuturor lucrurilor”. Mai întâi, vom moşteni natura divină, şi în al doilea rând vom moşteni marea făgăduinţă avraamică, pentru ca prin noi, în unire cu Domnul nostru Isus, ca membri ai Corpului Său, să fie bincuvântate toate familiile pământului. Vorbim despre noi înşine ca fiind posesiunea cumpărată a Domnul nostru, şi când vom fi schimbaţi ca să primim slava Sa, această parte a posesiuni Sale va fi completă şi vom fi făcuţi perfecţi cu El şi vom fi sub controlul Său direct.

După aceasta, altă caracteristică a aceleiaşi posesiuni, şi legată ca parte a aceleiaşi promisiuni, va deveni operativă. Sângele preţios va fi apoi aplicat pentru a pecetlui Noul Legământ pentru păcatele întregului popor ,şi lucrarea de recuperare a posesiunii mai mari va progresa până la încheierea Veacului Milenar, când întreaga posesiune va fi fost adusă în armonie şi totul va fi supus guvernării Sale şi predat Tatălui.

Vom analiza de asemenea pasajul: „Căci dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi”. Rom. 5:15.

În acest text apostolul, evident, nu vrea să spună că belşugul harului a ajuns atunci la cei mulţi, pentru că aceasta nu ar fi adevărat. Acum suntem la 1.800 de ani după zilele apostolului şi belşugul harului încă nu a ajuns la majoritatea oamenilor. Aşa că trebuie să înţelegem că vrea să spună că acest belşug al harului care este în Cristos, după planul, aranjamentul şi scopul Tatălui, trebuie încă să ajungă la cei mulţi. Lumea este încă în păcatele ei, şi Israel este încă în păcatele lui şi nu va fi recuperat decât după ce Biserica va fi slăvită, după cum spune apostolul (Romani 11:27): „Acesta va fi legământul Meu pentru ei, când le voi şterge păcatele”.

Deoarece acest har încă nu a ajuns la evrei, nici la neamuri în general, singurul mod în care a fost din belşug este prin făgăduinţa lui Dumnezeu că moartea lui Cristos va fi totuşi eficace pentru toţi. De aceea, vorbind din acest punct de vedere profetic, se poate vedea clar cum Isus este Mântuitorul lumii, deşi încă n‑a terminat lucrarea de mântuire a Bisericii, şi n-o va face decât la sfârşitul acestui Veac. La fel, El nu va fi Mântuitorul lumii în sens deplin decât la sfârşitul Veacului Milenar. Pe unii nu-i va mântui niciodată pentru că vor refuza harul lui Dumnezeu; şi totuşi El este, după Scripturi, Mântuitorul tuturor oamenilor — Mântuitorul lumii.

A fost Mântuitorul lumii, după Scripturi, când S-a născut. Mesajul îngerilor a fost: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul”. A fost Mântuitor în sens de perspectivă — nu datorită a ceea ce a fost atunci, ca prunc, şi nu numai datorită a ceea ce deja a împlinit, ci, după promisiunea lui Dumnezeu, datorită a ceea ce va împlini până la timpul când va preda Împărăţia lui Dumnezeu, însuşi Tatălui. El este „un Mântuitor şi un apărător” care „poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu” (Isa. 19:20; Evr. 7:25). El ne mântuieşte acum pe noi într-un sens parţial, prin nădejde, pentru că am venit la Tatăl prin El, după aranjamentul din acest Veac Evanghelic. El ne va mântui în cel mai deplin sens la „Întâia Înviere”. Apoi va începe mântuirea lumii, când îi va trezi din moarte; dar nu vor fi pe deplin mântuiţi, nu vor ajunge la restabilire deplină nici nu vor câştiga viaţă veşnică decât dacă vor exercita credinţă şi ascultare. El deschide uşa. El pregăteşte calea. El asigură toate aranjamentele prin care ei pot să cunoască şi să asculte.

Întregul pământ este parte din posesiunea cumpărată şi va fi umplut de slava lui Dumnezeu. Şi dacă atunci vreun genunche va refuza să se plece şi vreo limbă va refuza să mărturisească şi nu va accepta favoarea lui Dumnezeu, nu va mai exista nimic pentru unul ca acesta. Va însemna că „a insultat duhul harului” şi va muri în a „Doua Moarte”. Evr. 10:29; Iuda 12.